Actualitate
Furt de material lemnos la Deva: Oprit în flagrant de polițiștii locali
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/02/478160338_973047358374998_8978559921402667735_n.jpg)
Astăzi, 11 februarie 2025, o patrulă a Poliției Locale Deva a reușit să oprească în flagrant un bărbat care încerca să fure material lemnos din zona râului Mureș. În jurul orei 9:00, autoritățile l-au surprins pe cetățean încărcând o căruță cu lemne, pe care intenționa să le sustragă din zona respectivă.
Imediat după reținerea bărbatului, autoritățile au sesizat organele de cercetare penală, iar cazul va fi investigat și soluționat conform legislației în vigoare. De asemenea, acest incident vine într-un context mai larg, în care autoritățile locale își propun să descurajeze astfel de infracțiuni și să protejeze resursele comune ale comunității.
Reprezentanții Ocolului Silvic au ajuns la fața locului și au dispus confiscarea materialului lemnos, care era destinat inițial persoanelor defavorizate din comunitate. Lemnele erau planificate pentru a fi distribuite asistaților sociali din evidențele Direcției de Asistență Socială Deva, având rolul de a sprijini persoanele aflate în dificultate.
Autoritățile locale fac apel la responsabilitatea cetățenilor, subliniind importanța colaborării pentru prevenirea furturilor de lemne. Se încurajează locuitorii să raporteze orice activități suspecte, astfel încât resursele comune să fie protejate și astfel de fapte să fie evitate.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA
Actualitate
Intervenție rapidă a pompierilor din Brad pentru salvarea unei case din Târnava de Criș, după un incendiu izbucnit la o anexă
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/02/WhatsApp-Image-2025-02-11-at-17.38.23.jpeg)
În această după amiază, intervenția promptă a echipajelor de stingere de la Secția de pompieri Brad au salvat o casă de locuit din Târnava de Criș, comuna Vața de Jos, care era în pericol să fie distrusă din cauza unui incendiu izbucnit la o anexă a gospodăriei.
Paisprezece pompierii militari au intervenit cu 2 autospeciale de stingere și cu o autospecială de primă intervenție și comandă, dar și cu o ambulanță SMURD. Echipajele de stingere au localizat și lichidat incendiul care a afectat o suprafață de aproximativ 70 metri pătrați din anexa gospodărească unde erau depozitate lemne.
La intervenție au participat și pompierii voluntari ai Serviciului Voluntar pentru situații de Urgență (SVSU) din Vața de Jos.
Proprietara gospodăriei, o femeie în vârstă de aproximativ 70 de ani, a suferit arsuri ușoare la nivelul feței.
De asemenea, fiica acesteia, sosită la fața locului după izbucnirea flăcărilor, a avut un atac de panică. După acordarea primului ajutor calificat, ambele persoane au fost transportate cu ambulanța SMURD la spitalul din Brad pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost jarul incandescent care a fost amplasat în apropierea magaziei de lemne.
FOTO: ISU Hunedoara
Actualitate
Hunedoara: Plata abonamentelor pentru locurile de parcare rezidențială, până la 31 martie
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/02/476690133_1041245844713829_6761399685172901398_n.jpg)
Reprezentanții Primăriei Municipiului Hunedoara le reamintesc deţinătorilor de locuri de parcare rezidenţială că trebuie să achite contravaloarea abonamentului până la 31 martie a fiecărui an, pentru a se evita riscul pierderii locurilor de parcare în cauză.
„Conform art. 14 alin. (1) și alin. (4) din Procedura de Repartizare, Organizare și Funcționare a Parcărilor de Reședință din Municipiul Hunedoara, adoptată prin Hotărârea de Consiliu Local nr 381/2019, Taxa pentru utilizarea temporară a locurilor de parcare se achită anual până la data de 31 martie. Neachitarea abonamentului în termen de 30 zile de la data expirării termenului stabilit, atrage după sine notificarea în scris a titularului care se află, de drept, în întârziere. În termen de 15 zile de la data comunicării notificării, titularul abonamentului are obligaţia de a achita suma restantă aferentă abonamentului, în caz contrar sancţiunea fiind anularea acestuia și pierderea locului de parcare. Facem acest anunţ din dorinţa de a evita situaţiile în care locuri de parcare rezidenţială să devină vacante şi, eventual, repartizare altor doritori, din cauză că deţinătorii actuali au uitat să îşi achite abonamentul în termenul prevăzut de regulament – până la data de 31 martie a anului, ori au amânat după termenul regulamentar momentul plăţii abonamentului”, au transmis reprezentanții Primăriei Hunedoara.
La ghișeele primăriei sau online
Abonamentul pentru un loc de parcare rezidenţială se poate achita atât la ghişeele Primăriei Hunedoara cât şi on-line. “Ghişeele la care se poate achita abonamentul pentru parcarea rezidenţială sunt aceleaşi la care se pot plăti şi celelalte obligaţii legale faţă de bugetul local: sediul Primăriei (clădirea nouă, fostul sediu BRD din Centrul Vechi); casieria din Piaţa Obor, casieria din clădirea Pieţei Dunărea, la Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (Evidenţa Populaţiei). Programul pentru încasări este de luni până joi, de la 07.30 la 15.30 şi vinerea de la 07.30 la 13.00. Variantele on-line prin care se poate achita abonamentul pentru locul de parcare rezidenţială sunt identice cu cele prin care se pot achita şi taxele şi impozitele locale: pe www.ghiseul.ro (trebuie să vă creați un cont de utilizator, dacă nu aveți unul); prin aplicaţia ghiseul.ro (disponibilă gratuit în AppStore Magazin Play); pe site-ul Primăriei: https://taxe.primariahunedoara.ro, pe site-ul Municipiul Hunedoara Ghișeu Online, la adresa: https://serviciielectronice.primariahunedoara.ro”, au mai transmis reprezentanții Primăriei Hunedoara.
Sursa foto: Primăria Municipiului Hunedoara
Actualitate
Reținut pentru tentativă de viol asupra unei minore
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2024/07/politia-1.jpg)
Polițiștii au reținut un bărbat în vârstă de 37 de ani care a fost bănuit de săvârșirea unei tentative de viol asupra unei minore.
”Un bărbat de 37 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind bănuit de tentativă de viol săvârșit asupra unei minore. Polițiștii au fost sesizați, în data de 10 februarie, în jurul orei 07.00, cu privire la faptul că o minoră de 13 ani, dintr-o comună de lângă Deva, ar fi fost agresată sexual de un bărbat de 37 de ani. Din primele verificări, minora ar fi fost atinsă fără voia sa în anumite părți ale corpului, în urmă cu o zi, în timp ce se afla la domiciliu. Atât bărbatul de 37 de ani, cât și minora de 13 ani, au fost înfiați cu mai mult timp în urmă de o familie din localitate. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de agresiune sexuală. Ulterior, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de „tentativă la violul săvârșit asupra unui minor”. În seara zilei de ieri, 10 februarie, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva. Acesta urmează a fi prezentat în cursul zilei de azi în fața instanței, cu propuneri corespunzătoare”, informează reprezentanții IPJ Hunedoara.
FOTO: ARHIVĂ
- Actualitatecu 3 zile in urma
Pompierii hunedoreni se luptă cu incendii de vegetație uscată: 13 arderi necontrolate, în ultimele ore. Peste 33 de hectare de teren afectate
- Actualitatecu 24 de ore in urma
Va intra la finanțare stadionul de la Hunedoara?
- Actualitatecu o zi in urma
Ordin de protecție provizoriu emis de polițiști, ca urmare a proferării de amenințări la adresa fostei concubine
- Actualitatecu 2 zile in urma
18 tone de trufe, recoltate ilegale. Amenzi de 80.000 de lei, aplicate de Garda Națională de Mdiu
- Actualitatecu 2 zile in urma
De pe pârtie, la spital. Salvamontiștii din Straja – 24 de solicitări de intervenție, sâmbătă, cele mai multe din țară
- Actualitatecu 2 zile in urma
O nouă victorie pentru Corvinul
- Actualitatecu 2 zile in urma
Cetatea Devei, iluminată în roșu de Ziua Europeană 112
- Actualitatecu o zi in urma
Șoferi prinși conducând sub influența alcoolului