Actualitate
Heian a urcat pe podium la Salonta
Prestaţii bune pentru karateka deveni
Clubul din reşedinţa judeţului s-a clasat pe locul 3 la o importantă competiţie din Bihor
CS Heian Deva şi-a menţinut nivelul de performanţă cu care era obişnuit şi a obţinut rezultate foarte bune la „Kuranai Karate Cup 2013”, o importantă competiţie desfăşurată la Salonta, în judeţul Bihor. Karateka hunedoreni au ocupat locul 3 în competiţia intercluburi, reuşind să-şi adjudece un număr de 19 medalii, dintre care 5 de aur, 8 de argint şi 6 de bronz.
În topul cluburilor
Nu mai puţin de 210 de sportivi de la 26 de cluburi din ţarăşi străinătate s-au aliniat la startul „Kuranai Karate Salonta Cup 2013”, o importantă competiţie desfăşurată în 5 octombrie, în oraşul de pe graniţa cu Ungaria. Karateka antrenaţi de Marius Biji au avut prestaţii foarte bune, reuşind la finalul competiţiei să se claseze pe locul 3 la nivel de cluburi, după sportivii gazdăşi cei a unei grupări din Ungaria. Devenii au cucerit un număr de 19 medalii, 5 dintre acestea fiind de aur, 8 de argint şi 6 de bronz. Pentru Heian au concurat la Salonta un număr de 22 de sportivi aceştia fiind Laurenţiu Biro, Iasmina Sima, Mihaela Stănescu, Florin Gheorghe, Alexandru Gheorghe, Sebastian Pitic, Alexandra Sava, Andreea Popşor, Denisa Pădurean, Alexia Voicu, Carmen Tatoiu, Diana Tatoiu, Lukas Hangan, Maria Nedelcu, Diana Josan, Roberta Pasc, Raul Vîlcu, Silvia Matei, Leloo Mita, Tudor Bratu, Diana Josan şi Andra Daniliuc.
L-au mulţumit pe antrenor
Antrenorul Marius Biji s-a declarat foarte mulţumit de prestaţia sportivilor săi şi a ţinut să remarce sprijinul primit pentru participarea la această competiţie. „Ţin să-i felicit pe toţi sportivii de la Heian care au participat la această competiţie, suntem mândri de ei. De asemenea, mulţumim primăriilor din Ilia şi Veţel pentru sprijinul acordat şi pentru proiectele demarate care ajută sportul”, a declarat Marius Biji.
Actualitate
Transportul agabaritic record a traversat cu succes alte două structuri, în drumul spre Mintia

Convoiul agabaritic care se deplasează spre Termocentrala Mintia a traversat, joi, fără incidente și în condiții de siguranță, podul peste râul Mureș și un pasaj peste calea ferată între localitățile Ilia și Dobra, din județul Hunedoara.
Potrivit reprezentanților Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).CNAIR, o altă metodă inovativă s-a utilizat, de această dată, pentru înjumătățirea impactului asupra infrastructurii rutiere. “Pentru protejarea aparatelor de reazăm și a structurii podului mai sus amintit s-a folosit traversarea în paralel pe două poduri cu câte o semiremorcă pe o cale de rulare și alta pe cealalaltă cale. Podul peste Mureș a fost ultima structură dificilă pe care transportul agabaritic a traversat-o fără a-i afecta structura. Convoiul agabaritic a mai traversat, zilele acestea, fără probleme structurile de la Conop, Nadăș și Zam, utilizând metoda flyover”, au informat reprezentanții CNAIR.
Actualitate
Doi bărbați, tată și fiu, din Uricani, arestați preventiv pentru 30 de zile după un scandal într-un restaurant

Doi bărbați, tată și fiu, în vârstă de 48 și, respectiv 27 de ani, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, în urma unui scandal iscat într-un restaurant din Uricani.
Cei doi au fost reținuți ieri de polițiști, după ce, potrivit anchetei, ar fi fost implicați într-un conflict violent care a perturbat activitatea localului și a generat indignare în rândul clienților. În urma incidentului, victima agresiunii, un bărbat din Uricani, a necesitat îngrijiri medicale, dar nu a rămas internat in spital.
Astăzi, Judecătoria Petroșani a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele celor doi bărbați.
Organele de cercetare penală continuă investigațiile pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.
Actualitate
„Săptămână Protecției Civile”: Activități de informare și exerciții demonstrative, organizate de pompierii hunedoreni la licee din Simeria și Hațeg

Elevi, cadre didactice și personalul auxiliar de la liceele din Simeria și Hațeg au participat, astăzi, la activități de informare preventivă și exerciții demonstrative organizate de pompierii ISU Hunedoara de la Detașamentele Deva și Hunedoara, în cadrul acțiunilor desfășurate în „Săptămâna Protecției Civile”.
În timpul întâlnirilor cu pompierii, elevii au învățat cum să reacționeze corect în situații de urgență și au participat la lecții de prim ajutor. “Participanților le-au fost prezentate autospecialele utilizate de salvatori, iar cei care au dorit au putut încerca echipamentele de protecţie. Pentru consolidarea cunoștințelor, li s-au distribuit materiale informative din campaniile naționale „RISC” și „Nu tremur la cutremur”. În plus, elevilor din Simeria care în scurt timp vor avea dreptul să susțină examenul pentru a obține permisul de conducere li s-au prezentat noțiuni specifice pentru conducerea preventivă a unui autovehicul. Activitățile s-au încheiat cu exerciții de evacuare și de acordare a primului ajutor. Felicitări elevilor și cadrelor didactice pentru implicarea de care au dat dovadă!”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Activitățile organizate în „Săptămâna Protecției Civile” continuă până marți, 4 martie 2025.
Sursa foto: ISU Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident la Simeria: Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
- Actualitatecu 2 zile in urma
Exercițiu: Sirenele de alarmare sună miercuri. Cetățenii, rugați să rămână calmi
- Actualitatecu o zi in urma
Încet, dar sigur, spre Mintia! Transportul agabaritic record a trecut cu succes peste două poduri, folosindu-se metoda „flyover”
- Actualitatecu 2 zile in urma
ISU Hunedoara recrutează viitori pompieri: 300 de locuri disponibile la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu”
- Actualitatecu 2 zile in urma
Complexul “Aqualand” Deva va fi închis luni, 3 martie, pentru igienizare
- Actualitatecu 2 zile in urma
UMB demarează forajul tunelurilor de pe A1 Lugoj – Deva la toate intrările
- Actualitatecu 2 zile in urma
Spectacolul naturii în Retezat: Cerbii își dispută supremația în inima sălbăticiei
- Actualitatecu 2 zile in urma
Primarul Ovidiu Vlad restabilește legalitatea în Geoagiu Băi: Aleea publică eliberată după ani de abuz