Actualitate - Eveniment
A fost ilegal şi director al SNÎMVJ
Consilierul local la Petroşani, Petre Drăgoescu, declarat incompatibil de ANI
Un comunicat al Agenției Naționale de Integritate (ANI), remis miercuri, 8 octombrie, arată faptul că s-a constatat existența stării de incompatibilitate a consilierului local la Petroşani, Petre Drăgoescu (foto) ca urmare a încălcării a mai multor articole ale Legii nr. 161/2003. “S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 28 septembrie 2012 – 19 iulie 2013, întrucât a deținut, simultan cu funcția de consilier local, și funcțiile de administrator și director general al Societății Naționale de Închideri Mine (SNÎM) Valea Jiului S.A., încălcând, astfel, dispozițiile art. 88, alin. 1, lit. d) din Legea nr. 161/2003”, arată ANI.
„Am întrebat personal dacă sunt incompatibil…”
Consilierul local PNL la Petroşani, Petre Drăgoescu susţine că nu îl afectează sub nicio formă această constatare a ANI, dar, în schimb îi produce o “mare scârbă”. În ce sens? Păi, undeva prin anul 2012, Petre Drăgoescu povesteşte că s-a adresat personal către ANI să îi transmită dacă se află în stare de incompatibilitate, dat fiind faptul că era directorul SNÎMVJ, dar şi consilier local. Potrivit legii, funcţia de consilier local este incompatibilă, potrivit art. 88, alin. 1 lit d, cu cea de director general la societăţile comerciale de interes naţional care îşi au sediul în unitatea administrativ teritorială respectivă. Ideea era că, deşi spaţiul în care funcţionează SNÎMVJ se află la Petroşani, acesta este unul închiriat, iar societatea nu are nicio legătură cu administraţia publică locală. “Le-am transmis celor de la ANI toate documentele şi am primit un răspuns semnat de preşedintele ANI prin care mi se spune, despre art. 88, dar că în cazul meu nu există probleme”, spune Drăgoescu.
… Mi s-a spus că nu. Acum spun că sunt”
După o vreme, Petre Drăgoescu susţine că l-a contactat o angajată de la ANI să îi spună că agenţia s-a autosesizat în cazul său şi că ar fi incompatibil. “I-am explicat că nu ANI s-a autosesizat, că eu am trimis documentele, că am şi primit un răspuns semnat de preşedintele ANI, răspuns pe care i l-am trimis şi angajatei ANI, pentru că mi l-a solicitat. Lucrurile s-au liniştit iarăşi o vreme, după care, iar m-a sunat o angajată de la ANI, probabil era aceeaşi femeie ca prima dată, să îmi transmită că sunt incompatibil. Adică o dată nu sunt incompatibil, iar altădată da… Ce să mai înţeleg?!”, declară Petre Drăgoescu.
Consilierul local spune că nu ştie încă ce hotărâre va lua, dacă şi va da demisia, ori va contesta în instanţă decizia ANI. Un singur lucru ştie cu siguranţă: „Sunt scârbit de decizia ANI”.
Actualitate
Concert caritabil: ,,Despre Dragoste și nu numai…” – o seară dedicată solidarității și muzicii, la Deva

Sala Mare a Centrului Cultural “Drăgan Muntean” din Deva va găzdui în data de 23 februarie 2025, începând cu ora 18:00, un concert caritabil.
Intitulat „Despre Dragoste și nu numai…”, concertul este organizat de Episcopia Devei și Hunedoarei, în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”.
Evenimentul va fi susținut de părintele Radu Trifon, consilier cultural al Episcopiei Devei și Hunedoarei, alături de invitații săi, Ioan și Filip Trifon, Alin Gheju și Alex Bari. “Pe parcursul serii, publicul va fi răsfățat cu o selecție de cântece din repertoriul românesc și internațional, iar versurile și melodiile vor reflecta profunzimea și diversitatea sentimentului de dragoste”, au transmis reprezentanții Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.
Scopul acestui concert este, totodată, unul nobil. Fondurile strânse îl vor sprijini din nou pe Fabian, un tânăr de 18 ani din Hunedoara, care se află într-un dificil proces de recuperare, după cele 10 intervenții chirurgicale craniene suferite. “Vă așteptăm cu inimile deschise la Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” pe 23 februarie, la ora 18:00, pentru a-l încuraja, prin muzică și solidaritate, pe Fabian”, au transmis organizatorii.
Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.
Actualitate
Tânăr, reținut pentru furt calificat

Un tânăr de 27 de ani, din municipiul Vulcan, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind bănuit că ar fi autorul unor furturi comise prin metoda ,,chei potrivite”.
Polițiștii au identificat tânărul în urma unui plan de acțiune care a avut ca obiectiv prevenirea și combaterea infracțiunilor de furt calificat, comise din locuințe situate în municipiul Vulcan.
În urma probatoriului administrat în cauză, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din Vulcan au identificat, în data de 05 februarie a.c., un tânăr bănuit de comiterea a două infracțiuni de furt, înregistrate inițial cu autor necunoscut.
Este vorba despre un tânăr de 27 de ani, din Vulcan, care prin folosirea unor chei potrivite, ar fi pătruns, în perioada 16 ianuarie – 01 februarie a.c., în locuințele persoanelor vătămate, profitând de faptul că proprietarii erau plecați din localitate.
Tânărul ar fi sustras mai multe produse electrocasnice, componente de mobilier și bunuri de uz caznic, în valoare de aproximativ 52.500 lei, pe care le-ar fi valorificat în județele Hunedoara și Gorj.
O parte din bunuri, în valoare de aproximativ 20.000 lei, au fost recuperate, urmând a fi restituite persoanelor vătămate.
Tânărul urmează a fi prezentat în cursul zilei de azi Judecătoriei Petroșani, cu propuneri corespunzătoare.
Actualitate
FOTO: Incendiu de vegetație uscată, la Petrila

Incendiu de vegetație uscată, la Petrila
Pompieri ai Detașamentului Petroșani împreună cu un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Petrila intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe un teren cu vegetație uscată din zona Maleia, orașul Petrila.
Pompierii acționează pentru stingerea flăcărilor care se manifestă pe aproximativ 2-3 hectare. Intervenția echipajelor de stingere a localizat incendiul și a eliminat riscul ca flăcările să se propage la gospodăriile din apropiere.
Se acționează pentru lichidarea incendiului. Intervenția este în desfășurare. Vom reveni cu informații.
FOTO: ISU Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tânăr de 25 de ani, decedat pe ruta Hunedoara-Deva
- Stiri nationalecu 2 zile in urma
Delgaz Grid: Peste 1.400 de cazuri de potențial consum fraudulos de gaze naturale și energie electrică, identificate în 2024
- Actualitatecu o zi in urma
Rezultatele remarcabile obținute de elevii Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva la prima ediție a concursului „Tudor Ciortea”
- Actualitatecu 2 zile in urma
Acțiune de amploare pentru găsirea unui bărbat dispărut în județul Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Adrian David, directorul CAS Hunedoara: „Un sistem unitar de sănătate la nivel european este tot mai aproape de realitate”
- Actualitatecu o zi in urma
Flagrant în Petroșani: Peste 14 kilograme de canabis, trimise din Spania, capturate de polițiști și procurori
- Actualitatecu 2 zile in urma
Corvinul își continuă pregătirile la Mogoșoaia
- Actualitatecu 2 zile in urma
Bărbat dat dispărut. Poliția solicită sprijinul populației