Valea Jiului
Hoții de apă din Valea Jiului prinși cu „albinuța”
Un dispozitiv ultra-modern, ajutat de câteva apometre performante cu telecitire, montate în puncte strategice, va indica cine fură apă. Este un fel de „albinuță”, cum o denumesc cei de la Apa Serv, care scanează apometrele tuturor consumatorilor de pe o rază mai mare și ne indică exact cât consumă fiecare și chiar dacă fură apă, cu diverse metode. Totul de la distanță, fără să fie nevoiți angajații să bată la ușă.
Acest dispozitiv a demonstrat exact cine fură apă, cât consumă fiecare abonat și se dovedește extrem de util mai ales în zonele cu aglomerări de case, unde, ca să citească apometrele, angajații aveau nevoie de câteva zile. Acum, totul se rezumă la câteva minute, iar angajații ne-au făcut o demosntrație pe Maleia. „Am pornit citirea automată a apometrelor. Pe o distanță de 500 de metri, s-au citit 23 de apometre în interval de cinci minute. Dacă e să calculă, la mersul pe jos, facem 250 de metri în trei minute, deci ar fi șase minute de mers doar. Noi în 5 minute am citit mai rapid, fără să mai aștepți să strigi la poartă”, a spus Adrian Dâlja, șef Serviciul Comercial, Apa Serv.
„Albinuța” sperie hoții de apă
Sistemul și-a dovedit deja utilitatea și conducerea Apa Serv vorbește deja despre situații delicate pe care a reușit să le evite, iar rău platnicii, ori hoții au fost trimiși în instanță. „Dau un exemplu, motel care consuma 20 metri cubi pe lună și intram acolo doar când voia proprietarul, că în rest ținea încuiat. Acum nici nu trebuie să ne dea acceptul să intrăm, ci de la 40 de metri distanță, din mașină, vedem și dacă apometrul are magnet. A fost o situație când am mers aici pe Maleia. Nu am fost lăsați să intrăm și softul nostru ne arăta că acolo există un magnet. Cei care sunt prinși, vor fi dați în judecată și vor fi debranșați. De ce unii să plătească și alții să fie mai deștepți?”, a spus Costel Avram, directorul general al SC Apa Serv.
Softul lucrează în paralel cu apometrele de ultimă generație și sistemul va fi folosit și extins în toată Valea Jiului. Achiziția a făcut parte din proiectul deja implementat în zonă și de cel puțin o lună este funcțional. „La nivel de Valea Jiului, la gospodării și la blocuri sunt, în momentul de față aproximativ 10.000 de apometre, pe care Apa Serv le gestionează. Nu vor fi montate toate odată. Odată cu realizarea investițiilor pe P.O.S 1 și așa mai departe, acolo unde se extind rețelele de apă, sau unde se reabilitează, apometrele de acest tip fac parte integrantă din aceste proiecte finațate de UE. Ne vom propune și noi să înlocuim apometrele existente”, a mai adăugat și Florin Donisă, șef Serviciul Producție Apa Serv.
Ca să fie citite de la distanță, apometrele trebuie să fie cu telecitire și diferența de preț dintre unul clasic și unul de acest tip este de 50 de euro. Apa Serv va avea în plan schimbarea tuturor apometrelor în anii care urmează.
Actualitate
Cheile Jiețului: Un spectacol natural de iarnă în inima Munților Parâng
Iarna transformă Cheile Jiețului, din județul Hunedoara, într-un peisaj feeric, atrăgând iubitorii de natură și aventură în Rezervația Naturală ce străjuiește versantul drept al Munților Parâng. Situată în apropierea orașului Petrila, această zonă protejată de 10 hectare oferă priveliști spectaculoase, în care sălbăticia devine artă.
Magia iernii în Cheile Jiețului
Cheile înguste cu pereți abrupți, sculptați în timp de apele râului Jieț, își dezvăluie frumusețea unică în timpul iernii. Zăpada care îmbracă stâncile și pădurile, pâraiele ce curg ziua și se transformă în cortine de țurțuri uriași noaptea, oferă un spectacol natural de neegalat.
Peșterile și stâncile sălbatice, acoperite de straturi albe de „zahăr,” par să invite vizitatorii într-o poveste, fiecare pas dezvăluind noi peisaje impresionante. „Cheile Jiețului sunt locul perfect pentru cei care vor să descopere iarna în toată splendoarea ei,” spun reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Jiu.
O comoară naturală de explorat
Parte a Rezervației Naturale Cheile Jiețului, zona reprezintă nu doar un loc de o frumusețe rară, ci și un refugiu pentru biodiversitate. Amplasarea sa pe versantul drept al Parângului, modelat de apele tumultuoase ale râului Jieț, o face o destinație unică pentru turiștii care ajung în regiune.
O invitație de neratat
Vizitatorii județului Hunedoara sunt îndemnați să includă Cheile Jiețului pe lista destinațiilor de iarnă. Fie că își doresc o drumeție liniștită sau o aventură pe traseele naturale, acest loc promite o experiență memorabilă, plină de liniște și frumusețe.
Cheile Jiețului, un colț de paradis în mijlocul iernii, reușesc să captiveze prin spectaculozitatea lor și să îmbine magia naturii cu sălbăticia Munților Parâng.
FOTO: FACEBOOK APELE ROMÂNE JIU
Actualitate
Sezonul de iarnă începe la Straja: 4 instalații funcționale și distracție pe zăpadă din 7 decembrie
Complexul Montana di Straja dă startul sezonului de iarnă 2024-2025 începând cu sâmbătă, 7 decembrie, oferind pasionaților de sporturi de iarnă ocazia să se bucure de pârtii pregătite și instalații funcționale.
Programul de deschidere
Începând cu ora 09:00, iubitorii de schi și snowboard sunt așteptați la baza pârtiei Constantinescu, unde va avea loc deschiderea oficială a sezonului. Evenimentul va continua cu primele urcări ale zilei cu telescaunul 4 Alfa, urmate de coborâri spectaculoase pe traseul prin pădure, care duce către telescaunul 2.
Instalații disponibile
Pentru acest prim weekend de iarnă, patru instalații vor fi operaționale: teleski Constantinescu; telescaun 4 Alfa; telescaun 2; telegondola.
Organizatorii menționează că instalația de nocturnă nu va fi funcțională în acest weekend, însă pârtiile deschise și peisajele spectaculoase promit o experiență de neuitat pentru toți vizitatorii.
O invitație la distracție
Reprezentanții Complexului Montana di Straja încurajează turiștii să participe la deschiderea oficială și să profite de condițiile excelente oferite de stațiune. „Vă așteptăm cu zăpadă, voie bună și trasee pregătite pentru distracție!”, transmit organizatorii.
Stațiunea Straja, recunoscută pentru peisajele sale pitorești și facilitățile moderne, își reconfirmă statutul de destinație de top pentru sporturile de iarnă din România.
FOTO: FACEBOOK COMPLEXUL MONTANA STRAJA
Actualitate
Decolmatarea pârâului Braia: Măsuri pentru prevenirea inundațiilor în Valea Jiului
Sistemul Hidrotehnic Independent Petroșani Apele Române Jiu a realizat, conform Planului Tehnic 2024, lucrarea de decolmatare a pârâului Braia pe o lungime de 56 metri, pentru a mări secțiunea de curgere și a asigura tranzitarea viiturilor.
”Sistemul Hidrotehnic Independent Petroșani Apele Române Jiu a executat în această perioadă, conform Planului Tehnic pe anul 2024, lucrarea “Decolmatare pârâu Braia”. Lucrarea era necesară deoarece, în urma precipitațiilor abundente din ultimii ani căzute în vestul Văii Jiului, au avut loc creșteri semnificative ale debitelor și nivelurilor cursurilor de apă din bazinul hidrografic al Jiului de Vest, fapt care a condus la transportarea materialului solid din amonte și colmatarea albiei pârâului Braia (zona magazin). Decolmatarea cursului de apă amintit se realizează pe o lungime a albiei de 56 metri, scopul acesteia fiind acela de a mări secțiunea necesară curgerii libere a apelor și tranzitarea viiturilor. Principalele volume pentru realizarea lucrării au fost: terasamente = 673 mc; transportul rutier al pământului la 3 km = 566 to”, informează reprezentanții Apelor Române Jiu.
Intervenția a fost necesară din cauza colmatării albiei provocate de materialul solid transportat în urma creșterii debitelor și nivelurilor din bazinul hidrografic al Jiului de Vest, ca urmare a precipitațiilor abundente.
FOTO: FACEBOOK APELE ROMÂNE JIU
-
Actualitatecu o zi in urma
Accident tragic pe DN 68, în apropiere de Hațeg: Un șofer și-a pierdut viața
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Urmărire, încheiată cu un accident, în zona „Uzo Balcan” din Deva. A ajuns cu mașina pe trotuar
-
Actualitatecu 24 de ore in urma
Magia Crăciunului. Brăduți împodobiți de locatari, în scara blocului în care locuiesc, în Deva
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Incidente pe drumurile publice în județul Hunedoara: Viteza, alcoolul și fuga de la locul faptei pun în pericol siguranța circulației
-
Economiccu 2 zile in urma
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,11%, în noiembrie 2024
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Final de an bun pentru administrația din Pestișu Mic
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Dosar penal întocmit de polițiști, sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Screening gratuit pentru scolioză: un pas important pentru sănătatea elevilor din Hunedoara