
Avantaje, din nou, în frunte înainte de derby
Trupa lui Adrian Radu a învins-o pe CSD, care a pierdut prima poziţie din clasament
Cu un parcurs perfect în acest an, CSD s-a „împiedicat” chiar înaintea marelui derby cu Avantaje. Candidata la titlu a pierdut surprinzător în faţa celor de la Grawe, o trupă capabilă să producă surprize neaşteptate.
De eşecul rivalei a profitat Avantaje, campioana trecând în fruntea clasamentului după o victorie categorică în faţa celor de la City Taxi. Primele două clasate se vor întâlni la finalul acestei săptămâni pentru a treia oară în acest sezon.
„Profesorul” i-a lăsat corigenţi pe lideri

Nimeni nu se aştepta ca liderul CSD să se împiedice în faţa lui Grawe, o echipă ce nu a impresionat până acum în acest sezon. Însă, trupa lui Marius Tănasă a prins o zi slabă, lovindu-se şi de ambiţia celor de la Grawe care s-au apărat foarte bine şi au finalizat ocaziile din faţa porţii. Scorul l-a deschis Daniel Botezat în minutul 6, cu un şut din unghi la colţul lung, CSD replicând cu o dominare sterilă. După câte o ratare de fiecare parte, semnate de O. Popesc şi Dărăban, gluma s-a îngroşat în minutul 18. Acelaşi D. Botezat a executat un corner şi Andrei Stoica a reluat din prima la colţul scurt majorând avantajul echipei sale. Ca un „leu rănit”, CSD s-a aruncat în atac şi cu două minute înaintea pauzei, Marta l-a găsit pe Luca în partea dreaptă, iar acesta a şutat puternic la colţul lung, reducând din diferenţă. Repriza secundă a început cum nu se poate mai bine pentru echipa lui Marius Tănasă, care a egalat în primul minut. Moţ i-a pasat excelent în faţa porţii lui Cărăvan, iar „Luţu” a înscris simplu de la un metru. Relaxarea specifică a echipelor care revin pe tabelă i-a costat pe candidaţii la titlu, două minute mai târziu. Cel mai bun om de pe teren, Daniel Botezat, poreclit „Profesorul”, l-a văzut liber pe Marius Alexoi şi i-a pasat acestuia dintr-o lovitură liberă, iar masivul jucător de la Grawe a şutat puternic de la 13 metri în dreapta lui Farcaş, readucându-şi echipa la conducere. Restul meciului a fost o goană după gol a CSD-ului, dar apărarea lui Grawe şi portarul Irimie au rezistat. Au fost ajutaţi şi de şansă, la bara lui Marta din minutul 44, dar una peste alta a fost un succes meritat a trupei lui Adrian Radu, care „dinamitează” atmosfera înaintea derby-ului de duminică.
Victorie reconfortantă pentru Avantaje
Cum era de aşteptat, de înfrângerea rivalei a profitat Avantaje, care „spulberat-o” pe City Taxi. Trupa lui Cristi Glodean a trecut din nou pe primul loc, cu 3 puncte avans, după un joc în care s-a distrat cu adversara sa. Bedea şi Boloş, cu câte o „dublă”, Doboş, Gavrilă, Simion, Constantin şi Tiglar, fiecare cu câte o reuşită, au semnat golurile celor de la Avantaje, care au un moral excelent înaintea duelului cu CSD.
Quasar a renăscut
În ligile inferioare s-au disputat din nou meciuri spectaculoase, cu multe goluri. Liderul Ligii B a devenit Quasar Deva, trupă ce a renăscut ca pasărea Phoenix. „Roş-albaştrii” au trecut de fostul lider, Dolce Vizzio Caffe, echipă aflată în cădere liberăşi pe care Quasar a eliminat-o şi din „Cupa României”. Rezultat strâns s-a înregistrat între Cerna Sântuhalm şi AS FC Cristur, cu ultimii învingători, iar Anonimii a câştigat la limită cu Sews Orăştie menţinându-se în plutonul fruntaş. În liga C, DPD a obţinut a şaptea victorie la rând, fiind urmată în clasament de Legiunea Taylor Red, care „a zdrobit” trupa Templierilor.