O mașină a fost lovită de un tren. Accidentul a avut loc, sâmbătă, la o trecere la nivel cu calea ferată de la Bănița, în apropiere de Petroșani. O femeie, în vârstă de 71 de ani, a fost rănită ușor.
La fața locului, au intervenit pompierii de la Detașamentul din Petroșani și un echipaj al Serviciului de Ambulanță al Județului (SAJ) Hunedoara. Cei doi pasageri au ieșit conștienți din mașină.
„La data de 01 iulie 2023, un bărbat, în vârstă de 71 de ani, din municipiul Petroșani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66, din direcția Petroșani-Hațeg, a efectuat un viraj la dreapta spre un drum secundar și la trecerea de cale ferată semnalizată corespunzător nu s-a asigurat la trecerea căii ferate moment în care a fost surprins și accidentat de către un tren care circula pe magistrala Curtici – București. În urma acestui eveniment, a rezultat rănirea ușoară a unei femei, în vârstă de 71 de ani, din municipiul Petroșani, aflată în autoturism, în calitate de pasager. Atât conducătorul auto cât și mecanicul de tren au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză se efectuează cercetări cu privire producerea evenimentului”, a informat Carla Strujan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.
Sursa foto: ISU Hunedoara – IPJ Hunedoara
