Connect with us
Data: 05/10/2024
.

Actualitate

FOTO| Incendiu într-o gospodărie din Sântuhalm. Pompierii au intervenit cu două autospeciale

Publicat

pe

Un incendiu a izbucnit, joi după-amiază, într-o gospodărie din Sântuhalm. Focul a cuprins anexele, în care era depozitat material lemnos. Pompierii au intervenit de urgență și au reușit să stingă flăcările în scurt timp. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

“În urmă cu puțin timp, printr-un apel la numărul unic pentru situații de urgență 112, a fost semnalat un incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Sântuhalm. La locul solicitării s-au deplasat de urgență pompierii Detașamentului Deva cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Totodată, în sprijin a fost alocată și o ambulanță a SAJ. La sosirea echipajelor operative la fața locului, incendiul se manifesta la  anexele gospodăriei, în care a era depozitat și material lemnos. Pompierii au lichidat prompt incendiul și, din fericire, nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Sursa foto: ISU Hunedoara

Cauza probabilă de producere a incendiului urmează a fi stabilită.

Actualitate

FOTO – VIDEO| Razie a polițiștilor, noaptea trecută, în Deva. Zeci de mașini și persoane verificate

Publicat

pe

Redactat de

A fost razie, azi noapte, în municipiul Deva. Polițiștii au organizat o acțiune cu efective mărite. Peste 400 de persoane au fost legitimate și zeci de mașini oprite.

Peste 30 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale au fost angrenați în acțiunea care a vizat asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

 

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, acțiunea a urmărit prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violență, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii și depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice. În cadrul raziei, polițiștii au legitimat 425 de persoane, inclusiv prin utilizarea aplicației E-DAC, au verificat patru societăți comerciale și au oprit în trafic, pentru control, 53 de autovehicule, peste 25 de conducători auto fiind testați în vederea determinării consumului de alcool sau substanțe psihoactive. De asemenea, au fost verificate peste 50 de persoane ce fac obiectul unor proceduri judiciare.

Polițiștii spun că astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în întreg județul, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii.

Advertisement

„Peste 30 de polițiști și luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale au participat, în municipiul Deva, la o amplă acțiune tip razie având ca și scop prevenirea și combaterea infracționalității, în special a faptelor grave comise cu violență în mediul stradal, a traficului și a consumului de droguri, a infracțiunilor economice ori a încălcărilor legislației rutiere ce pot conduce la producerea unor accidente de circulație. Acțiunea a vizat menținerea ordinii și siguranței publice prin verificarea respectării normelor legale, atât în interiorul localurilor, dar și în zonele publice intens circulate din municipiul Deva. Prin aceste controale, care vor continua și în perioada următoare, ne propunem să asigurăm un mediu sigur pentru toți locuitorii județului Hunedoara”, a declarat comisar șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Sursa foto -video: IPJ Hunedoara
Citeste mai mult ...

Actualitate

Prefectul județului, vizită de lucru la Ministerul Energiei

Publicat

pe

Redactat de

Prefectul județului Hunedoara, Florina Doris Visirin, s-a aflat, ieri, într-o vizită de lucru la Ministerul Energiei.

Discuțiile purtate cu ministrul Sebastian Burduja, la care a participat și o delegație condusă de directorul ArcelorMittal Hunedoara, Silviu Manolache Mîrzac, s-au axat pe viitorul industriei siderurgice din județul Hunedoara.

“În cadrul acestei vizite oficiale s-a discutat despre provocările și problemele cu care se confruntă industria locală, precum și despre potențiale soluții legislative și economice care să ofere oportunități de dezvoltare pe termen mediu și lung. În contextul poziției ferme pe care ministrul Sebastian Burduja a avut-o permanent în fața Comisiei Europene, investitorii privați din România au garanția că ministrul român al energiei, alături de omologii săi din Grecia și Bulgaria, nu vor accepta un tratament inechitabil pe piața europeană a energiei și vor milita pentru identificarea unor soluții corecte pentru toate statele membre. Prefectul județului Hunedoara a subliniat importanța colaborării strânse dintre autoritățile locale și centrale, dar și cu investitorii privați, pentru susținerea industriei hunedorene, menținerea locurilor de muncă și creșterea nivelului de trai în județul nostru”, au informat reprezentanții Instituției Prefectului – Județul Hunedoara.

 

Sursa foto: Instituția Prefectului -Județul Hunedoara/Facebook
Citeste mai mult ...

Actualitate

Urmărire cu focuri de armă, în toiul nopții, la Vulcan, pentru prinderea unui șofer

Publicat

pe

Redactat de

Urmărire, azi noapte, la Vulcan, unde polițiștii au pornit pe urmele unui șofer. Oamenii legii au încercat să-l tragă pe dreapta, dar bărbatul de 36 ani și-a continuat deplasarea. Cu echipajul de poliție în spate, a oprit pe o stradă din localitate și a fugit, pentru prinderea lui polițiștii folosind armamentul din dotare.

“În cursul nopții trecute, în jurul orei 02:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au efectuat semnal de oprire, pe strada Ecaterina Teodoroiu, din Vulcan, a unui bărbat de 36 de ani, din localitate, care conducea un autoturism din direcția Vulcan-Merișori. Bărbatul, în încercarea de a se sustrage controlului polițiștilor, și-a continuat deplasarea, în direcția cartierului Crividia. Echipajul de poliție a plecat în urmărirea autoturismului, iar bărbatul aflat la volan a oprit pe strada Merișori, continuându-se deplasarea pe jos, în fugă. Polițiștii au plecat în urmărirea acestuia, pe jos, iar după repetate somații să se oprească, unul dintre polițiști a efectuat un foc de armă în plan vertical, moment în care bărbatul s-a oprit, fiind imobilizat de polițiști. În urma testării bărbatului, aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, reieșind, de asemenea indicii cu privire la posibila existență, în organism, a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

23 de autoturisme oprite, noaptea trecută, la Vulcan

În cursul nopții trecute, în intervalul orar 23:00-04:00, în contextul unei acțiuni de reducere a riscului rutier și a depistării persoanelor care conduc sub influența alcoolului ori a drogurilor, polițiștii au oprit în trafic, pe raza municipiului Vulcan, 23 de autoturisme, toți conducătorii auto fiind testați în vederea determinării consumului de alcool sau substanțe interzise și au reținut un permis de conducere auto, pentru conducere sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive.

Citeste mai mult ...

ANGAJAM femeie de serviciu

Societate Comercială angajează femeie de serviciu din Hunedoara, program de lucru 8 ore, carte de munca, salariu motivant.
Se iau in considerare doar CV-urile depuse la sediul din Hunedoara, str. Eroilor 2bis.
Relații suplimentare la telefon 0254 715 497.

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate