Actualitate
Florin Busuioc a devenit “Cetățean de Onoare al municipiului Hunedoara”
Cunoscutul actor și om de televiziune Florin Busuioc a devenit „Cetățean de Onoare” al municipiului Hunedoara, oraș în care s-a născut. Titlul a fost acordat în unanimitate de către Consiliul Local Hunedoara în ultima sa şedinţă, de vineri, 30 iunie, iar placheta şi „Cheia oraşului” i-au fost înmânate, duminică seară, pe scena Centrului Cultural „Corviniana”, chiar înaintea spectacolului de teatru „Insomniacii”, al cărui protagonist este.
„Vă mulţumesc din suflet pentru acest titlu. Chiar înseamnă foarte mult pentru mine. Eu când am venit pe lume, am avut 800 de grame. Eram cât o lingură. Tata a vrut să m-arunce. A zis „Arucă-l, că facem altul”. M-a salvat tanti Moriko, de la etajul 1, care i-a zis: „Lasă-i domnul Busuioc, că poate-i scoatem om din el”. Şi au scos un om din mine, m-au făcut ceea ce sunt astăzi şi le mulţumesc din suflet că m-au păstrat. Până la urmă, lucrurile se-ntâmplă cu un scop şi cu un înţeles. (…) Astăzi am trecut prin oraş şi am rămas foarte plăcut surprins de cum arată oraşul. Am trecut şi pe pietonală şi-am văzut oameni tineri, frumoşi care se distrează. Oameni care se distrau, râdeau. Asta mi-a plăcut extraordinar de tare la această incursiune a mea prin acest oraş pe care îl cunosc puţin astăzi, dar despre care am aflat lucruri noi. Este minunat ce se întâmplă aici. Voi continua să aduc vorba despre Hunedoara. Oricum, eu, de câte ori am ocazia, vorbesc despre Cinciş, despre Haţeg, despre Ţinutul Pădurenilor, despre Castelul Huniazilor, despre foarte multe lucruri absolut senzaţionale (Râul de Mori, Retezatul), toate lucrurile astea care trebuie văzute la un moment dat în viaţă. De câte ori am ocazia vorbesc despre judeţul Hunedoara, despre oraşul Hunedoara şi sunt mândru că fac parte din această comunitate care m-a născut, m-a crescut, m-a şcolit. Şi m-a şcolit bine, se pare, pentru că, uite, n-am ajuns chiar un nime-n drum. Am făcut şi eu ceva”, a mărturisit, cu modestie şi umor, Florin Busuioc, pe scena Centrului Cultural „Corviniana”.
Propunerea de acordare a titlului de „Cetățean de Onoare” al orașului a venit din partea primarului municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu. „Întotdeauna am căutat să identificăm oamenii cărora le suntem recunoscători pentru ceea ce a fost Hunedoara o dată, pentru ce este Hunedoara acum şi pentru ce poate deveni Hunedoara. Florin Busuioc este un „fiu” al oraşului nostru, şcolit aici, în Hunedoara, un om care a ajuns prin munca sa o adevărată personalitate a teatrului, filmului şi televiziunii la nivel naţional. Şi nu doar acest fapt m-a determinat să propun Consiliului Local acordarea acestui titlu, ci şi dragostea cu care, ori de câte ori are ocazia, Florin Busuioc vorbeşte despre Hunedoara, fiind astfel unul dintre cei mai onoranţi ambasadori ai oraşului şi ai judeţului”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Florin Busuioc – desemnat cel mai bun prezentator meteo al anului din Europa
Născut pe data de 19 mai 1962, la Hunedoara, Florin Busuioc a urmat clasele primare la vechea Şcoală Generală Nr.3, gimnaziul – în clasele dedicate acestei categorii existente la acea vreme în cadrul Liceului Nr.1, iar în 1981 a absolvit Liceul Matematică – Fizică (actualul Colegiu Naţional „Iancu de Hunedoara”). În 1985 a fost admis la IATC, în clasa profesorului Dem Rădulescu. După absolvirea Institutului, a fost repartizat la Teatrul din Piatra Neamţ. În 1995 a început colaborarea cu ProTV, mai întâi ca voce pentru dublarea unor programe de desene animate, apoi ca prezentator al emisiunii „Dăruieşti şi câştigi!” (prima ediţie – în 1996). Ulterior a devenit prezentator al rubricii Meteo de la acelaşi post TV. Seriozitatea, profesionalismul, arta de a şti să transmită mesajul către spectator l-au propulsat rapid printre cei mai îndrăgiţi prezentatori TV. În 2010, Florin Busuioc a şi fost declarat „cel mai bun prezentator meteo al anului, în Europa”, de către Societatea Europeană de Meteorologie, fiind un profesionist desăvârșit, una dintre cele mai îndrăgite vedete Pro TV.
Actualitate
Corvinul, înfrângere la scor de neprezentare
Singura echipă de fotbal din județul nostru care evoluează în Liga 2 de fotbal, Corvinul Hunedoara, nu trece prin cele mai fericite momente. În ultimul meci disputat, unul contând pentru etapa a XII-a a sezonului regular, hunedorenii au pierdut la un scor de neprezentare
0-3 cu Steaua
Corvinul a jucat, în deplasare, cu Steaua, ocupanta poziției secunde, iar meciul se anunța a fi unul dificil, deși niciuna dintre combatante nu are drept de promovare în primul eșalon. În jocul desfășurat în Ghencea Corvinul a început mai bine partida, dar Lupu, în minutul 8, nu a ajuns la timp, în preajma porții adverse, la o centrare a lui Pîvulescu, iar șutul lui Neacșa (min. 10), de la marginea careului mare, a fost reținut de portarul bucureștenilor. Apoi, la prima lor fază ofensivă mai consistentă, cei de la Steaua au reușit deschiderea scorului, în minutul 12, prin autogolul lui Lică, stoperul Corvinului trimițând în proprie poartă o centrare a lui Răsdan, deviată de un alt apărător al hunedorenilor, Bradu. Bucureștenii au profitat de moment și, în minutul 27, și-au dublat avantajul pe tabelă, prin Nedelea, care a executat o lovitură din colțul careului mare, iar mingea trimisă de stelist intră în plasa porții lui Lefter. Corvinul iese în atac, dar nu reușește mare lucru, singura fază notabilă fiind ocazia lui Cărăuș, din finalul primei părți, lovitura de cap a acestuia de la 6 metri, după o centrare a lui Manolache, fiind reținută de Fânculescu, portarul Stelei. Mitanul secund începe cu 2-0 pentru bucureșteni și, deși Florin Maxim, antrenorul principal al Corvinului, a făcut trei modificări la pauză, la puțin timp după reluare avantajul celor de la Steaua crește. Acest lucru s-a întâmplat în minutul 48 când, după o pasă greșită a lui Pop, Chipirliu interceptează balonul, îl transmite cu călcâiul lui Matei, iar acesta, nemarcat, trimite în preajma buturilor hunedorene de unde Heras, chiar dacă a fost talonat de Neacșa, înscrie din marginea careului mic, făcând 3-0, scor cu care s-a și încheiat partida.
Trebuie să rămână uniți
Perioada nefastă prin care trec hunedorenii, care, în ultimele patru etape, au câștigat doar un singur punct, a fost recunoscută și de antrenorul principal al Corvinului, Florin Maxim. Tehnicianul nu crede că echipa sa trece printr-o perioadă de criză, dar consideră că echipa trebuie să rămână unită în perioada următoare pentru a depăși actuala situație. „Nu aş spune că e o criză, dar e clar că e o perioadă nefastă, pe care trebuie să o depăşim cumva. Aveam nevoie de mai multă încredere în noi într-un astfel de joc… am avut începutul bun de meci, cu acele două şanse de gol, ei la prima lor fază periculoasă au marcat, apoi a venit şi golul doi… Puteam fi mai speculanţi pe benzi, cred că acolo puteam să îi surprindem, dar asta este. În prima repriză n-am câştigat cred, niciun duel, şi asta s-a văzut şi s-a simţit. Va trebui să muncim mai mult, pentru că e clar că nu aceasta este adevărata faţă a echipei. Trebuie să rămânem uniţi, în continuare”, a spus Florin Maxim, conform celor de la www.fccorvinul1921.ro., pagina oficială a clubului de pe malurile Cernei.
Sunt pe 13, dar alții o duc și mai rău
După această înfrângere corviniștii, al căror obiectiv este calificarea în play-off, acolo unde vor merge primele șase clasate la finele sezonului regular, deși nu au drept de promovare, sunt pe locul 13, cu 14 puncte, a șaptea clasată. Și chiar dacă echipa din Hunedoara trece prin momente nefaste, alte colege de eșalon o duc și mai rău. Astfel, după retragerea din campionat a celor de la Viitorul Târgu Jiu, alte două echipe, conform site-urilor de specialitate din Capitală, au mari probleme financiare, fiind vorba despre Chindia Târgoviște și CS Mioveni. De asemenea, un site bucureștean, care a mai gafat pe această temă, susține că FC Bihor este implicată într-un scandal al pariurilor.
Urmează două meciuri acasă
Dacă primele șase clasate merg în play-off, celelalte echipe vor juca în play-out, în două serii de, teoretic, opt echipe. Vor retrograda direct ultimele două clasate din cele două serii, o echipă, cea din Târgu Jiu, fiind cunoscută deja, iar formațiile de pe locul al șaselea vor susține un baraj, care va decide și cea de-a cincea echipă care merge în Liga 3. Revenind la Corvinul, trebuie menționat că echipa hunedoreană ca avea două meciuri consecutive pe teren propriu. Primul se va juca miercuri, 6 noiembrie, de la ora 14:00, fiind vorba despre meciul restant cu CS Afumați, a șaptea clasată, cu 19 puncte. Apoi va urma meciul din etapa a XIII-a, cu CSC Șelimbăr, locul 17, cu 10 puncte, meciul urmând a se disputa, și acesta, la Hunedoara, sâmbătă, 9 noiembrie, de la ora 11:00.
Foto: Facebook FC Corvinul 1921 Hunedoara
Actualitate
CL Deva, întrunit marți în ședință extraordinară. Cei cinci consilieri supleanți vor depune jurământul
Consiliul Local al Municipiului Deva se va întruni, marți, 5 noiembrie 2024, în ședință extraordinară. Cei cinci consilieri locali supleanți vor depune jurământul, acesta fiind primul punct de pe ordinea de zi.
În urma alegerilor locale din 9 iunie 2024, CL Deva a fost constituit din 21 de consilieri locali. Dintre aceștia, 15 au depus jurământul la ședința de învestitură în funcție a noului primar al municipiului Deva, Lucian Ioan Rus. Alți cinci consilieri supleanți au fost validați ulterior de instanță și vor depune jurământul în ședința de marți. Este vorba despre Dacian-Ciprian Drăgan (PSD), Călin-Constantin Moraru (PSD), Sorin-Tudor Lavu (PSD), Gheorghe Ludoşean (PNL) și Marcela-Georgeta Grecu (FD). De asemenea, tot în cadrul ședinței de marți, 5 noiembrie, și consilierul local Marin Florin Ilieș (PNL), care nu a putut participat la ceremonia de învestitură desfășurată în data de 26 octombrie 2024, va depune jurământul, odată cu ceilalți cinci aleși locali ale căror mandate au fost validate de către Judecătoria Deva.
Este prima ședință a noului Consiliul Local al municipiului Deva din acest mandat 2024 – 2028.
Actualitate
Raport – Poliția Locală Deva a aplicat aproape 200 de sancțiuni, în octombrie
Aproape 200 de sancțiuni au aplicat polițiștii locali din Deva, pe parcursul lunii octombrie 2024, conform bilanțului instituției. Cele mai multe sancțiuni, 140 la număr, au fost „împărțite” de polițiștii locali de la Structura Circulație pe Drumurile Publice.
Alte 41 de sancțiuni au fost aplicate, în octombrie 2024, de polițiștii locali de la Structura Ordine și Liniște Publică, iar polițiștii locali de la Structura Disciplina în Construcții, Activitate Comercială și Protecția Mediului au aplicat, pe parcursul lunii anterioare, 18 sancțiuni.
La Centrul de Monitorizare Video Trafic s-au preluat, în luna octombrie, 186 de sesizări telefonice. Au fost efectuate 115 identificări în Baza Națională de Date. Totodată, au fost furnizate probe video în vederea soluționării unui număr de 17 dosare penale, potrivit raportului privind activitatea desfășurată de Poliția Locală Deva în luna octombrie 2024.
25 de mașini staționate neregulamentar, ridicate
Un număr de 25 de autoturisme staționate neregulamentar, pe raza municipiului Deva, au fost ridicate, pe parcursul lunii octombrie 2024, potrivit raportului activității polițiștilor locali. Alte 19 autovehicule fără stăpân au fost monitorizate, în perioada 01 – 31 octombrie 2024, se mai arată în același raport, dat publicității de Primăria Deva.
Pe de altă parte, în același interval de timp, polițiștii locali de la Disciplina în Construcții, Activitate Comercială și Protecția Mediului au efectuat, luna trecută, 13 controale pentru identificarea lucrărilor de construcție fără autorizație. Au făcut verificări la șase firme privind afişajul publicitar, fiind controlate 103 societăți comerciale și 46 de comercianți ambulanți pentru respectarea legislației.
“În cadrul tuturor structurilor mai sus amintite se fac cercetări ori de câte ori este nevoie, pentru soluționarea cu celeritate a tuturor reclamațiilor scrise/telefonice venite din partea cetățenilor cât și a sesizărilor venite prin aplicația ,,Deva 24’’”, se mai arată în același raport.
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Fraudă cu fonduri europene. Regele oilor, reținut
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Deva: Grădinița „Andrei Șaguna”, un nou spațiu educațional modern pentru copii
-
Actualitatecu o zi in urma
Octogenarul dispărut din Brad, găsit după mai multe ore de căutări. Un câine l-a încălzit toată noaptea
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Accident rutier pe A1, aproape de Sebeș
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Tânăr din Hațeg, prins de polițiști conducând fără permis și cu o alcoolemie de 1,21 mg/l
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Ați văzut-o? O minoră din Hunedoara este căutată de familie -UPDATE
-
Actualitatecu 2 zile in urma
L-ați văzut? Bărbat de 88 de ani a dispărut de acasă -UPDATE
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Suspecți de tâlhărie, reținuți de polițiștii din Deva în urma unor percheziții