Sport
Handbalistele de la Deva joacă acasă

Duminică, 10 martie, vor avea loc meciurile contând pentru etapa a XI-a din seria C a diviziei A de handbal feminin. Printre echipele care vor fi parchet în această rundă al celui de-al doilea eșalon valoric se numără și CSM Deva.
Duminică, de la ora 11:00, handbalistele de la CSM, lidere neînvinse în seria C, vor întâlni, la Sala Sporturilor din Deva, ultima clasată, CSU UV Timișoara. Va fi primul meci după ce antrenorul Daniel Gheorghe și-a reziliat, pe cate amiabilă, înțelegerea cu clubul de la poalele Cetății, dar devencvele, care sunt pregătite, acum, de Valentina Ardean Elisei și Olivia Nanu, sunt mari favorite, o victorie asigurându-le calificarea matematică în play-off. În această fază a competiției se califică, automat, primele două clasaste din cele trei serii ale Diviziei A. De asemenea, în play-off, unde se joacă în sistem eliminatoriu, vor mai merge și cele mai bune două locuri trei. Etapa a XI-a din seria A mai programează, tot duminică, alte două meciuri. De la ora 11:00 începe meciul ACS LR Turda – CSU Reșița, iar de la 12:00 va fi partida dintre CSU Cluj și CSU Oradea.
Cu punctaj maxim
Din sezonul regular mai sunt de disputat trei etape, în momentul de față CSM Deva fiind pe primul loc cu 21 de puncte din 7 meciuri, maximul posibil. Urmează în clasament trei echipe cu 12 puncte, despărțite de golaveraj, dar și cu număr diferit de jocuri disputate, ordinea fiind CSU Cluj (6), ACS LR Turda (7) și CSU Oradea (8). Pe locurile cinci și șase sunt două echipe cu 7 meciuri disputate, respectiv CSU Reșița, cu 4 puncte, și CSU UV Timișoara, viitoarea adversartă a celor de la CSM Deva, cu unul singur. Etapa următoare, antepenultima a sezonului regular, programată weekendul următor, CSM Deva va sta.
Revin pe teren propriu doar în aprilie
Devencele vor reveni pe teren în etapa a XIII-a, peste două săptămâni, când vor evolua în deplasare, pe terenul celor de la ACS LR Turda. Apoi campionatul se va întrerupe, din nou, ultima etapă a sezonului regular fiind programată în week-endul 20-21 aprilie. Atunci CSM Deva va juca pe teren propriu cu CSU Cluj.
Actualitate
România strălucește la Campionatul Mondial de Karate Fudokan din Polonia. Triplă victorie pentru Sensei Mircea Popa

România a strălucit la a X-a ediție a Campionatului Mondial de Karate Fudokan, desfășurat în Polonia.
Evenimentul a reunit, în acest an, aproximativ 1.200 de sportivi din întreaga lume, de la copii până la veterani. Deși organizatorii – Polish Traditional Karate Federation – anunțaseră participarea a 25 de țări, numărul celor care au ajuns efectiv cu sportivi a fost mai redus, fără a diminua însă intensitatea competiției.
Competiția s-a desfășurat într-un cadru profesionist, cu probe de kata, kumite și fuku-go, reflectând echilibrul dintre tradiție și performanță specific stilului Fudokan.
Sensei Mircea Popa, triplu campion mondial
România a avut o prezență notabilă, punctul culminant fiind victoria deveanului Mircea Popa (centura neagră 6 dan, fondatorul clubului ACS RONIN Deva), la categoria veterani. Experimentatul sportiv, care a și arbitrat o parte din probele de concurs, a urcat de trei ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, obținând:
• Locul 1 la Kata
• Locul 1 la Kumite
• Locul 1 la Fuku-go
„Această competiție a fost o încununare a muncii și pasiunii de o viață. Am simțit spiritul Fudokan la fiecare pas – respectul pentru adversar, autocontrolul și forța interioară. Sunt mândru că am putut reprezenta România la un asemenea nivel”, a declarat Sensei Mircea Popa, imediat după festivitatea de premiere.
O delegație unită și ambițioasă
România a fost reprezentată de o delegație alcătuită din sportivi tineri și experimentați, care au concurat în mai multe categorii de vârstă și nivel. Rezultatele bune obținute la acest campionat confirmă tradiția și nivelul ridicat al karate-ului Fudokan românesc, apreciat în mod constant pe plan internațional.
Viitorul sună promițător
Cu o organizare de excepție și un număr impresionant de participanți, ediția aniversară din Polonia a întărit încă o dată coeziunea comunității Fudokan la nivel mondial. Următoarea ediție a campionatului este deja așteptată cu interes, într-un climat de prietenie, competiție și respect pentru valorile artelor marțiale.
Actualitate
Victorie pentru West Deva

ACS West Deva și-a încheiat evoluția din acest sezon în fața propriilor suporteri cu o victorie.
Trupa deveană a jucat, în penultima etapă din play-out cu Luceafărul Buzău și s-a impus cu scorul de 6-3 (3-1). Deși era un meci fără miză, devenii fiind primii în play-out iar buzoienii pe trei, iar ierarhia nu se mai poate schimba și nicio echipă nu retrogradează, acesta a fost viu disputat.
Gazdele au început tare jocul și Florin Matei deschidea scorul în minutul 2, iar Liviu Herci (9) dubla avantajul gazdelor. Buzoienii au redus din handicap prin Fernando Dobre (17) dar scorul la pauză a fost de 3-1 pentru ACS West, grație reușitei lui Liviu Herci (20). Partea secundă a început cu cei de la Luceafărul mai hotărâți, oaspeții reușind egalarea prin “dubla” lui Ștefan Păun (23 și 27). Devenii revin și trec în avantaj prin reușita lui Liviu Herci (31), iar Bogdan Hordea (38) mărește diferența de pe tabelă. Scorul final, de 6-3 pentru ACS West Deva, a fost stabilit, de către Cristian Matei (39) dintr-o lovitură de la 10 metri.
În ultima etapă a play-off-ului devenii vor juca la a doua clasată, Mausoleul Mărășești. Până atunci însă, miercuri, 14 mai, de la ora 15:30, juniorii de la ACS West vor evolua în deplasare, la CSM Târgu Mureș, în ultima etapă din seria 2 a Ligii Elitelor, unde vor termina pe locul al treilea, ceea ce înseamnă locurile 5-6 la nivel național.
Actualitate
Format mai atractiv pentru competițiile de juniori

Începând cu sezonul competițional 2025-2026, Asociațiile Județene de Fotbal (AJF) Hunedoara, Alba și Sibiu lansează un nou format competițional destinat categoriilor de juniori U13, U14 și U15. Scopul principal al acestei inițiative este creșterea performanței sportive și dezvoltarea unui cadru competițional modern și motivant pentru tinerii jucători.
Campionate interjudețene
Pentru categoria U13, competiție desfășurată fără a se ține cont de rezultate și clasamente), cluburile vor avea posibilitatea să aleagă între două variante competiționale, respectiv campionatul județean, organizat de AJF Hunedoara, sau competiția interjudețeană, la care participă și echipe din Alba și Sibiu. “Această opțiune oferă flexibilitate cluburilor și permite participarea într-un mediu adaptat nivelului de dezvoltare al fiecărei echipe”, a informat AJF Hunedoara.
Pentru categoriile U14 și U15 competiția va fi structurată în două faze, cea județeană și un play-off. Astfel, se va desfășura un campionat la nivelul fiecăruia dintre cele trei județe, iar primele două clasate vor promova în play-off. Așadar, în play-off-ul interjudețean vor fi șase echipe, care vor juca între ele, tur – retur, rezultând zece etape, cu contabilizarea rezultatelor și întocmire de clasamente. Pe de altă parte, echipele care nu se califică în faza secundă vor continua să evolueze la nivel județean. „Beneficiile noului format sunt creșterea nivelului competițional și a motivației jucătorilor, dezvoltarea relațiilor interjudețene între cluburi, oportunități mai bune de selecție și evaluare a performanțelor și experiențe diverse pentru tinerii fotbaliști. Prin această nouă organizare compretițțile devin mai dinamice, mai echilibrate și mai atractive, contribunid semnificativ la dezvoltarea fotbalului juvenil din regiune”, a mai transmis AJF Hunedoara.
- Actualitatecu 20 de ore in urma
Descoperire de substanțe interzise într-un bar din Ilia: Doi bărbați, prinși în flagrant de polițiști
- Actualitatecu 3 zile in urma
Motocicliști din toată țara s-au reunit la Deva, într-o paradă dedicată responsabilității în trafic
- Actualitatecu 19 ore in urma
Accident rutier pe DN 76, la Fornădia: Pompierii au intervenit pentru salvarea unui șofer
- Actualitatecu 3 zile in urma
VIDEO| Ceremonial cu prilejul „Zilei Europei” și „Zilei Independenței de Stat a României”, în centrul Devei
- Actualitatecu o zi in urma
Minerul Lupeni păstrează șanse la primul loc
- Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în prioada 12 – 16 mai, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 23 de ore in urma
Fără permis, cu alcoolemie ridicată și vehicule neînmatriculate, incidente în traficul hunedorean
- Actualitatecu 2 zile in urma
Marinela Szekely, din nou campioană națională la „Marșul Factorilor Poștali”