Connect with us
Data: 06/01/2025
.

Actualitate - Eveniment

„Feţi frumoşi, zâne bune şi Ilene Cosânzene” îi aşteaptă pe copii la teatrul din Petroşani

Publicat

pe

Costumați ca de carnaval, actorii de la Petroșani invită tinerii să vină la festivalul „Feți frumoși, zâne bune și Ilene Cosânzene”, iar în premieră, o parte a trupei pleacă acum la Viena. Sunt evenimente pe care Teatrul Dramatic „I.D Sârbu” le pune în scenă la Petroșani și în străinătate, grație renumelui pe care și l-au făcut.

 

Şase spectacole… de poveste

 

De câteva zile, actorii din Petroșani ajung să se întâlnească cu copiii. Motivul: festivalul de teatru pentru copii la care vin trupe din toată țara. Totul are loc în perioada 30 mai – 1 iunie, când Teatrul de Vest din Reșița vine la Petroşani cu piesa „Frumoasa și bestia” de Frații Grimm. În plus, Teatrul „Bacovia” din Bacău îi invită pe copii să urmărească „Aladin”. „Sânziana și Pepelea ”, dar şi „Ivan Turbincă”, în interpretarea actorilor de la Turda.  „Promovăm festivalul „Feți frumoși, zâne bune și Ilene Cosânzene”, a treia ediție. Am încercat să adunăm copiii și să îi invităm alături de noi la cele 6 spectacole pe care vor putea să le vadă în festival și au fost destul de deschiși, s-au bucurat și vor veni alături de noi”, a spus Bianca Holobuț, actriță.

Advertisement

 

În turneu, la Viena

 

Pe scenă la Petroșani mai vin, în week-end și trupe de la Satu Mare, iar actorii de la „I.D. Sârbu” pleacă la Viena, cu spectacolul „Despre sexul femeii, un câmp de luptă în războiul din Bosnea”, ce va fi jucat pentru comunitatea de români din zonă. „Anul trecut ei au jucat spectacolul „Carmen” aici la noi și acum ne-au invitat pe noi la ei, la Viena. Jucăm pentru comunitățile de români din Viena. Este foarte important. Din păcate, deși comunicăm foarte ușor în această epocă, teatrele și stilurile de teatre se întâlnesc foarte greu din lipsa de fonduri, dar este foarte important că vom vedea făgașul pe care a pornit teatrul de acolo, făgașul pe care suntem noi și cine știe? Este un schimb de experiențe foarte interesant și putem învăța unii de la alții”, a adăugat actriţa Ileana Radu Bodea.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Mintia: Provocările și perspectivele unei investiții energetice strategice

Publicat

pe

Redactat de

Proiectul termocentralei pe gaz de la Mintia, o investiție majoră în infrastructura energetică a României, continuă să capteze atenția autorităților și a specialiștilor din domeniu.

Cu o capacitate instalată de 1.750 MW, această centrală se află în centrul unei strategii naționale de diversificare a surselor de energie și de reducere a dependenței de importuri. Începerea funcționării primei părți a centralei, estimată pentru 2025, va adăuga aproximativ 1.000 MW la producția de energie a țării, un pas important pentru asigurarea unei surse stabile de energie în perioadele de vârf.

Termocentrala de la Mintia va fi una dintre cele mai mari de acest tip din Europa, dar această realizare vine cu provocările sale. Proiectul a întâmpinat întârzieri semnificative de-a lungul anilor, iar punerea în funcțiune a capacităților complete ale centralei este încă departe de a fi finalizată. Deși acest proiect este văzut ca o soluție pentru asigurarea unei producții constante de energie, nu există garanția că Mintia va rezolva complet problemele structurale ale sistemului energetic românesc, care se confruntă cu o serie de provocări legate de modernizarea și diversificarea surselor de energie.

În contextul în care România se află pe cale să investească în parcuri solare, eoliene și în creșterea capacității de stocare a energiei, Mintia va juca un rol important, dar nu poate fi considerată soluția completă pentru provocările pe termen lung ale sectorului energetic. Capacitățile noi adăugate vor contribui cu siguranță la acoperirea consumului, dar integrarea acestora într-un sistem energetic modern și flexibil rămâne o misiune complicată.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a subliniat că soluția pentru facturi mai mici nu presupune o intervenție constantă a statului în piață, ci creșterea capacității de producție a energiei. În acest sens, parteneriatele cu sectorul privat vor fi esențiale, dar succesul acestora depinde de coordonarea eficientă între actorii publici și privați și de implementarea unor strategii pe termen lung care să răspundă nevoilor reale ale pieței și ale consumatorilor.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Boboteaza, una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății. Ziua în care sunt sfințite apele

Publicat

pe

Redactat de

Boboteaza sau Botezul Domnului este una dintre cele mai mari şi importante sărbători ale creştinătăţii şi, împreună cu ziua Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuită pe 7 ianuarie, marchează sfârșitul sărbătorilor de iarnă.

Boboteaza este sărbătorită pe 6 ianuarie, iar această zi este încărcată de nenumărate tradiții și obiceiuri, o parte dintre acestea fiind păstrate cu sfinţenie, încă din cele mai vechi timpuri.

În greacă, cuvântul Bobotează este numit Teofanie sau Epifanie care se traduce prin „Arătarea Domnului”, adică a Sfintei Treimi.

Cunoscută sub denumirea Botezul Domnului, Boboteaza aminteşte de momentul în care Iisus Hristos a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul în râul Iordan. Evanghelia relatează că și Iisus a venit din Galileea pentru a fi botezat de Ioan, care, văzându-l, a spus: „Iată mielul lui Dumnezeu, cel ce spăla păcatul lumii”. Conform acestei relatări, ieșind din apa Iordanului, Iisus ar fi spus „cerurile s-au deschis și duhul lui Dumnezeu s-a vărsat, coborându-se ca un porumbel și venind peste el. Și glas din ceruri zicând : acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit” (Matei, 3: 16-17).

Conform datinilor străbune, de Bobotează se sfințesc apele pentru a deschide cerurile și a alunga toate duhurile rele. De Bobotează, credincioșii nu trebuie să spele haine. Mai mult, se spune că, apa sfințită, luată în această zi, are puteri miraculoase și că aceasta nu „se strică” niciodată.

Advertisement

Cu prilejul Bobotezei se obișnuiește ca toate apele să se sfințească, în timp ce preotul se duce la un râu sau o apă unde va arunca crucea. Potrivit tradiției, mai mulţi bărbați se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care reușește să scoată crucea din apă, se spune că, va avea noroc tot anul.

Se mai spune că, tinerele fete care cad pe gheață în ziua de Bobotează se vor mărita în acel an.

Tradiția ortodoxă cere ca acum să se mănânce piftie și grâu fiert și să se bea vin roșu.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Start spectaculos pentru noul sezon de robotică în Valea Jiului: Robotics Valley League Meet – ediția a doua

Publicat

pe

Redactat de

Pe 5 ianuarie 2025, Valea Jiului devine epicentrul inovației și tehnologiei odată cu a doua ediție a competiției Robotics Valley League Meet. Evenimentul, parte din Regionalele Vest ale prestigioasei competiții internaționale FIRST Tech Challenge România, reunește echipe de liceeni din patru județe – Hunedoara, Gorj, Mehedinți și Timiș.

Locul acțiunii: sala de sport a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani, unde între orele 10:00 și 17:00, elevii pasionați de robotică vor demonstra că inovația și creativitatea nu au limite. Intrarea este liberă, iar publicul – de la cei mici până la părinți – este invitat să susțină eforturile echipelor participante.

Echipele din Valea Jiului: între experiență și debut

Sub coordonarea inițiativei Robotics Valley, cinci echipe din Valea Jiului vor concura cot la cot cu alte formații din regiune:

  • AlphaBit (Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petroșani)
  • Wafy (Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși” Petrila)
  • Robokey (Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani)
  • Lazarus Ascending (Liceul Tehnologic „Mihai Viteazu” Vulcan)
  • Eliatech, nou-înființată la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni.

Alături de echipele locale, competiția include alți 120 de elevi talentați, organizați în 12 echipe. Participanții vor folosi un set standardizat de piese pentru a proiecta, construi și programa roboți capabili să rezolve sarcini complexe, demonstrându-și atât abilitățile tehnice, cât și spiritul de colaborare.

Mai mult decât o competiție

FIRST Tech Challenge este recunoscută nu doar pentru accentul pus pe performanțele tehnice, ci și pentru promovarea valorilor fundamentale, precum cooperarea, respectul reciproc și învățarea prin schimb de experiență. Programul urmărește să inspire elevii să își construiască o carieră în domenii STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică), punând accent pe învățarea practică și aplicarea cunoștințelor teoretice.

Obiectivele FIRST includ:

  • Dezvoltarea abilităților tehnice și non-tehnice necesare în carierele STEM.
  • Crearea unui mediu competitiv, dar colaborativ, care să stimuleze inovația.
  • Implicarea tinerilor în proiecte educative ce îmbină teoria cu practica.

Un proiect susținut de comunitate

Evenimentul este posibil datorită sprijinului oferit de Asociația pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Valea Jiului, prin intermediul Programului de Tranziție Justă în județul Hunedoara. Colaborarea cu echipa Robo Dojo din Timișoara asigură un standard ridicat al competiției, consolidând poziția Văii Jiului ca un pol al inovației și educației STEM în România.

Tehnologia viitorului, astăzi, în Valea Jiului

Robotics Valley League Meet nu este doar o competiție, ci o celebrare a creativității, pasiunii și muncii în echipă. Participanții, dar și publicul, vor avea ocazia să fie martorii unui spectacol tehnologic, demonstrând că tinerii din Valea Jiului au potențialul de a deveni liderii inovației de mâine.

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate