Connect with us
Data: 09/02/2025
.

Actualitate

FOTO| „Ziua Internațională a Cititului Împreună”, marcată de elevii de la CNP „Regina Maria” din Deva. Călătorie în lumea poveștilor și a benzilor desenate

Publicat

pe

„Ziua Internațională a Cititului Împreună” (Z.I.C.I.), sărbătorită pe data de 7 februarie, a fost marcată, astăzi, la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” din Deva, printr-o activitate specială la care au participat elevii de clasa a I-a și a III-a. Sub îndrumarea cadrelor didactice, copiii au intrat în lumea minunată a poveștilor. Cei mici și-au dat frâu liber imaginației și au transpus în benzi desenate povestea „Furnica și porumbița” a marelui scriitor rus Lev Tolstoi.

„O carte este un dar pe care îl poți deschide iar și iar” (Garrison Keillor), sub acest motto s-a desfășurat activitatea de astăzi de la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva, organizată cu prilejul „Zilei Internaționale a Cititului Împreună”, la care au participat elevii clasei a I-a B, conduși de prof. Daciana Oprițoiu, și elevii clasei a III-a C, îndrumați de prof. Simona Marcu.

Copiii au fost invitați într-o călătorie în lumea minunată a poveștilor și a benzilor desenate. După ce au ascultat povestea „Furnica și porumbița” de Lev Tolstoi, citită de unul dintre elevii din clasa a III-a, în fața colegilor, au purtat discuții pe marginea acestei povești și s-a punctat mesajul de la final: „Să răsplătim binele cu bine”.

Apoi, copiii și-au dat frâu liber imaginației și au creat împreună benzi desenate, pe baza acestei povești.

Tema din acest an a evenimentului Z.I.C.I. a fost benzile desenate. Copiii au format echipe de doi – trei elevi (clasa a – I-a și cls a III a) și au fost invitați să creeze benzi desenate, ținând cont de conținutul poveștii. Prin această activitate, am urmărit ca elevii să se cunoască, să colaboreze, să își dezvolte creativitatea, să își valorizeze propriile produse obținute, prin prezentarea acestora în fața colegilor. Activitatea a continuat în sala noastră de clasă, doar cu elevii mei. Am vizionat, cu mari emoții, filmulețele cu prezentările cărților citite. Am urmărit prin această activitate să stârnim curiozitate elevilor spre carte și să promovăm lectura. Le voi propune elevilor să își împrumute cărțile citite, cu acordul părinților. Astfel, vor putea purta discuții pe marginea cărții citite, să împărtășească idei, impresii, să își dezvolte abilitățile de comunicare și relaționare”, a declarat Simona Marcu, profesor învățământ primar în cadrul Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” Deva.

Cei mici au intrat în lumea captivantă a literaturii clasice, explorând povestirea „Furnica și porumbița” a lui Tolstoi. Această poveste simplă, dar plină de înțelepciune, a oferit elevilor nu doar ocazia de a descoperi frumusețea literaturii, ci și de a învăța valori și lecții importante despre altruism și înțelegerea reciprocă. Odată ce au absorbit povestea, elevii au fost încurajați să-și folosească imaginația și creativitatea pentru a crea benzi desenate care să reflecte esența și mesajul poveștii. Cu creioane colorate și hârtie albă, acești tineri artiști au transformat cu măiestrie cuvintele lui Tolstoi în imagini vii și expresive. Activitățile de lectură și creație artistică au adus împreună cele două clase, permițând elevilor să colaboreze și să își împărtășească ideile. Prin intermediul acestor interacțiuni, ei au învățat nu doar să aprecieze literatura, ci și să lucreze împreună și să își susțină colegii. Această experiență a fost nu doar educativă, ci și distractivă și memorabilă. “Ziua Internațională a Cititului Împreună” a demonstrat încă o dată că prin lectură și colaborare, copiii pot să învețe și să se dezvolte într-un mod plin de bucurie și inspirație”, a declarat, la rândul său, Daciana Oprițoiu, profesor învățământ primar la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva.


Z.I.C.I. – fondată, în România, de americanca Brandi Bates, stabilită la Lupeni

Ziua Internațională a Cititului Împreună” (Z.I.C.I.) a fost marcată prima dată în 2010, fiind creată de LitWorld, rețea internațională de organizații dedicate promovării lecturii peste tot în lume, cu scopul de a atrage atenția asupra importanței cititului cu voce tare în rândul copiilor. De atunci, în fiecare an, în luna februarie, milioane de oameni din numeroase țări ale planetei citesc împreună pentru a promova această activitate.
În România, evenimentul a fost inițiat de americanca Brandi Bates, stabilită de mai mulți ani în Valea Jiului, la Lupeni. În organizarea Z.I.C.I. se alătură, în fiecare an, cadre didactice și bibliotecari din toată țara, dornici să evidențieze importanța cărților și puterea magică a cuvintelor așternute pe pagini albe, tema din acest an a evenimentului concentrându-se asupra benzilor desenate.

.

Advertisement

 

Actualitate

Cetatea Devei, iluminată în roșu de Ziua Europeană 112

Publicat

pe

Redactat de

Peste o sută de clădiri și obiective turistice din țară, printre care și Cetatea Devei, vor fi iluminate în roșu, de “Ziua Europeană a Numărului Unic 112”, marcată în 11 februarie.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a invitat, şi în acest an, instituţiile publice şi organizaţiile private din România să se alăture campaniei de conştientizare a apelării responsabile a numărului de urgenţă 112.

„Astfel, în data de 11 februarie a.c., cu ocazia Zilei Europene a Numărului de Urgenţă 112, peste 100 de sedii ale autorităţilor publice, instituţii financiare şi de cultură, obiective turistice şi clădiri ale unor companii private din Bucureşti şi din 30 de judeţe din ţară vor fi iluminate în roşu, simbolizând importanţa şi necesitatea utilizării corecte a acestui serviciu vital dedicat cetăţenilor. Prin acest demers vizual simbolic, STS doreşte să atragă atenţia asupra rolului esenţial al numărului unic de urgenţă şi să încurajeze cetăţenii să îl folosească responsabil. Apelarea abuzivă a 112 poate periclita intervenţia rapidă a echipajelor specializate acolo unde este cu adevărat nevoie”, se arată într-un comunicat al STS.

Printre obiectivele iluminate cu ocazia „Zilei Europene a Numărului de Urgenţă 112” se va afla și Cetatea Devei.

În anul 2024, ca urmare a demersurilor Serviciului de Telecomunicaţii Speciale împreună cu agenţiile de intervenţie (Poliţie, ISU-SMURD, Ambulanţă, Jandarmerie şi Salvamont), alături de parteneri guvernamentali şi operatorii privaţi de telecomunicaţii, numărul apelurilor non-urgente a scăzut cu aproape un milion comparativ cu anii anteriori. Operatorii STS din cadrul Serviciului de urgenţă 112 au preluat 9.763.443 de apeluri, dintre care 60,45% au reprezentat urgenţe. Cu toate acestea, peste 3,8 milioane de apeluri nu au necesitat intervenţia agenţiilor: Ambulanţă, Poliţie, ISU-SMURD, Jandarmerie sau Salvamont.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

De pe pârtie, la spital. Salvamontiștii din Straja – 24 de solicitări de intervenție, sâmbătă, cele mai multe din țară

Publicat

pe

Redactat de

Sâmbătă a fost o zi plină de intervenții ale salvatorilor montani din Straja. Salvamontiștii din stațiune au fost solicitați să intervină în 24 de cazuri. În nouă, dintre acestea, a fost necesar transportul la spital.

A fost o zi de foc pentru salvamontiștii din întreaga țară. La Dispeceratul Național Salvamont s-au primit, sâmbătă, 112 de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, cele mai multe dintre acestea pentru Salvamont Lupeni.

Astăzi, salvatorii montani din cadrul SP Salvamont Lupeni au intervenit la 24 de solicitări, dintre care nouă cazuri au fost predate echipajelor SMURD și SAJ”, a informat, aseară, Serviciul Public de Salvare Montan Lupeni.

Salvamontiștii din Straja fac, din nou, un apel către turiști să respecte regulile pe pârtii.

Siguranța pe pârtiile de schi nu înseamnă doar asumarea unei zile de distracție pe domeniile amenajate, ci și respectarea regulilor și a bunului simț. Din păcate, unii ignoră aceste aspecte, punându-se în pericol atât pe ei, cât și pe cei din jur. (…) Eforturile echipei au fost considerabile, iar aceste cifre subliniază importanța responsabilității fiecărui schior sau snowboarder pe pârtii. Respectarea regulilor de siguranță și a celorlalți participanți la sporturile de iarnă poate face diferența dintre o zi reușită și un accident nedorit”, au mai transmis reprezentanții Serviciului Public de Salvare Montană Lupeni.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Lucrare în regim de urgență la fundația unui bloc din Brad. Risca să se prăbușească în cazul unui cutremur major

Publicat

pe

Redactat de

S-a intervenit în regim de urgență pentru consolidarea fundației unui bloc din municipiul Brad, pentru siguranța locatarilor. Este vorba despre blocul CX 31, de pe strada Libertății, din localitate. În urma unei expertize tehnice, specialiștii au ajuns la concluzia că exista un risc de prăbușire în cazul unui seism major.

“Lucrările complexe de consolidare, stabilite în urma unei expertize tehnice, au fost executate în regim de urgență având în vedere concluzia specialiștilor privind existența unui risc de prăbușire în cazul înregistrării unui cutremur major în zona noastră! Primele fisuri au fost sesizate în urma unor cutremure din ultimii ani care s-au resimțit și la Brad. Asociația de proprietari nu a reușit sa execute lucrările necesare, de mai mare complexitate, la momentul respectiv și a fost necesară monitorizarea clădirii și intervenția urgență a administrației publice locale. Sperăm ca, în urma finalizării lucrărilor, să fie consolidată corespunzător fundația blocului, să nu mai continue tasarea acesteia și să fie oprită fisurarea pereților la apartamentele din bloc. Lucrările va trebui să fie continuate pentru sporirea siguranței clădirii! Am încercat, ca prin aceste lucrări, să redăm locatarilor din bloc siguranța privind viața lor de zi și noapte în propria locuință”, a anunțat Florin Cazacu, primarul municipiului Brad.

 

Sursa foto: Florin Cazacu/Facebook
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate