Connect with us
Data: 24/02/2025
.

Actualitate

Hală industrială din Uroi, mistuită de flăcări

Publicat

pe

Un depozit idustrial, din Uroi, în care se aflau profile de termopan, ce aparținea unei societăți comerciale din Craiova, a fost făcut scrum luni seara. Cinci echipaje de pompieri ale Detaşamentelor Deva şi Orăştie au luptat mai bine de trei ore cu un flăcările care amenințau să se extindă și la locuințele învecinate.

Pompierii hunedoreni au intervenit, luni seara, pentru a stinge flăcările ce au cuprins acoperişul, cu o suprafaţă de aproximativ 200 de metri patraţi, al unei hale industriale din localitatea Uroi. „Au fost distruse în incendiu piese de mobilier, patru metri cubi de lemn, piese de profil pvc, sticlă termoizolantă şi utilaje de lucru. Pompierii nu doar au lichidat incendiul ci au reuşit să îndepărteze pericolul propagării focului la locuinţele învecinate.

După stingerea incendiului, pompierii au concluzionat că, cel mai probabil, acesta a fost generat de un scurtcircuit”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Pentru Situții de Urgență Hunedoara, maior Anemona Doda. În operaţiune au fost implicate cinci maşini de pompieri cu capacitate de 9.000, 6.000 şi 2.000 de litri. Intervenţia a fost îngreunată de lipsa hidranţilor în zona depozitului.

Cabană făcută scrum

O cabană de lemn din localitatea Almaşu Sec a ars, luni după-amiază, aproape în totalitate, din cauza unui incendiu despre care pompierii militari au apreciat că ar fi pornit de la o ardere de vegetaţie uscată, scăpată de sub control. Incendiul a fost observat şi anunţat cu întârziere, motiv pentru care, la sosire, echipajele de pompieri au găsit cabana, cu o suprafaţă de aproximativ 50 de metri pătraţi şi o anexă a acesteia, distruse de flăcări aproape în totalitate.

Advertisement

„Cel mai probabil, incendiul a fost generat de o ardere de vegetaţie uscată scăpată de sub control”, a precizat maior Anemona Doda. Pentru stingerea focului, la locul incendiului au acţionat două echipaje de pompieri cu două autospeciale cu apă şi spumă.

Advertisement

Actualitate

Dragobete la Castelul Corvinilor: Iubire și istorie într-un decor de basm

Publicat

pe

Redactat de

Astăzi, de Dragobete, Castelul Corvinilor din Hunedoara devine locul perfect pentru a sărbători iubirea într-un cadru feeric. Cu ocazia acestei sărbători tradiționale a îndrăgostiților, muzeul invita toți îndrăgostiții să își trăiască povestea de dragoste într-un decor de basm, înconjurați de cavaleri și domnițe.

Între orele 12 și 16, în Capela Castelului Corvinilor, vor fi oficiate căsătorii de probă, iar cuplurile căsătorite pot profita de ocazia specială pentru a-și reînnoi jurămintele, în acest loc încărcat de istorie și farmec medieval.

Evenimentul promite să fie o adevărată incursiune în tradițiile și magia Dragobetelui, oferind o atmosferă romantică și un cadru de neuitat pentru toți cei care doresc să sărbătorească iubirea într-un mod inedit. Așadar, dacă sunteți îndrăgostiți sau doriți să vă reînnoiți legătura cu partenerul, nu ratați ocazia de a trăi o experiență unică la Castelul Corvinilor.

FOTO: FACEBOOK MUZEUL CASTELUL CORVINILOR

Citeste mai mult ...

Actualitate

Echipa de robotică a Colegiului Național „Mihai Eminescu” Petroșani, premiată la etapa regională FIRST Tech Challenge

Publicat

pe

Redactat de

Echipa de robotică a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani a obținut Premiul I Think Award la etapa regională a prestigiosului concurs național de robotică FIRST Tech Challenge, asigurându-și astfel calificarea la etapa națională.

Distincția recunoaște excelența în gândirea critică, rezolvarea de probleme și inovația tehnologică, demonstrând efortul susținut al elevilor și mentorilor lor. Performanța echipei este rezultatul unei colaborări strânse și al unei pregătiri riguroase sub îndrumarea profesorilor Daniela Ciontescu, Rolland Szedlacsek și Gabriella Muntean.

FIRST Tech Challenge este unul dintre cele mai importante concursuri de robotică destinate liceenilor, oferindu-le participanților oportunitatea de a-și dezvolta abilități esențiale în domeniul ingineriei, programării și colaborării în echipă.

Calificarea echipei din Petroșani la etapa națională reprezintă o realizare remarcabilă și o confirmare a talentului și dedicării elevilor din Valea Jiului pentru știință și tehnologie. Următoarea etapă a competiției va fi o provocare și mai mare, dar echipa este pregătită să își continue parcursul de succes.

FOTO: Captură Facebook@Colegiul National Mihai Eminescu Petrosani

Citeste mai mult ...

Actualitate

Incendiu într-o gospodărie din Simeria. Un câine, 20 de iepuri și găini au murit, după ce o anexă a luat foc

Publicat

pe

Redactat de

Un câine, 20 de iepuri și găini au murit în urma unui incendiu izbucnit, duminică după-amiază, într-o gospodărie din Simeria.

Pompierii au intervenit cu trei autospeciale pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o anexă și amenințau să se extindă la o locuință și la alte construcții din imediata vecinătate. În ciuda intervenției pompierilor, animalele nu au mai putut fi salvate.

“Un incendiu izbucnit la o anexă și la acoperișul unei case de locuit din Simeria a fost stins de pompieri, în această după amiază, înainte de a se extinde în interiorul locuinței și la construcțiile din imediata vecinătate. Echipajele de stingere ale Detașamentului Deva au intervenit pentru a localiza și lichida incendiul care, la sosirea pompierilor, se manifesta generalizat la anexa de locuit, acoperișul și podul casei, pe o suprafață de aproximativ 80 metri pătrați, cu posibilitate de propagare la întreaga locuință și la casele din apropiere. Intervenția promptă a pompierilor militari, care au acționat cu 3 autospeciale de stingere, a oprit extinderea flăcărilor care ar fi putut produce pagube materiale mult mai mari. Nicio persoană nu a fost rănită. Din cauza flăcărilor, într-o anexă de mai mici dimensiuni construită pentru animalele mici din gospodărie, 21 dintre acestea au murit”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

 

Potrivit pompierilor, sursa probabilă de aprindere a fost un scurtcircuit produs la instalația electrică a anexei gospodărești.

Advertisement

 

Sursa foto -video: ISU Hunedoara
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate