Connect with us
Data: 30/04/2024
.

Actualitate

Florina-Doris Visirin, învestită în funcție: „Este o onoare pentru mine, dar și o provocare, să fiu prima femeie care ocupă funcția de prefect al județului Hunedoara”

Publicat

pe

Florina-Doris Visirin, noul prefect al județului Hunedoara, a depus, vineri, jurământul de învestitură în funcție, în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat la sediul Instituției Prefectului – Județul Hunedoara.

„Este o onoare pentru mine, dar și o provocare, să fiu prima femeie care ocupă funcția de prefect al județului Hunedoara. De-a lungul carierei, am demonstrat că orice atribuții pe care mi le-am asumat au fost concretizate prin rezultate măsurabile. Am convingerea că și de această dată voi reuși să fac față exigențelor acestei funcții. Îi mulțumesc președintelui Partidului Național Liberal – filiala Hunedoara, doamna deputat Vetuța Stănescu, pentru susținerea deplină. Doresc să îi mulțumesc actualului și viitorului primar al municipiului Deva, Florin Nicolae Oancea, căruia îi datorez pasul de a accede spre administrația publică. Iar nu în ultimul rând, domnului prefect Călin Petru Marian doresc să îi mulțumesc pentru toată activitatea desfășurată în cadrul acestei instituții și pentru faptul că a ridicat standardele exercitării funcției de prefect la un nivel foarte ridicat, care, la rândul meu, vă mărturisesc că mă motivează. Le mulțumesc tuturor colegilor din Primăria Municipiului Deva pentru colaborarea pe care am avut-o până acum. Asigur întreaga echipă din cadrul Instituției Prefectului că voi face tot posibilul pentru a duce la bun sfârșit, împreună, toate sarcinile pe care le vom desfășura în următoarea perioadă. În calitate de prefect al județului Hunedoara, voi acționa cu transparență, integritate și responsabilitate, urmărind să promovez valorile democratice, statul de drept și îmi exprim sprijinul total pentru inițiativele care conduc la prosperitatea județului Hunedoara. De astăzi, începem o nouă etapă împreună! Vă mulțumesc tuturor pentru încredere!”, a declarat Florina- Doris Visirin, prefectul județului Hunedoara.

Fostul prefect al județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a demisionat din funcție, el urmând să candideze din partea PNL pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Hunedoara, la alegerile locale din 9 iunie 2024. El deținea funcția de prefect din octombrie 2020.

Actualitate

Autoturism în flăcări, pe A1. Șoferul s-a autoevacuat

Publicat

pe

Redactat de

În urmă cu puțin timp, pompierii Secției Ilia au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism care se deplasa pe autostrada A1.

Evenimentul a avut loc la km 406, sens de mers Deva – Timișoara și din fericire, conducătorul auto, un tânăr în vârstă de 24 de ani, a reușit să se autoevacueze la timp.

La sosirea echipajelor operative, s-a constatat faptul că incendiul se manifesta la compartimentul motor al autoturismului care funcționa cu sistem GPL.

Pompierii au lichidat cu promptitudine flăcările, înlăturând astfel pericolul unei explozii.

Cauza probabilă producere a incendiului urmează a fi stabilită.

Citeste mai mult ...

Actualitate

PNL Hunedoara, o echipă puternică pentru Consiliul Județean

Publicat

pe

Redactat de

O echipă de profesioniști propune PNL Filiala Hunedoara la Consiliul Județean Hunedoara, oameni bine pregătiți din diverse domenii de activitate.

Oameni de afaceri, medici, economiști, juriști, ingineri, profesori se regăsesc pe lista PNL Hunedoara pentru funcțiile de consilieri județeni.

Iată lista de consilieri județeni propuși de PNL Hunedoara:

  1. Călin Petru Marian – inginer, fost prefect al județului Hunedoara, director
  2. Irinel – Ioan Faur – economist, director,
  3. Ovidiu – Marian Boldor – licențiat în Științe Politice, consilier parlamentar
  4. Cristina Chivu – istoric, antreprenor
  5. Valeriu Băbău – inginer
  6. Daniel – Ioan Indreiu – inginer
  7. Adrian Sergiu Ciora – notar public
  8. Petre Lucian Gherman – cadru didactic universitar
  9. Adrian Zvîncă – economist, antreprenor
  10. Ioan – Ciprian Hodor – medic veterinar
  11. Ioan Prip – dr. inginer
  12. Aurica Lăsconi – inginer, director
  13. Ilie Pârvan – profesor
  14. Ana Monica Olariu – economist, manager
  15. Daniel – Gabriel Bistrian – administrator
  16. Bogdan – Mihai Ștefan – profesor
  17. Sergiu – Tănase Perța -economist, antreprenor
  18. Claudiu Andrei Munteanu – teolog, director
  19. Ioan – Dorin Petrui – medic
  20. Bogdan Nicolas Spinei – student
  21. Sergiu Andrei Amihăesei – inginer
  22. Radu – Alin Păcurar – inginer
  23. Iulia Andreea Hibais – profesor
  24. Mircea Ovidiu Roșu – profesor
  25. Eduard Alexadru Benea – instructor sportiv
  26. Nicușor – Eduard Ștefan – economist, manager
  27. Cristian Valentin Ciorogar – antreprenor
  28. Alexandru Paul Dîlv- jurist
  29. Daniel Giurca – 48 de ani, inginer
  30. Emanuela Diana Balintoni – manager
  31. Adrina Petronela Nicula – economist
  32. Ciprian Marian Suba – tehnician veterinar, viceprimar
  33. Ovidiu Ciolea – profesor
  34. Titus – Simion Halacu – antreprenor
  35. Emanuel – Dorel Oneasă – inginer
  36. Adrian Nicolae Hărăguș – inginer, administrator
  37. Gheorghe Capșa – inginer, administrator
  38. Gheorghe Radu Jula – inginer, administrator
  39. Raul Adrian Maier – inspector
  40. Iulia Maria Ciherean – profesor

FOTO: FACEBOOK PNL FILIALA HUNEDOARA

Citeste mai mult ...

Actualitate

Peste 600 de polițiști la datorie, în perioada 30 aprilie 2024 – 06 mai 2024

Publicat

pe

Redactat de

Nu mai puțin de 600 de polițiști vor fi la datorie în perioada 30 aprilie 2024 – 06 mai 2024, pe zara județului Hunedoara.

Aceștia au ca prioritate prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi intervenţia operativă în cazul producerii unor fapte antisocial.

”În perioada 30 aprilie 2024 – 06 mai 2024, peste 600 de poliţişti vor acţiona, zilnic, pe raza judeţului Hunedoara, în cadrul dispozitivului curent de ordine şi siguranţă publică, având ca prioritate prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi intervenţia operativă în cazul producerii unor fapte antisociale. Poliţiştii hunedoreni – în special din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigarea fraudelor, acţiuni speciale şi investigaţii criminale – vor fi la datorie, pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, în special în zonele de agrement, în pieţe, târguri şi oboare, dar şi în proximitatea lăcașelor de cult, unde vor avea loc ceremonii religioase prilejuite de sărbătoarea creştină a Învierii Domnului (Sfintele Paşti). Poliţiştii vor fi prezenţi atât în localităţile urbane şi cât şi în mediul rural, în special în zona lăcaşurilor de cult sau a locurilor de pelerinaj, pentru prevenirea oricăror evenimente ce ar putea degenera în încălcări ale legii. Totodată, poliţiştii din cadrul Poliţiei Transporturi îşi vor intensifica în această perioadă activităţile de patrulare a trenurilor de călători, în staţii şi triaje şi vor avea în mod deosebit în atenţie verificarea asigurării pazei bunurilor şi a valorilor monetare. Poliţiştii rutieri vor acţiona cu autospecialele dotate cu echipamente de măsurare a vitezei pe tronsoanele intens circulate ale drumurilor naţionale şi judeţene, precum şi pe autostrada A1, în scopul prevenirii accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, a fluidizării circulaţiei şi a combaterii vitezei excesive”, informează reprezentanții IPJ Hunedoara.

FOTO: IPJ HUNEDOARA

Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate