Connect with us
Data: 16/03/2025
.

Actualitate

FOTO: Serbările Naționale de la Țebea s-au desfășurat, pentru al doilea an consecutiv, în condiții deosebite, de pandemie

Publicat

pe

Serbările Naționale de la Țebea, manifestare dedicată memoriei lui Avram Iancu, de la a cărui moarte s-au împlinit 149 de ani, s-au desfășurat, astăzi, 12 septembrie. Marele erou național a fost comemorat, așa cum se întâmplă de multă vreme, în Panteonul Moților, însă, și în acest an, în condiții deosebite, de pandemie, fără tradiționalul spectacol folcloric, ci doar printr-un ceremonial la care au luat parte reprezentanți ai Guvernului României, ai Parlamentului, dar și ai principalelor instituții și autorități publice locale și naționale, alături de primari și parlamentari din județul Hunedoara și zonele învecinate.

Ceremonialul de la Țebea a inclus o slujbă religioasă, săvârșită de un sobor de preoți la mormântul lui Avram Iancu, și depuneri de coroane de flori din partea Preşedinţiei, Guvernului şi Parlamentului României, precum și din partea autorităţilor judeţene şi locale şi a partidelor politice. La fel ca în 2020, spectacolul folcloric și târgul meșterilor populari nu au fost organizate din cauza măsurilor de protecţie sanitară.

La manifestare au luat parte prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, care a depus la mormântul lui Avram Iancu, coroane de flori din partea Executivului, secretarul general adjunct al Guvernului, Mircea Abrudean, președintele Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, Laurențiu Nistor, parlamentari şi deputaţi europeni, lideri de partide politice, reprezentanţi ai autorităţilor şi diferitelor instituţii ale statului din zonă sau din judeţele învecinate, precum și primari din județul Hunedoara. De asemenea, au mai depus coroane de flori la mormântul aflat la Biserica Ortodoxă din Țebea, cinstind memoria lui Avram Iancu, Gheorghe Firczak, președinte al Asociației Județene a Răniților și Urmașilor Eroilor Martiri Decembrie 1989 Deva-Hunedoara, deputați și senatori, precum și alți membri ai unor asociații și organizații cultural – istorice.

 

 


Mircea Abrudean, secretarul general adjunct al Guvernului

 

“Este o onoare să reprezint Guvernul României aici, la Țebea, la acest eveniment extrem de important pentru moți, pentru Ardeal, până la urmă și, cred că, trebuie să ne gândim foarte bine, mai ales, în aceste momente mai delicate prin care trecem legat de ceea ce a făcut Avram Iancu pentru noi și valorile pe care le-a promovat, motiv pentru care sunt astăzi aici și îl reprezint pe primul ministru la această manifestare foarte importantă”.


Călin Petru Marian, prefectul județului Hunedoara

Ne aflăm la Țebea, în Panteonul Moților, unde aducem un sincer omagiu „Crăișorului Munților” Avram Iancu. Venim în fiecare an să-i oferim onoarea cea binecuvenită acestui erou național”.

 

 

Advertisement

Vetuța Stănescu, deputat PNL Hunedoara

“Astăzi, la 149 de ani de la moartea celui care a fost „Crăișorul Munților”, am venit să-i aducem un omagiu, am fost alături de toți colegii mei liberali, ai județului Hunedoara, în Panteonul Moților, pentru că, în fiecare an, la început de septembrie, trebuie să aducem un omagiu celui care a luptat pentru libertățile noastre, pentru drepturile românilor și, nu în ultimul rând, pentru că este un model de patriotism și naționalism pe care trebuie să-l urmăm”.


Vasilică Potecă, senator PNL Hunedoara

Ca în fiecare an, mai ales în județul Hunedoara, dar tot sufletul românesc participă la comemorarea de la Țebea, foarte importantă în ceea ce privește spiritul și în ceea ce rămâne în sufletul românesc. Ne dorim ca spiritul lui Avram Iancu să rămână pururi viu și, în această zi, ne bucurăm să fim împreună, să comemorăm mereu și mereu spiritul moților, spiritul lui Avram Iancu”.


Mihai Gabriel Irimie, primarul comunei Șoimuș

“Venim în fiecare an, cu sufletul deschis aici, la Țebea, toți primarii din județul Hunedoara pentru a-l comemora pe marele erou național Avram Iancu, alături de conducerea CJ Hunedoara, de Prefectură, de toată lumea. Să nu uităm nicioadată de Avram Iancu, chiar dacă trecem prin momente grele din cauza pandemiei, trebuie să fim cu sufletul aici, la comemorarea “Crăișorului Munților””.


Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean (CJ) Hunedoara

“Este un eveniment care trebuie să rămână în sufletul tuturor românilor. Cred cu tărie că testamentul pe care Avram Iancu l-a lăsat în urma sa să ne mobilizeze pe toți, să avem acest testament în suflet, să acționăm ca atare, fiindcă România trebuie să devină un stat așa cum a fost, așa cum și l-a dorit Avram Iancu, cu oameni care să aibă putere să decidă, cu oameni care să nu se lase să fie conduși de altcineva”.


Lucian Albu Weber, primarul comunei Hărău

 

“În fiecare an, vin cu drag la Țebea pentru că aici simțim duhul lui Iancu care ne însuflețește și ne dă putere să mergem înainte, la 149 de ani de la trecerea în neființă a celui care a fost și este un erou național”.

 

 


Gheorghe Firczak, președinte al Asociației Județene a Răniților și Urmașilor Eroilor Martiri Decembrie 1989 Deva-Hunedoara

„Prezența la Serbările Naționale de la Țebea este un prilej de bucurie pentru români. Omagiem eroul național Avram Iancu și prin aceasta omagiem eroismul poporului român, de-a lungul timpului. Organizarea acestor manifestări are o importanță deosebită pentru că cei tineri nu trebuie să uite realizările înaintașilor și, în același timp, trebuie să le cinstească”.


Iulius Firczak, deputat UCRR

 

“Mă bucur că, după o perioadă dificilă pe care am traversat-o cu toții, de un și jumătate, am reușit să ajung la Țebea, să aducem un omagiu eroului Țării Moților, Avram Iancu”.

 

Advertisement

 


Dacă înainte de pandemie, manifestările din Panteonul Moților, închinate lui Avram Iancu, supranumit „Crăișorul Munților”, reuneau mii de oameni și personalități politice, lideri ai partidelor politice de la putere şi din opoziţie, parlamentari şi miniştri, precum și reprezentanți ai autorităților publice locale, de data aceasta s-a insistat pe măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19, motiv pentru care atât spectacolul folcloric, cât și târgul meșterilor populari au fost anulate.

Serbările Naționale de la Țebea au loc în fiecare an, la început de septembrie. De organizarea acestora se ocupă Instituția Prefectului Judeţul Hunedoara, Consiliul Judeţean Hunedoara și Primăria comunei Baia de Criş.

 

Advertisement

Actualitate

Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 17 – 21 martie, în județul Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, în perioada 17 – 21 martie 2025, în câteva localități din județul Hunedoara.

Județul Hunedoara

Ziua / Data

Localitatea, strada afectată

Orar

Advertisement

Luni, 17 Martie 2025

Lupeni, str. Viitorului Bl.B5-PT 52 Lupeni

09:00 – 17:00

Păucinești

09:00 – 17:00

Deva, str. 22 Decembrie, Zorilor, Mărăști, Pescărușului, Al. Castanilor, Titu Maiorescu, Nicolae Tonitza, Dimitrie Sturza, Elena Văcărescu, Vulcan (parțial), Iasomiei, Scărișoara (bl. 14, bl. 20), Mihai Eminescu (bl. 13A), B-dul Nicolae Bălcescu (bl. 12, bl. 15)

09:00 – 17:00

Deva, Mărăști, Pescărușului, Al. Castanilor, Titu Maiorescu, Nicolae Tonitza, Dimitrie Sturza, Elena Văcărescu, Vulcan (partial), Iasomiei, Scărișoara (bl. 14, bl. 20), Mihai Eminescu (bl. 13A), B-dul Nicolae Bălcescu (bl. 12, bl. 15)

09:00 – 17:00

Advertisement
Vâlcez, Stretea, Ohaba, Cosesti

09:00 – 17:00

Câmpuri Surduc

09:00 – 17:00

Târnava de Criș (parțial)

10:00 – 14:00

Marti, 18 Martie 2025

Cigmău (parțial)

09:00 – 15:00

Advertisement
Vâlcez, Stretea, Ohaba, Cosesti

09:00 – 17:00

Nălațvad (parțial), Sântămăria Orlea (parțial), Bărăști, Săcel, Sânpetru

09:00 – 17:00

Vulcan, str. Fântânilor, Cabanei, N.Dascalescu, Parc Octogon, Traian (parțial), Pinului (parțial)

09:00 – 17:00

Toplița, Vălari, Hasdau, Dăbâca, Goleș, Mladin

09:00 – 17:00

Câmpuri Surduc

09:00 – 17:00

Advertisement
Deva, Mărăști, Pescărușului, Al. Castanilor, Titu Maiorescu, Nicolae Tonitza, Dimitrie Sturza, Elena Văcărescu, Vulcan (parțial), Iasomiei, Scărișoara (bl. 14, bl. 20), Mihai Eminescu (bl. 13A), B-dul Nicolae Bălcescu (bl. 12, bl. 15)

09:00 – 17:00

Câmpuri de Sus

09:00 – 17:00

Uroi

09:00 – 17:00

Stănija Cainele

10:00 – 14:00

Miercuri, 19 Martie 2025

Advertisement
Câmpuri Surduc

09:00 – 17:00

Vâlcez, Stretea, Ohaba, Cosesti

09:00 – 17:00

Deva, Mărăști, Pescărușului, Al. Castanilor, Titu Maiorescu, Nicolae Tonitza, Dimitrie Sturza, Elena Vacarescu, Vulcan (partial), Iasomiei, Scărișoara (bl. 14, bl. 20), Mihai Eminescu (bl. 13A), B-dul Nicolae Bălcescu (bl. 12, bl. 15)

09:00 – 17:00

Câmpuri de Sus

09:00 – 17:00

Vulcan, str. Crividia, Merișor (partial PTA 16 Vulcan)

09:00 – 17:00

Advertisement
Hobița Sarmi, Sarmizegetusa

09:00 – 17:00

Toplița, Vălari, Hasdau, Dabaca, Goles, Mladin

09:00 – 17:00

Stâncesti Ohaba

09:00 – 17:00

Ulieș

09:00 – 17:00

Sântandrei (parțial)

09:00 – 17:00

Advertisement
Fizești (parțial)

10:00 – 14:00

Joi, 20 Martie 2025

Aninoasa, str. Jiului, Vulculesti (partial), Martinesti (partial), Complex Casa de Vis, Depozit Clasima Construct SRL, DN66A (partial), Atelier mobila (zona Casa de Vis), depozit Duo Ekart (zona Casa de Vis)

09:00 – 17:00

Almașul Mic

09:00 – 17:00

Câmpuri Surduc

09:00 – 17:00

Advertisement
Vâlcez, Stretea, Ohaba, Cosesti

09:00 – 17:00

Nălațvad (parțial), Sântămaria Orlea (partial), Barasti, Sacel, Sanpetru

09:00 – 17:00

Deva, Marasti, Pescarusului, Al. Castanilor, Titu Maiorescu, Nicolae Tonitza, Dimitrie Sturza, Elena Vacarescu, Vulcan (partial), Iasomiei, Scarisoara (bl. 14, bl. 20), Mihai Eminescu (bl. 13A), B-dul Nicolae Balcescu (bl. 12, bl. 15)

09:00 – 17:00

Câmpuri de Sus

09:00 – 17:00

Stancesti Ohaba

09:00 – 17:00

Advertisement
Ulies

09:00 – 17:00

Brad, str. Poienita (partial)

10:00 – 14:00

Vineri, 21 Martie 2025

Almasul Mic

09:00 – 17:00

Valcez, Stretea, Ohaba, Cosesti

09:00 – 17:00

Advertisement
Unciuc

09:00 – 17:00

Stancesti Ohaba

09:00 – 17:00

Deva, Marasti, Pescarusului, Al. Castanilor, Titu Maiorescu, Nicolae Tonitza, Dimitrie Sturza, Elena Vacarescu, Vulcan (partial), Iasomiei, Scarisoara (bl. 14, bl. 20), Mihai Eminescu (bl. 13A), B-dul Nicolae Balcescu (bl. 12, bl. 15)

09:00 – 17:00

Ormindea Valea Minei

10:00 – 14:00

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Victorie de moral pentru Corvinul

Publicat

pe

Redactat de

 

În Liga 2 de fotbal s-au desfășurat meciurile etapei a XIX-a, ultima a sezonului regular. În urma disputării acesteia s-au clarificat și puținele necunoscute rămase.

Fără grija retrogradării

Reprezentanta județului nostru, Corvinul Hunedoara, a jucat în deplasare, pe terenul celor de la Chindia Târgoviște, ambele echipe urmând a evolua, în continuare, în play-out. Hunedorenii par a-și fi revenit după ratarea play-off-ului, și au obținut o victorie de moral, scor 1-0, unicul gol al întâlnirii fiind înscris de Lucas Câmpan (32). Ar mai fi de notat că portarul Bogdan Ungureanu, a apărat, în minutul 45, un penalty executat de Iulian Roșu. Celelalte rezultate ale rundei, în care au stat CSC Șelimbăr și CSM Focșani, au fost Metaloglobus – FCU Craiova 3-2, FC Voluntari – Csikzereda 2-1, Unirea Ungheni – Concordia Chiajna 3-1, CS Afumați – CSM Slatina 1-2, Ceahlăul – FC Bihor 1-1, AFC Câmpulng – Steaua 0-1, FC Argeș – CSC Dumbrăvița 2-1 și Metalul Buzău – CSM Reșița 0-2. Corvinul, cu 29 de puncte, face parte din grupa A din play-out, unde se joacă un singur tur, alături de Craiova (27), Ungheni (26), Buzău (23), Bihor (19), Dumbrăvița (15) și Focșani (14) și are nevoie de o singură victorie pentru a fi, matematic, lipsită de grijile retrogradării. Vor retrograda ultimele clasate din cele două grupe de play-out, plus câștigătoarea barajului dintre locurile șase. Din cealaltă serie fac parte Ceahlăul (27), Afumați (27), Slatina (26), Chiajna (23), Chindia (18), Șelimbăr (18) și Câmpulung (7). În play-off, unde se joacă tur – retur, participă Csikszereda (44), Steaua (41, dar fără drept de promovare), Metaloglobus (38), Reșița (34), Argeș (34) și Voluntari (33). Vor promova direct cele mai bune două clasate, cu excepția Stelei, iar următoarele două vor juca baraj cu locurile 13 și 14 din SuperLigă.

Citeste mai mult ...

Actualitate

A intrat cu mașina în gardul unui imobil din Beriu. Ce au aflat polițiștii despre tânărul de la volan

Publicat

pe

Redactat de

 

Dosar penal pentru trei infracțiuni, deschis de polițiști. Vizat este un tânăr de 24 de ani, din Beriu, care ar fi sustras un autoturism cu care a lovit gardul unui imobil din localitate. Acesta se urcase băut la volan și nu deține nici permis de conducere, potrivit polițiștilor.

Mașina avariată a fost observată, duminică dimineață, în jurul orei 06:30, de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Orăștie, în cadrul activităților de patrulare.

„La fața locului a fost identificat un tânăr de 24 de ani, din Beriu, conducător al autoturismului avariat. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul tânărul nu deține permis de conducere. În cazul său, aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,79 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării probelor biologice. Ulterior, un tânăr din Romos, proprietarul autoturismului avariat, a sesizat polițiștii despre faptul că, în noaptea de 15/16 martie 2025, i-a fost sustras autoturismul de la o cabană din satul Bucium, unde era cazat. În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că autoturismul reclamat ca fiind sustras este cel avariat, ce a fost condus de tânărul de 24 de ani”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.


În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis de conducere, conducerea sub influența alcoolului și furt calificat (de folosință).

Advertisement
Citeste mai mult ...

ANUNȚ ANGAJARE

Ne marim echipa !!!

Crama Murfatlar Deva (Str. Mihai Viteazu Nr. 2) angajeaza gestionar – vanzator.

Cerinte minime :
– domiciliul Deva
– cunostinte operare PC si casa de marcat
– persoana sociabila, comunicativa si responsabila

Cv-ul se poate depune in Crama Murfatlar Deva sau la adresa de e-mail : fabimarsrl@yahoo.com

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate