Connect with us
Data: 12/03/2025
.

Actualitate

FOTO: Razie de amploare în Orăștie și Geoagiu cu polițiști, drone și câini de patrulare în acțiune

Publicat

pe

Acțiune de amploare a polițiștilor, pe raza municipiului Orăștie și a orașului Geoagiu. Acțiunea a beneficiat și de sprijinul unui câine specializat în misiuni de patrulare, dar și de imagini primite în timp real de la o dronă care a urmărit operațiunea din teren.

Vineri, 31 ianuarie 2025, polițiștii au desfășurat, în Orăștie și în Geoagiu o acțiune de amploare, de tip „razie”, pentru asigurarea unui climat de siguranță publică, în zonele considerate cu risc criminogen. Acțiunea a avut ca obiectiv principal prevenirea și combaterea faptelor antisociale, menținerea ordinii și siguranței publice, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, precum și prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere grave. Un alt obiectiv important al activităților polițiștilor l-a reprezentat prevenirea și combaterea migrației ilegale, precum și identificarea persoanelor implicate în activități comerciale ilicite.

În cadrul acțiunii, polițiștii au desfășurat controale în zonele cu risc criminogen ridicat, inclusiv în spațiile frecventate de persoane aflate în tranzit.

În cadrul raziei, au fost angrenați peste 60 de polițiști ai structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, protecția animalelor, transporturi, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și specialiști criminaliști.

Acțiunea a beneficiat și de sprijinul lui Ice, o femelă, din rasa ciobănesc belgian specializată în misiuni de patrulare, care s-a dovedit a fi extrem de utilă în desfășurarea verificărilor în teren.

În cadrul raziei, în cele două localități, polițiștii au legitimat 219 persoane, inclusiv prin utilizarea aplicației E-DAC, au verificat 57 de societăți comerciale și au oprit în trafic, pentru control, 76 de autovehicule, 35 conducători auto fiind testați, în vederea determinării consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

Advertisement

De asemenea, au fost verificați 3 deținători de arme, 4 agenți de pază ai unor societăți comerciale sau unități de învățământ și 21 de persoane ce fac obiectul unor proceduri judiciare, 4 dintre acestea fiind conduse la sediu pentru audieri.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 49 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 29.705 de lei, (fiind luată și măsura complementară a reținerii a 2 certificate de înmatriculare).

În cadrul verificărilor la societățile comerciale din Orăștie și Geoagiu, ca urmare a neregulilor constatate, au confiscați 700 de lei și 0,806 mc masă lemnoasă în valoare de 235 lei.

În cadrul acțiunii, a fost pus în executare un ordin de protecție, fiind montate sisteme electronice de supraveghere asupra a două persoane.

La Geoagiu, întreaga operațiune a fost supravegheată din aer de o dronă, polițiștii primind astfel, în timp real, informații de interes operativ persoane sau bunuri ce pot face obiectul unor verificări ulterioare.

Advertisement

Polițiștii au fost sprijiniți de jandarmii din cadrul I.J.J. Hunedoara și reprezentanți ai Gărzii Forestiere.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în întreg județul, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii.

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara va lua, în continuare, toate măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor și menținerea ordinii publice în județul Hunedoara.

FOTO: IPJ Hunedoara

Advertisement

Actualitate

Cod portocaliu de vânt puternic în județul Hunedoara, pe parcursul zilei de joi

Publicat

pe

Redactat de

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de tip Cod portocaliu de intensificări puternice ale vântului, valabilă joi, 13 martie 2025, între orele 10:00 – 18:00. Avertizarea vizează și județul Hunedoara.

În județele Constanța, Tulcea, estul județelor Călărași și Ialomița, Brăila, Galați Vaslui, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Hunedoara, Alba și zona montană a județului Cluj vor fi intervale cu intensificări puternice ale vântului. În general rafalele vor fi de 70…85 km/h, iar în zona montană înaltă, de peste 120 km/h”, a informat ANM.

Pe parcursul zilei de joi, între orele 06:00 – 22:00, va fi în vigoare și un Cod galben de vijelii în cea mai mare parte a țării. Vor fi intensificări cu viteze de 50 – 60 km/h, local de 65 – 70 km/h. Pe alocuri se vor semnala vijelii. În zona montană înaltă, în general la altitudini mai mari de 1.700 de metri, rafalele vor depăși 90 – 110 km/h. 

De asemenea, ANM a emis și o informare de precipitații însemnate cantitativ, valabilă pentru întreaga țară până sâmbătă seara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Ample controale ale polițiștilor pe șoselele din județ. Sistemul E-Sigur, folosit

Publicat

pe

Redactat de

Controale ample pe șoselele din județul Hunedoara. Polițiștii au scos radarele pe trepied, dar au folosit și alte aparate pentru monitorizarea vitezei. 11 șoferi au rămas temporar pietoni. 

Acțiunea de control cu efective mărite s-a desfășurat, pe parcursul zilei de ieri, scopul acesteia fiind combaterea cauzelor generatoare de accidente. În operațiune au fost implicați polițiștii Serviciului Rutier, cei ai Serviciului de Ordine Publică, ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, ai Serviciului Investigații Criminale și cei ai Serviciului de Acțiuni Speciale (SAS).

Foto: IPJ Hunedoara

Activitățile s-au desfășurat și în cooperare cu polițiști din județele limitrofe Arad, Alba, Timiș, Gorj și Caraș-Severin.

Sistemul E-Sigur, operațional și în județ

Începând cu luna martie 2025, sistemul E-Sigur a devenit operațional și în județul Hunedoara, obiectivul principal fiind creșterea siguranței rutiere și reducerea accidentelor produse din cauza vitezei excesive sau a altor abateri de la normele de circulație.
Sistemul E-Sigur utilizează dispozitive radar montate pe trepiede mobile, amplasate pentru a surprinde în timp real vehiculele care depășesc limita legală de viteză sau încalcă alte reguli de circulație. Aceste măsuri contribuie la prevenirea și sancționarea comportamentelor care pun în pericol siguranța tuturor participanților la trafic. Înregistrările efectuate de radare sunt analizate de polițiștii rutieri, iar contravențiile constatate vor fi sancționate conform legislației în vigoare. Potrivit procedurii, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este comunicat direct la domiciliul contravenientului, după stabilirea identității conducătorului auto.

Peste 260 de mașini – trase pe dreapta

Potrivit IPJ Hunedoara, în cadrul acțiunii de ieri, la care au participat 90 de polițiști, au fost oprite pentru control 262 de autovehicule, iar 311 persoane au fost legitimate, inclusiv prin utilizarea aplicației EDac. Totodată, 85 conducători auto au fost testați cu aparatele de detectare a prezenței alcoolului ori a substanțelor psihotrope. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 165 de sancțiuni contravenționale, dintre care 158 pentru încălcarea legislației rutiere (O.U.G. 195/2002), valoarea amenzilor depășind 63.900 de lei. Întrucât viteza constituie o cauză generatoare de accidente rutiere grave, 66 de amenzi au fost aplicate pentru depășirea limitei de viteză. Ca și măsuri complementare, au fost ridicate două seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare și șapte certificate de înmatriculare au fost reținute (dintre care două pentru lipsă ITP, 2 pentru lipsă RCA și 3 pentru alte abateri), iar 11 permise de conducere au fost suspendate.

Advertisement

Un bărbat din Vulcan a fost depistat de polițiști în trafic de două ori în aceeași noapte conducând un autoturism, deși se afla sub influența alcoolului, iar un altul a fost depistat la volan având o concentrație de 1,30 mg/l, alcool pur în aerul expirat.


Polițiștii hunedoreni vor continua acțiunile pentru prevenirea accidentelor rutiere și menținerea siguranței în trafic.

Comisar – șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara

Scopul acestei activități cu efective mărite este acela de a reduce riscul rutier prin prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere grave și vorbim, în primul rând, despre viteză, atât viteza neadaptată la condițiile de drum, cât și viteza peste limita legală, dar și de alte abateri precum ar fi depășirile sau traversarea neregulamentară a străzii de către pietoni. În această activitate se folosesc atât aparatele radar, cât și aparatele de testare a consumului de alcool sau substanțe interzise și, bineînțeles, și dispozitivele din cadrul sistemului național E-Sigur (…) Scopul acestor dispozitive și al sistemului E-Sigur nu este acela de a sancționa persoanele, ci de a asigura climatul de siguranță rutieră și de a preveni producerea unor evenimente rutiere cauzate de viteza excesivă. Toate aceste imagini sunt stocate, iar dacă se constată încălcări ale legii, persoanele care sunt depistate de către polițiști pot fi sancționate contravențional. Le recomandăm, așadar, tuturor conducătorilor auto să circule prudent, cu viteza adaptată condițiilor meteo rutiere și să respecte legislația rutieră pentru a nu pune în pericol siguranța traficului.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Peste 100 de bilete de tratament în stațiunile balneare

Publicat

pe

Redactat de

Pensionarii din județul Hunedoara au la dispoziție 102 bilete de tratament balnear pentru seria a doua, aferentă perioadei 23-26 martie 2025.

Casa Județeană de Pensii Hunedoara a transmis că aceste bilete sunt alocate unităților de tratament din stațiunile 1 Mai, Bala, Buziaș, Covasna, Geoagiu, Moneasa și Olănești, aflate în subordinea Societății de Tratament Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă „TBRCM” SA.

Dintre biletele disponibile, 66 au fost distribuite automat prin sistemul informatic SPA, pe baza punctajului solicitanților, iar 36 rămân încă disponibile pentru cei interesați. Acestea pot fi obținute chiar și de persoane care nu au depus o cerere în prealabil. Repartizarea acestora este următoarea:

  • Bala – 3 bilete
  • Buziaș – 6 bilete
  • Geoagiu – 22 bilete
  • Moneasa – 5 bilete

Beneficiarii trebuie să respecte termenul de ridicare a biletelor, iar în cazul neprezentării, locurile vor fi redistribuite. Biletele nevalorificate până pe 14 martie, ora 12:00, vor fi repartizate din nou începând cu 17 martie, ora 8:00.

Pentru ridicarea biletului, solicitanții trebuie să prezinte un act de identitate. Acestea pot fi ridicate și de o persoană împuternicită prin procură specială sau de către soț/soție, cu actele necesare.

Citeste mai mult ...

ANUNȚ ANGAJARE

Ne marim echipa !!!

Crama Murfatlar Deva (Str. Mihai Viteazu Nr. 2) angajeaza gestionar – vanzator.

Cerinte minime :
– domiciliul Deva
– cunostinte operare PC si casa de marcat
– persoana sociabila, comunicativa si responsabila

Cv-ul se poate depune in Crama Murfatlar Deva sau la adresa de e-mail : fabimarsrl@yahoo.com

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate