Actualitate
Generator nou la telecabina de la Cetatea Deva. Gata cu penele de curent
După ce mai mulți turiști au rămas, de mai multe ori, blocați minute în șir în telecabina care facilitează accesul pe Cetatea Deva, din cauza penelor de curent, acum a fost achiziționat un generator de curent. Astăzi, între orele 10:00 și 15:00 telecabina va fi oprită pentru punerea în funcțiune a generatorului de curent și instruirea personalului desemnat din cadrul Serviciului Public Administrare Cetate Deva care va opera sursa de rezervă. ,,Ne-am confruntat de mai multe ori cu pene de curent din cauza unor lucrări sau defecțiuni în rețeaua Enel, care au dus la oprirea temporară a Telecabinei, în timp ce aceasta urca sau cobora Dealul Cetății cu turiștii. De aceea, am considerat prioritară achiziționarea unui generator de curent. Așa nu vom mai depinde în situațiile de urgență de Enel, pentru repornirea monolinerului. Sursa de rezervă va intra în funcțiune automat, după oprirea curentului în rețeaua principală, diferența fiind de doar 10-12 secunde. Siguranța și confortul turiștilor care vizitează monumentul istoric sunt foarte importante pentru noi”, a menționat Cristian Răcășan, directorul Serviciului Public Administrare Cetate Deva.
40.000 de lei, fără TVA
Rezervorul generatorului are o capacitate de 220 de litri de combustibil care asigură o autonomie de funcționare de 15 ore. Grupul electrogen care va face posibilă utilizarea independentă în situații neprevăzute a telecabinei, a costat 40.050 lei fără TVA, bani alocați de la bugetul local. Directorul Serviciul Public Administrare Cetate Deva spune că suma alocată pentru achiziția generatorului a fost mult mai mare, dar datorită unei bune cercetări a pieței s-au economisit peste 30.000 lei. Cetatea Deva a fost vizitată de la începutul acestui an de peste 100.000 de turiști. Aceștia au la dispoziție Telecabina cu o capacitate de 16 locuri, dar și 3 trasee turistice, marcate corespunzător, pentru cei care doresc să viziteze la pas fortăreața medievală, simbol al orașului Deva.
Actualitate
Comunicat de presă – Anunț demarare implementare proiect „DEZVOLTARE HOTEL STRAJA LUPENI”
Actualitate
L-ați văzut? Bărbat din Vulcan, dat dispărut de fiica sa
Polițiștii fac verificări pentru depistarea unui bărbat, în vârstă de 47 de ani, din Vulcan, dat dispărut de fiica sa. Tânăra a cerut ajutorul oamenilor legii, cărora le-a spus că nu a mai putut lua legătura cu tatăl ei dinainte de Crăciun.
„Poliția Municipiului Vulcan a fost sesizată, în data de 09 ianuarie a.c., în jurul orei 13:30, de către o femeie de 24 de ani, cu privire la faptul că nu mai știe nimic de tatăl său, Crăciun Florin Sorin (foto), din data de 21 decembrie 2024. Potrivit verificărilor efectuate de polițiști, hunedoreanul de 47 de ani, domiciliat în municipiul Vulcan, ar fi fost văzut ultima dată de către un bărbat, în ziua de 02 ianuarie a.c., în zona unui magazin din localitate. Când a fost văzut ultima dată, bărbatul purta pantaloni de culoare neagră, cămașă de culoare alb – negru și bocanci de culoare gri-verzui. Polițiștii continuă cercetările și verificările pentru stabilirea tuturor datelor necesare identificării acestuia”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Semnalmente: înălțime 1,50-1,60 metri, părul grizonat, ochi căprui.
Persoanele care pot oferi informații, ce pot duce la depistarea bărbatului dispărut, sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.
Actualitate
Tarife majorate, de la 1 ianuarie. Cât de scumpă este apa și canalizarea la Deva, comparativ cu alte zone din țară
Tarifele pentru apa consumată, dar și pentru canalizare, s-au majorat, de la 1 ianuarie 2025. Operatorul regional de apă a modificat prețul pentru serviciul de furnizare apă/canalizare. Astfel, prețul pentru un metru cub de apă crește la 9,07 lei, fără T.V.A., față de 7,92 lei/mc exclusiv T.V.A cât a fost înainte, iar tariful pentru canalizare – epurare este de 5,62 de lei/metru cub, fără T.V.A., de la 5,14 lei/mc exclusiv T.V.A.
Într-o informare publicată pe site-ul companiei, reprezentanții societății arată că, în prezent, Apa Prod Deva implementează „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara” în valoare de 1.354.148.932,51 lei. „Parte integrantă a Contractului de Finanțare a proiectului aflat în derulare este și alinierea la prevederile stabilite în Strategia de tarifare care reprezintă condiția obligatorie de finanțare a proiectelor de investiții în infrastructura de apă realizate din fonduri publice de stat sau europene, astfel că, începând cu data de 01.01.2025, vă informăm că tarifele pentru serviciul de furnizare apă/canalizare se modifică, după cum urmează: Apă potabilă produsă, transportată și distribuită: 9.07 lei/mc, Canalizare – epurare: 5.62 lei/mc. Tarifele nu conțin TVA 9%. Strategia de tarifare prevede ajustarea anuală a tarifelor atât în termeni reali, cât și cu rata inflației, conform deciziei A.N.R.S.C. nr.303/04.12.2024. Vă asigurăm că S.C. APA PROD S.A. Deva depune toate eforturile pentru ca serviciile furnizate utilizatorilor să se ridice la standarde de calitate, în acest sens, atragerea de fonduri nerambursabile fiind esențială pentru îmbunătățirea și eficientizarea activității noastre”, se arată în informarea de pe site-ul companiei, semnată de conducerea Apa Prod S.A. Deva.
Reamintim faptul că, ultima majorare a tarifelor la apă și canalizare, operată de Apa Prod SA Deva, a avut loc în urmă cu un an, la data de 1 ianuarie 2024.
Cea mai scumpă apă din țară, la Buzău
Potrivit datelor publicate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), cel mai mare tarif pentru apa potabilă consumată – 10,06 lei/ mc, se plătește la Buzău, urmat de județul Bacău – 9,88 lei/mc, județele Vaslui, Brăila și Ploiești -9,66 lei/mc, Galați -9,30 lei/mc, Iași – 9,26 lei/mc, Mediaș -9,24 lei/mc, Deva – 9,07 lei/mc, Turda – 9,01 lei/mc, fără TVA.
La polul opus, cel mai mic tarif pentru apa potabilă consumată îl practică operatorul Aquatorontal SRL din județul Timiș – 3,52 lei/mc fără TVA. De asemenea, locuitorii din Orăștie plătesc mai puțin decât cei din Deva pentru apa potabilă consumată, tariful practicat de Activitatea Goscom SA Orăștie fiind de 5,73 lei/mc fără TVA, urmați de cei din Râmnicu Vâlcea – 5,72 lei/mc fără TVA.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Licitația pentru întreținerea drumurilor județene, contestată fără succes
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Atenție, șoferi! Lucrări de montare parapet median pe A1 Sibiu -Deva. Se circulă cu restricții
-
Stiri nationalecu 2 zile in urma
Râs căzut într-o fântână, în Masivul Parâng, salvat de salvamontiști
-
Actualitatecu 15 ore in urma
Cod galben de vânt și viscol la munte
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Hunedorenii pot achita taxele și impozitele locale: Opțiuni extinse de plată, inclusiv online
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Protest la Penitenciarul Deva, vineri, față de Ordonanța „Trenuleț”
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Reduceri fiscale pentru donatorii de sânge, aprobate de Consiliul Local Petrila
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Atenționare meteo – Cod galben de vânt puternic în Munții Apuseni și în Carpații Orientali