Actualitate
Filmul Libertate a rulat la Cinematograful Șerban Ionescu din Petroșani
Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, a exprimat profundul său respect și recunoștință față de cei care au sacrificat vieți și au luptat pentru libertate și democrație în timpul Revoluției din 1989. Într-un discurs emoționant, el a subliniat importanța descoperirii adevărului despre evenimentele tragice care au avut loc în timpul acelei perioade tumultuoase.
Libertate este un film românesc regizat de Tudor Giurgiu, care a avut premiera în 2023. Prezentat în avanpremieră la Festivalul de film de la Sarajevo, el a primit Premiul Confederației Internaționale a Cinematografelor de Artă (CICAE).
Inspirat din fapte reale, filmul spune o poveste întâmplată la Sibiu în timpul Revoluției din 1989. În timpul protestelor din decembrie o unitate de miliție devine ținta unui asalt violent care degenerează într-o confruntare între soldați, milițieni, securiști și civili.
”Oamenii vor adevărul, multe dintre acestea se află poate peste o sută de ani, altele poate peste 50 de ani. Eu consider că adevărul de la Revoluție va trebui să fie aflat de toată lumea, așa cum a fost el atunci. Aceste filme și aceste activități legate de Revoluție, fie că vorbim de București, Sibiu, Timișoara, de unde a plecat, de fapt, Revoluția, sau alte mari orașe unde au fost victime omenești și alte lucruri dure, în primul rând în memoria celor care au murit la Revoluție și pentru familiile lor cred că este foarte important și pentru noi toți, cei care astăzi ne bucurăm de libertate și de democrație pe sângele și pe viața lor. Acești oameni care încearcă să scoată la lumină, chiar dacă sunt frânturi, ele puse cap la cap, probabil că la un moment dat se va afla tot adevărul despre Revoluție”, a subliniat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
În final, primarul a subliniat importanța menținerii vie a amintirii celor care au murit pentru libertate și a reiterat responsabilitatea noastră de a păstra și apăra valorile democratice dobândite prin atâtea sacrificii.
Actualitate
Serviciu social nou al DAS Deva: Îngrijire la domiciliu pentru persoane adulte cu dizabilități
Persoanele adulte cu dizabilități, din municipiul Deva, care nu au capacitatea de a se gospodări singure și de a îndeplini cerințele firești ale vieții de zi cu zi pot beneficia de servicii de îngrijire la domiciliu, acordate de Direcția de Asistență Socială Deva – indiferent de gradul de dizabilitate în care sunt încadrate.
Serviciile de îngrijire la domiciliul pentru persoane adulte cu dizabilități se acordă gratuit și au ca scop limitarea sau înlăturarea efectelor unor situații care pot afecta viața adulților cu dizabilități sau pot genera riscul de excluziune socială a acestora.
BENEFICIARI ai serviciului social pot fi:
– orice persoană adultă cu dizabilități, cu domiciliul sau reședința în municipiul Deva și localitățile aparținătoare, care deține un certificat valabil de încadrare în grad de handicap și nu a încheiat un contract de întreținere cu alte persoane sau asociații
-persoanele cu dizabilități, încadrate în grad de handicap grav cu asistent personal – cu condiția ca serviciile sociale de care beneficiază să fie altele decât cele acordate de asistentul personal
– persoanele cu dizabilități, încadrate în grad de handicap accentuat sau grav, aflate în îngrijirea unui asistent personal profesionat – cu condiția ca serviciile sociale de care beneficiază să fie altele decât cele acordate de asistentul personal profesionist
Principalele SERVICII acordate:
-sprijin pentru îngrijire personală și a locuinței
-sprijin pentru hrănire și hidratare (efectuarea de cumpărături, pregătirea alimentelor pentru gătit, hrănire și hidratare, inclusiv prin utilizarea de tehnologii și dispozitive asistive și tehnologii de acces)
-integrare și participare socială și civică (însoțirea în mijloacele de transport și la anumite activități/evenimente desfășurate în familie sau comunitate, sprijin în activități de administrare și gestionare a bunurilor etc.)
-servicii medicale de recuperare și reabilitare (electroterapie, kinetoterapie, masaj, tratament injectabil)
Serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoane adulte cu dizabilități se realizează în baza unui contract, încheiat între Direcția de Asistență Socială Deva și beneficiarul serviciilor sau reprezentantul legal al acestuia. Condițiile de accesare a noului serviciu social, actele necesare pentru acordarea acestuia, criteriile de eligibilitate ale beneficiarilor, conținutul contractului de acordare a serviciilor, drepturile și obligațiile părților și situațiile în care acordarea serviciului social încetează sau se suspendă pot fi consultate în Regulamentul de organizare și funcționare al serviciului social „Servicii de îngrijiri la domiciliu pentru persoane adulte cu dizabilități”, disponibil pe site-ul oficial al Direcției de Direcției de Asistență Socială Deva – https://dasdeva.ro, Secțiunea Servicii sociale.
INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numărul de telefon 0254.218.030, de luni până joi – între orele 8:00 – 16:30 sau vineri – între orele 8:00 – 14:00.
Sursa: Direcția de Asistență Socială Deva
Actualitate
Tânăr din comuna Pui, dat dispărut de tatăl său – UPDATE: A fost găsit
UPDATE- Bărbatul a fost depistat pe raza municipiului Petroșani. Pe perioada dispariției, acesta nu a fost victimizat, a informat IPJ Hunedoara.
Știrea inițială
Un tânăr, în vârstă de 34 de ani, a fost dat dispărut de tatăl său, după ce a plecat de la locuința sa din Petroșani spre municipiul Deva și nu a mai revenit.
„Astăzi, în jurul orei 11:00, Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată de un bărbat din comuna Pui, despre faptul că fiul său, Creciunesc Doinel Mădălin (foto), de 34 de ani, din comuna Pui, ar fi plecat voluntar la data de 20 ianuarie 2025, în jurul orei 11:00, de la locuința sa din Petroșani spre municipiul Deva și nu a mai revenit. Polițiștii au demarat activități specifice de căutare și investigative, în vederea găsirii bărbatului, care a fost dat în urmărire națională”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Semnalmente
Tânărul dat dispărut are o înălțime 1,80 m, păr șaten scurt, ochi căprui, având un cercel în urechea stângă. La momentul plecării voluntare, era îmbrăcat cu o geacă de culoare neagră și pantaloni jeans de culoare albastră.
Persoanele care dețin informații despre locul în care s-ar putea afla cel în cauză, sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Actualitate
Ambulanță aflată în misiune, implicată într-un accident în Petroșani
O ambulanță aflată în misiune a fost implicată într-un accident rutier, astăzi, în jurul orei 13:15, pe podul de pe DN 66, în zona Livezeni din municipiul Petroșani.
“Din primele verificări, echipajul deplasat la fața locului a stabilit că un bărbat de 59 de ani, din municipiul Petroșani, nu ar fi acordat prioritate unei ambulanțe aflată în misiune. În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 59 de ani a fost proiectat pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un alt autovehicul, condus de o femeie de 64 de ani. Șoferii celor două autoturisme (bărbatul de 59 de ani și femeia de 64 de ani) au suferit leziuni, acordându-li-se îngrijiri medicale, fără a fi transportați la spital”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
-
Actualitatecu 11 ore in urma
Tânăr din comuna Pui, dat dispărut de tatăl său – UPDATE: A fost găsit
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 20 – 24 ianuarie, în județul Hunedoara
-
Actualitatecu o zi in urma
31 de elevi care absentau de la cursuri, depistați de polițiștii hunedoreni. Acțiuni cu efective mărite pentru siguranță în școli
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO| Incendiu la Hunedoara. O casă a fost distrusă de flăcări
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Oaspeți de iarnă pe cele patru lacuri de acumulare din Geoparcul UNESCO Țara Hațegului
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Elevi de la mai multe școli din județ s-au întrecut la Concursul de Informatică „Aurel Vlaicu”
-
Actualitatecu o zi in urma
Polițiștii avertizează: Tehnica de tip „Spoofing”, o altă metodă de înșelăciune
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Ambasadorul Japoniei în România, în vizită la Primăria Deva. Începutul unei colaborări cu „Țara Soarelui Răsare”