Sport
Futsal, sâmbătă, ora 17:00 ACS West Deva- ACS Futsal Ceahlăul Piatra Neamț, în optimile de finală ale Cupei României

ACS West Deva (locul 1 în Liga 2, Seria 3 Vest), antrenată de Ionuț Florea, va întâlni sâmbătă, cu începere de la ora 17.00, în Sala Sporturilor din Deva, formația ACS Futsal Ceahlăul Piatra Neamț (locul 1 în Liga 2, Seria 3 Est).
Partida va conta pentru optimile de finală ale Cupei României ediția 2021/2022.
La această partidă vor avea acces și spectatorii, potrivit legilor în vigoare, adică 30% din capacitatea sălii.
Intrarea în sală se va face doar pe baza certificatului de verde COVID -19.
Actualitate
“Cupa de vară” de la Vața

Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara a organizat, la complexul balnear din Vața de Jos, „Cupa de vară 2025”. Competiția a fost un adevărat festival al fotbalului, chiar dacă pe teren redus, aducând împreună generații și pasiuni din două categorii, respectiv echipe feminine și de old-boys.
„Competiția feminină a adus pe teren jucătoare din campionate oficiale, dar și mămici de toate vârstele, într-un moment cu adevărat special pentru fotbalul amator. Alături de campioana ACS Mardare Hunedoara, au mai participat CS CFR Simeria (locul 2), CSC Sântămăria Orlea (locul 3) și ACS Stars Academy Călan. Turneul de old-boys a fost unul plin de energie și de prietenie,fiind câștigat, în cele din urmă, de CFR Simeria, în urma «feroviarilor» situându-se Zarandu Crișcior, ACS West Deva, Masters Sports Hațeg și echipa gazdă AS Ponorul Vața. Ne-am bucurat să îl avem alături la meciuri și la festivitatea de premiere pe fostul mare internațional al Craiovei, Emil Săndoi, o prezență onorantă și apreciată de toți participanții. Mulțumim Complexului Vața Băi și Primăriei Comunei Vața de Jos pentru sprijinul acordat în organizarea acestei ediții! Felicitări tuturor echipelor participante! Ne revedem la Cupa de Iarnă!”, a anunțat AJF Hunedoara.
Actualitate
Unirea DMO, la un pas de Liga 3

Duminică seara vom cunoaște numele noilor promovate în Liga 3, după desfășurarea meciurilor retur din barajele de accedere în eșalonul terț. Una dintre echipele cotate cu șanse mari la promovare este câștigătoarea Ligii 4 Hunedoara, Unirea DMO.
Pleacă cu un avans de trei goluri
În jocul tur, trupa hunedoreană s-a impus, cu 4-1, în deplasarea de la Pristol, cu Viitorul Severin, din județul Mehedinți. Atunci gazdele deschiseseră scorul în debutul jocului, în minutul 6, prin Vasile, care a transformat un penalty, dar la pauză hunedorenii erau în avantaj, după ce Pușcă a restabilit egalitatea, în minutul 23, din lovitură de pedeapsă, iar Tomoni a făcut 2-1 pentr Unirea DMO prin reușita din minutul 43. După pauză trupa pregătită de Flaviu Itul a mai punctat în două rânduri, prin Moise, în minutul 58 și, din nou, Tomoni, în minutul 73, și, în urma acestei victorii cu 4-1, Unirea DMO are șanse mari să promoveze în Liga 3. Meciul retur se va desfășura la Sântămăria-Orlea, duminică, 29 iunie, cu începere de la ora 17:30, ca și majoritatea celorlalte baraje. Reamintim că nu se mai ține cont de regula golurilor din deplasare, iar dacă se va ajunge la un rezultat egal după cele 180 de minute regulamentare ale „dublei” din baraj, se vor juca două reprize de prelungiri. Dacă egalitatea persistă, echipa promovată va fi stabilită după executarea loviturilor de la 11 metri.
Patru echipe promovate fără joc
Dacă unele combatante au emoții, patru echipe sunt promovate, deja, în Liga 3, fără să mai joace barajul, fiind vorba despre Comstar Vaslui (județul Vaslui), Academica Recea (Maramureș), Hidro Mecanica Șugag (Alba) și Inter Stars Sibiu (Sibiu). În cazul primelor trei adversarele acestora, respectiv Unirea Curtești (Botoșani), Săgeata Dumbrăvița (Bistrița – Năsăud) și Unirea Zagon (Covasna) nu au îndeplinite condițiile minime de participare, iar la ultima Unirea Cristuru Secuiesc (Harghita) a renunțat să mai joace barajul. Lipsite de emoții sunt Cetatea Suceava (Suceava), 6-0 acasă, cu CS Bârsănești (Bacău), Unirea Tășnad (Satu Mare), 5-2 în deplasare cu FC Chieșd (Sălaj), CSM Săcele (Brașov), 6-1 în deplasare la ASA Târgu Mureș (Mureș), Axi Adunații Copăceni (Giurgiu), 6-2 în deplasare la AFC Rovine (Ialomița) și Progresul Mogoșoaia (Ilfov), 7-1 în deplasare la Gloria Fundeni (Călărași). Cu prima șansă pleacă Moldova Cristești (Iași), 2-1 în deplasare la CSM Roman (Bacău), Bihorul Beiuș, 3-0 acasă cu Sticla Arieșul Turda (Cluj) , Unirea Sântana (Arad), 3-0 acasă cu Nera Bogodinț (Caraș – Severin), Zimbrii Lerești (Argeș), 1-0 în deplasare la CS Cârcea (Dolj) și Victoria Traian (Brăila), 1-0 în deplasare la Carpați Nehoiu (Buzău).
Un meci se joacă în devans
Pe de altă parte, sunt și meciuri ce se anunță echilibrate, acestea fiind CSM Târgu Jiu (Gorj) – CSM Lugoj (Timiș) 0-0 în tur, în Banat, Lupii Profa (Olt) – Voința Crevedia (Dâmbovița) 1-3, FC Păușești – Otăsău (Vâlcea) – CSL Nanov (Teleorman) 1-2, Teleajenul Vălenii de Munte (Prahova) – Știința București (București) 0-2, Victoria Gugești (Vrancea) – CS Agigea (Constanța) 0-1 și Pescărușul Sarichioi (Tulcea) – Voința Cudalbi (Galați) 2-3. dintre toate aceste meciuri doar unul se va juca în devans, fiind vorba despre întâlnirea dintre Lupii Profa și Voința Crevedia, programată sâmbătă, 28 iunie, cu începere de la orele 17:30.
Cum s-a făcut împerecherea
Reamintim că împerecherea la baraj s-a făcut, ca de câțiva ani încoace, pe criterii geografice, județele fiind împătțite în șapte regiuni cu șase participante fiecare. Hunedoara este în Regiunea 4, alături de Arad, Caraș – Severin, Gorj, Mehedinți și Timiș. În celelalte regiuni sunt Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui (1), Bihor, Bistrița – Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj (2), Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu (3), Argeș, Dâmbovița, Dolj, Olt Teleorman și Vâlcea (5), București, Călărași, Giurgiu, Ialomița, Ilfov și Prahova (6) și respectiv, Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea și Vrancea (7).
Actualitate
Un nou transfer la Corvinul

