Connect with us
Data: 21/03/2025
.

Actualitate - Eveniment

Femeia acuzată că și-a ucis copiii are timp, până vineri, să-și angajeze avocat

Publicat

pe

Femeia din Uricani ai cărei copiii au ars de vii în apartamentul în care au rămas singuri, după de aceasta a plecat să-și procure băutură, ar putea ajunge în arest preventiv. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au contestat decizia magistraților hunedoreni care au decis ca femeia să fie cercetată în libertate.

Pe rolul Curții de Apel Alba Iulia s-a aflat, ieri, contestația depusă de către procuroii hunedoreni în cazul femeii din Uricani, Alina Nadia Ardeleanu, acuzată de omor calificat. Magistrații au decis să amâne cauza pentru vineri, 19 iunie, la ora 12:00, pentru a-i acorda posibilitate inculpatei să-şi angajeze apărător.

La sfârșitul săptămânii trecute, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au dispus schimbarea încadrării juridice din ucidere din culpă în omor calificat săvârşit, în cazul femeii ai căror copii au ars de vii în locuință. Din cercetările efectuate, procurorii au stabilit că, „în seara de 7 iunie, în jurul orelor 21:30 – 22:00, inculpata a aşezat o lumânare aprinsă pe un plan neregulat din material textil uşor inflamabil, într-un echilibru precar, respectiv pe spătarul unui colţar situat lângă patul în care dormeau cei trei copii ai săi, cu vârste cuprinse între un an şi 10 ani, prevăzând posibilitatea răsturnării acesteia şi a aprinderii materialului textil al colţarului pe care era aşezată lumânarea şi implicit a declanşării unui incendiu la ieşirea din camera respectivă, care elimina posibilitatea copiilor de a părăsi încăperea incendiată în care dormeau, acceptând posibilitatea suprimării vieţii acestora urmare a incendiului declanşat, după care a părăsit locuinţa”.

Cercetată în libertate

De asemenea, anchetatorii au mai stabilit că Alina Ardelean a pătruns în apartamentul incendiat, unde a constatat amploarea acestuia, dar nu a cerut ajutorul nimănui pentru a stinge incendiul şi a-și salva copii. Ulterior, vineri, uricăneanca a fost prezentată magistraților Tribunalului Hunedoara cu propunere de arestare preventivă. Instanța nu a admis propunerea procurorilor, iar femeia va fi cercetată în libertate. Decizia instanței nu este însă definitivă, ci poate fi contestată în termen de 48 de ore.

Advertisement

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii penale.

Advertisement

Actualitate

Polițiștii, în mijlocul comunității. Tehnica, prezentată

Publicat

pe

Redactat de

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara marchează Ziua Poliției Române printr-o serie de manifestări dedicate comunității.

Startul activităților organizate de polițiști a fost dat astăzi, când zeci de elevi au vizitat sediul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Tinerii interesați de o carieră în Poliție au putut vedea că uniforma reprezintă mai mult decât o meserie, înseamnă o misiune.

Provocările și frumusețea acestui domeniu vor fi aduse în atenția tinerilor din întreg județul Hunedoara.

Polițiștii le vor prezenta dotările tehnice și autospecialele de intervenție, inclusiv autolaboratorul criminalistic mobil, autospecialele Serviciului Rutier, Serviciului de Ordine Publică, ale Biroului Protecția Animalelor și ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Luni, 24 martie, începând cu ora 09.30, caravana polițiștilor va fi prezentă la Liceul ,,Ovid Densusianu” din Călan, iar începând cu ora 12.00 se va afla în municipiul Hunedoara, la Școala Gimnazială nr. 3.

Advertisement

Sărbătorită anual la data de 25 martie, Ziua Poliției Române va fi marcată în municipiul Deva, începând cu ora 11.00, când manifestările vor debuta în curtea Palatului Copiilor din Deva.

Elevii Liceului ,,Alexandru Borza” din Geoagiu se pot întâlni cu polițiștii miercuri, 25 martie, ora 09.30, iar cei din Orăștie îi vor cunoaște începând cu ora 12.00, în Piața Victoriei.

Joi, 27 martie, ora 10.00 polițiștii vor fi prezenți la Școala Gimnazială nr. 6 din Petrila, iar de la ora 12.00 vor fi în fața Casei de Cultură din Petroșani.

Activitățile se vor încheia vineri, 28 martie, ora 10.00, când cei interesați sunt așteptați în curtea Poliției municipiul Vulcan, iar începând cu ora 12.00 în fața Palatului Cultural ,,Minerul” din Lupeni.

Toate aceste activități au drept scop popularizarea atribuțiilor specifice instituției și promovarea în rândul cetățenilor a unui comportament civic bazat pe respectul față de lege și valorile fundamentale ale statului de drept, apărate de polițiști.

Advertisement

FOTO: IPJ Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate - Eveniment

Anunţ referitor la elaborarea unor proiecte de acte normative

Publicat

pe

Redactat de

Anunţ

referitor la elaborarea unor proiecte de acte normative

Astăzi, 21.03.2025, Primăria municipiului Deva anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectelor următoarelor acte normative:

  1. Aprobarea Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local al municipiului Deva, acordate pentru activități nonprofit de interes general, conform Legii nr.350/2005, cu modificările și completările ulterioare

  2. Aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor forme de sprijin financiar de la bugetul local al Municipiului Deva, pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute în România

Documentația aferentă proiectelor de hotărâri include: proiect de hotărâre, anexe la proiect, referat de aprobare, raport compartiment de specialitate,

  1. Documentaţia poate fi consultată pe site-ul Primăriei municipiului Deva: www.primariadeva.ro – Secțiunea: Ședințe de Consiliu local – Transparență decizională – Proiecte de hotărâri 2025, pe Monitorul oficial local – Secțiunea – Alte documente – 6.4 – Informare asupra proiectelor de acte administrative cu caracter normativ și la sediul Primăriei municipiului Deva, Piața Unirii, nr.4.

  2. Proiectul de act normativ se poate obţine în copie, pe bază de cerere depusă la sediul Primăriei municipiului Deva, Compartimentul Centrul de informare a cetățenilor.

Eventualele propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparenţă decizională, se pot depune până la data de 31.03.2025, folosind formularul pentru colectarea de sugestii, propuneri, opinii cu valoare de recomandare, disponibil pe pagina de internet a instituţiei la linkul www.primariadeva.ro – Secțiunea: Ședințe de consiliu local – Transparență decizională – Propuneri sugestii pentru proiectele de hotărâre, pe adresa de e-mail: primar@primariadeva.ro sau la sediul Primăriei municipiului Deva – Compartimentul Centrul de informare a cetățenilor, de luni până joi, între orele 8:00 – 16:00 și vineri între orele 8:00 – 14:00.

Advertisement

Materialele transmise vor purta menţiunea „Propuneri privind…………”(se va menționa titlul proiectului la care se face referire).

Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituţiei, la linkul www.primariadeva.ro.

Nepreluarea recomandărilor formulate şi înaintate în scris va fi justificată în scris.
   Pentru cei interesaţi există şi posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituţie publică până la data de 31.03.2025.
   Pentru informaţii suplimentare, vă stăm la dispoziţie la următoarele date de contact: telefon: 0254232310, e-mail:apl@primariadeva.ro, Compartiment administrație publică locală.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Simeria, gazda unui eveniment cu totul special: „Hunedoara Dog Show 2025”

Publicat

pe

Redactat de

 

Cei mai arătoși și isteți câini vor putea fi admirați, duminică, 23 martie, pe stadionul CFR din orașul Simeria, acolo unde va avea loc „Hunedoara Dog Show 2025”. Evenimentul cuprinde două expoziții canine, organizatorii pregătind premii pentru cei mai buni și surprinze pentru participanți.

 

Organizat de Asociația Chinologică a Câinilor de Rasă a Județului Hunedoara, în parteneriat cu Primăria Orașului Simeria și Clubul Sportiv CFR Simeria, evenimentul îi aduce în prim plan pe cei mai arătoși câini care își vor etala frumusețea și inteligența, în fața celor prezenți.

„Vă invităm cu mare drag să participați la cele două expoziții canine, națională și internațională de frumusețe CAC și CACIB, care vor avea loc pe 23 martie 2025, la Simeria. Aceste evenimente vor aduna câini din diverse rase, care vor concura pentru titluri și premii importante. Expozițiile sunt o oportunitate excelentă pentru iubitorii de câini de a învăța mai multe despre îngrijirea, selecția și comportamentul acestora, precum și de a urmări câinii de top din diferite colțuri ale lumii. Vă așteptăm cu entuziasm să vă alăturați acestui eveniment deosebit!, au transmis reprezentanții Asociației Chinologice a Câinilor de Rasă a Județului Hunedoara.

Advertisement

Câini din zeci de rase vor participa

Ciobănesc, Akita, Chow – Chow, Dobermann, Terrier, Husky sunt doar câteva dintre rasele de câini care vor putea fi admirate, în cadrul acestui eveniment care va începe la ora 09:00, pe Stadionul Clubului Sportiv CFR Simeria. “După câțiva ani de așteptare, Simeria redevine gazdă a unui eveniment cu totul și cu totul special: Hunedoara Dog Show. Fie că vorbim despre proprietari de canise, dresori, stăpâni de rase speciale de câini sau chiar despre admiratori ai patrupezilor, duminica aceasta, pe data de 23 martie, începând cu ora 09:00, stadionul clubului sportiv CFR Simeria va fi locul de întâlnire pentru câteva ore de concursuri și spectacole, prietenii cei mai buni ai oamenilor fiind actorii principali. (…) Considerăm că este un prilej bun de a face cunoștință cu zeci de rase diferite de câini, un eveniment la care sunt așteptați toți cei care doresc să aibă parte de o duminică mai… altfel! Pentru cei mici avem pregătite și niște surprize, așadar, nu stați pe gânduri în ceea ce privește participarea la acest eveniment!”, au transmis și reprezentanții Primăriei Orașului Simeria.

Asociația Chinologică a Câinilor de Rasă a Județului Hunedoara a fost fondată în anul 2000 de către un grup de crescători entuziași. Edițiile anterioare ale „Hunedoara Dog Show” au fost un real succes, frumoasele patrupede oferind, sub ochii celor prezenți, un adevărat spectacol.

Foto: Asociația Chinologică a Câinilor de Rasă a județului Hunedoara/Primăria Simeria
Citeste mai mult ...

INFORMARE

Această informare este efectuată de:

SC VIVA CONSTRUCT SRL cu sediul în mun. Deva, str. Depozitelor, nr. 2B, județul Hunedoara, intenționează să obțină Avizul de Gospodărire a Apelor, conform Legii Apelor nr. 107/1996 cu modificările ulterioare, pentru obiectivul: REALIZARE IAZ PISCICOL PRIN EXPLOATARE AGREGATE MINERALE, PERIMETRUL VIVA 2, SAT SĂULEȘTI, ORAȘ SIMERIA, JUD. HUNEDOARA, identificat cu CF nr. 201244, 201245, 201246, 201313 Simeria.

Ca rezultat al acestei măsuri se vor produce următoarele:

Se vor exploata agregate minerale (nisip, pietriș), din terasa râului Mureș, pe raza satului Săulești, oraș Simeria, județul Hunedoara. La finalul exploatării resurselor minerale, va rezulta iaz piscicol.

Persoanele care doresc să obțină informații suplimentare sau care intenționează să transmită observații, sugestii și recomandări se pot adresa solicitantului la adresa menționate începând cu data de 21.03.2025.

e-mail: mvs.mining.solutions@gmail.com., 0730 810 740

Prin reprezentant, Pitea Nicolae Viorel

Angajăm Bucătar/Ajutor bucatar

Căutăm o persoană pasionată de gătit, pentru a se alătura echipei noastre!
Detalii job:
– Locatie: Deva
– Program: 6 – 17
– Cerinte:
– Cu / Fara experientă în bucătăria românească
– Cunoștințe în pregătirea diverselor preparate tradiționale
– Abilitatea de a lucra în echipă și de a respecta normele de igienă

Oferim:
– Un mediu de lucru plăcut și profesionist
– Salariu atractiv
– Stabilitate și posibilități de dezvoltare
Pentru a aplica, vă rugăm să ne contactați / trimiteti cv-ul pe nr de whatsup 0733402167 sau la adresă de e-mail officebord13@yahoo.com .
Vă asteptăm în echipa Bord13 !

ANUNȚ ANGAJARE

Ne marim echipa !!!

Crama Murfatlar Deva (Str. Mihai Viteazu Nr. 2) angajeaza gestionar – vanzator.

Cerinte minime :
– domiciliul Deva
– cunostinte operare PC si casa de marcat
– persoana sociabila, comunicativa si responsabila

Cv-ul se poate depune in Crama Murfatlar Deva sau la adresa de e-mail : fabimarsrl@yahoo.com

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate