
I-A VĂZUT PAZNICUL
Trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 48 de ani, au fost surprinşi în flagrant în timp ce încercau să fure fier vechi din incinta unei societăţi comerciale din municipiul Petroşani.
Cei trei au fost observaţi de către agentul care asigură paza firmei respective, acesta chemând la faţa locului poliţia. Oamenii legii le-au întocmit dosar penal, iar în urma extinderii cercetărilor au aflat că, de fapt, cei trei bărbaţi mai sunt suspectaţi de un furt comis zilele trecute, când ar fi sustras o conductă de alimentare cu apă industrială a unei alte firme din Petroşani.