Connect with us
Data: 25/11/2024
.

Actualitate

Filialele locale ale PRM din Valea Jiului intră în reorganizare

Publicat

pe

Trezirea!

Mâhniţi că nu prea mai au priză la electorat, adepţii Tribunului promit că vor relansa formaţiunea politicăşi vor dovedi ce poate partidul chiar la sctrutinul pentru Parlamentul European

2013-03-27-11.55„PRM-u n-o muritu’, numa’ un pic s-o odihnitu!”. Asta au susţinut ieri PRM-iştii din Valea Jiului, la prima conferinţă de presă, după ce au pierdut voturile electoratului de aici, plus un membru important.

Liderii PRM susţin că partidul va reveni în forţă pe scena politică a Văii Jiului, chiar dacă Costel Avram, cel care a condus această formaţiune politică în judeţul Hunedoara, s-a mutat la PNL.

Rezultat nedrept la alegeri

Dorel-Schiopu

Dorel Şchiopu

Dorel Şchiopu (foto mic), liderul PRM de la Vulcan a declarat că în acest municipiu, PRM a fost înlocuit în consiliul local cu PPDD. Potrivit lui Şchiopu, dacă acum patru ani PRM sesiza prefectul despre salariile directorilor de la două firme care au fost lichidate între timp, din cauza managementului defectuos, acum, la nouă luni după alegerile locale, PPDD a avut o singură intervenţie în legislativul municipiului, în care a cerut ca Primăria Vulcan să monteze limitatoare de viteză pentru că un copil pe role, ce circula cu viteză, l-a lovit pe consilierul local Emil Andraş de la Partidul Poporului. „Există oameni dezamăgiţi de rezultatul nedrept primit de PRM, dar eu cred că se va îndrepta, iar prima ocazie sunt alegerile europarlamentare de anul viitor”, a spus Dorel Şchiopu, preşedinte PRM Vulcan.

Scopul PRM-iştilor va fi acela de a reveni în consiliile locale şi de a face opoziţie, aşa cum au făcut în mandatul trecut. Până atunci, însă, toţi au promis că vor reorganiza filialele locale.

Advertisement

[notification type=”standard”]

Emanuel Andronache

Emanuel Andronache

„Am suferit un insucces şi în varăşi în toamnă, dar nu am avut candidaţi în toate colegiile. Scorul a fost diminuat procentual, dar ne relansăm”, a declarat Emanuel Andronache (foto), preşedinte PRM Petrila.

SAMSUNG

Gheorghe Vereş

„Petroşaniul e în plină organizare, după o sincopă de peste 4 ani de zile. Nu ne-au mulţumit rezultatele, dar pe viitor, după ce ne vom reîntregi, că acum mergem în teren, vom reveni în forţă”, spus Gheorghe Vereş (foto), preşedintele PRM Petroşani

[/notification]

Actualitate

Călin Georgescu, preferatul hunedorenilor în primul tur al alegerilor prezidențiale

Publicat

pe

Redactat de

În urma rezultatelor centralizate la nivel național după primul tur al alegerilor prezidențiale, în topul preferințelor românilor s-a aflat Călin Georgescu, care a candidat ca și independent. Același lucru s-a întâmplat și în județul Hunedoara.

Diferență mică între primii doi clasați

În total au fost 14 candidați înscriși în cursa electorală, aici fiind inclus și Ludovic Orban, de la Forța Dreptei, care s-a retras din competiție în favoarea hunedorencei Elena Valerica Lasconi, prezidențiabil propus de USR. Prezența la vot la nivel național a fost de 9.465.257 de persoane, adică un procent de 52,55% dintre alegători, județul Hunedoara fiind sub această medie. Mai exact la urne s-au prezentat 170.330 de hunedoreni din totalul celor 363.541 de persoane cu drept de vot, procentajul fiind de 46,85%. În urma numărătorii voturilor din județul Hunedoara Călin Georgescu, cu un procentaj de 22,34%, s-a clasat pe primul loc, având 37.117 de voturi. Pe locul al doilea, la mică distanță, cu 22,09%, s-a clasat Ion Marcel Ciolacu, de la PSD, votat de 36.706 de hunedoreni, diferența dintre primii doi clasați fiind de 411 voturi. Pe locul al treilea, cu un procentaj de 18,64%, a fost prezidențiabilul AUR George Nicolae Simion, votat de 30.973 de hunedoreni.

Alți trei candidați cu peste 5%

În preferințele hunedorenilor a urmat Elena Valerica Lasconi, de la USR, cu un procent de 14,61, respectiv 24.283 de voturi. Pe locul al cincilea la nivelul județului Hunedoara, cu un procentaj de 8,20%, s-a clasat candidatul PNL Nicolae Ionel Ciucă, care a fost votat de 13.626 de persoane. A depășit procentul de 5%, respectiv 5,97%, și candidatul independent Mircea Dan Geoană, votat de 9.926 de hunedoreni. Pe locul al șaptelea este un alt independent, Cristian Diaconescu, cu 3,23%, respectiv 5.379 de voturi. Propunerea UDMR pentru prezidențiale, Hunor Kelemen, a strâns 25 din sufragii, fiind votat de 3.330 de hunedoreni. În fine, ultimul candidat care a obținut mai mult de un procent, adică 1,68%, este Cristian Vasile Terheș, de la PNCR, care a primit, în județul Hunedoara, 2.794 de voturi.

Advertisement

Cinci prezidențiabili sub un procent

Ceilalți cinci candidați au obținut sub un procent, Top 10 în județul Hunedoara fiind încheiat de Ana Birchall, candidat independent, cu 0,49% sau 820 de voturi. Urmează Ludovic Orban, de la Forța Dreptei, care a renunțat, așa cum arătam mai sus, la candidatură, acesta obținând, și în condițiile date un procentaj de 025;5, transpus în 418 voturi. Al doisprezecelea în preferințele hunedorenilor, cu 0,17%, a fost Sebastian Constantin Popescu (PNR), care a obținut 297 de voturi. Alexandra Beatrice Bertalan Păcuraru, de la PADN a obținut un procentaj de 0,14%, respectiv 249 de voturi. Cel mai mic procentaj în județul nostru, de 0,11% l-a obținut Silviu Predoiu, de la PLAN, cu 188 de voturi.

Fruntașii și codașii de la urne

Cea mai mare prezență la urne în județul Hunedoara, din punct de vedere procentual, s-a înregistrat în comuna Bătrâna, unde au votat mai mulți alegători decât cei înscriși pe listele permanente, procentajul fiind de 114,77%. De asemenea, prezență la vot de peste sută la sută, respectiv de 102,30%, s-a consemnat și în comuna Cerbăl. Pe de altă parte, cea mai scăzută prezență la urne în mediul rural, de 39,85%, s-a înregistrat în comuna Ghelari. În mediul urban, la municipii, cei mai mulți alegători s-au prezentat la urne în Deva, în procent de 48,37, iar cei mai puțini, respectiv 36,10, la Vulcan. În ce privește orașele, cel mai mare procentaj de alegători prezenți la vot, de 59,51%, s-a înregistrat la Geoagiu, iar cel mai mic, de 36,49%, la Uricani.

Surprize, surprize

Advertisement

Dacă facem o repartizare a voturilor pe localități, Călin Georgescu a câștigat în 21 dintre cele 69 de unități administrativ – teritoriale din județul Hunedoara. Este vorba despre municipiile Hunedoara, Orăștie și Vulcan, orașele Călan, Petrila, Simeria și Uricani și comunele Beriu, Boșorod Brănișca, Cârjiți, Certeju de Sus, Dobra, General Berthelot, Luncoiu de Jos, Orăștioara de Sus, Romos, Șoimuș, Teliucu Inferior, Turdaș și Vețel. Ion Marcel Ciolacu a câștigat alegerile în municipiile Brad și Vulcan, în orașele Geoagiu și Hațeg și în comunele Baia de Criș, Băcia, Băița, Bătrâna, Bretea Română, Bucureșci, Burjuc, Cerbăl, Crișcior, Ghelari, Gurasada, Hărău, Ilia, Lăpugiu de Jos, Lelese, Mărtinești, Răchitova, Râu de Mori, Ribița, Sarmizegetusa, Sălașu de Sus, Sântămăria Orlea, Toplița, Totești, Vața de Jos, Vălișoara și Vorța, adică în 31 de localități din județul Hunedoara. George Simion s-a impus în cinci localități hunedorene, fiind vorba despre municipiul Petroșani, în orașul Aninoasa și în comunele Pui, Rapoltu Mare și Zam. Ncolae Ionel Ciucă a fost pe primul loc în opțiunile electoratului în 11 comune din județul Hunedoara, fiind vorba despre Balșa, Baru, Bănița, Blăjeni, Buceș, Bulzeștii de Sus, Bunila, Densuș, Lunca Cernii de Jos, Pestișu Mic și Tomești. În fine, Elena Valerica Lasconi a obținut cele mai multe voturi dintre competitori în municipiul Deva, reședința de județ. Turul al doilea al alegerilor prezidențiale se va desfășura pe 8 decembrie.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Râsul, carnivorul enigmatic al Retezatului, monitorizat în habitatul său natural

Publicat

pe

Redactat de

Parcul Național Retezat continuă să fie un sanctuar pentru biodiversitate, adăpostind 55 de specii de mamifere, ceea ce reprezintă peste 23% din totalul mamiferelor terestre ale Europei. Printre acestea se numără râsul, un vânător nocturn agil și discret, a cărui prezență simbolizează sănătatea ecosistemului montan.

Întâlnirile directe cu această specie timidă sunt rare, însă rangerii parcului reușesc să monitorizeze activitatea râsului prin urme și imagini surprinse cu ajutorul camerelor de monitorizare amplasate strategic.

”Întâlnirile în teren cu aceste specii timide sunt relative rare, dar le monitorizăm după urme, iar cu ajutorul camerelor de monitorizare amplasate în parc reușim să le surprindem în habitatul natural. Râsul (Lynx lynx), vânătorul iscusit nocturn, străbate suprafeţe mari, în zone inaccesibile omului, pe care îl evită precaut. Datorită habitatelor sale diverse, naturale sau puțin modificate de intervenția umană, Parcul Național Retezat adăpostește un număr de 55 de specii de mamifere, peste 23% din mamiferele terestre ale Europei. Parcul oferă condiţii pentru supravieţuirea celor mai importante dintre carnivorele mari europene: râsul (Lynx lynx), ursul (Ursus arctos) şi lupul (Canis lupus). Parcul Național Retezat, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Nationala a Padurilor – Romsilva este situat în sud-vestul țării, în județul Hunedoara”, informează reprezentanții Parcului Național Retezat.

Retezatul, cu habitatele sale naturale sau puțin modificate de intervenția umană, oferă condiții ideale pentru supraviețuirea carnivorelor mari europene. Aceasta îl transformă într-un loc esențial pentru conservarea biodiversității, fiind un exemplu de armonie între natură și protecția activă a ecosistemelor.

Prin monitorizarea speciilor precum râsul, Administrația Parcului Național Retezat contribuie la cercetarea și conservarea biodiversității, reafirmând importanța acestui parc ca parte integrantă a patrimoniului natural european.

CAPTURĂ VIDEO: FACEBOOK PARCUL NAȚIONAL RETEZAT

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

USR anunță că Elena Lasconi a intrat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, după numărătoarea paralelă

Publicat

pe

Redactat de

USR a anunțat, luni dimineață, că Elena Lasconi a intrat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale cu un avans de câteva mii de voturi în fața candidatului PSD, Marcel Ciolacu.

“Avem de făcut un anunț important, poate cel mai important din istoria recentă a țării. Pe baza numărătorii paralele realizate de USR, România are şansa unui nou început, după 35 de ani, pentru că Elena Lasconi a intrat în turul doi al alegerilor prezidenţiale, cu un avans de câteva mii de voturi faţă de candidatul PSD, Marcel Ciolacu. Facem un apel public către Marcel Ciolacu să facă gestul democratic de a-şi recunoaşte înfrângerea”, a declarat, luni dimineață, Cristian Seidler, într-o conferință de presă susținută la sediul USR.

Potrivit datelor oficiale de pe site-ul AEP, în acest moment, după centralizarea a 99,95 la sută din voturi, Elena Lasconi se află pe locul al doilea cu 1.770.628 de voturi (19,17%). Marcel Ciolacu este pe locul al treilea cu 1.769.168 voturi (19,15%). Călin Georgescu se menține pe primul loc.

Citeste mai mult ...

Comandat de PNL, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 1124002

Comandat de UCRR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240028

Comandat de AUR-Hunedoara, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240014

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate