
Întoarcerea la matcă
După Adrian Ropotan și Nicolae Mitea, Giani Kirița ar vrea și el să revină la echipa care l-a consacrat
Fostul căpitan al „câinilor roșii”, Giani Kiriță, își dorește să revină în Ștefan cel Mare, indiferent de poziție. Fostul dinamovist ar vrea să joace din nou în Ștefan cel Mare, sau măcar să aibă o funcție la club.
Se oferă…
Kiriță a încercat să intre în contact cu oficialii alb-roșilor, dar susține că nimeni nu-i răspunde la telefon. Fostul fotbalist din Groapă, ar vrea să revină la Dinamo, ori ca jucător, ori ca secund, manager sau în altă funcție administrativă. „Mai pot și ca fotbalist, dar am nevoie și de motivație. Nu poți refuza Dinamo nici dacă ar fi să joace în liga a treia. Aș veni și ca băgător în seamă, orice pentru Dinamo”, a spus Giani Kiriță.
…dar toți îl refuză
Fostul căpitan de la Dinamo spune că s-a propus și ca antrenor secund și a discutat despre acest lucru și cu Cornel Țălnar, care n-a avut însă loc pentru el pe bancă. De asemenea, Kiriță a încercat să vorbească și cu Nicolae Badea, dar șeful din Ștefan cel Mare nu i-a răspuns la telefon. Kiriță, acum în vârstă de 35 de ani, a vrut să revină în teren pentru Dinamo și la începutul anului trecut, pe vremea când Liviu Ciobotariu era pe bancă, dar și atunci a fost refuzat. Fostul fundaș a câștigat 5 trofee cu Dinamo în perioada 1997-2003: două titluri și trei Cupe ale României.