Connect with us
Data: 09/02/2025
.

Actualitate

FOTO| “Ziua Europei”, sărbătorită la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” din Deva

Publicat

pe

“Ziua Europei” a fost celebrată la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” din Deva, printr-o serie de activități, desfășurate în perioada 8 -10 mai, menite să promoveze diversitatea culturală și tradițiile statelor membre ale Uniunii Europene.

Sub îndrumarea cadrelor didactice, elevii din ciclul primar au realizat o expoziție de machete și afișe. Fiecare stand amenajat a reprezentat o țară membră a Uniunii Europene, elevii pregătind materiale specifice acesteia: de la pliante, desene, cărți, până la costume și alte obiecte. 

Expoziția a fost realizată cu sprijinul elevilor ambasadori juniori din cadrul proiectului Școli Ambasador ale Parlamentului European.

O paradă a costumelor tradiționale”, organizată de elevii de gimnaziu

Seria evenimentelor dedicate sărbătoririi “Zilei Europei” a continuat cu Parada costumelor tradiționale”, organizată și desfășurată de către elevii ciclului gimnazial, coordonați de profesorii diriginți, dar și de ambasadorii juniori ai Parlamentului European din școală.

În aplauzele colegilor, reprezentanții fiecărei clase a V-a, a VI-a și a VII-a și-au prezentat și descris costumele confecționate.

Elevii clasei a VII-a D, coordonați de prof. Alina Bonta, au sărbătorit “Ziua Europei” printr-un schimb de experiență online cu elevii unei școli din Suedia. Informațiile primite în cadrul acestui schimb au fost împărtășite și celorlalți colegi, în cadrul prezentării costumelor tradiționale.

Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva este, de câțiva ani, Școală – ambasador a Parlamentului European.

Sursa foto: Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva
Advertisement

Actualitate

Cetatea Devei, iluminată în roșu de Ziua Europeană 112

Publicat

pe

Redactat de

Peste o sută de clădiri și obiective turistice din țară, printre care și Cetatea Devei, vor fi iluminate în roșu, de “Ziua Europeană a Numărului Unic 112”, marcată în 11 februarie.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a invitat, şi în acest an, instituţiile publice şi organizaţiile private din România să se alăture campaniei de conştientizare a apelării responsabile a numărului de urgenţă 112.

„Astfel, în data de 11 februarie a.c., cu ocazia Zilei Europene a Numărului de Urgenţă 112, peste 100 de sedii ale autorităţilor publice, instituţii financiare şi de cultură, obiective turistice şi clădiri ale unor companii private din Bucureşti şi din 30 de judeţe din ţară vor fi iluminate în roşu, simbolizând importanţa şi necesitatea utilizării corecte a acestui serviciu vital dedicat cetăţenilor. Prin acest demers vizual simbolic, STS doreşte să atragă atenţia asupra rolului esenţial al numărului unic de urgenţă şi să încurajeze cetăţenii să îl folosească responsabil. Apelarea abuzivă a 112 poate periclita intervenţia rapidă a echipajelor specializate acolo unde este cu adevărat nevoie”, se arată într-un comunicat al STS.

Printre obiectivele iluminate cu ocazia „Zilei Europene a Numărului de Urgenţă 112” se va afla și Cetatea Devei.

În anul 2024, ca urmare a demersurilor Serviciului de Telecomunicaţii Speciale împreună cu agenţiile de intervenţie (Poliţie, ISU-SMURD, Ambulanţă, Jandarmerie şi Salvamont), alături de parteneri guvernamentali şi operatorii privaţi de telecomunicaţii, numărul apelurilor non-urgente a scăzut cu aproape un milion comparativ cu anii anteriori. Operatorii STS din cadrul Serviciului de urgenţă 112 au preluat 9.763.443 de apeluri, dintre care 60,45% au reprezentat urgenţe. Cu toate acestea, peste 3,8 milioane de apeluri nu au necesitat intervenţia agenţiilor: Ambulanţă, Poliţie, ISU-SMURD, Jandarmerie sau Salvamont.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

De pe pârtie, la spital. Salvamontiștii din Straja – 24 de solicitări de intervenție, sâmbătă, cele mai multe din țară

Publicat

pe

Redactat de

Sâmbătă a fost o zi plină de intervenții ale salvatorilor montani din Straja. Salvamontiștii din stațiune au fost solicitați să intervină în 24 de cazuri. În nouă, dintre acestea, a fost necesar transportul la spital.

A fost o zi de foc pentru salvamontiștii din întreaga țară. La Dispeceratul Național Salvamont s-au primit, sâmbătă, 112 de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, cele mai multe dintre acestea pentru Salvamont Lupeni.

Astăzi, salvatorii montani din cadrul SP Salvamont Lupeni au intervenit la 24 de solicitări, dintre care nouă cazuri au fost predate echipajelor SMURD și SAJ”, a informat, aseară, Serviciul Public de Salvare Montan Lupeni.

Salvamontiștii din Straja fac, din nou, un apel către turiști să respecte regulile pe pârtii.

Siguranța pe pârtiile de schi nu înseamnă doar asumarea unei zile de distracție pe domeniile amenajate, ci și respectarea regulilor și a bunului simț. Din păcate, unii ignoră aceste aspecte, punându-se în pericol atât pe ei, cât și pe cei din jur. (…) Eforturile echipei au fost considerabile, iar aceste cifre subliniază importanța responsabilității fiecărui schior sau snowboarder pe pârtii. Respectarea regulilor de siguranță și a celorlalți participanți la sporturile de iarnă poate face diferența dintre o zi reușită și un accident nedorit”, au mai transmis reprezentanții Serviciului Public de Salvare Montană Lupeni.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Lucrare în regim de urgență la fundația unui bloc din Brad. Risca să se prăbușească în cazul unui cutremur major

Publicat

pe

Redactat de

S-a intervenit în regim de urgență pentru consolidarea fundației unui bloc din municipiul Brad, pentru siguranța locatarilor. Este vorba despre blocul CX 31, de pe strada Libertății, din localitate. În urma unei expertize tehnice, specialiștii au ajuns la concluzia că exista un risc de prăbușire în cazul unui seism major.

“Lucrările complexe de consolidare, stabilite în urma unei expertize tehnice, au fost executate în regim de urgență având în vedere concluzia specialiștilor privind existența unui risc de prăbușire în cazul înregistrării unui cutremur major în zona noastră! Primele fisuri au fost sesizate în urma unor cutremure din ultimii ani care s-au resimțit și la Brad. Asociația de proprietari nu a reușit sa execute lucrările necesare, de mai mare complexitate, la momentul respectiv și a fost necesară monitorizarea clădirii și intervenția urgență a administrației publice locale. Sperăm ca, în urma finalizării lucrărilor, să fie consolidată corespunzător fundația blocului, să nu mai continue tasarea acesteia și să fie oprită fisurarea pereților la apartamentele din bloc. Lucrările va trebui să fie continuate pentru sporirea siguranței clădirii! Am încercat, ca prin aceste lucrări, să redăm locatarilor din bloc siguranța privind viața lor de zi și noapte în propria locuință”, a anunțat Florin Cazacu, primarul municipiului Brad.

 

Sursa foto: Florin Cazacu/Facebook
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate