
Bazinul didactic de înot de la Petrila prinde contur. Se lucrează intens în această perioadă, iar conducerea administrației publice locale spune că, speră ca, până spre finele anului, copiii din oraș să se poată bucura de această investiție. Finanțatorul acestui proiect este Compania Națională de Investiții (CNI).
„În anul 2018 obținusem finanțarea pentru execuția acestui bazin de înot, a durat procedura de licitație, de achiziție, a fost scos la licitație de două ori și, într-un final a venit o firmă și în luna mai 2019 a primit ordinul de începere a lucrărilor. Din păcate, lucrurile au mers destul de slab, mă așteptam ca, la finalul anului 2019, să fie terminat. Nu s-a întâmplat așa dar, la momentul acesta se lucrează foarte activ, lucrările au prins deja contur și sper ca, până în această toamnă sau cel târziu la iarnă, acesta să fie funcțional. Pot să vă spun că termenul de finalizare a construcției este luna mai 2021. Eu sper ca până în această iarnă copiii din Petrila să poată să înoate în acest bazin”, a declarat Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.

La Petrila, nu existã niciun alt bazin de înot, iar prin acest proiect se urmăreşte implicarea tineretului şi a elevilor în activităţi sportive.