Connect with us
Data: 13/12/2024
.

Actualitate - Eveniment

„Federația se răzbună pe CNS Cetate”

Publicat

pe

Deși se pregăteau cu optimism pentru începutul returului seriei a IV-a din Liga a III-a de fotbal, cei de la CNS Cetate Deva au trăit o mare dezamăgire în primul meci oficial al sezonului.

Returul Ligii a III-a de fotbal a început în aceste zile, iar CNS Cetate Deva, a șasea în ierarhia seiei a IV-a, a jucat în deplasare, sâmbătă, la Industria Galda, locul patru înainte de prima etapă a returului.

Arbitraj tendențios

Dar ce s-a întâmplat la Galda nu prea legătură cu fotbalul. CNS Cetate a fost învinsă, cu 1-0, printr-un gol marcat de Cernea, din penalty, în minutul 22, având atunci doi jucători eliminați deja,însă oficiali ai Devei aduc acuze grave Federației Române de Fotbal (FRF). Așa ceva nu am mai văzut. A fost un arbitraj clar tendențios, în defavoarea Devei. Boldea a fost eliminat în minutul 5 la o fază la mijlocul terenului, în care un atacant advers (R. David, n. red.), la o minge la semiînălțime, a intrat cu capul în bocancul jucătorului nostru. A fost contact și, inițial, s-a acordat cartonaș galben, iar apoi, cum jucătorul gadelor avea buza spartă, s-a dat eliminare. Apoi arbitrajul împotriva noastră a continuat și la eliminarea portarului Raț. Acesta, după ce a reținut o minge, încerca să degajeze, dar era blocat de un jucător al gazdelor (Haiduc, n. red.). Raț l-a împins, în încercarea de a-și face loc să degajeze și, în loc de fault la portar, arbitrul Răzvan Lădar din Oradea a dictat penalty și eliminarea portarului de la Deva. Este vorba, de fapt, despre o răzbunare a celor de la FRF pentru că Primăria municipiului Deva nu mai poate susține financiar, în urma unei decizii a Curții de Conturi, Centrul de Excelență din orașul nostru. Ceea ce s-a întâmplat la Galda este de neimaginat”, a declarat Răzvan Mareș, viceprimar al municipiului Deva, prezent la meciul de sâmbătă din județul Alba.

Au avut și doi accidentați

Advertisement

Chiar și în aceste consdișii, jocul devenilor nu a fost rău, dar este păcat că s-au pierdut trei puncte foarte importante în lupta pentru promovare. Chiar și în doar opt jucători de câmp, devenii au controlat jocul, mai ales în partea secundă, când gazdele, cu doi oameni în plus, nu s-au prea văzut în ofensivă. Pe lângă toate acestea, doi jucători de la CNS Cetate, Blănaru și Stoenac, au părăsit terenul accidentați. În plus, o altă fază controversată s-a petrecut în minutul 70, una similară cu cea a eliminării lui Boldea. Atunci a avut loc un atac întârziat a lui Mureșan asupra lui Bodea, cel care i-a luat locul între buturi eliminatului Raț, și portarul Devei a sângerat, dar arbitrul orădean Răzvan Lădar a acordat doar cartonaș galben. În urma acestui rezultat, CNS Cetate rămâne pe șase, dar acum la opt puncte de liderul Național Sebiș, iar Galda a urcat pe doi, la trei „lungimi” de primul loc.

Advertisement

Actualitate

Bărbat din Deva reținut pentru instigare publică, în urma unor postări pe rețele sociale 

Publicat

pe

Redactat de

Bărbat din Deva reținut pentru instigare publică, în urma unor postări pe rețele sociale

În cursul zilei de ieri, polițiștii Serviciului Investigații Criminale și ai Biroului Investigații Criminale Deva, cu sprijinul Serviciului Criminalistic, au desfășurat două percheziții domiciliare pe raza municipiului Deva.

În urma activităților procedurale, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat în vârstă de 53 de ani, domiciliat în municipiul Deva. Acesta este bănuit de comiterea infracțiunii de instigare publică, faptă prevăzută și sancționată de Codul Penal (art. 368, alin. 1).

Astăzi, bărbatul urmează să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele în care a fost comisă fapta.

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara reafirmă angajamentul ferm de a preveni și combate orice fapte ce amenință ordinea publică sau siguranța comunității.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Festin muzical oferit și în acest an, în pragul Crăciunului, de elevii și profesorii de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva

Publicat

pe

Redactat de

Ca în fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă, elevii și profesorii Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva oferă publicului devean momente muzicale pregătite cu mult entuziasm și dăruire.

Astfel, astăzi, 13 decembrie 2024, începând cu ora 18:00, la Biserica Catolică „Sf. Anton” din Deva, va avea loc Concertul de Crăciun susținut de orchestra de chitare „Rozeta”, coordonată de prof. Csaba Varga, formată din elevi ai Liceului de Arte „Sigismund Toduță” și elevii Parohiei Romano-Catolice. Ansamblul propune spre audiție publicului un program format din opusuri din literatura muzicală universală și colinde, precum și miniaturi muzicale, solo-uri și duete.

Marți, 17 decembrie 2024, începând cu ora 18:00, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, Concertul de Crăciun va aduce pe scenă ansablurile vocal-intrumentale de muzică ușoară „Art Adventure” și „Art Band alături de Orchestra Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva.

„Art Adventure” reunește elevi talentați de la secțiile instrumentale și canto muzică ușoară, sub atenta coordonare a prof. Lorant Bravyak și, alături de trupa „Art Band” – compusă din profesorii: Lorant Bravyak (chitară), Lucian Mârza (bas), Delia Ștefoni (clape), Gabriel Hărăguș (colaborator – tobe) și eleve de la clasa de canto muzică ușoară a prof. Andreea Bogdan, Maria Copăcian și Florentina Pârva- , vor oferi publicului un program divers din repertoriul internațional. “Orchestra, înființată de regretatul profesor Radu Stan, coordonată în prezent de prof. Bianca Pienariu, reunește elevii claselor 6-12 de la secțiile coarde, suflători și pian și interpretează în cadrul acestui eveniment adaptări ale unor lucrări din repertoriul clasic și al muzicii de film, orchestrate cu dăruire și talent de însuși inițiatorul orchestrei, prof. Radu Stan. Prin marea varietate a repertoriului și genurilor abordate, Concertul de Crăciun promite să-și poarte ascultătorii într-o atmosferă de excepție”, spune prof. Andreea Lupu, responsabil pentru relația cu presa de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva.

Mult așteptatul concert al corurilor liceului, la Biserica „Immaculata” din Deva

În ziua următoare, miercuri, 18 decembrie 2024, începând cu ora 18:00, Biserica Greco-Catolică „Immaculata” Deva va găzdui mult așteptatul Concert de Crăciun al Corurilor Liceului de Arte „Sigismund Toduță”.

Advertisement

“Corul de copii „Arlechino”, pregătit de hăruitele profesoare Florentina Pârva și Delia Ștefoni, împreună cu corurile „Lira” și „Orfeu”, dirijate de talentatul prof. Adrian Vinars și acompaniate la pian de prof. Delia Ștefoni își vor uni glasurile și vor înălța sufletele ascultătorilor prin colinde ale căror mesaj purtător de speranță străbate veacurile. Spre deliciul publicului, concertul coral va fi presărat cu momente instrumentale oferite de elevii și profesorii Liceului. Apreciem întregul colectiv de elevi și profesori pentru dăruirea și efortul investite în pregătirea acestor concerte și mulțumim instituțiilor care sprijină Liceul de Arte „Sigismund Toduță” în desfășurarea lor: Primăria și Consiliul Local Deva, Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, Biserica Catolică „Sf. Anton”și Biserica Greco-Catolică „Immaculata””, a mai transmis prof. Andreea Lupu, responsabil pentru relația cu presa de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva.

Citeste mai mult ...

Actualitate

20 de ani de la înființarea IGSU. Evenimente speciale organizate de ISU Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Pe 15 decembrie 2024, se împlinesc 20 de ani de la înființarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), o structură esențială în protecția vieții și bunurilor cetățenilor în fața situațiilor de urgență. Cu acest prilej, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara organizează o serie de evenimente dedicate marcării acestui moment aniversar.

Programul activităților:

Ziua Porților Deschise
Vineri, 13 decembrie, începând cu ora 10:00, subunitățile ISU din județ își vor deschide porțile pentru public. Detașamentele de Pompieri din Hunedoara, Petroșani și Orăștie, precum și Secțiile de Pompieri din Brad și Ilia, vor oferi vizitatorilor ocazia să descopere echipamentele utilizate în intervenții, să interacționeze cu personalul de intervenție și să afle detalii despre activitatea pompierilor.

Expoziție și demonstrații la Shopping City Deva
Tot vineri, de la ora 12:00, la Shopping City Deva, va fi organizată o expoziție impresionantă de tehnică de intervenție, care va include autospeciale moderne, echipamente de descarcerare și alte dispozitive utilizate de pompieri în misiuni. De asemenea, echipele SMURD vor susține exerciții demonstrative de acordare a primului ajutor, oferind publicului informații utile despre cum pot acționa rapid în caz de urgență.

IGSU, două decenii de dedicare

Creat în decembrie 2004 prin fuziunea Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari cu Comandamentul Protecției Civile, IGSU a devenit integratorul principal al Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență. Structurile subordonate, inclusiv ISU „Iancu de Hunedoara,” au misiunea de a gestiona riscurile și de a interveni prompt în cazuri de incendii, inundații, alunecări de teren, accidente colective, calamități naturale sau antropice.

Cu peste 280 de subunități operative la nivel național, IGSU este un reper al siguranței publice, sprijinind comunitățile în momente critice. SMURD, parte integrantă a IGSU, oferă servicii de prim-ajutor calificat și intervenție medicală de urgență, salvând vieți în situații limită.

Advertisement

Implicarea comunității

Evenimentele organizate de ISU Hunedoara sunt o oportunitate pentru cetățeni de a înțelege mai bine activitatea pompierilor și modul în care aceștia contribuie la siguranța comunității. Totodată, ele reprezintă un moment de recunoștință pentru munca și dedicarea personalului ISU, care zilnic își riscă viața pentru a proteja pe ceilalți.

Publicul este invitat să participe la activități, să interacționeze cu pompierii și să descopere tehnologiile și echipamentele care fac posibile intervențiile de succes.

Citeste mai mult ...

INFORMARE

Această informare este efectuată de:

S.C. GEOMAR RESOURCES S.R.L., Orăștie, str. Târgului nr. 25, jud. Hunedoara, CUI RO 49298717,intenționează obțină emiterea acordului de mediu, conform Legii nr. 292/2018 cu modificările ulterioare, pentru obiectivul: “Stație concasare, sortare și concentrare hidrogravitațională a substanțelor minerale utile” comuna Certeju de Sus, loc. Certeju de Sus (amplasamentul fostei uzine de preparare II E.M. Certej), JUD. HUNEDOARA, identificat cu CF nr. 147 Certeju de Sus.

​Ca rezultat al acestei măsuri se vor produce următoarele:

sortarea agregatelor minerale brute cu concasarea fractiei mari, concomitent fiind supuse spalarii cu apa tehnologica
la final sorturile obținute sunt depozitate în depozitele de produse finite, amenajate la sol, de unde sunt încărcate în mijloace auto și transportate la beneficiari.

Persoanele care doresc să obțină informații suplimentare sau care intenționează să transmită observații, sugestii șirecomandări se pot adresa solicitantului la adresamenționate începând cu data de 13.12.2024.

e-mail:  petrecristea71@yahoo.com, tel. 0755795457

Prin reprezentant,

S.C. GEOMAR RESOURCES S.R.L.

Administrator Petre Criste

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate