Actualitate
Futsal: CSM Deva, victorii în dubla amicală cu FC Clic Media Chișinău

Echipa de futsal CSM Deva a disputat primul meci sub această titulatură în fața propriilor suporteri. Adversarii devenilor în acest meci, înaintea căruia a fost prezentat lotul și staff-ul tehnic, au fost cei de la FC Clic Media Chișinău, din Republica Moldova.
3-0 în primul meci…
După victoria din meciul de debut, de la Șimand, cu 10-3, cei de la CSM Deva au câștigat și acest meci de pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0). Scorul a fost deschis repede, de Cristi Matei, în minutul 2, 1-0 fiind, de altfel, și scorul la pauză, jocul fiind, însă, unul de un înalt nivel tehnic și spectacular. Repriza a doua a fost aproape identică, CSM Deva dublându-și avantajul în minutul 22, prin Richardinho. Meciul părea să se încheie cu acest scor, dar același Cristi Matei a mai punctat în minutul 36, și, astfel, CSM Deva s-a impus cu 3-0.
…și 3-1 în cel de-al doilea
Al doilea meci dintre cele două echipe s-a jucat sâmbătă la prînz. Trupa pregătită de antrenorii-jucători Milos Simic și Florin Matei s-a impus și în cea de-a doua confruntare, cu 3-1, în fața unei echipe care are în componență 10 internaționali din Republica Moldova, inclusiv fostul idol al devenilor, Cristian Obadă. . Victoria de sâmbătă a fost cu atât mai prețioasă în condițiile în care Cristian Matei, Sergiu Gavrilă, Darius Nastai, Ricardo Sobral Richardinho, Denis Ramic și Milos Simic au fost menajați, în contextul apropiatului meci din Supercupa României, în care CSM Deva, continuatoarea fostei FC Autobergamo, va juca cu United Galați. La CSM Deva au jucat portarii Roberto Voin și Andrei Dinicuță, cărora li s-au alăturat experimentații Florin Matei și Savio Valadares, suspendați în Supercupă, căpitan a fost tânărul Denis Boldor, iar ceilalți jucători folosiți au fost juniorii Alexandru Budai, Bogdan Hordea, Sebastian Sandu și Andrei Strugariu. Echipa de peste Prut a deschis scorul în minutul 12, prin Leonid Podlesnov, dar la cabine s-a intrat cu 1-1, egalarea fiind reușită de Florin Matei, în minutul 19, care a transformat o lovitură de la 10 metri. În primul minut din repriza secundă cei de la CSM Deva au trecut în avantaj, grație reușitei lui Alexandru Budai, iar scorul final, de 3-1, a fost stabilit de Sebastian Sandu.
Vor Supercupa
Milos Simic, unul dintre antrenorii-jucători de la CSM Deva a fost mulțumit și de rezultate, dar și de evoluția coechipierilor, și este gata, alături de colegii săi, să lupte pentru cucerirea Supercupei României la futsal. „Au fost meciuri bune. Acest lucru nu îl spun doar eu, ci îl arată și rezultatele. S-a schimbat și stilul de joc, iar acest lucru se datorează jucătorilor valoroși din lotul nostru. De asemenea, mă bucură că au jucat și copiii din lot, și au făcut-o foarte bine. Per total, am fost mulțumit de jocul nostru. Au fost două meciuri utile înainte de finala Supercupei, unde noi vom da totul pe teren pentru a câștiga trofeul. Noi ne propunem să câștigăm toate trofeele interne puse în joc„, a declarat Milos Simic. Programată inițial pentru 24 august, Supercupa României are o altă dată de desfășurare. Astfel, jocul dintre CSM Deva și United Galați se va disputa tot la Sfântu Gheorghe, dar miercuri, 23 august, ora de incepere a meciului rămânând aceeași, adică 18:00.
CSM Deva: Andrei Dinicuță, Roberto Voin – Cristian Matei, Milos Simic, Denis Ramic, Ricardo Sobral Richardinho, Florin Matei, Denis Boldor, Savio Valadares, Darius Nastai, Sergiu Gavrilă, Andrei Strugariu, Alexandru Budai, Sebastian Sandu, Bogdan Hordea. Antrenori-jucători: Milos Simic și Florin Matei. Coordonator secție: Dorin Popa. Preparator fizic: Adrian Filip. Maseur: Marius Brădean.
FC Clic Media Chișinău: Andrei Macoviciuc, Cristian Maslicenco – Vladimir Vasilevschi, Leonid Podlesnov, Constantin Burdujel, Cristian Obadă, Andrian Lașcu, Iurie Dorogan, Sergiu Țimpeu, Denis Petrachi, Ion Sîrbu, Ion Covali, Cristian Crasnov. Antrenor – jucător: Andrian Lașcu. Administrator: Ion Pînzari.
Actualitate
Destin frânt în zbor. Pilotul care și-a pierdut viața în tragedia de la Orăștie era un aviator cu experiență

Pilotul care și-a pierdut viața în accidentul aviatic de la Orăștie era un aviator cu o vastă experiență. Sorin Bochiș (59 de ani) a pilotat avioane supersonice și a lucrat în cadrul unei mari companii aeriene. Cei care l-au cunoscut spun despre el că și-a dedicat întreaga viață zborului.
Fost pilot militar și profesionist în aviația civilă, avea o carieră impresionantă ce cuprindea zeci de mii de ore de zbor. Deși era extrem de experimentat, destinul i-a fost potrivnic pilotului timișorean. În 2018, a supraviețuit unei alte tragedii aeriene, petrecută în timpul unui zbor de antrenament, în județul Suceava. Atunci, pasagerul a decedat, iar el a fost în comă timp de 39 de zile.
Un zbor încheiat tragic, la Orăștie
Accidentul aviatic de marți după-amiază a avut loc în apropierea unui loc de agrement din Orăștie. Un avion de mici dimensiuni, la bordul căruia se aflau două persoane, s-a prăbușit, în circumstanțe, deocamdată, necunoscute. Pilotul aparatului de zbor a decedat. Cealaltă persoană, aflată la bord, a fost găsită în stare de inconștiență, fiind transportată de urgență la spital.
Mai multe echipaje de salvare au intervenit la fața locului, fiind solicitată inclusiv intervenția unui elicopter SMURD. „La sosirea echipajelor operative, ambele victime erau încarcerate. Din nefericire, pilotul avionului prezenta semne incompatibile cu viața. Însoțitorul acestuia a fost găsit inconștient, iar după ce a fost stabilizat de către echipajele medicale, a fost transportat de urgență la CPU Orăștie”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele producerii tragediei.
Actualitate
Antrenorul Gabriel Cotoară pleacă de la Geoagiu

Miercuri, 16 iulie, de la ora 18:00, la Moldova Nouă, în Caraș Severin, se va disputa întâlnirea dintre Nera Bogodinț și Gloria Geoagiu, care contează pentru ultima etapă a grupelor din faza regională a Cupei României la fotbal. Acest meci va fi ultimul pe banca celor de la Gloria Geoagiu al antrenorului Gabriel Cotoară, care va părăsi echipa din motive personale.
Anunțul a fost făcut de tehnician după meciul în care Gloria Geoagiu a învins, pe teren propriu, în etapa a doua a grupelor, cu 3-1, pe CSM Târgu Jiu. “Ultimul joc ,,acasă“ la Geoagiu. Au fost patru ani minunați, cu multiple reușite, în care am câștigat cinci trofee, cu multă muncă. Iar ca totul să fie cu sfârșit fericit, câștigăm cu CSM Târgu Jiu, echipa care, de la înființare, nu a pierdut până la jocul cu noi. Mulțumesc oamenilor din cadrul clubului Gloria Geoagiu și jucătorilor cu care am colaborat până acum la această formație”, a anunțat Gabriel Cotoară pe pagina sa de socializare. Pentru a se califica în finala fazei regionale cei de la Geoagiu au nevoie de un rezultat pozitiv la Moldova Nouă. Finala se va juca pe 19 iulie, pe terenul câștigătoarei grupei formate din Unirea Sântana (Arad), CFR Turnu Severin (Mehedinți) și CS Sânandrei (Timiș). Arădenii au fost eliminați deja, iar celelate două formații vor juca între ele în Timiș și, în caz de egalitate de puncte trupa din Mehedinți fiind avantajată de golaveraj.
Actualitate
Accident pe DN 7, în Simeria. Trafic blocat pe ambele sensuri

Un accident rutier s-a produs marți seară, pe Drumul Național (DN) 7, în localitatea Simeria.
„În urma unui apel la numărul unic de urgență 112, pompierii de la Detașamentele Deva și Hunedoara au intervenit pe DN 7, între Deva și Simeria, unde a avut loc un accident rutier. Pentru misiune au fost alocate o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. La fața locului, pompierii au constatat faptul că, în accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau în total, șase persoane. În urma evaluării, doi bărbați au primit îngrijiri medicale și au fost transportați la spitalul din Deva pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate. Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Sursa foto: ISU Hunedoara
Din cauza accidentului, circulația a fost oprită temporar, pe ambele sensuri de mers.
- Comunitatecu 2 zile in urma
Vară plină de investiții pentru administrația din Totești
- Actualitatecu 3 zile in urma
Corvinul, amical de lux cu Dinamo Kiev!
- Actualitatecu 3 zile in urma
VIDEO: „Meșteri” falși, reținuți după un furt de 36.000 de lei la Petrila. Victima, o femeie de 70 de ani
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tentativă de furt la un centru comercial din Deva. Doi bărbați, identificați de polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
Corvinul a primit drept de promovare!
- Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 14 – 18 iulie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 13 ore in urma
Emisiunea „Poftiți pe la noi”, filmată în județul Hunedoara, difuzată la Antena 1
- Actualitatecu 2 zile in urma
Un nou caz de violență domestică semnalat. O femeie ar fi fost agresată fizic și amenințată de soțul aflat sub influența alcoolului