Connect with us
Data: 11/11/2024
.

Actualitate

FOTO| Explozie de culoare și emoții, într-o expoziție vernisată și dedicată zilei de 8 Martie

Publicat

pe

Iubitorii de frumos sunt invitați să viziteze o expoziție de pictură, deschisă în incinta Ulpia Shopping Center, la primul etaj al clădirii. Aproximativ 70 de tablouri – explozie de culori vii și emoții imprimate pe pânze, realizate cu multă migală și talent, pot fi admirate într-un spațiu expozițional până la mijlocul lunii martie.

Într-o atmosferă caldă și elegantă, marți după-amiază, începând cu ora 17:00, la Ulpia Shopping Center, a avut loc vernisajul expoziţiei intitulată „Culori de suflet pentru tine, femeie!”. Expoziția reunește lucrări realizate de membrii Clubului de Arte Plastice „Curcubeu” care funcţionează în cadrul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva.

Clubul de Arte Plastice „Curcubeu”, coordonat de Simona Locsei, a împlinit un an de activitate, iar lucrările expuse în cadrul acestei expoziții sunt un crâmpei din rodul muncii a 20 de oameni preocupați de artă.

Clubul are, în prezent, 63 de membrii. Dintre aceștia, 28 s-au înscris încă de la început, iar 35 nou-veniți vor începe cursurile de săptămâna viitoare. „Acest club a fost gândit, încă de la început, ca locul în care iubitorii de artă, de frumos, să se întâlnească, să se bucure de o atmosferă liniștită și prielnică pentru creație, pentru învățarea diferitelor tehnici de pictură și, nu în ultimul rând, este locul unde devenim prieteni și suflete libere. În această lună, s-a împlinit un an de la înființarea acestui club, iar ceea ce dumneavoastră aveți onoarea să vedeți este munca de zeci de ore, sunt emoțiile și tot ceea ce artiștii au simțit și au vrut să ofere. Fiecare culoare este un sentiment, un cuvânt spus sau nespus, un vis trăit sau netrăit, o supărare sau o bucurie, depinde, de noi, artiștii, ce alegem să eliberăm din suflet, depinde de dumneavoastră, privitorii, să ne înțelegeți așa cum suntem și nu cum lăsăm impresia”, a spus, în fața celor prezenți, Simona Locsei, fondatorul și coordonatorul Clubului „Curcubeu”.

Pata” de culoare a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva

Activitatea acestui club de pictură este intens sprijinită de managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, Sebastian Bara, și de Consiliul Județean Hunedoara.

“În urmă cu un an, alături de domnul Costel Avram, administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, le spuneam “Bun venit!” participanților la cursul de pictură. Astăzi, asistăm la un eveniment deosebit. Sunt onorat să particip la această minunată expoziție, rodul unei munci de un an de zile a participanților la acest curs. Pot să spun că ei sunt pata de culoare a Bibliotecii Județene “Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva. Îi felicit, sunt alături de ei prin tot ce pot și mă bucur că este a doua expoziție în decursul unui an prima având loc în 2022, la “Noaptea Bibliotecilor”, iar a doua, iată, aici la Ulpia Shopping Center. Și pentru că, mâine, este 8 Martie, le doresc tuturor doamnelor și domnișoarelor multă sănătate, fericire, și urarea să aibă mereu primăvara în suflete”, a declarat Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva.

Cei prezenți la vernisaj s-au putut bucura și de un moment artistic. Poeta Maria Sângerean a transmis prin versuri emoție pură, iar Eliza, Cătălin, Tudor, Andrei, Vlad și Radu, sub coordonarea profesorului Nicu Hada, au încântat sufletele celor prezenți cu acorduri de chitară.

Lucrările expuse în cadrul expoziției “Culori de suflet pentru tine, femeie!” aparțin artiștilor: Jimmy Cummings, Luminița Cummings,  Liliana Stolnicu, Sonia Rotaru,  Valentina Anghel, Maria Sângerean, Anca Hutter, Rusu Camelia, Delia Tomuș, Angela Stănămirescu, Loredana Jeflea, Teodora Vlaic,  Maria Comșa,  Radu Stela Marinela, Mihaela Claudia Mica, Mihaela Ionescu, Mariana Matache, Eliza Ivoniciu,  Evelina Ivoniciu, Lioara Sicoe.

Eliza și Evelina Ivoniciu – surorile gemene, unite de două mari pasiuni: pictura și echitația

Printre lucrările minunate, ce pot fi admirate în cadrul acestei expoziții, sunt și cele realizate de Eliza și Evelina Ivoniciu, două tinere – surori gemene, unite de două mari pasiuni: pictura și echitația.

Eliza și Evelina (16 ani) sunt eleve la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva. Pictează de când se știu, de copile. Flori, peisaje, elemente din natură și nu numai. Culori și emoții sunt transmise privitorului, amestec de trăiri și povești împărtășite cu penelul pe pânze.

Advertisement

“Povestea cu pictura a început de când eram mici, dar am accentuat-o cam pe la vârsta de 12 ani, când am luat și ore în particular (…) Apoi, a venit pandemia și ne-am ocupat timpul liber făcând ceea ce ne era mai drag – pictând și, într-un fel, exprimându-ne emoțiile pe care le simțim. Mereu am găsit pictatul o metodă prin a-mi exprima emoțiile. Fiecare tablou realizat are povestea sa”, povestește Evelina Ivoniciu.

Tabloul pictat de Evelina Ivoniciu – expus la Art Safari București

Acasă, cele două surori au numeroase tablouri pictate de ele, de ordinul zecilor. „Destul de multe sunt cu flori. Florile au fost o etapă de început. Suntem mari iubitoare de natură”, mai spune Evelina.

A fost ceva reciproc, ne-am descoperit această pasiune și, cumva, ea pe noi. De când era micuțe, amândouă, desenam, pictam. Am făcut mai multe tablouri. Cel mai recent pe care l-am realizat și în care am pus foarte mult suflet este cel denumit „Nemurire”, spune și Eliza.

Evelina și Eliza Ivoniciu au mai participat la expoziții și la diferite concursuri naționale. “O experiență foarte frumoasă și interesantă a fost la Art Safari – București”, mărturisește Evelina.

Tabloul „Veselie” și calul Willow Star

Cele două surori îmbină pictura cu un sport foarte frumos, care implică multă responsabilitate – echitația. Eliza și Evelina Ivoniciu împletesc această pasiune cu antrenamentele la trap, pas sau galop, pe care le fac la „Horses Paradise”. Eliza face echipă cu calul Willow Star, iar sora ei, Evelina, cu calul Tennesse. Împreună, au participat și la competiții unde au obținut rezultate deosebite. „Practicăm echitația de performanță cam de doi ani, chiar dacă ne-am apucat de acest sport de mai mult timp. Tennesse și Willow Star sunt caii noștri”, spune Evelina.

Între cele două fete și prietenii lor necuvântători s-a creat o legătură foarte strânsă. O prietenie unică, împărtășită și prin pictură, în unul dintre tablourile realizate – „Veselie” (n. red. un cal format din flori). “Pasiunile noastre se leagă puțin între ele. Eu așa l-aș vedea și pe calul meu, o veselie, cea mai mare bucurie pentru mine și cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat vreodată”, a completat Eliza Ivoniciu.

Actualitate

Muzeul Satului, inaugurat la Petrila. Un nou punct de atracție culturală și turistică în Valea Jiului

Publicat

pe

Redactat de

Reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest au participat la inaugurarea Muzeului Satului momârlanilor din Petrila, un proiect de amploare realizat cu fonduri europene, menit să aducă în prim-plan tradițiile și obiceiurile vechii comunități a momârlanilor din Valea Jiului.

Satul-muzeu, situat la poalele Munților Parâng și Șureanu, include peste 20 de case tradiționale și o biserică din lemn cu o arhitectură specifică, amplasată în centrul satului.

Cu o suprafață de aproape trei hectare, satul a fost gândit ca o replică fidelă a așezărilor tradiționale ale momârlanilor, cu gospodării simple, realizate din lemn, reflectând modul de viață autentic al acestei comunități.

Evenimentul de inaugurare a inclus un târg cu produse locale, oferind vizitatorilor ocazia de a se bucura de preparate și suveniruri tradiționale, promovând astfel producătorii locali.

„Mă bucură mult să văd realizat acest muzeu și îmi doresc ca el să devină un punct de atracție, să îi treacă pragul cât mai mulți vizitatori – să promovăm potențialul turistic extraordinar al zonei, păstrând totodată vie istoria momârlanilor și obiceiurile locului. Este o investiție complexă pe care o finanțăm la Petrila, care cuprinde de la realizarea acestui muzeu al satului, la modernizări de școli, grădinițe și parcuri, realizarea de locuințe sociale și alte lucrări ample de infrastructură care au ca scop asigurarea unor condiții de viață mai bune pentru oamenii de aici, precum și promovarea patrimoniului local și a turismului în zonă. Sunt proiecte care au început prin Programul Operațional Regional și pe care le vom continua prin Programul Regional Vest, cu finanțare europeană”, a declarat Sorin Maxim, director general ADR Vest.

Acest proiect, implementat de Primăria orașului Petrila, va integra satul-muzeu în circuitul turistic al regiunii, fiind un loc deschis organizării de evenimente și târguri dedicate meșteșugarilor și producătorilor locali.

Advertisement

Prin valorificarea moștenirii culturale și susținerea economiei locale, satul-muzeu al momârlanilor promite să devină un important pol de atracție turistică, atrăgând atât vizitatori români, cât și internaționali, dornici să descopere farmecul și autenticitatea tradițiilor din Valea Jiului.

FOTO: FACEBOOK AGENȚIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ VEST-ADR VEST

Citeste mai mult ...

Actualitate

Pași pentru proiectul „Construire parc fotovoltaic Localitatea Călan, județul Hunedoara”

Publicat

pe

Redactat de

Primarul orașului Călan, Adrian Filip Iovănesc, a anunțat că proiectul „Construire parc fotovoltaic Localitatea Călan, județul Hunedoara” a fost acceptat la finanțare.

Investiția prevede instalarea unei centrale electrice fotovoltaice cu o putere de 0.40 MW, care va contribui semnificativ la reducerea costurilor cu energia electrică pentru comunitatea locală.

Potrivit primarului, această soluție verde va duce la economii considerabile pentru orașul Călan, estimându-se o scădere de aproximativ 50% a cheltuielilor pentru energia consumată. Proiectul face parte din strategia administrației locale de a promova sursele de energie regenerabilă și de a sprijini dezvoltarea sustenabilă a orașului.

”A fost acceptat la finanțare proiectul “Construire parc fotovoltaic Localitatea Călan, județul Hunedoara”. Puterea instalată a centralei electrice fotovoltaice este de 0.40 MW. Costurile cu energia consumată de orașului Călan vor scădea cu aproximativ 50% prin această investiție”, a anunțat Adrian Filip Iovănesc primarul orașului Călan.

Parcul fotovoltaic reprezintă un pas important în direcția modernizării infrastructurii energetice a orașului și în atingerea obiectivelor de sustenabilitate pe termen lung.

FOTO: FACEBOOK IOVĂNESC ADRIAN FILIP

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Se închide circulația pe Transalpina din cauza condițiilor meteo nefavorabile

Publicat

pe

Redactat de

Compania Națională de Administrare a Drumurilor (CNADNR) anunță că, începând de luni, 11 noiembrie 2024, circulația rutieră pe Transalpina (DN 67C) va fi închisă pe tronsonul cuprins între km 34+800 (Rânca) și km 79+200 (Curpăt), din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

Decizia a fost luată în urma evaluării riscurilor generate de condițiile meteorologice de iarnă, care includ viscol și ninsori, ce pot afecta siguranța traficului. În această perioadă, autoritățile recomandă șoferilor să evite deplasările pe acest sector de drum și să utilizeze alternativele de trafic recomandate.

Transalpina, cunoscută și sub denumirea de „Drumul Regelui”, este una dintre cele mai înalte și spectaculoase artere montane din România, dar în sezonul rece, drumurile montane devin periculoase din cauza condițiilor meteo extreme. CNADNR va monitoriza constant situația și va informa publicul cu privire la orice modificare a stării drumurilor.

Șoferii sunt sfătuiți să se informeze din timp asupra stării vremii și a drumurilor, pentru a evita orice incidente pe traseele montane.

FOTO: Arhivă

Citeste mai mult ...

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate