Connect with us
Data: 10/12/2024
.

Actualitate

Facturile la gaze și electricitate ar putea să scadă. Ministrul Energiei: „Luăm în calcul anumite măsuri, împreună cu ANRE”

Publicat

pe

Facturile la gaze și electricitate ar putea să scadă. Ministerul Energiei are în vedere o serie de măsuri care să ducă la noi scăderi ale facturilor la gaze şi energie, iar într-o săptămână – două va promova, în acest sens, un act normativ în Guvern, după obţinerea tuturor avizelor necesare.

„Ne dorim menţinerea acestei scheme de compensare-plafonare şi protejarea consumatorului român, casnic şi non-casnic. E foarte important să ai stabilitate când ai invazia Federaţiei Ruse în Ucraina, când ai conflict în Orientul Mijlociu, când ai perspectiva finalului de an. La finalul acestui an, ştiţi bine, acordul dintre Ucraina şi Rusia/Gazprom expiră practic şi există posibilitatea sistării acelor livrări de gaze. Deci, e o situaţie internaţională regională în dinamică rapidă, impredictibilă şi e foarte important ca România să-şi protejeze clienţii finali. Având în vedere reducerea preţurilor la gaze şi la energie electrică faţă de criza energetică, luăm în calcul anumite măsuri împreună cu ANRE – şi au fost discuţii tehnice cu ANRE şi cu Ministerul de Finanţe, cu ANAF, care nu urmăresc modificarea plafoanelor, ci o serie de alte măsuri care să ducă la noi scăderi ale facturilor la români. Deci, sub nicio formă facturile nu vor creşte, ele au şanse să scadă şi în următoarea săptămână vom promova un asemenea act normativ în Guvern, după ce obţinem toate avizele necesare. O săptămână – două…”, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, citat de Agerpres/

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a adăugat că nu s-a pus problema scăderii plafoanelor. „După cum ştiţi, avem o legislaţie care ne spune că în România preţurile la energie electrică şi gaze naturale sunt reglementate de schema de compensare-plafonare, o schemă valabilă până în martie 2025. Schema aceasta a asigurat şi subliniez, pentru că, din păcate, vedem în continuare ştiri care nu ţin cont de această realitate, schema a asigurat al 4-lea cel mai ieftin gaz din Uniunea Europeană, iar la energie electrică, e adevărat, suntem undeva la jumătatea clasamentului. Dar, când ne uităm pe bursă pe Piaţa Zilei Următoare, vedem că, de exemplu, ieri a fost o zi foarte bună pentru România, am avut al doilea cel mai ieftin preţ la energie electrică din toată Uniunea Europeană şi asta pentru că a bătut vântul, a bătut şi soarele, am avut condiţii prielnice şi cred că după Peninsula Iberică am fost pe locul doi la nivelul Uniunii Europene”, a susţinut ministrul Sebastian Burduja.

Întrebat care vor fi măsurile pe care Ministerul Energiei le pregăteşte împreună cu ANRE şi cu Ministerul Finanţelor, el a răspuns: „Veţi vedea când o să punem în transparenţă actul normativ, după discuţiile cu ANRE, cu ANAF, când ne închidem cu ele. Eu sper astăzi, luni, deci în cel mai scurt timp, veţi vedea forma finală a măsurilor. Nu vreau să anticipez pentru că pot fi speculate”.

„Sunt variante prin care ţintim exact aceste evoluţii în piaţă, preţurile în scădere la energie electrică şi gaze naturale, deşi eu am mai spus şi în trecut şi aşa este: un furnizor nu-şi cumpără energia electrică, gazul natural, toată cantitatea necesară de pe bursă. Sunt contracte care vizează un orizont de timp mai lung şi atunci e normal să nu ne uităm doar la preţul de pe bursă când discutăm de preţul mediu de achiziţie pe care un furnizor îl are când cumpără energia electrică şi gazele naturale”, a adăugat Sebastian Burduja.

Advertisement

În ceea ce priveşte o posibilă prelungire a schemei de compensare-plafonare după luna martie 2025, şeful de la Energie a dat asigurări că etapa post-martie 2025 va fi pregătită, iar românii vor fi protejaţi de creşterile de preţ, în special cei vulnerabili.

„Mai avem un an până atunci (până la expirarea schemei – n. r.). V-am spus câteva evoluţii care sunt totuşi impredictibile în regiune. Vom vedea la momentul respectiv (dacă va fi prelungită – n. r.), dar şi înainte de asta, spre finalul acestui an, noi vom pregăti ce înseamnă etapa post-martie 2025, dar cu siguranţă românii vor fi protejaţi în faţa oricăror creşteri de preţuri, în special românii vulnerabili”, a precizat el.

Jurnaliştii au vrut de asemenea să ştie dacă există posibilitatea ca în viitoarea schemă să beneficieze de compensări doar persoanele vulnerabile, aşa cum au cerut Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană.

„Vedem din martie 2025, de fapt cu nişte luni de zile înainte, probabil 3 – 6 luni înainte. Vom analiza în ce măsură se pot ajusta aceste scheme, dar să ştiţi şi schema actuală ţine cont de faptul că atunci când ai venituri mai reduse ai un consum mai redus şi ai, de exemplu, la energie electrică 0,68 lei kilowatt-oră, faţă de 1,3 lei kilowatt-oră, cât înseamnă un consum de peste 300 de kilowaţi-oră pe lună. Deci, şi schema actuală ţine cont de profilul economic, socio-economic al fiecărui client în parte”, a explicat şeful Ministerului Energiei.

Totodată, Sebastian Burduja a mai spus că diferenţa suportată de statul român s-a redus în mod substanţial faţă de perioada de vârf a crizei energetice, iar pentru că preţurile din piaţă au scăzut şi un furnizor cumpără mai ieftin astăzi gazul şi energia electrică înseamnă că vine la decontare cu sume mult mai mici.

Advertisement

„Puteţi să cereţi datele de la ANRE şi veţi vedea că pe segmentul casnic furnizorii au venit de prin august anul trecut cu zero sume la compensarea de către statul român. Deci, mecanismul în sine funcţionează. Important este că furnizorii se pot duce şi sub aceste plafoane şi ei se duc şi astăzi. Furnizorii la gaze, vă rog să vedeţi pe factura de acasă, în cazul meu e valabil şi mulţi români mi-au scris, mi-au trimis şi facturile dânşilor şi am putut să confirm cu ochii mei, au un preţ total, inclusiv TVA, de 0,28 lei, 0,29 lei kilowatt-oră, ceea ce e sub plafonul de 0,31 lei kilowatt-oră. Deci, diferenţa între preţul mediu de achiziţii al furnizorului şi aceste plafoane, deci preţul de la factură pe care îl văd românii, este tot mai mică şi în unele cazuri chiar a fost zero şi asta vă poate confirma ANRE. Operăm într-o competiţie, deci furnizorii se concurează unul pe altul şi atunci ei oferă preţuri sub plafonul maxim şi asta se întâmplă în piaţă. De aceea au venit furnizori cu preţul sub plafon. Dacă nu exista o concurenţă pentru clientul final s-ar fi dus toţi spre preţul maximal. O să vedeţi şi în noul act normativ o serie de măsuri complementare care vor pune în continuare presiune pentru scăderea facturilor la români. Dar, să fim cinstiţi, 5 milioane de gospodării din România plătesc factura la curent, în medie, 35 de lei. Este un cost rezonabil, chiar şi ţinând cont de nivelul de dezvoltare pe care România îl are”, a mai menţionat acesta.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, şi omologul său din Kazahstan, Almassadam Satkaliyev, au susţinut vineri o conferinţă de presă la Palatul Victoria, eveniment ce a avut loc în contextul Comisiei Interguvernamentale româno-kazahe pentru cooperare comercial-economică şi tehnico-ştiinţifică organizată vineri la Bucureşti.

Sursa: Agerpres

Actualitate

Au apărut primii brazi de Crăciun în piețele din Hunedoara. Prețurile pornesc de la 40 de lei

Publicat

pe

Redactat de

Primii brazi naturali de Crăciun au fost scoși la vânzare în Piața Dunărea, din municipiul Hunedoara.

Prețurile brazilor pornesc de la 40 de lei și ajung până la 150 de lei, în funcție de tipuri și dimensiuni. Crenguţele costă între 5 şi 10 lei.

Sursa: Primăria Hunedoara
Citeste mai mult ...

Actualitate

Echipele hunedorene din Liga 3 termină anul, ambele, pe locul al cincilea

Publicat

pe

Redactat de

Zilele trecute s-au disputat meciurile etapei a XV-a a sezonului regular din Liga 3 de fotbal, ultima programată în acest an. Cele două echipe hunedorene din acest eșalon, Minerul Lupeni și Jiul Petroșani, au obținut rezultate pozitive, dar termină anul în afara primelor patru locuri, cele care asigură prezența în play-off, ambele încheind 2024 pe poziția a cincea, dar cu șanse reale de a urca în clasament.

Minerul Lupeni, la un gol distanță

Cel mai aproape de play-off este Minerul Lupeni, în seria 9. Trupa din Vale a jucat pe terenul unei contracandidate la primele patru locuri, Progresul Pecica, unde a obținut o remiză, scor 1-1, după ce a deschis scorul prin Abraham Ayemanteu (88) și a fost egalată, în minutele de prelungire, de Darius Iurasciuc (90+1), după o fază controversată. După această remiză cei de la Pecica, cu 27 de puncte și golaveraj + 3 termină anul pe ultima treaptă a podiumului, iar Minerul cu 25 de puncte și golaveraj + 8 pe cinci, fiind depășiți, cu doar un gol, de Poli Timișoara (golaveraj + 9), care a învins, acasă, cu 2-1, ultima clasată, Avântul Periam (7 puncte). Pe doi au urcat cei de la CSC Ghiroda, cu 30 de puncte și golaveraj + 7, după remiza, 2-2, de pe terenul celei de-a opta clasate, Gloria Cermei (17). CSC Peciu Nou intră în 2025 de pe prima poziție, cu 30 de puncte, după succesul de pe teren propriu, cu 3-0, în fața celor de la Viitorul Arad. Cei de la Arad sunt pe șase, cu 19 puncte și golaveraj – 4, aceeași linie de clasament având-o și cei de la Lotus Felix, care au câștigat, acasă, cu 1-0, meciul cu penultima clasată, Timișul Șag (13 puncte), în acest caz departajarea fiind făcută de numărul de goluri înscrise, 13 față de 8.

Culoar destul de bun

Minerul Lupeni are un culoar destul de bun în ultimele trei etape, urmând a juca, acasă, cu Lotus Felix și în deplasare la Gloria Cermei, echipe care cu greu pot fi incluse în lupta pentru play-off, iar în runda de final va primi vizita celor de la CSC Peciu Nou, într-un meci ce poate fi decisiv. În plus, cei de la Lupeni pot fi ajutați și de rezultatele din meciurile în care contracandidatele se confruntă între ele, respectiv CSC Ghiroda – CSC Peciu Nou din etapa a XVI-a și Poli Timișoara – CSC Ghiroda din penultima rundă. Tot în etapa a XVI-a Progresul Pecica merge, cu prima șansă, la Avântul Periam, iar Poli Timișoara, cu același statut, se deplasează la Viitorul Arad. În penultima rundă CSC Peciu Nou joacă acasă cu Timișul Șag și este mare favorită, iar Progresul Pecica se deplasează, cu speranțe mari, la Sânmartin, pentru meciul cu Lotus Felix. În fine, în ultima etapă Pecica și Ghiroda joacă acasă, cu Cermei și, respectiv Arad, fiind favorite, iar Timișoara ar avea prima șansă în deplasarea de la Șag.

Jiul Petroșani, la două puncte

Advertisement

În seria 8 Jiul Petroșani a câștigat, cu 2-0, pe terenul ultimei clasate, Sparta Horezu (9 puncte), prin „dublalui Vlad Buțurcă (36, 39), și termină anul pe locul al cincilea, cu 22 de puncte, cu două mai puțin decât a patra clasată, Vulturii Fărcășești. În etapa ca XV-a echipa din Gorj a pierdut, acasă, cu 4-1, de la liderul neînvins al seriei SCM Rîmnicu Vâlcea (39 de puncte), echipă ce avea, deja, calificarea asigurată în play-off. În play-off s-a calificat deja și a doua clasată, ACSO Filiași (30 de puncte), după succesul de pe teren propriu, cu 2-1, în fața celor de la Gilortul Târgu Cărbunești (locul 7, cu 14 puncte și golaveraj – 12). Unirea Bascov închide podiumul, cu 27 de puncte, după ce a învins, acasă, cu 5-3, penultima clasată, Aro Câmpulung (11 puncte). În fine, în lupta pentru play-off se poate implica și Speed Bradu, care are 19 puncte, cu unul mai puțin decât Jiul, ocupanta poziției a șasea câștigând, la limită, cu 1-0, deplasarea de la Viitorul Dăești (locul 8, cu 14 puncte și golaveraj – 15).

Se poate

Jiul Petroșani poate spera, cu îndreptățire, la o clasare în primele patru la finele sezonului regular și, implicit, la o calificare în play-off. Prima etapă programată anul viitor este una extrem de importantă, Jiul urmând a juca acasă cu Unirea Bascov, iar Vulturii Fărcășești se deplasează la Speed Bradu, un succes al petroșănenilor fiind obligatoriu. Apoi Jiul va juca, din nou, pe teren propriu, cu Aro Câmpulung, meci abordabil, Speed Bradu va avea deplasare grea la ACSO Filiași, iar Unirea Bascov și Vulturii Fărcășești au întâlniri relativ lejere, cu Gilortul Târgu Cărbunești și, respectiv, Viitorul Dăești. În fine, în ultima etapă Jiul merge la Cărbunești, unde poate spera la un rezultat bun, Speed Bradu primește vizita celor de la Horezu și sunt favoriți, Bascovul merge la Râmnicu Vâlcea într-o misiune aproape imposibilă, iar Fărcășeștiul merge la Câmpulung, jocul părând a fi abordabil.

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Simpozion la ITM Hunedoara privind campania națională de control în domeniul construcțiilor

Publicat

pe

Redactat de

La Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara a avut loc, recent, un simpozion dedicat concluziilor Campaniei naționale de control pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă, de către angajatorii care desfășoără activități în domeniul construcțiilor.

Sursa foto: ITM Hunedoara

La această acțiune, alături de inspectorii de muncă, au participat 18 antreprenori, reprezentanți ai firmelor de consultanță și ai serviciilor externe de prevenire și protecție.

64 de angajatori controlați, 53 de sancțiuni contravenționale aplicate

Campania s-a desfășurat în perioada aprilie 2024 – noiembrie 2024, iar în cadrul acesteia au fost controlaţi 64 de angajatori, fiind dispuse 53 de măsuri în vederea remedierii deficienţelor constatate. „Au fost sancţionaţi 40 de angajatori, fiind aplicate un număr de 53 de sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, constând în 43 de avertismente şi 10 amenzi în valoare de 67.000 lei. Inspectorii de muncă SSM au procedat la oprirea din funcţiune a 3 echipamente de muncă (2 polizoare unghiulare/ fără apărătoare de protecţie, schelă metalică incompletă/ fără scări de acces, balustradă de protecţie lipsă în unele zone, pod de lucru incomplet) și la sistarea activităţii unui loc de muncă, datorită lipsei măsurilor de protecţie colectivă sau individuală pentru lucrările la înălţime (cofrare/ armare) executate de lucrători”, se arată într-un comunicat al ITM Hunedoara.

Principalele deficiențe constatate

Printre principalele deficiențe identificate de inspectorii de muncă în cadrul acestei campanii de control sunt: neasigurarea echipamentului individual de protecţie de către angajatori, nepurtarea/neutilizarea de către lucrători a echipamentului individual de protecţie acordat de angajator; neasigurarea măsurilor de protecţie colectivă/individuală pentru locurile de muncă unde activitatea se desfăşoară la înălţime (balustrade de protecţie, plase de prindere, centuri de siguranţă, puncte de ancorare/ linii de ancorare); utilizarea de către lucrători a schelelor metalice incomplete (fără scări de acces, balustradă de protecţie lipsă în unele zone, pod de lucru incomplet); utilizarea de către lucrători a echipamentelor de muncă (polizoare unghiulare) la care au fost îndepărtate/ demontate dispozitivele de protecţie (organe în mişcare/ disc tăiere, polizare); lipsa controlului medical la angajare/periodic, respectiv a controlului medical specific/aptitudinea lucrătorului de a executa sarcini la înălţime; neasigurarea instruirii de către antreprenor/beneficiar a lucrătorilor din cadrul subantreprenorilor, la intrarea în şantier; neîntocmirea fişelor de instruire colectivă; utilizarea lucrătorilor neinstruiţi/neautorizaţi ca “legători de sarcină” pentru activităţile de manipulare/depozitare materiale (sarcini) în şantier; neasigurarea tablourilor electrice din şantier împotriva accesului persoanelor neautorizate/ neinstruite; nu au fost întocmite instrucţiuni de lucru pentru toate activităţile desfăşurate în şantier.

Advertisement

„Prin aceste acțiuni de control, I.T.M. Hunedoara urmărește să crească gradul de conștientizare a angajatorilor și lucrătorilor privind importanța respectării prevederilor legale referitoare la securitatea și sănătatea în muncă. De asemenea, instituția noastră vine în ajutorul acestora, oferindu-le informațiile necesare pentru aplicarea corectă a prevederilor legale în acest domeniu”, a transmis Adrian Florin Bozdog, inspector șef la ITM Hunedoara.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate