Cele trei igluuri construite la Straja au fost finalizate şi inaugurate de turiştii care au ajuns în această staţiune montană, considerată cea mai populară din judeţul Hunedoara. În interiorul lor, aceştia pot savura o băutură caldă sau chiar să servească masa, feriţi de vânt. Prima structură de acest gen a prins contur la mijlocul lunii ianuarie, după aproximativ o săptămână fiind terminate şi celelalte două, spre marea bucurie a vizitatorilor prezenţi în număr mare, în această perioadă, în staţiune.
„Aici, ferit de vânt și frig, puteți să beți vinul fiert sau să savurați burgerul! Vă așteptăm la debarcarea teleschiului de pe Pârtia Platoul Soarelui Straja”, anunţau, la scurt timp după ce a început construcţia primului iglu, cei de la Pârtia Platoul Soarelui din Straja.
Refugiile, construite din cărămizi de zăpadă, aşezate una peste cealaltă, sunt suficient de spaţioase şi oferă o protecţie excelentă împotriva vântului, iar constructorii lor au fost atenţi la toate detaliile, astfel că, până şi „mobilierul” – mesele şi scaunele– au fost realizate tot din zăpadă.
Cele trei igluuri îi atrag pe turiştii din Straja care, în pauzele luate în timpul practicării sporturilor de iarnă, poposesc pentru a se relaxa în interiorul lor sau pentru a-şi face fotografii.
Foto: Macaronii Foto