Connect with us
Data: 23/06/2025
.

Actualitate

FOTO: Polițiștii rutieri din Hunedoara în acțiune. Controale pentru prevenirea accidentelor și educarea tinerilor șoferi

Publicat

pe

În perioada 2–8 iunie 2025, polițiștii rutieri din județul Hunedoara derulează o amplă campanie de prevenire a accidentelor, vizând în principal excesul de viteză, consumul de alcool sau substanțe interzise la volan și comportamentul imprudent al pietonilor. În paralel, în municipiul Deva, tinerii șoferi proaspăt absolvenți de liceu au fost implicați într-o acțiune educativă menită să le întărească responsabilitatea în trafic

 

Măsurile vin în contextul în care, de la începutul acestui an, în județul Hunedoara s-au înregistrat 5 accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 3 persoane și rănirea gravă a altor 4 persoane, toate produse pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de drum.

Polițiștii acționează în trafic cu aparate radar, dar și cu dispozitive pentru detectarea consumului de alcool și substanțe interzise, astfel încât să fie identificate și sancționate comportamentele periculoase ale conducătorilor auto.

În cadrul aceleiași campanii preventive, în municipiul Deva, polițiștii rutieri au desfășurat astăzi o activitate specială alături de tinerii absolvenți ai claselor a XII-a, recent deveniți posesori de permise auto. Scopul acestei acțiuni a fost educarea și responsabilizarea tinerilor șoferi în ceea ce privește respectarea normelor de circulație.

Polițiștii le-au adresat recomandări concrete privind: utilizarea centurii de siguranță la fiecare deplasare, adaptarea vitezei la condițiile meteo și de drum, păstrarea unei distanțe corespunzătoare în trafic și, mai ales, interdicția consumului de alcool sau substanțe psihoactive înainte de a se urca la volan.

Advertisement

Tinerii au fost felicitați pentru absolvirea liceului și pentru obținerea permisului de conducere, iar polițiștii au subliniat faptul că doar printr-o conduită preventivă și responsabilă, aceștia pot evita implicarea în evenimente rutiere grave.

Totodată, oamenii legii le-au atras atenția cu privire la faptul că: neutilizarea centurii de siguranță și claxonatul abuziv și fără justificare constituie contravenții și se sancționează conform legislației rutiere în vigoare.

Polițiștii rutieri că vor continua astfel de acțiuni, ca parte a strategiei de creștere a siguranței rutiere în județul Hunedoara.

FOTO: IPJ Hunedoara

Advertisement

Actualitate

Două grădinițe din Deva intră în renovare energetică. Investiții de peste 25 de milioane de lei, prin PNRR

Publicat

pe

Redactat de

 

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 7, de pe Aleea Patriei, și grădinița și clădirea Liceului de Artă „Sigismund Toduță”, de pe strada Ciprian Porumbescu, din municipiul Deva, intră în renovare energetică. Amplasamentele pentru cele două investiții importante în infrastructura educațională au fost predate, astăzi, de Primăria Municipiului Deva, constructorilor.

Primul obiectiv, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 7, va beneficia de lucrări de renovare energetică în valoare totală de circa 11,1 milioane de lei, echivalentul a peste 2,2 milioane euro, investiția fiind finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

“Obiectivul principal al investiției este reducerea consumului de energie primară și a emisiilor de CO₂, prin implementarea unor măsuri moderne de eficiență energetică. Totodată, proiectul urmărește creșterea nivelului de confort, siguranță și sănătate pentru copiii care frecventează grădinița, dar și pentru personalul didactic și auxiliar”, au informat reprezentanții administrației publice locale.

Durata estimată a lucrărilor este de 12 luni de la emiterea ordinului de începere.

Advertisement

Cel de-al doilea proiect vizează o investiție complexă ce include renovarea energetică atât a Grădiniței, cât și a Clădirii Liceului de Artă „Sigismund Toduță”.

Investiția este finanțată tot prin PNRR. “Valoarea totală a proiectului este de 14.780.485,79 lei, din care 8.157.868,90 lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Și în acest caz, investiția vizează creșterea eficienței energetice, reducerea impactului asupra mediului și asigurarea unor condiții optime de învățare și activitate pentru toți beneficiarii – elevi, profesori și personal auxiliar”, au mai transmis reprezentanții municipalității devene.

 

Foto: Primăria Municipiului Deva
Citeste mai mult ...

Actualitate

Un campion, în luptă cu viața. Mihai Leu, în stare gravă la Secția de Terapie Intensivă a Institutului Clinic Fundeni din Capitală

Publicat

pe

Redactat de

 

Fostul mare campion la box și raliu, Mihai Leu, a fost internat în stare gravă la Secția de Terapie Intensivă a Institutului Clinic Fundeni din Capitală, după ce a suferit o hemoragie și a fost transportat de urgență sâmbătă seară, cu un elicopter, de la Hunedoara la București.

Potrivit informațiilor, starea de sănătate a fostului mare sportiv este extrem de delicată, Mihai Leu confruntându-se cu insuficiență pulmonară și metastaze extinse la nivelul plămânilor. Medicii au fost nevoiți să-l intubeze și să-l inducă în comă, fiind monitorizat în permanență. „Este în stare gravă în Terapie intensivă la Spitalul Fundeni”, a declarat, citat de Agerpres, reputatul profesor doctor Irinel Popescu, cel care îl are în grijă pe marele sportiv hunedorean.

Peste un deceniu de luptă cu cancerul

Mihai Leu luptă de peste un deceniu cu un cancer de colon, diagnosticat în anul 2014. De-a lungul acestei perioade, el a mai trecut prin momente de cumpănă și operații dificile. În primăvara acestui an, între 28 aprilie și 15 mai, fostul mare sportiv a fost internat în spital, tot la Spitalul Clinic Fundeni din Capitală, unde a suferit o nouă intervenție chirurgicală.

Advertisement

Născut pe 13 februarie 1969 la Hunedoara, Mihai Leu este o legendă a sportului românesc. A început boxul la vârsta de doar opt ani. Fostul sportiv are în palmares patru titluri naționale pe care le-a câștigat în ani consecutivi și un titlu mondial. După retragerea din ring, și-a început cariera în motorsport, unde a continuat să impresioneze, în 2003 devenind campion național de raliuri.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Tabără de sinistrați cu 3.000 de locuri, operaționalizată la ROMAERO în cadrul exercițiului SEISM 2025

Publicat

pe

Redactat de

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara au anunțat că, în cadrul Exercițiului Național SEISM 2025, a fost demarată operaționalizarea unei tabere de sinistrați de mari dimensiuni în zona de nord a Capitalei, pe platforma ROMAERO. Tabăra are o capacitate de aproape 3.000 de paturi și reprezintă un punct cheie în planul de răspuns la dezastre majore, precum cutremurele.

Amplasarea taberei a fost decisă strategic, în afara zonelor afectate sau expuse riscului seismic, pentru a garanta siguranța celor evacuați. Tabăra este complet echipată pentru a asigura toate nevoile de bază ale populației: spații de cazare temporară, facilități pentru igiena personală, zone pentru prepararea și servirea mesei, spații de depozitare a bunurilor și ajutoarelor umanitare, precum și asistență medicală de urgență.

Terenul ales respectă cele mai stricte norme de siguranță: este orizontal, stabil, ferit de riscuri geologice și dispune de acces facil pentru intervenții și aprovizionare, fiind totodată racordabil la rețelele de utilități esențiale, inclusiv apă potabilă.

Această acțiune face parte dintr-un efort mai amplu de pregătire și testare a capacității de intervenție a autorităților în situații de criză. Organizarea taberei de la ROMAERO reflectă angajamentul instituțiilor implicate de a asigura un răspuns coordonat și eficient în fața unui posibil dezastru natural.

Autoritățile fac apel la înțelegerea și susținerea populației pe durata desfășurării exercițiului, întrucât mobilizarea de forțe și mijloace în teren poate genera disconfort temporar. Exercițiul SEISM 2025 are rolul de a testa procedurile de intervenție și de a consolida capacitatea operativă a personalului implicat în gestionarea situațiilor de urgență.

CAPTURĂ VIDEO: IGSU INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ, ROMÂNIA

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate