
Week-end cu miros de hamei
Evenimentul este organizat de primărie în asociere cu o firmă privată
Locuitorii municipiului Brad se vor distra în acest sfârşit de săptămână în cadrul unui eveniment organizat în premieră în oraş.
Primăria localităţii s-a asociat cu o firmă privată, iar împreună au reuşit să pună la cale primul „Festival al Berii” din Brad, acesta urmând să se desfăşoare în perioada 25- 26 mai.
Parc de distracţii şi concerte
Toate evenimentele incluse în acest festival se vor desfăşura în centrul municipiului Brad, în Piaţa aurului, unde va fi amplasat un parc de distracţie şi va fi montată o scenă pe care vor cânta mai mulţi interpreţi sau formaţii. Astfel, mâine, începând cu ora 19:00, pe scenă vor urca Loredana Fieraru, Anca-Maria Mărginean, Valencio, Nicuşor Micsoniu şi Xonia. Duminică seara, în faţa publicului brădean amator de bere şi distracţie vor evolua Leo Cosma şi formaţia Bestvpd, Oana şi Alex, Adina Roşca, Luminiţa Ţicleanu, Triton şi Daniela Gyorfi împreună cu Mc Geo.
Potrivit contractului de asociere, prezenţa artiştilor va fi asigurată de firma privată, în timp ce Primăria Brad pune la dispoziţie domeniul public/privat al municipiului şi utilităţile necesare, fără alte cheltuieli din bugetul local.