Connect with us
Data: 27/02/2025
.

Actualitate

Fotbalul din județul Hunedoara a intrat în vacanță de iarnă

Publicat

pe

Fotbalul din județul Hunedoara a intrat, și el, în vacanța de iarnă. Acest lucru s-a întâmplat după finalul etapei a XVI-a din Liga 4 de seniori, care s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute.

Rundă interesantă

Ca de obicei, runda, în care Corvinul 2 Hunedoara a stat, a fost una interesantă, având și unele rezultate mai puțin așteptate. Astfel, liderul, Gloria Geoagiu, nu a reușit decât o remiză, scor 1-1, pe terenul celor de la Inter Petrila, o echipă din partea a doua a ierarhiei. Apoi, în derby-ul etapei, Minerul Lupeni, a doua clasată, a învins, clar, acasă, cu 4-0, pe Dacia Orăștie, echipă care este în lupta pentru accederea în play-off. Într-un alt derby, de această dată din subsolul clasamentului, Victoria Călan și Viitorul Șoimuș, au remizat, scor 1-1, pe terenul primei formații. Pe de altă parte, Șoimul Băița, locul trei, și-a respectat statutul de favorită, și s-a impus, cu 4-2, pe terenul penultimei claste, Minerul Uricani.

Meci echilibrat la Deva

Un meci echilibrat a fost cel dintre CSM 2 Deva și CSM Vulcan, echipe de la mijlocul clasamentului. După un joc echilibrat, care a avut și ceva scântei, ambele echipe terminând meciul cu câte un om în minus, devenii, o echipă eminamente de juniori, s-au impus, cu scorul de 1-0, unicul gol al partidei fiind marcat, în minutul 70, de către Dario Penzes, care a reluat în plasă, din careul mic, o minge prelungită, cu capul, de către Tudor Opriș, la o lovitură de colț. Florin Călugărița, antrenorul principal de la CSM 2 Deva, dar și de la echipa U19 a clubului din reședința de județ, care joacă și în Liga 4 de seniori, s-a declarat mulțumit de evoluția tinerilor săi elevi, atât în meciul cu Vulcanul, cât și în toate partidele din această primă parte a sezonului. „Cu puține excepții, la Liga 4 am folosit jucători sub 19 ani, iar unii dintre aceștia sunt chiar mai tineri. De exemplu, la meciul cu CSM Vulcan, am avut, la tiulari, trei băieți născuți în 2004, adică Opriș, Tamaș și Tod, unul Nicoară, din 2005, iar ceilați, portarul Costică și jucătorii de câmp Bodeștean, Chițimia, Iacob, Miclăuș, Pintea și marcatorul Penzes sunt din 2006. După pauză au debutat, la Liga 4, portarul Glodean, născut în 2008, și Stoia, născut în 2007. Au mai jucat în acest meci alți trei copii, Voiculescu, născut în 2005, Silvestru, din 2006 și Vișan din 2008, iar pe bancă l-am avut pe Sita, din 2006. Suntem la mijlocul clasamentului, pe locul șase, cu un golaveraj pozitiv, și, cu siguranță, dacă era ceva mai multă experiență, eram mai sus, întrucât am pierdut multe jocuri la limită sau am fost egalați pe final. Eu sunt mulțumit de evoluția acestor băieți, echipa U19, care sunt lideri în campionatul de juniori și s-au calificat și în finala fazei județene a Cupei României”, a declarat Florin Călugărița, antrenorul principal de la CSM 2 Deva. Liga 4 Hunedoara, ca de altfel, și celelalte competiții fotbalistice din județ, se va relua în luna martie a anului viitor.

Liga 4 Hunedoara, etapa 16

Inter Petrila – Gloria Geoagiu 1-1

Victoria Călan – Viitorul Șoimuș 1-1

Advertisement

CSM 2 Deva – CSM Vulcan 1-0

Minerul Uricani – Șoimul Băița 2-4

Minerul Lupeni – Dacia Orăștie 4-0

Corvinul 2 Hunedoara – a stat

Clasament

Advertisement

1. Gloria Geoagiu 15 12 2 1 52-14 38

2. Minerul Lupeni 15 12 1 2 43-13 37

3. Șoimul Băița 15 9 3 3 42-21 30

4. Corvinul 2 Hd. 14 8 3 3 41-30 27

5. Dacia Orăștie 15 8 2 5 41-30 26

Advertisement

6. CSM 2 Deva 15 6 1 8 26-23 19

7. Inter Petrila 15 4 5 6 22-35 17

8. CSM Vulcan 14 3 4 7 21-39 13

9. Viitorul Șoimuș 14 1 4 9 12-37 7

10. Minerul Uricani 14 1 3 10 19-49 6

Advertisement

11. Victoria Călan 14 1 2 11 14-45 5

Etapa 17 (martie 2023)

Dacia Orăștie – CSM 2 Deva

Șoimul Băița – Corvinul 2 Hunedoara

Gloria Geoagiu – Minerul Lupeni

Advertisement

Viitorul Șoimuș – Minerul Uricani

CSM Vulcan – Victoria Călan

Inter Petrila – stă

Advertisement

Actualitate

S-a dat startul unei noi sesiuni de admitere în cadrul școlilor de subofițeri jandarmi

Publicat

pe

Redactat de

Tinerii care își doresc o carieră militară în cadrul Jandarmeriei Române sunt așteptați să se înscrie la școlile de subofițeri jandarmi.

Pentru această nouă sesiune de admitere sunt alocate 700 de locuri. Dintre acestea, 350 de locuri sunt scoase la concurs la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” din Drăgășani, iar alte 350 de locuri, la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” din Fălticeni.

“Până în data de 12 martie, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, cei care vor să facă parte din echipa jandarmeriei, pot să își depună cererea de înscriere pe adresa de mail resurseumane@jandarmihunedoara.ro. De asemenea, pentru depunerea dosarului de recrutare, candidații se vor prezenta fizic, până în data de 28 martie, ora 15.00, la sediul inspectoratului de pe strada Titu Maiorescu, nr.30, localitatea Deva. Totodată, cei care își doresc să ni se alăture trebuie să aibă vârsta de 18 ani și diploma de bacalaureat. Cei care au întrebări ne pot contacta la numărul de telefon 0254.228.910, interior 24407 sau 24535. Detalii complete și cerințe pe site-ul unității, secțiunea Carieră”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara.

 

 

Advertisement
Sursa foto: IJJ Hunedoara
Citeste mai mult ...

Actualitate

Produse de protecția plantelor cu termen expirat, descoperite de polițiști în urma unor controale la fitofarmacii din Simeria

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase (SAESP) Hunedoara au desfășurat, ieri, o serie de controale pe raza orașului Simeria. Acțiunea a vizat punctele de lucru ale unor agenți economici autorizați care comercializează produse de protecția plantelor.

“În urma verificărilor, la punctul de lucru al unei persoane juridice, polițiștii au constatat că erau expuse la vânzare produse de protecția plantelor cu termenul de valabilitate expirat. Cantitatea identificată, peste 25 de litri, a devenit astfel deșeu periculos, iar reprezentantul legal al societății nu a luat măsurile necesare pentru predarea acestora către un operator economic autorizat pentru eliminare. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de OUG 195/2005 privind protecția mediului. Totodată, produsele expirate au fost indisponibilizate, iar agentului economic i s-a impus măsura de predare a acestora către un operator economic autorizat, pentru eliminare”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Polițiștii continuă verificările pentru prevenirea și combaterea faptelor care pun în pericol siguranța mediului și a populației.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Băieții de la Hermes, cei mai buni pe semicerc

Publicat

pe

Redactat de

Sala de sport a Colegiului Economic „Hermes” din Petroșani a găzduit etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la handbal pentru băieți de liceu.

La competiție au participat patru echipe, două fiind din Deva, respectiv Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” și Liceul cu Program Sportiv „Cetate”, iar celelalte din Petroșani, fiind vorba despre Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” și formația unității școlare care a găzduit întrecerea. Turneul unul extrem de disputat, a fost câștigat de băieții de la Colegiul „Hermes” din Petroșani, care s-au dovedit a fi cei mai buni pe semicerc, fiind învingători în cele trei partide disputate. Departajarea pentru locurile doi și trei s-a făcut la golaveraj, acestea fiind ocupate, în ordine, de echipele de la „Cetate” și „Regina Maria”, ambele din Deva, care au avut, fiecare, o victorie, o remiză și o înfrângere. Pe locul al patrulea, cu trei eșecuri, au fost cei de la „Carmen Sylva” Petroșani. Echipa câștigătoare, cea a Colegiului Economic „Hermes” din Petroșani va reprezenta județul Hunedoara la faza zonală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, locația, precum și perioada de desfășurare a acesteia urmând a fi stabilită ulterior.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate