Actualitate
Grav accident în staţia CFR Călan: o femeie a fost lovită de un marfar!
Echipajul medical care s-a deplasat la faţa locului nu a mai putut face nimic, decât să constate decesul
O femeie de 58 de ani, din Călan, şi-a pierdut viaţa, după ce a fost lovită de un tren de marfă care circula pe relaţia Mintia -Lupeni.
Tragedia s-a petrecut marţi seară, în jurul orei 20:30, în staţia CFR din Călan. Femeia a fost izbită în plin de locomotiva marfarului şi, momentan, nu se ştie exact cum s-a întâmplat totul şi cum de aceasta nu a văzut sau auzit că vine trenul. Trupul ei a fost găsit fără suflare lângăşine de echipajul medical care a mers acolo. Poliţiştii zic că au fost alertaţi telefonic despre accident. „Echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului a constatat faptul că locomotiva trenului de marfă a surprins în gabaritul dublei unu de circulaţie o persoană de sex feminin, pe care a accidentat-o. Echipajul medical de la Spitalul Municipal Hunedoara a constatat decesul”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Hunedoara.
Trupul neînsufleţit al femeii a fost ridicat şi transportat la morgă pentru necropsie. Poliţiştii încearcă acum să afle exact cum s-a petrecut tragedia.
Actualitate
USR anunță că Elena Lasconi a intrat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, după numărătoarea paralelă
USR a anunțat, luni dimineață, că Elena Lasconi a intrat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale cu un avans de câteva mii de voturi în fața candidatului PSD, Marcel Ciolacu.
“Avem de făcut un anunț important, poate cel mai important din istoria recentă a țării. Pe baza numărătorii paralele realizate de USR, România are şansa unui nou început, după 35 de ani, pentru că Elena Lasconi a intrat în turul doi al alegerilor prezidenţiale, cu un avans de câteva mii de voturi faţă de candidatul PSD, Marcel Ciolacu. Facem un apel public către Marcel Ciolacu să facă gestul democratic de a-şi recunoaşte înfrângerea”, a declarat, luni dimineață, Cristian Seidler, într-o conferință de presă susținută la sediul USR.
Potrivit datelor oficiale de pe site-ul AEP, în acest moment, după centralizarea a 99,95 la sută din voturi, Elena Lasconi se află pe locul al doilea cu 1.770.628 de voturi (19,17%). Marcel Ciolacu este pe locul al treilea cu 1.769.168 voturi (19,15%). Călin Georgescu se menține pe primul loc.
Actualitate
Campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase la Hunedoara
Administrația locală din Hunedoara anunță organizarea unei campanii gratuite de colectare a deșeurilor voluminoase, derulată de operatorul de salubritate în municipiu săptămâna viitoare. Cetățenii sunt invitați să depoziteze acest tip de deșeuri lângă punctele de colectare a gunoiului menajer până marți, 26 noiembrie 2024, ora 07:00.
În cadrul acestei campanii, hunedorenii pot elimina obiecte greu de gestionat în mod obișnuit, precum piese de mobilier, obiecte sanitare (vase de toaletă, căzi de baie, cabine de duș, lavoare, rezervoare WC), covoare, plăpumi, saltele, parbrize, oglinzi de mari dimensiuni și altele.
Campania face parte dintr-un program trimestrial al administrației locale, menit să sprijine comunitatea în gestionarea deșeurilor voluminoase și să contribuie la menținerea curățeniei orașului.
Pentru ca activitatea să se desfășoare în condiții optime, autoritățile locale le reamintesc cetățenilor să respecte termenul limită pentru depozitarea obiectelor.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA HUNEDOARA
Actualitate
Educație la standarde europene în comuna Șoimuș: Investiție de peste 613.000 de lei finalizată cu succes
Peste 200 de elevi din comuna Șoimuș beneficiază acum de condiții moderne de învățare, datorită unui amplu proiect implementat de Primăria Șoimuș în colaborare cu Școala Gimnazială Șoimuș. Investiția, în valoare de peste 613.000 de lei, a fost finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și reprezintă un pas important în modernizarea infrastructurii educaționale din mediul rural.
Primarul comunei, Mihai Gabriel Irimie, a subliniat că acest proiect demonstrează angajamentul administrației locale față de educație, considerată o prioritate. „Ne dorim ca toți copiii din comuna Șoimuș să aibă acces la un mediu educațional de calitate, adaptat cerințelor actuale. Această investiție reprezintă un pas important pentru viitorul comunității noastre”, a declarat edilul.
Ce aduce nou proiectul?
Proiectul a inclus dotarea a patru săli de clasă primară, trei săli de gimnaziu și două clase de învățământ preșcolar cu mobilier modern, echipamente IT și materiale didactice clasice și digitale. De asemenea, a fost amenajat un laborator de informatică la standarde europene, iar Școala Primară Boholt beneficiază acum de o sală de educație fizică echipată corespunzător.
Totodată, a fost creat un cabinet modern de limba engleză, dotat cu mobilier, echipamente IT și materiale educaționale diverse, de la dicționare și enciclopedii la kit-uri robotice și jocuri educative.
Impact asupra elevilor
Noile resurse digitale, precum imprimantele multifuncționale, aplicațiile software și kit-urile robotice, au fost primite cu entuziasm de elevi și cadrele didactice. Acestea nu doar că îmbunătățesc procesul educațional, ci și contribuie la dezvoltarea competențelor digitale și practice ale copiilor.
Proiectul vine, de asemenea, în sprijinul inițiativei PNRAS (Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar), prin dotări suplimentare pentru două clase primare și o clasă preșcolară, contribuind la creșterea atractivității școlii pentru elevi și părinți.
Viitorul educației în Șoimuș
Prin această inițiativă, Primăria Șoimuș își propune să reducă decalajele dintre mediul urban și cel rural în ceea ce privește accesul la educație modernă. Administrația locală consideră că investițiile în educație sunt fundamentale pentru dezvoltarea comunității, iar acest proiect reprezintă doar un prim pas în această direcție.
Mihai Gabriel Irimie reafirmă angajamentul echipei sale de a susține și alte proiecte similare, menite să crească nivelul educațional și să ofere șanse egale tuturor copiilor din comună.
„Educația este cheia viitorului, iar copiii noștri merită cele mai bune condiții pentru a-și valorifica potențialul,” a concluzionat primarul.
FOTO: FACEBOOK MIHAI GABRIEL IRIMIE
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Poliția caută o femeie însărcinată și fiica sa de 2 ani, dispărute din Peștișu Mic
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Intervenție salvatoare la Dobra: Patru pompieri hunedoreni, eroi în timpul liber
-
Actualitatecu o zi in urma
Accident rutier la Geoagiu: Mașină proiectată într-o casă, o femeie salvată de pompieri
-
Actualitatecu 18 ore in urma
FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Activitatea Serviciului Permise și Înmatriculări Hunedoara, afectată de avaria de la RAR. Operațiuni, temporar suspendate
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Accident cu patru victime în municipiul Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Acces gratuit la prevenție, diagnostic și monitorizare a bolilor grave pentru persoanele asigurate
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Noapte de foc pentru pompierii hunedoreni