Connect with us
Data: 27/02/2025
.

Actualitate

FOTO/VIDEO: Accident rutier în Sântuhalm, pe DN 7. Cinci persoane, asistate medical

Publicat

pe

Un accident rutier s-a produs în această seară, pe DN 7, în localitatea Sântuhalm.  Intervin pompierii din cadrul Detașamentului Deva cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD și o ambulanță. Cinci persoane au fost asistate medical.

În urma impactului dintre două autoturisme nu au existat persoane încarcerate, însă cinci ocupanți au fost asistați medical la locul evenimentului de către echipajele de prim ajutor și transportați ulterior la spital, pentru investigații suplimentare.

Totodată, pompierii militari asigură măsurile necesare preîntâmpinării izbucnirii unui incendiu.

„În data de 30 iulie 2022, un tânăr în vârstă de 18 ani din municipiul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe DN7, pe sensul de deplasare spre Deva în localitatea Sântuhalm pe timp de ploaie torențială, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul direcţiei de deplasare a pătruns pe contrasens tamponându-se cu un alt autoturism condus de un bărbat în vârstă de 62 de ani din orașul Petrila, care circula pe banda numărul unu al sensului de mers spre localitatea Simeria. În urma acestui eveniment rutier, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto în vârstă de 62 de ani, a unei femei în vârstă de 53 de ani, pasageră în autoturism precum și a încă trei tinere cu vârste cuprinse între 16 și 20 ani în calitate de pasagere în autoturismul condus de tânărul în vârstă de 18 ani. Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Carla STRUJAN, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Sursa foto/video: ISU Hunedoara 

Actualitate

Transportul agabaritic record a traversat cu succes alte două structuri, în drumul spre Mintia

Publicat

pe

Redactat de

Convoiul agabaritic care se deplasează spre Termocentrala Mintia a traversat, joi, fără incidente și în condiții de siguranță, podul peste râul Mureș și un pasaj peste calea ferată între localitățile Ilia și Dobra, din județul Hunedoara.

Potrivit reprezentanților Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).CNAIR, o altă metodă inovativă s-a utilizat, de această dată, pentru înjumătățirea impactului asupra infrastructurii rutiere. “Pentru protejarea aparatelor de reazăm și a structurii podului mai sus amintit s-a folosit traversarea în paralel pe două poduri cu câte o semiremorcă pe o cale de rulare și alta pe cealalaltă cale. Podul peste Mureș a fost ultima structură dificilă pe care transportul agabaritic a traversat-o fără a-i afecta structura. Convoiul agabaritic a mai traversat, zilele acestea, fără probleme structurile de la Conop, Nadăș și Zam, utilizând metoda flyover”, au informat reprezentanții CNAIR.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Doi bărbați, tată și fiu, din Uricani, arestați preventiv pentru 30 de zile după un scandal într-un restaurant

Publicat

pe

Redactat de

Doi bărbați, tată și fiu, în vârstă de 48 și, respectiv 27 de ani, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, în urma unui scandal iscat într-un restaurant din Uricani.


Cei doi au fost reținuți ieri de polițiști, după ce, potrivit anchetei, ar fi fost implicați într-un conflict violent care a perturbat activitatea localului și a generat indignare în rândul clienților. În urma incidentului, victima agresiunii, un bărbat din Uricani, a necesitat îngrijiri medicale, dar nu a rămas internat in spital.

Astăzi, Judecătoria Petroșani a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele celor doi bărbați.

Organele de cercetare penală continuă investigațiile pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.

Citeste mai mult ...

Actualitate

„Săptămână Protecției Civile”: Activități de informare și exerciții demonstrative, organizate de pompierii hunedoreni la licee din Simeria și Hațeg

Publicat

pe

Redactat de

Elevi, cadre didactice și personalul auxiliar de la liceele din Simeria și Hațeg au participat, astăzi, la activități de informare preventivă și exerciții demonstrative organizate de pompierii ISU Hunedoara de la Detașamentele Deva și Hunedoara, în cadrul acțiunilor desfășurate în „Săptămâna Protecției Civile”.

În timpul întâlnirilor cu pompierii, elevii au învățat cum să reacționeze corect în situații de urgență și au participat la lecții de prim ajutor. “Participanților le-au fost prezentate autospecialele utilizate de salvatori, iar cei care au dorit au putut încerca echipamentele de protecţie. Pentru consolidarea cunoștințelor, li s-au distribuit materiale informative din campaniile naționale „RISC” și „Nu tremur la cutremur”. În plus, elevilor din Simeria care în scurt timp vor avea dreptul să susțină examenul pentru a obține permisul de conducere li s-au prezentat noțiuni specifice pentru conducerea preventivă a unui autovehicul. Activitățile s-au încheiat cu exerciții de evacuare și de acordare a primului ajutor. Felicitări elevilor și cadrelor didactice pentru implicarea de care au dat dovadă!”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Activitățile organizate în „Săptămâna Protecției Civile” continuă până marți, 4 martie 2025.

Sursa foto: ISU Hunedoara
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate