Actualitate
Futsal: Finala Cupei din 2023 se reeditează, la Deva, în sferturi

Trei echipe și-au asigurat calificarea în „Final Four” din Cupa României la futsal. Cea de-a patra clasată va fi stabilită marți seara, la Deva.
Marți, 27 februarie, cu începere de la ora 17:30, la Sala Sporturilor din Deva se va desfășura derby-ul sferturilor de finală ale Cupei României la futsal. Față în față se vor afla, într-o reeditare a finalei de anul trecut, CSM Deva și United Galați. Anul trecut, în aceeași locație, devenii, care se numeau, atunci FC Autobergamo, însă echipa a fost preluată, inclusiv cu plamares, de către CSM, s-au impus, cu 6-5, după o finală electrizantă, și au cucerit trofeul. În 2023 ambele combatante au avut adverdsare facile în optimile de finală, fiind vorba de echipe din eșalonul secund, devenii câștigând cu 9-4 la Ceahlăul Piatra Neamț, iar gălățenii cu 7-0 la KSE Târgu secuiesc. În sferturi ambele echipe au avut adversari dificil, Deva învingând, în deplasare, cu 2-1, la CFR Timișoara, iar Galațiul a trecut, acasă, cu 5-4 de FK Odorheiu Secuiesc. În „Final Four”, disputat la Deva, cele două combatante au avut, în semifinale, adversari accesibili. Atunci United a trecut, cu 7-1, de divizionara secundă, Kereszhegy Remetea, iar în derby-ul Devei CSM a învins, cu 8-1, pe ACS West, pe atunci nou-promovată în Liga 1. În acest sezon, cei de la CSM Deva, în optimi, cei de la CSM au trecut, din nou, tot în deplasare, și cu același scor, de 9- 4, de cei de la Piatra Neamț, care își cointinuă, ca și în 2023, evoluția în Liga 2. De partea cealaltă, gălățenii au jucat o formație de primă ligă, nou-promovata Șoimii Șimand, și au cîștigat, fără probleme, jocul din județul Arad, cu scorul de 10-3. De asemenea, cele două echipe au jucat finala și în 2022, atunci gălățenii câștigând, pe teren propriu, cu 5-4. Revenind la confruntarea de marți, 27 februarie, de la ora 17:30, dintre CSM Deva și United Galați, trebuie menționat că intrarea publicului la meci este liberă, dar și faptul că partida va fi trasnsmisă, în direct, pe DigiSport 3 și pe canalul de Youtube FRF TV.
Se știu trei calificate
Așa cum arătam mai sus, se cunosc trei calificate în „Final Four”. În primul meci din sferturile de finală, într-o confruntare dintre două nou-promovate în Liga 1, Mausoleul Mărășești a învins, pe teren propriu, cu 5-1, pe CSM Târgu Mureș, și s-a calificat, în premieră, în faza următoare a competiției. În cel de-al doilea sfert, o altă nou-promovată în Liga 1, Sepsi Sfântu Gheorghe, a câștigat, cu 3-1, pe terenul divizionarei secunde Inter Gheorgheni. Pentru cei de la Sfântu Gheorghe este o revenire în careul de își după un deceniu, în 2014, pe când echipa se numea Spicom, jucând finala. În fine, în cele de-al treilea sfert de finală, într-un alt deby al acestei faze, în care s-au întîlnit alte două echipe de top din Liga 1 de futsal, CFR Timișoara a câștigat, cu 3-2, pe terenul celor de la FK Odorheiu Secuiesc. Cele două echipe, ca, de altfel, și CSM Deva și United Galați, vor lupta între ele și în play-off-ul din Liga 1, toate fiind calificate acolo chiar dacă mai este de jucat o etapă din sezonul regular. Totodată, se cunoaște și configurația clasamentului din sezonul regular, primul loc fiind ocupat de United Galați, iar pe pozițiile următoare sunt, în ordine, CFR Timișoara, CSM Deva și FK Odorheiu Secuiesc.
A zecea ediție în actualul format
În ce privește „Final Four” din Cupa României la futsal, Federația Română de Fotbal va acorda dreptul de organizare uneia dintre cele patru calificate. Turneul final se va desfășura pe durata a două zile, în sistem eliminatoriu, iar câștigătoarea va cucei trofeul, perioada în care se va disputa acesta urmând a fi stabilită în curând, odată cu desemnarea gazdei. Este a zecea ediție în care Cupa României la futsal se desfășoară în actualul format, gazdele turneului final fiind, din 2015 încoace, în ordine, Odorhei, Deva, Timișoara, Miercurea Ciuc, Călărași, Miercurea Ciuc, Odorhei, Galați și Deva. Ediția din acest an este cea de-a XXI-a a Cupei României la futsal. Primele două ediții au revenit echipelor bucureștene Bodu și MGA, apoi s-a impus FC craiova, iar în 2007 trofeuol a fost cucerit de CIP Deva. Au urmat, apoi, șapte ediții în care s-a impus City’Us Târgu Mureș, iar în 2015 și 2016 trofeul a fost câștigat de Autobergamo (CSM) Deva. În următoarele două ediții au cîștigat cei de la Informatica Timișoara, iar apoi s-au mai impus Dunărea Călărași, FK Odorheiu Secuiesc și Imoerial Miercurea Ciuc, pentru ca, așa cum mai arătam, în 2022 să câștige United Galați iar în 2023 CSM Deva.
Actualitate
Statul, pe urmele banilor cheltuiți

Săptămâna trecută, Guvernul României a aprobat un ajutor de stat de 3,9 miliarde de lei pentru închiderea etapizată a minelor din Valea Jiului în perioada 2025-2032.
Fondurile vor fi utilizate pentru sistarea activității și securizarea exploatărilor de la Lonea (programată pentru închidere la finalul acestui an), Lupeni (până la 30 iunie 2026), Vulcan și Livezeni (până la sfârșitul anului 2030).
Pentru a asigura o gestionare transparentă a banilor publici, Ministerul Energiei va implementa un sistem riguros de monitorizare. Acesta va include verificări interne, precum și angajarea unui expert independent, care, până în luna iunie, va analiza din punct de vedere tehnic toate lucrările și deconturile. În plus, Curtea de Conturi va avea un rol activ în supravegherea modului în care sunt utilizate fondurile.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a subliniat importanța unei administrări responsabile a acestor resurse și a transmis un avertisment conducerii Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ).,
„Există o verificare la nivelul Ministerului Energiei, printr-un expert independent contractat până în iunie, care va analiza toate lucrările și deconturile. De asemenea, Curtea de Conturi va avea un rol de supraveghere. Le transmit celor de la CEVJ să fie extrem de atenți la modul în care cheltuie banul public”, a subliniat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
Finanțarea închiderii și securizării exploatărilor miniere prin ajutoare de stat este o practică obișnuită în Europa, având în vedere costurile ridicate asociate cu extragerea ultimelor rezerve de cărbune, securizarea perimetrelor și ecologizarea zonelor afectate. Guvernul României a transpus această măsură printr-o ordonanță de urgență, conform deciziei aprobate la nivelul Comisiei Europene, pentru a asigura resursele necesare acestor operațiuni esențiale în Valea Jiului.
Actualitate
Investiție majoră la Hațeg

Administrația locală din Hațeg a lansat licitația pentru execuția lucrărilor de construcție și instalare a unui parc fotovoltaic, un proiect ambițios care va contribui la tranziția energetică a orașului.
Finanțat prin Fondul pentru Modernizare, acest proiect are o valoare estimată de 1.389.699,73 lei fără TVA și este derulat în baza Contractului de Finanțare nr. 162/15.07.2024, semnat cu Ministerul Energiei.
Un pas decisiv spre independența energetică
Noua centrală fotovoltaică va fi amplasată pe o suprafață de aproximativ 1.355 mp și va include 571 de panouri solare, fiecare cu o putere de 550 Wp. Astfel, va fi asigurată o capacitate totală instalată de 314,05 kWp, care va furniza energie nu doar pentru consumul local, ci și pentru integrarea în sistemul național de energie. Conectat la rețeaua de distribuție electrică printr-un tablou electric general de joasă tensiune, parcul fotovoltaic va deveni o sursă esențială de energie regenerabilă pentru comunitatea locală.
Detalii financiare și etapele licitației
Investiția include cheltuieli pentru mai multe componente ale proiectului, printre care asigurarea utilităților (360.000 lei fără TVA), lucrările de construcții și instalații (515.228,73 lei fără TVA) și achiziționarea echipamentelor tehnologice și funcționale (514.471 lei fără TVA). Procedura de achiziție stabilește termenul limită pentru depunerea ofertelor la 31 martie 2025, iar operatorii economici interesați pot solicita clarificări până cu cel puțin 11 zile înainte de acest termen. Autoritatea contractantă va răspunde tuturor solicitărilor până la 6 zile înainte de termenul final.
Actualitate
Guvernul, în beznă

Guvernul României se alătură din nou inițiativei globale de mediu Ora Pământului – Earth Hour, eveniment pe care îl va marca prin stingerea luminilor timp de o oră în Palatul Victoria, în această seară, în intervalul orar 20:30 – 21:30.
Prin acest gest simbolic, devenit deja o tradiție pentru milioane de oameni, instituții și companii din întreaga lume, Guvernul României dorește să contribuie la creșterea nivelului de conștientizare asupra problemelor de mediu, pentru a veni astfel în sprijinul măsurilor pe care le implementăm prin politicile asumate în domeniu.
Preocuparea pentru tranziția către o economie circulară, verde și combaterea schimbărilor climatice este fermă și se reflectă în angajamentul cu care sunt îndeplinite prioritățile relevante pentru acest domeniu, sub coordonarea Comitetului Interministerial pentru Schimbări Climatice (CISC), care își desfășoară activitatea la nivelul Cancelariei Prim-ministrului.
”Ca rezultat al acestor eforturi, România are o strategie națională până în 2030 și planul de acțiune afferent, documente ce oferă un cadru coerent și durabil pentru ca societatea și economia națională să se adapteze dinamic la provocările climatice, asigurând atât o dezvoltare sustenabilă și cât și protejarea cetățenilor. Strategia și Planul de Acțiune pentru Economia Circulară a României, de a căror coordonare pentru implementare se ocupă Cancelaria Prim-Ministrului, sunt dovezi concrete ale asumărilor dar și ale acțiunilor concrete de la cel mai înalt nivel. Avem, de asemenea, o strategie care vizează dezvoltarea ecoturismului în zone protejate fără vreun impact negativ asupra mediului natural, și avem aprobat un nou Cod Silvic, care vine cu o nouă viziune, mai clară și mai aplicată, în ceea ce privește modul de gestionare și protejare a pădurilor și resurselor forestiere.
O serie de decizii luate la nivel guvernamental vizează totodată sprijinirea cercetării, dezvoltării, inovării și a transferului tehnologic în domeniul schimbărilor climatice, precum și înființarea unui centru național de monitorizare climatică, util atât pentru observații și măsurători privind parametrii climatici în 166 de stații meteo din țară, cât și pentru proiecții cu modele climatice pe termen lung.
Și pentru că grija față de mediu este nevoie să fie cultivată în rândul tinerelor generații, una dintre cele mai noi măsuri a Guvernului este adoptarea Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei naționale privind educația pentru mediu și schimbări climatice 2023-2030, care oferă generațiilor de elevi posibilitatea de a învăța și a-și dezvolta abilități și atitudini esențiale pentru combaterea schimbărilor climatice, inclusiv prin implicarea lor efectivă, pe perioada de școlarizare, în activități concrete de protejare a mediului”, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
Acțiunea globală voluntară de mediu Ora Pământului – Earth Hour este marcată în fiecare an la sfârșitul lunii martie, cu scopul de a evidenția responsabilitatea colectivă pentru sănătatea climatică a planetei, prin protejarea resurselor naturale și promovarea tehnologiilor prietenoase cu mediul.
Anul acesta, acțiunea Ora Pământului coincide și cu marcarea Zilei Mondiale a Apei, al cărei scop este, de asemenea, de a evidenția necesitatea protejării resurselor de apă de pericolul poluării și de efectele schimbărilor climatice.
FOTO: sgg.gov.ro
- Actualitatecu 2 zile in urma
Elevii Liceului de Arte din Deva, din nou pe podium. Distinși cu premii la Concursul Regional de Interpretare Vocal-Instrumentală „Tinere talente”
- Actualitatecu 2 zile in urma
E oficial: Noul stadion din Hunedoara a primit „undă verde”. Primarul Dan Bobouțanu: „Este o veste care nu poate decât să ne bucure”
- Actualitatecu 2 zile in urma
Modernizare în etape la Colegiul Tehnic „Transilvania” din Deva
- Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu într-o gospodărie din Bucureșci. Intervenție de peste trei ore a pompierilor
- Actualitatecu 2 zile in urma
Stația electrică de transformare din comuna Baru, retehnologizată. Investiție de peste 73 de milioane de lei
- Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO| Intervenție la înălțime. Au rămas blocați într-o nacelă
- Actualitatecu 3 zile in urma
Simeria, gazda unui eveniment cu totul special: „Hunedoara Dog Show 2025”
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ziua Mondială a Apei 2025, marcată de elevii din Petrila printr-o lecție despre conservarea ghețarilor