Connect with us
Data: 12/12/2024
.

Actualitate

Hațegul dă startul sărbătorilor de iarnă cu aprinderea iluminatului festiv și concert de colinde

Publicat

pe

Primăria și Consiliul Local Hațeg invită toți locuitorii orașului să participe la evenimentul special dedicat începerii sărbătorilor de iarnă. Astăzi, începând cu ora 17:00, hațeganii sunt așteptați în fața Primăriei pentru a asista la aprinderea iluminatului festiv, un moment simbolic care marchează debutul unei perioade pline de magie și tradiție.

În cadrul evenimentului, copiii și părinții vor putea să se bucure de un spectacol de colinde – „Seara Colindelor”, ce va adăuga farmec și emoție atmosferei festive. Iluminatul de Crăciun va transforma orașul într-un loc de basm, iar concertul de colinde va aduce în prim-plan tradițiile de sărbătoare.

„Vă așteptăm cu drag să trăim împreună acest moment special, în care Hațegul se umple de lumină pentru a întâmpina Sfintele Sărbători!” este mesajul autorităților locale, care își doresc ca acest eveniment să aducă un zâmbet pe fețele tuturor celor care vor lua parte la el.

FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA ORAȘULUI HAȚEG

Actualitate

Sărbători de poveste la Hațeg: Spectacole de colinde organizate de Primăria și Consiliul Local

Publicat

pe

Redactat de

Primăria și Consiliul Local Hațeg invită toți locuitorii să se bucure de magia sărbătorilor de iarnă, participând la o serie de spectacole de colinde organizate între 17 și 19 decembrie 2024. Evenimentele se vor desfășura la Sala de spectacole a Liceului „I.C. Brătianu” Hațeg și aduc pe scenă grupuri locale de colindători și artiști consacrați.

Programul spectacolelor

17 decembrie 2024, ora 16:00: Grupul de colindători al Școlii Gimnaziale „Aron Densușianu” Hațeg;

18 decembrie 2024, ora 17:00: Grupul de colindători al Școlii Gimnaziale „Ovid Densușianu” Hațeg;

19 decembrie 2024, ora 18:30: Spectacolul „Deschide ușa, creștine,” susținut de artiști renumiți, precum Mihai Petreuș, Eugen Pistol, Teodora Petruț, Lorena Pascu, Ancuța Ciuraru, Ciprian Roman, Bogdan Toma și Ovidiu Olari.

Un prilej de bucurie și tradiție

Advertisement

Evenimentele sunt dedicate întregii comunități, marcând frumusețea și autenticitatea sărbătorilor de iarnă prin colinde și tradiții. „Vă așteptăm cu drag să celebrăm împreună cea mai minunată perioadă a anului, să ne bucurăm de momente pline de emoție și sărbătoare,” au declarat reprezentanții Primăriei Hațeg.

Intrarea este liberă, iar organizatorii încurajează locuitorii să participe în număr cât mai mare, pentru a susține tinerii colindători și a se bucura de atmosfera caldă a Crăciunului.

FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA ORAȘULUI HAȚEG

Citeste mai mult ...

Actualitate

Bazinul de înot din Hunedoara se închide în perioada sărbătorilor

Publicat

pe

Redactat de

Primăria Municipiului Hunedoara a anunțat că bazinul de înot va fi închis temporar între 16 decembrie 2024 și 6 ianuarie 2025. Decizia vine pe fondul activității reduse în această perioadă, specifică sărbătorilor de iarnă.

Reprezentanții primăriei au explicat că suspendarea activității are rolul de a eficientiza resursele, având în vedere numărul scăzut de utilizatori în preajma Crăciunului și Anului Nou.

Activitatea bazinului va fi reluată, conform programului obișnuit, iar utilizatorii sunt invitați să revină pentru activitățile sportive și recreative.

Această măsură temporară reflectă preocuparea autorităților pentru o gestionare responsabilă a resurselor și pentru adaptarea serviciilor la nevoile comunității pe durata sărbătorilor.

FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA HUNEDOARA

Citeste mai mult ...

Actualitate

Handbalistele de la CSȘ Petroșani termină anul pe primul loc

Publicat

pe

Redactat de

Campionatele naționale de handbal juvenil au ajuns la finalul turului sezonului regular. În aceste competiții județul Hunedoara are reprezentante în întrecerile junioarelor.


Cu punctaj maxim

La junioare II, în seria G, CSȘ Petroșani a terminat turul pe primul loc, cu 14 puncte, maximul posibil. În ultima etapă, în derby-ul seriei, petroșănencele s-au impus, cu 40-39, pe terenul celei de-a doua clasate, Millenium Giarmata, echipa din Timiș rămânând cu 10 puncte. Pe locurile III și IV, cu câte 9 puncte fiecare, sunt, în ordine, Banatul Timișoara și Unirea Sînicolau Mare, departajarea fiind făcută de golaveraj, +25 și, respectiv, +7. Pe cinci este Cîțu Timișoara, cu 8 puncte, iar apoi clasamentul se rupe. Pe șase și șapte, cu câte două puncte fiecare, sunt Alpha Oradea și Traian Vuia Reșița, și în acest caz diferențierea fiind făcută de golaveraj, bihorencele având un pasiv de – 49, în vreme ce fetele din Caraș Severin – 57. Pe ultimul loc sunt cele la Beldiman Arad, cu – 1 punct, fiind penalizate pentru o neprezentare la un meci.

Campionatul se reia în ianuarie

Campionatul se va relua în jurul datei de 29 ianuarie 2025, cu etapa a VIII-a, prima a returului. Fetele de la CSȘ Petroșani vor juca acasă, în derby-ul rundei, cu Banatul Timișoara. Celelalte meciuri din prima etapă de anul viitor  din seria G a Campionatului Național de handbal pentru junioare II sunt Alpha Oradea – Millenium Giarmata, Unirea Sînicolau Mare – Câțu Timișoara și Traian Vuia Reșița – Beldiman Arad. La finalul sezonului regular primele două clasate din cele opt serii ale competiției se vor califica în turneele semifinale.

Au o jucătoare la lot

Advertisement

Chiar dacă s-a intrat în pauza competițională, nu toate handbalistele de la Petroșani au intrat în vacanță. Una dintre acestea, centrul Iulia Niță, este convocată la lotul național de junioare, format din sportive născute în 2008 și 2009, care, după un stagiu de pregătire centralizată de la Mioveni, va participa la un turneu internațional de pregătire. Acesta se va desfășura în capitala Franței, Paris, în perioada 12-16 decembrie, iar la acest patrulater, în care se va juca fiecare cu fiecare, alături de handbalistele din țara gazdă și cele tricolore vor mai participa reprezentativele de junioare din Danemarca și Elveția.


CSM Vulcan joacă acasă

Dacă junioarele Ii au intrat în vacanță, în competiția junioarelor III începe returul, în seria I evoluând și două echipe din județul Hunedoara, CSȘ Petroșani și CSM Vulcan. La finalul turului, fetele de la CSM Vulcan se situează pe poziția a doua, cu 9 puncte, la egalite cu cea de-a treia clasată, Jiul Rovinari, fetele din Vale având golaveraj mai bun decât cele din Gorj, +17 față de +14, și la doar două „lungimi” de liderele seriei, una cu 7 echipe, fiind vorba despre echipierele de la CSM Târgu Jiu, dar la aceeași distanță și de formația de patru, CSȘ Turnu Severin. CSȘ Petroșani ocupă poziția a cincea, cu 4 puncte, ultimele două locuri fiind ocupate de formații cu câte un singur punct, LPS Târgu Jiu și CS Novaci, prima echipă menționată având golaveraj – 39, iar cea secundă de – 41. În prima etapă a returului, una în care stă CSȘ Petroșani, CSM Vulcan va juca, în deplasare, la LPS Târgu Jiu, partida fiind programată duminică, 15 decembrie, cu începere de la ora 12:00, celelalte meciuri ale rundei fiind CSȘ Turnu Severin – CSȘ Târgu Jiu și, respectiv, CS Novaci – Jiul Rovinari. În ultima etapă din acest an, programată la mijlocul săptămânii viitoare și una în care va sta CSȘ Turnu Severin, va avea loc derby-ul județului Hunedoara, CSM Vulcan – CSȘ Petroșani. Celelalte meciuri ale etapei a IX-a din seria I a Campionatului Național de handbal pentru junioare III sunt Jiul Rovinari – LPS Târgu Jiu și CSM Târgu Jiu – CS Novaci. Primele meciuri din 2025 sunt programate în jurul datei de 25 ianuarie. 

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate