Actualitate
File de istorie: Descoperiri științifice rezultate după invazia lui Napoleon în Egipt
Într-un moment în care lansarea filmului „Napoleon” stârnește discuții aprinse, istoricii și-au adus aminte de invazia fostului lider militar al Franței în Egipt. Acesta a invadat Egiptul în iulie 1798 alături de zeci de mii de soldați. Dincolo de acest aspect, aici au ajuns și peste 150 de oameni de știință care au făcut mai multe descoperiri.
La data de 23 august 1798, organizația „Institut d’Egypte”, care există și în zilele noastre, a ținut o reuniune la Cairo, iar Napoleon a fost numit prim-vicepreședinte. Napoleon și-a dorit ca oamenii de știință să găsească soluții privind purificarea apei Nilului, fabricarea berii fără hamei și îmbunătățirea cuptoarelor de pâine. Au existat însă și provocări deoarece nava care transporta o mare parte din echipamentul topografic s-a scufundat. Totuși, în urma acestei invazii au rezultat mai multe descoperiri.
Apariția oftalmologiei
Medicii care au ajuns în această expediție au întâlnit boli pe care nu le știau până atunci. Au adus cu ei în Europa și oftalmia egipteană, cunoscută în prezent sub numele de trahom. Imediat după ce a fost „importată” și în Europa, ea a fost studiată de mai mulți medici. Astfel, a rezultat o ramură nouă: oftalmologia, iar numărul specialiștilor din domeniu a crescut simțitor după acest episod.
S-a găsit o soluție pentru descifrarea hieroglifelor
Hieroglifele nu au putut fi descifrate de nimeni timp de câteva secole. Francezii au descoperit însă Piatra Rosetta în timpul invaziei. Astfel, Jean-Francois Champollion a reușit să traducă mai multe hieroglife egiptene. Ce-i drept, i-a luat două decenii pentru a-și da seama cum să facă acest lucru. În prezent, Piatra Rosetta se află în British Museum.
O nouă specie de crocodil
Unul dintre cercetători, pe nume Etienne Geoffroy Saint-Hilaire, era convins că în Nil se află două specii de crocodil. Deși teoria sa nu a fost crezută în perioada în care a trăit, 200 de ani mai târziu s-a dovedit că cercetătorul avea dreptate. El susținea că în Nil se află un crocodil care are fălci complet diferite față de cel știut deja. În același timp, era ceva mai calm față de cel pe care omenirea îl știa deja.
Napoleon, unul dintre cei mai cunoscuți împărați din istoria Franței
Napoleon și-a început cariera în Armata Franceză, însă victoriile obținute i-au adus popularitate în rândul oamenilor de rând. Stilul său direct a fost apreciat de francezi, iar între 1804 și 1815 a fost și împăratul Franței. A murit în anul 1821, iar cauza morții nu a fost stabilită nici până în prezent.
La două secole de la moartea sa, Napoleon rămâne un nume de referință, motiv pentru care constant apar filme, documentare și jocuri care îl au în prim plan. Un ultim exemplu este filmul „Napoleon”, regizat de Ridley Scott, care a stârnit numeroase controverse prin prisma modului în care Napoleon este prezentat.
În schimb, jocurile nu au stârnit controverse. Printre cele mai cunoscute jocuri video cu Napoleon sunt „Imperial Glory”, „Battles of Napoleon” și „Napoleon at Waterloo”. Industria de casino online alocă, la rândul său, spații majore evenimentelor istorice, iar „Napoleon & Josephine” este un slot online care se axează pe povestea de dragoste a fostului împărat francez. Compania care a creat jocul, Williams Interactive, a folosit simboluri ca Grădinile superbe de la palat, Coroana Reginei și o Caleașcă.
Sursa foto: canva.com
Actualitate
Acțiuni ale AJF Hunedoara
La Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara este activitate intensă. AJF Hunedoara desfășoară acțiuni interesante în zilele următoare.
Campionatul județean de futsal
În ordine cronologică, prima este Campionatul Județean de futsal, la masculin și feminin. La masculin se vor organiza campionate pentru seniori și juniori U17, iar la feminin vor fi două grupe valorice. Data limită de înscriere pentru echipele doritoare este 15 decembrie.
Gala fotbalului hunedorean
Pe 19 decembrie, începând cu ora 17:00, la Facultatea de Inginerie din Hunedoara, AJF va organiza “Gala fotbalului hunedorean”, manifestare ajunsă la cea de-a doua sa ediție. “Gala este dedicată recunoașterii valorilor din fotbalul hunedorean. Vor fi acordate distincții importante, precum Jucătorul anului, Tinere Talente, Antrenorul Anului, Golgeterul sezonului, Fair – play, Solidaritate și ssperanță, dar și premii pentru susținerea comunității și parteneriate de succes. Este mai mult decât o gală – este o celebrare a pasiunii, talentului și dedicării care transformă fotbalul într-un adevărat spectacol și un liant al comunității noastre. Vă așteptăm cu drag să fim împreună martori ai acestor momente de excelență”, au transmis cei de la AJF Hunedoara.
Actualitate
Alegerile parlamentare în Hunedoara: Desfășurare fără incidente majore
Alegerile parlamentare din județul Hunedoara s-au desfășurat în condiții normale de legalitate și siguranță publică, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara. Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au confirmat că procesul electoral a fost unul corect și bine organizat, fără situații care să afecteze semnificativ derularea votului.
Mobilizare masivă pentru siguranța procesului electoral
Pentru ziua votului, aproximativ 1.300 de polițiști, jandarmi, pompieri și alți angajați ai structurilor MAI au fost mobilizați în județul Hunedoara. Aceștia au avut misiunea de a menține ordinea publică, de a proteja cele 524 de secții de votare și de a gestiona eventualele incidente electorale.
Incidenta contravențiilor și infracțiunilor
În timpul procesului electoral, au fost înregistrate 10 sesizări privind posibile contravenții sau infracțiuni. În urma verificărilor:
- S-au aplicat șase sancțiuni contravenționale, inclusiv două amenzi în valoare totală de 9.000 de lei și patru avertismente.
- Trei cazuri sunt investigate sub suspiciunea de infracțiuni electorale.
- O sesizare este în curs de verificare.
Cele mai frecvente fapte semnalate au vizat continuarea propagandei electorale, frauda la vot și coruperea alegătorilor.
Angajamentul autorităților
MAI a reafirmat că va continua să își îndeplinească responsabilitățile legale, atât pentru misiunile curente, cât și pentru asigurarea unui climat de siguranță în cadrul următoarelor alegeri.
„Vă asigurăm că angajații noștri vor acționa în conformitate cu obligațiile legale, pentru a garanta desfășurarea în siguranță a tuturor proceselor electorale viitoare”, se arată în comunicatul IPJ Hunedoara.
FOOT: ARHIVĂ
Actualitate
Incendiu la o gospodărie din Bârsău, lichidat de pompieri
Un incendiu puternic a izbucnit în această după-amiază la o gospodărie din localitatea Bârsău, mobilizând de urgență pompierii Detașamentului Deva. Două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și un echipaj SMURD au intervenit pentru a limita pagubele și a proteja locuința.
Intervenție rapidă și eficientă
La sosirea echipajelor, flăcările cuprinseseră mansarda casei, afectând o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați. Incendiul se manifesta cu degajări masive de fum și amenința să se extindă la restul locuinței.
Pompierii au acționat prompt, reușind să localizeze și să lichideze incendiul în limitele găsite, protejând astfel restul casei. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar locuința a fost salvată de la distrugerea totală.
Cauza incendiului, în curs de investigare
Deocamdată, cauza probabilă a incendiului rămâne necunoscută. Reprezentanții ISU Hunedoara au anunțat că urmează să stabilească circumstanțele în care s-a produs incidentul.
Autoritățile reamintesc importanța măsurilor de prevenire a incendiilor, în special în sezonul rece, când riscurile sunt sporite din cauza utilizării instalațiilor de încălzire.
FOTO: ISU HUNEDOARA
-
Actualitatecu 2 zile in urma
“Ziua Națională a României”: Ceremonial public la Cimitirul Eroilor, de pe strada Călugăreni, din Deva
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Procesul de renumărare a voturilor din județul Hunedoara, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, finalizat
-
Actualitatecu 4 ore in urma
Posibilii parlamentari ai județului Hunedoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Noul sens giratoriu de pe DN 66, din orașul Hațeg, finalizat
-
Actualitatecu o zi in urma
Incendiu la un autoturism care se deplasa pe DN 66, în apropiere de Hațeg
-
Actualitatecu o zi in urma
Alegeri parlamentare 2024| 22,16 la sută, prezența la vot în județul Hunedoara, la ora 13:00
-
Actualitatecu 2 zile in urma
„Ceaiul de Crăciun” – un eveniment cu suflet, pentru o cauză nobilă, la Deva
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Razie, noaptea trecută, la Petrila. Peste 150 de persoane legitimate și zeci de mașini oprite în trafic