
Doi bărbați, în vârstă de 34 și 39 de ani, ambii din județul Hunedoara, au fost reținuți de polițiștii din județul Alba, după ce au furat în repetate rânduri bunuri din case nelocuite sau din imobile în care locuiau persoane vârstnice. Prejudiciul se ridică la 38.000 de lei.
Poliţiştii din cadrul Posturilor de Poliţie Vidra și Avram Iancu, împreună cu poliţiştii Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni şi cu sprijinul poliţiştilor Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos, în urma investigațiilor desfășurate, au identificat doi bărbaţi, de 34 de ani, respectiv de 39 de ani, ambii din judeţul Hunedoara, bănuiţi de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
„În sarcina acestora s-a reţinut faptul că, în perioada 21 aprilie 2022 – 10 iunie 2022, s-ar fi deplasat pe raza comunelor Vidra şi Avram Iancu, de unde ar fi sustras, în mod repetat, din case nelocuite sau din imobilele persoanelor vârstnice, bani şi diferite obiecte, în valoare totală de 38.000 de lei. Faţă de aceştia, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor doi bărbaţi şi în vederea recuperării prejudiciului”, se arată în comunicatul emis de către reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Alba.