Divizionara secundă de fotbal Corvinul Hunedoara, care pregătește viitorul campionat, a făcut un nou transfer, pentru trupa de pe malurile Cernei urmând a evolua, un jucător cu experiență.
„Clubul nostru a ajuns la un acord cu atacantul Alexandru Buziuc! În vârstă de 31 de ani, vârful originar din Suceava a semnat o înţelegere valabilă pe un an cu gruparea noastră, cu posibilitatea de a prelungi. Buziuc va îmbrăca tricoul alb-albastru după ce în sezonul precedent a evoluat la Gloria Bistriţa, cu care a reuşit să promoveze în Liga a doua. Anterior, atacantul a mai jucat pentru Ceahlăul, Steaua, CS Mioveni, FCSB, Academica Clinceni, Gaz Metan Mediaş, Rapid Suceava şi FC Vaslui, bifând, în total, peste 300 de apariții la nivelul primelor două ligi de fotbal din România (54 de goluri marcate). Bine ai venit, Alex şi multă baftă în alb şi albastru!”, au informat cei de la Corvinul pe pagina oficială a clubului.
Corvinul s-a despărțit, în această vară, de portarul Ungureanu, de fundașii Lougrey, Pop și Maria, de mijlocașii de Ackovski, Vladic și Lehaire și de atacanții Câmpan și Hergheligiu. La Hunedoara au venit, până în prezent, pe lângă Buziuc, mijlocașii Bratu și Ribeiro, stoperul Fl. Ilie și portarul F. Blaga, iar acest capitol nu este închis.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Minor de 16 ani, prins la volan pe o stradă din Hațeg
- Actualitatecu 2 zile in urma
Altercație violentă între două familii din Hunedoara. Totul ar fi pornit de la un conflict între copii
- Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO – VIDEO| Două persoane surprinse sub un zid prăbușit, la Ghelari. Elicopter SMURD chemat de urgență
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident la Mintia: Două persoane rănite, în urma unei coliziuni
- Comunitatecu 2 zile in urma
Vești bune din comuna hunedoreană Crișcior
- Actualitatecu 3 zile in urma
Noutăți din tabăra celor de la Corvinul Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
VIDEO| Aproape 10 hectare de litieră de pădure și mărăciniș, mistuite de flăcări în zona Groș – Ciulpăz
- Actualitatecu o zi in urma
Situația șantierelor din Simeria. Mesajul primarului Emil Ioan Rîsteiu: “Soluțiile au fost deja găsite și puse în practică”