- COMUNA JIRLĂU, județ Brăila
- UNIVERSITATEA DE VEST TIMISOARA, județ Timiș
- MUNICIPIUL GALATI, județ Galați
- COMUNA GUSOENI, județ Vâlcea
- COMUNA SINTEA MARE, județ Arad
- COMUNA MĂICĂNEȘTI, județ Vrancea
- COMUNA BOZOVICI, județ Caraș Severin
- UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” DIN SUCEAVA, județ Suceava
- COMUNA HĂRĂU, județ Hunedoara
- COMUNA DOBREȘTI, județ Bihor
- COMUNA CRISTEȘTI, județ Mureș
- COMUNA VÂNĂTORI-NEAMȚ, județ Neamț
- COMUNA ȘOIMI, județ Bihor
- COMUNA VLADIMIRESCU, județ Arad
- JUDEȚUL NEAMȚ
- COMUNA CĂUAȘ, județ Satu Mare
- COMUNA NEGRENI, județ Cluj
- COMUNA ZVORIȘTEA, județ Suceava
- COMUNA DELENI, județ Iași
- MUNICIPIUL RĂDĂUȚI, județ Suceava
- COMUNA TEREGOVA, județ Caraș-Severin
- COMUNA FOIENI, județ Satu Mare
Actualitate
Finanțare pentru instalarea de panouri fotovoltaice. Hărău, printre primăriile beneficiare
Primăriile din 17 localități rurale din țară, printre care și comuna hunedoreană Hărău, precum și două universități și tot atâtea municipii, primesc finanțare pentru instalarea de panouri fotovoltaice.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat joi, 1 august 2024, 22 de contracte de finanțare în cadrul apelului din Fondul pentru Modernizare: Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei. Ceremonia de semnare a avut loc atât în format fizic, cât și electronic, reunind primari și reprezentanți ai entităților beneficiare.
Potrivit Ministerului Energiei, proiectele contractate vizează sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum. Valoarea totală a contractelor semnate se ridică la 71.504.371 lei (14.371.582 euro), din care 66.558.182 lei (13.377.453 euro) reprezintă finanțarea nerambursabilă acordată prin Fondul pentru Modernizare. Capacitatea totală instalată prin aceste proiecte va fi de 10,29 MW.
„Semnarea acestor contracte reprezintă un nou pas important în direcția tranziției energetice și a atingerii obiectivelor asumate de România. Investițiile în surse regenerabile de energie vor contribui la reducerea poluării și vor asigura în viitorul apropiat facturi mai mici pentru administrațiile locale și pentru universități. Aceste proiecte sunt esențiale pentru a ne asigura că fiecare comunitate din România poate beneficia de energie curată și accesibilă. Până acum, doar în cadrul acestui apel prin Fondul pentru Modernizare, am reușit să ajutăm peste 140 de comunități locale să investească în capacități de producere a energiei electrice pentru autoconsum, cu o valoare totală de peste 390 de milioane de lei, din care 330 de milioane de lei fonduri nerambursabile. Puterea totală instalată finanțată până în prezent este de peste 50 MW. În plus, toate aceste fonduri europene nerambursabile vor crea noi locuri de muncă în comunitățile locale. Ministerul Energiei va continua să dezvolte și să sprijine programe care susțin energia sigură, la un preț corect și cât mai verde, pentru toți cetățenii”, a declarat Ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Prin semnarea contractelor de finanțare, entitățile publice beneficiare vor putea produce energie electrică pentru propriul consum, astfel vor reuși să-și reducă costurile cu utilitățile, iar banii economisiți vor putea fi folosiți pentru alte investiții în comunitățile locale.
Lista beneficiarilor contractelor de finanțare încheiate
Actualitate
Liga 3 – Seria 9: Rezultate, program și clasament
Echipe participante
CSC GHIRODA
TIMIȘUL ȘAG
MINERUL LUPENI
PROGRESUL PECICA
LOTUS FELIX
GLORIA CERMEI
CSC PECIU NOU
POLI TIMIȘOARA
VIITORUL ARAD
AVÂNTUL PERIAM
Etapa 1 (30-31 aug.)
GHIRODA – PERIAM 1-1
ȘAG – ARAD 0-1
LUPENI – TIMIȘOARA 2-2
PECICA – PECIU 1-0
FELIX – CERMEI 1-0
Etapa 2 (6–7 sep.)
PERIAM – CERMEI 3-1
PECIU – FELIX 1-0
TIMIȘOARA – PECICA 1-1
ARAD – LUPENI 0-0
GHIRODA – ȘAG 6-1
Etapa 3 (13-14 sep.)
ȘAG – PERIAM 4-1
LUPENI – GHIRODA 4-2
PECICA – ARAD 3-0
FELIX – TIMIȘOARA 2-1
CERMEI – PECIU 1-5
Etapa 4 (20-21 sep.)
PERIAM – PECIU 0-2
TIMIȘOARA – CERMEI 1-0
ARAD – FELIX 1-2
GHIRODA – PECICA 0-1
ȘAG – LUPENI 0-1
Etapa 5 (27-28 sep.)
LUPENI – PERIAM 1-1
PECICA – ȘAG 0-1
FELIX – GHIRODA 0-1
CERMEI – ARAD 0-2
PECIU – TIMIȘOARA 2-2
Etapa 6 (4–5 oct.)
PERIAM – TIMIȘOARA 0-3
ARAD – PECIU 1-3
GHIRODA – CERMEI 2-1
ȘAG – FELIX 0-1
LUPENI – PECICA 0-1
Etapa 7 (11-12 oct.)
PECICA – PERIAM 0-0
FELIX – LUPENI 0-1
CERMEI – ȘAG 1-0
PECIU – GHIRODA 3-1
TIMIȘOARA – ARAD 0-0
Etapa 8 (18–19 oct.)
PERIAM – ARAD 1-2
GHIRODA – TIMIȘOARA 2-1
ȘAG – PECIU 0-3
LUPENI – CERMEI 2-1
PECICA – FELIX 1-0
Etapa 9 (25-26 oct.)
FELIX – PERIAM 1-0
CERMEI – PECICA 2-1
PECIU – LUPENI 0-0
TIMIȘOARA – ȘAG 1-0
ARAD – GHIRODA 1-2
Etapa 10 (1-2 noi.)
PERIAM – GHIRODA 0-1
ARAD – ȘAG 0-1
TIMIȘOARA – LUPENI 0-1
PECIU – PECICA 4-1
CERMEI – FELIX 2-0
Etapa 11 (8-9 noi.)
CERMEI – PERIAM 2-1
FELIX – PECIU 0-0
PECICA – TIMIȘOARA 1-0
LUPENI – ARAD 0-0
ȘAG – GHIRODA 1-1
Etapa 12 (15-16 noi.)
PERIAM – ȘAG 2-4
GHIRODA – LUPENI 3-2
ARAD – PECICA 3-1
TIMIȘOARA – FELIX 1-0
PECIU – CERMEI 1-2
Etapa 13 (22-23 noi.)
PECIU – PERIAM 10-0
CERMEI – TIMIȘOARA 0-3
FELIX – ARAD 0-1
PECICA – GHIRODA 1-0
LUPENI – ȘAG 4-0
Etapa 14 (29-30 noi.)
PERIAM – LUPENI 1-1
ȘAG – PECICA 1-2
GHIRODA – FELIX 2-0
ARAD – CERMEI 1-1
TIMIȘOARA – PECIU 3-0
Etapa 15 (6-7 dec.)
TIMIȘOARA – PERIAM 2-1
PECIU – ARAD 3-0
CERMEI – GHIRODA 2-2
FELIX – ȘAG 1-0
PECICA – LUPENI 1-1
Etapa 16 (28 feb. – 1 mar.)
PERIAM – PECICA
LUPENI – FELIX
ȘAG – CERMEI
GHIRODA – PECIU
ARAD – TIMIȘOARA
Etapa 17 (7-8 mar.)
ARAD – PERIAM
TIMIȘOARA – GHIRODA
PECIU – ȘAG
CERMEI – LUPENI
FELIX – PECICA
Etapa 18 (14-15 mar.)
PERIAM – FELIX
PECICA – CERMEI
LUPENI – PECIU
ȘAG – TIMIȘOARA
GHIRODA – ARAD
Clasament
1. | PECIU | 15 | 9 | 3 | 3 | 37-12 | 25 | 30 |
2. | GHIRODA | 15 | 8 | 3 | 4 | 26-19 | 7 | 27 |
3. | PECICA | 15 | 8 | 3 | 4 | 16-13 | 3 | 27 |
4. | TIMIȘOARA | 15 | 7 | 4 | 4 | 21-12 | 9 | 25 |
5. | LUPENI | 15 | 6 | 7 | 2 | 20-12 | 8 | 25 |
6. | ARAD | 15 | 5 | 4 | 6 | 13-17 | -4 | 19 |
7. | FELIX | 15 | 6 | 1 | 8 | 8-12 | -4 | 19 |
8. | CERMEI | 15 | 5 | 2 | 8 | 16-25 | -9 | 17 |
9. | ȘAG | 15 | 4 | 1 | 10 | 13-25 | -12 | 13 |
10. | PERIAM | 15 | 1 | 4 | 10 | 12-35 | -23 | 7 |
Actualitate
Guvernul a decis: Noile alegeri prezidențiale vor avea loc pe 4 mai
Guvernul României a aprobat, astăzi, ca primul tur al noilor alegeri prezidențiale să aibă loc pe data de 4 mai. Totodată, Executivul a stabilit și ca votul în străinătate să se desfășoare trei zile, secțiile de vot urmând să se închidă în 4 mai, la ora 21:00, ora României, nu la cea locală, cum era până acum.
“Actele normative care stabilesc data alegerilor prezidențiale au fost aprobate. (…) Au fost emise două hotărâri de Guvern și o Ordonanță de urgență. Hotărârile de Guvern premerg această ordonanță de urgență și stabilesc data alegerilor: 4 mai 2025, alegeri prezidențiale și locale în anumite UAT-uri.(…) Pentru cele două scrutine va fi utilizată aceeași infrastructură electorală ca și în anul precedent 2024 tocmai pentru asigurarea fluidității, transparenței și corectitudinii procesului de votare”, a anunțat, după ședința de Guvern, purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
Și Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a informat că, ziua de duminică, 4 mai 2025, a fost stabilită ca dată pentru alegerea Preşedintelui României. De asemenea, ziua de duminică, 4 mai 2025, a fost stabilită ca dată pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale parţiale pentru președintele Consiliului Județean Bihor și pentru primari în circumscripțiile electorale prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului privind stabilirea datei alegerilor locale parţiale pentru preşedintele Consiliului judeţean Bihor şi pentru primari în unele circumscripţii electorale.
Reamintim faptul că, reluarea alegerilor prezidențiale în luna mai 2025 vine după ce judecătorii Curții Constituționale a României au decis, pe 6 decembrie 2024, în unanimitate, anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut, hotărârea fiind luată cu două zile înaintea desfășurării celui de-al doilea tur de scrutin în care urmau să se confrunte Călin Georgescu și Elena Lasconi. Întregul proces electoral va fi reluat de la zero. Perioada electorală începe pe 18 februarie.
Actualitate
DAS Deva: 170 de chiriași vor rămâne în locuințele pe care le ocupă, după prelungirea contractelor de închiriere
Peste 70 de familii și persoane singure, din municipiul Deva, care locuiesc în imobile tip cameră de cămin sau construite din fondurile statului, aflate în administrarea Direcției de Asistență Socială (DAS) Deva, vor putea rămâne în locuințe pe perioade cuprinse între 1 și 5 ani, după ce Consiliul Local Deva a aprobat prelungirea valabilității contractelor de închiriere.
Mai mult de trei sferturi dintre contracte au fost prelungite până la sfârșitul anului 2029.
Concret, au fost prelungite contractele de închiriere pentru un număr de 74 de locuințe, dintre care mai mult de 80% sunt locuințe tip cameră de cămin, situate în zonele Hărăului, Nicolae Grigorescu, Aleea Moților și 1 Mai, iar alte 15% sunt imobile construite din fondurile statului.
Prelungirea termenului de valabilitate a contractelor de închiriere a fost efectuată la propunerea Comisiei sociale de repartizare a locuințelor destinate închirierii, care a constatat că titularii contractelor și membrii familiilor acestora îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a avea acces la o locuință și își respectă obligațiile din contract cu privire la plata chiriei și a taxelor comune.
În cele 74 de locuințe ale căror contracte de închiriere au fost prelungite locuiesc, în total, 170 de persoane, dintre care șase sunt copii, potrivit datelor centralizate de Serviciul Fond Locativ al DAS Deva.
Titularii contractelor de închiriere a căror durată a fost prelungită vor fi anunțați de către reprezentanții Serviciului Fond Locativ cu privire la data la care trebuie să se prezinte la sediul DAS Deva, pentru semnarea și ridicarea actelor adiționale de prelungire a contractelor.
Informații suplimentare se pot obține la numerele de telefon 0755.878.380 și 0737.036.002 (Serviciul Fond Locativ – Locuințe sociale), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.
Sursa: Direcția de Asistență Socială Deva
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Piața imobiliară a luat-o razna. În Deva, „apartamente cu preț de Palat Buckingham”. Câte tranzacții au fost făcute în județ, în decembrie 2024
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Deva: A fost aprobată lista de priorități pentru repartizarea locuințelor sociale pe acest an. Peste 60 la sută dintre solicitanți, persoane singure
-
Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO: Pompierii din Hunedoara au stins un incendiu puternic într-o casă din Hațeg
-
Actualitatecu 2 zile in urma
“Fetița cu chibrituri”, spectacol de dans contemporan, pe scena Centrului Cultural „Corviniana” din Hunedoara. O poveste despre magie, emoție și speranță
-
Actualitatecu 2 zile in urma
3 februarie – prima zi de încasare a taxelor de închiriere a parcărilor rezidențiale din Deva
-
Actualitatecu o zi in urma
Incendiu izbucnit la un autoturism, stins de un pompier aflat în timpul liber
-
Actualitatecu o zi in urma
Ana Maria Bărbosu va reprezenta, în continuare, România
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Incendiu puternic la o casă din Deva