Actualitate
Hațeg: Investiții în mobilitate și mediu
În orașul Hațeg, se desfășoară un proiect important privind construcția unei piste pentru biciclete cu o lungime totală de peste 6 kilometri.
Acest proiect a fost lansat la licitație, iar valoarea contractului se ridică la peste 2,3 milioane de lei. Proiectul cuprinde etapele de elaborare a proiectului tehnic și execuția lucrărilor pentru construirea pistei pentru biciclete.
Pista pentru biciclete va avea o lungime totală de 6,109 kilometri, din care 1,338 kilometri vor fi amenajați ca pistă de bicicletă cu o lățime minimă de 2,4 metri, iar restul va consta într-un culoar pentru biciclete cu o lățime de bandă de 1,5 metri. Se vor marca și delimita traseul pe o distanță de 4,771 kilometri.
Acest proiect este finanțat din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Data limită pentru depunerea ofertelor a fost stabilită pentru data de 28 septembrie.
Până în prezent, infrastructura pentru biciclete din Hațeg era limitată la câteva segmente scurte situate în oraș, cum ar fi Bulevardul Tudor Vladimirescu, Strada Nicolae Titulesscu și Strada Aurel Vlaicu. Aceste segmente existente aveau o lățime de maximum 1 metru și o lungime de până la 1 kilometru.
Această investiție are un impact semnificativ asupra reducerii poluării din oraș, evită blocajele din trafic și promovează transportul sănătos. Prin crearea de infrastructuri dedicate pentru biciclete, se va asigura și o creștere a siguranței în trafic, deoarece fluxurile de cicliști vor fi separate de cele pietonale și auto. Această inițiativă va îmbunătăți viața de zi cu zi a locuitorilor orașului Hațeg, care numără 10,428 de persoane conform datelor INSSE din anul 2022.
Pista de biciclete este clasificată ca având o importanță de nivel C (normală) și clasa de importanță IV, conform reglementărilor privind calitatea în construcții. În proiectare se vor respecta toate standardele și regulamentele aplicabile, inclusiv Ghidul specific pentru accesarea fondurilor europene în cadrul PNRR/2022/C10, componenta 10 – Fondul local.
Această investiție nu doar rezolvă problemele de natură socio-economică, ci contribuie și la dezvoltarea durabilă a comunității și la creșterea standardelor de viață. Aceasta înseamnă îmbunătățirea ofertei educaționale, creșterea nivelului de educație, oferirea de opțiuni de petrecere a timpului liber de calitate, îmbunătățirea condițiilor de locuire pentru grupurile vulnerabile și, de asemenea, aduce o îmbunătățire a calității și aspectului infrastructurii publice
Actualitate
Au început înscrierile la Concursul de informatică “Aurel Vlaicu”, organizat de orăștianul Alexandru Todoran, admis la Harvard
Au început înscrierile la Concursul de informatică „Aurel Vlaicu”, organizat de Alexandru Todoran, tânărul genial din Orăștie, admis la cea mai prestigioasă universitate din lume, la Harvard. Competiția, dedicată elevilor de gimnaziu și de liceu din județul Hunedoara, este coordonată de profesorul Daniel Popa.
“Concursul este organizat de Alexandru Todoran, autor al problemelor, coordonat de profesorul Daniel Popa. Alexandru Todoran, absolvent, în 2024, al Colegiului Național din Orăștie, studiază la Universitatea Harvard, în anul I. Admis la universitatea situată pe locul I în lume, orăștianul continuă tradiția organizării competiției în domeniul informaticii, așa cum a promis de la debutul acestui proiect”, au informat reprezentanții Colegiului Național „Aurel Vlaicu” Orăștie.
Alexandru Todoran, fost elev al acestei instituții de învățământ din Orăștie este, în prezent, student la mai veche și prestigioasă universitate din SUA, la Harvard. Tânărul din Orăștie este cunoscut pentru performanțele sale în domeniul informaticii, Alexandru Raul Todoran având în palmares mai multe medalii de aur și de argint, obținute în urma participării la competiții naționale și internaționale. El se află, de mai mulți ani, în elita informaticii.
Colegiul Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie va găzdui, sâmbătă, 18 ianuarie 2025, cea de-a treia ediție a concursului de informatică, competiție care se adresează elevilor de gimnaziu și liceu din județul Hunedoara.
Înscrierea concurenților se face accesând linkul:
https://colegiulavlaicu.ro/concursinfo/index.php.
“Concursul constă în rezolvarea a patru probleme de natură algoritmică pe modelul celor de la Olimpiada Națională de Informatică. Elevii care participă vor fi împărțiți în trei grupe: clasele V-VIII, clasele IX-X și clasele XI-XII. Orice elev din județul Hunedoara se poate înscrie individual completând formularul de înscriere”, au mai informat reprezentanții Colegiului Național „Aurel Vlaicu” Orăștie.
Sursa foto: Colegiul Național „Aurel Vlaicu” Orăștie
Actualitate
LPS Cetate Deva, izvor de talente pentru fotbalul național
Activitatea performanțială a fotbalului devean juvenil, mai exact în cadrul claselor de fotbal de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Cetate din municipiul de reședință al județului Hunedoara, produce încă o performanță. Marius Lupu, jucător născut în județul Alba, a venit la LPS Cetate din clasa a 5-a, unde și-a desfășurat activitatea de elev sportiv și fotbalist în cadrul grupelor de copii și juniori de la unitatea de învățământ de profil din Deva, timp de 8 ani, iar recent a semnat cu o echipă de primă ligă, Unirea Slobozia, din postura de jucător legitimat la Corvinul Hunedoara.
Stau bine și la futsal
Acesta a fost selectat de prof. Daniel Simina, pe care l-a avut ca antrenor și profesor diriginte din clasa a 5 a până în clasa a 12-a. “După 6 ani de activitate ca junior la LPS, a debutat la nivelul echipei de seniori a LPS Deva în Liga 3, sezonul 2015-2016 sub îndrumarea prof.dr. Marius Sârbu, având câteva evoluții remarcabile într-un retur de campionat memorabil în care LPS Cetate Deva (formată în acea perioadă doar din jucători localnici) a avut 11 victorii consecutive, iar Marius Lupu a adunat câteva zeci de minute la vârsta de doar 16 ani. Anii următori, sportivul a jucat constant la clubul devean sub îndrumarea unor antrenori hunedoreni precum Sorin Cornea, Ciprian Luca – la nivelul Ligii a 3 a. De la prestigioasa instituție de învățâmânt hunedorean, recunoscută la nivel mondial în special pentru performanțele din gimnastică, în ultimii ani mai mulți sportivi, care au învățat la această școală și au practicat fotbalul în cadrul programului de pregătire sportivă practică au ajuns la cluburi de Liga 1 și 2 sau la echipele naționale de juniori, dar și la formații de top din futsal și chiar internaționali de seniori în această ramură sportivă Marius Lupu (Liga 1-fotbal), Denis Boldor (Liga 1 futsal), Andrei Gorcea (Liga 1 fotbal), Cîlin Popescu (Liga 1 fotbal), George Micle (Liga 1 fotbal), Alexandru Sîrbu (Liga 2 fotbal), Raul Șteau (Liga 1 fotbal), Mihnea Toader (Liga 1 futsal), Mario Boldea (Liga 3 fotbal), Bogdan Costică (Liga 1 futsal), Bogdan Pieptea (Liga 1 futsal)”, au transmis cei de la LPS Cetate Deva.
Actualitate
Primarul din Vețel vine cu precizări necesare legate de centrala de la Mintia
Anul în curs a început cu iz de scandal în jurul noii centrale pe gaz de la Mintia. Ceea ce s-a dorit a fi un tsunami s-a dovedit a fi, în cele din urmă, o furtună într-un pahar de apă.
De unde a pornit “scandalul”
Fostul prefect de Hunedoara, Călin Marian, actualmente senator, a postat, pe pagina sa de socializare, un text legat de stadiul lucrărilor de la noua centrală pe gaz de la Mintia, o investiție privată care se ridică pe locul fostului producător de energie din satul aparținător de comuna Vețel. „Facem pași siguri pe drumul spre dezvoltare în domeniul energetic, iar realizările recente confirmă angajamentele asumate. Un exemplu elocvent în acest sens este centrala în cogenerare de la Mintia, un proiect pe care l-am susținut și sprijinit activ prin toate pârghiile legale pe parcursul mandatului meu de prefect al județului Hunedoara. După parcurgerea tuturor etapelor administrative, proiectul a primit autorizația de construire, ceea ce înseamnă că investiția a intrat în linie dreaptă. Termenul de execuție este de 36 de luni de la începerea lucrărilor. Această investiție, în valoare de aproape 1,5 miliarde de euro, reprezintă nu doar o realizare economică importantă, ci și un pas strategic pentru viitorul energetic al României. Noua centrală de ultimă generație va fi cea mai mare și modernă din Europa și va avea o capacitate de 1700 MW. În plus, va contribui semnificativ la asigurarea independenței energetice a României, dar și la crearea a peste 600 de locuri de muncă. Pe lângă impactul pozitiv asupra economiei locale, proiectul se aliniază perfect cu angajamentele asumate de România în contextul drumului european, fiind o soluție sustenabilă de producere a energiei electrice în condiții prietenoase cu mediul înconjurător. Dovedim astfel încă o dată că ne onorăm promisiunea față de hunedoreni și consolidăm economia locală, asigurând în același timp independența energetică a României, un obiectiv esențial pentru viitorul nostru. Îi felicit pe investitori și pe toți cei implicați în realizarea acestui important proiect!”, se arată în postarea lui Călin Marian. Anunțul a fost însoțit și de copii ale autorizației de construcție, iar acest lucru a inflamat mediul online mai ales, Călin Marian, dar și noul primar din Vețel, Gheorghe Capșa, fiind acuzați, pe nedrept, în cele din urmă, de încălcarea unor prevederi legate de transparența decizională.
Clarificări de bun simț
Primarul din Vețel, Gheorghe Capșa, care anunțase, încă de la sfârșitul anului trecut, semnarea autorizației de construire, a venit cu câteva clarificări de bun simț legate de acest subiect. „În calitate de primar al comunei Vețel, doresc să aduc câteva clarificări esențiale în urma articolelor publicate recent, care fac referire la situația legată de autorizația de construire pentru noua centrală electrică de la Mintia.
1. Angajamentul administrației locale este față de comunitate și de dezvoltarea economică. Primăria Vețel a făcut toate demersurile necesare, în limitele legii, pentru eliberarea autorizației de construire a centralei electrice. Aceasta reprezintă cea mai importantă investiție economică din România și, implicit, un proiect de interes major pentru întreaga regiune. Este datoria mea, în calitate de primar, să sprijin orice inițiativă care aduce beneficii comunității și stimulează dezvoltarea economică locală.
2. Colaborarea noastră este deschisă și constructivă cu toți cei care sprijină acest proiect. Îmi doresc să lucrez îndeaproape cu toți factorii care pot susține această investiție, indiferent de apartenența politică sau alte considerente. Investiția de la Mintia este despre viitorul energetic al României, despre locuri de muncă și despre bunăstarea cetățenilor. Orice încercare de politizare a acestei inițiative este contraproductivă și contrară interesului public.
3. Un atac la administrația locală este un atac la investiție și investitori! Consider că aceste articole, care sugerează că Primăria Vețel ar fi acționat din slugărnicie sau presiuni politice, sunt atacuri injuste, nu doar la adresa administrației pe care o conduc, ci și la adresa investitorilor și a întregului proiect. Astfel de atacuri politice și jocuri de culise fac mult rău României, descurajând investitorii și întârziind proiecte de importanță națională.
4. Primarul rămâne fidel oamenilor, indiferent de atacuri și presiuni. Vreau să le transmit cetățenilor comunei Vețel și tuturor celor interesați de acest proiect că rămân dedicat comunității și investiției de la Mintia. Nu voi permite ca interesele politice sau campaniile de denigrare să afecteze acest proiect vital pentru România. Vom continua să sprijinim cu profesionalism și responsabilitate realizarea centralei electrice, indiferent de obstacole.
Este timpul ca politicienii și vocile critice să înceteze să mai arunce cu noroi în proiectele importante și să înceapă să se implice în mod constructiv în sprijinirea lor. România are nevoie de unitate și de o viziune comună pentru dezvoltare, nu de piedici și de atacuri lipsite de substanță”, a transmis Gheorghe Capșa, primarul comunei hunedorene Vețel.
Când se vor produce primii megawați
În ce privește producția de la Mintia, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță că primii megawați intrați în sistem de la centrala din comuna hunedoreană Vețel vor fi chiar în cursul acestui an. „La Mintia, conform graficului, până la finalul acestui an, ar trebui să fie cel puţin 1.000 de megawaţi conectaţi la sistem. E adevărat, sunt şi aspecte mai puţin simple ca staţia de reglare şi de măsurare gaze, de exemplu. Suntem într-un dialog şi cu Mintia şi cu Transgaz, astfel încât toate aceste lucruri să se poată întâmpla la timp. Va fi cea mai mare centrală pe gaz din Europa, termenul de finalizare fiind 2026″, a anunțat ministrul Sebastian Burduja.
Centrala de la Mintia a fost declarată de către Guvern drept proiect de importanță națională pentru securitatea energetică a României.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu la acoperișul unei case din satul Ormindea
-
Actualitatecu o zi in urma
INSP – Informare privind Metapneumovirusul uman (HMPV). Este un virus respirator obișnuit
-
Actualitatecu 24 de ore in urma
UPDATE| O tânără de 17 ani și fiica ei în vârstă de nicio lună, date dispărute
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Accident pe trecerea de pietoni. O femeie și un minor au fost răniți
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Cinci atracții turistice din județul Hunedoara, în competiția „Destinația Anului”. Finaliștii, anunțați pe 25 ianuarie
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Registrul Agricol – termene înregistrare: Devenii care au în proprietate terenuri agricole sau silvice și utilaje, obligați să le declare
-
Actualitatecu 23 de ore in urma
Corvinul, 2-2 la transferuri
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Hunedoara. Identificat și reținut de polițiști după ce ar fi incendiat ferestrele unei vecine