Actualitate
Hunedoara: Grădinița PN6 primește un nou design artistic
Administrația locală din Hunedoara continuă să investească în sistemul educațional al orașului, aducând o nouă îmbunătățire vizuală unităților de învățământ.
Grădinița PN6 a fost recent „personalizată” cu un desen de mari dimensiuni, integrându-se astfel într-o serie de proiecte artistice realizate în școlile și grădinițele din oraș. Această inițiativă este parte a unui proiect susținut de Primăria Hunedoara, în baza Legii 350/2005, și poartă semnătura echipei Handmade Concept, cunoscută pentru abordarea lor creativă în spațiile educaționale.
”Grădiniţa PN6 intră în rândul unităţilor educaţionale din oraş „personalizate” cu câte un desen de mari dimensiuni. Da, şi de data aceasta este vorba despre o reuşită marca Handmade concept, prin intermediul unui proiect susţinut de Primăria Hunedoara, în baza Legii 350/2005”, informează reprezentanții Primăriei Municipiului Hunedoara.
Acest nou design aduce un plus de culoare și dinamism mediului în care copiii își desfășoară activitatea, contribuind la crearea unui spațiu prietenos și stimulant pentru cei mici. Proiectul subliniază angajamentul administrației locale de a transforma grădinițele într-un loc atractiv și modern, investind în educația și bunăstarea copiilor din comunitate.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA HUNEDOARA
Actualitate
România a câștigat grupa din Nations League
Meciurile grupei C2 din UEFA Nations League s-au încheiat. După meciul cu năbădăi cu Kosovo, în care oaspeții au părăsit spațiul de joc înainte de sfârșitul partidei, la scorul de 0-0, România a jucat, din nou, pe teren propriu.
4-1 cu Cipru
„Tricolorii”, pregătiți de fostul antrenor al Corvinului, Mircea Lucescu, au întâlnit Cipru și s-au impus cu 4-1. România a avut 2-0 la pauză, prin golurile lui Daniel Bîrligea (2) și Răzvan Marin (42). după pauză, ciprioții au redus din handicap, prin Ioannis Pittas (52), dar din minutul 77 au rămas în inferioritate numerică în minutul 77, când Konstantinos Laifis a fost eliminat pentru două cartonașe galbene. România a refăcut diferența pe tabelă prin Răzvan Marin (80), iar tabela a fost închisă de Florinel Coman (83). în celălalt meci al rundei, Kosovo a învins, pe teren propriu, la Pristina, cu 1-0 Lituania, unicul gol fiind înscris în debutul jocului de Muharrem Jashari (5).
Nu pot pierde primul loc
Până la verdictul UEFA pentru meciul cu Kosovo, clasamentul este România 15 puncte, Kosovo 12, Cipru 6 și Lituiania 0, balticii retrogradând în Divizia D. Pe de altă parte, indiferent de verdictul UEFA, România nu poate pierde primul loc și promovarea în Divizia B. Astfel, în cazul cel mai nefericit, al pierderii meciului cu 3-0, România ar depăși Kosovo la număr de goluri înscrise, ambele echipe având același număr de puncte, golaveraj similar și rezultate identice în întâlnirile directe. Dacă se va omologa scorul de pe teren la întrerupere, 0-0, România va avea 16 puncte, iar Kosovo 13. În cazul, firesc, de altfel, în care România va câștiga cu 3-0 la „masa verde”, Reprezentativa țării noastre va câștiga grupa cu maxim de puncte posibile. Singura variantă în care România nu ar mai fi primul loc ar fi aceea în care, pe lângă meci pierdut cu 0-3, „tricolorii” ar fi și depunctați, acest lucru fiind, totuși, greu de crezut. Este de menționat că echipele clasate pe pozițiile secunde din Divizia C vor juca baraj de promovare/retrogradare cu cele de pe locul trei din Divizia B. Locul 1 în grupele UEFA Nations League oferă șanse mari de accedere în play-off-ul pentru Campionatul Mondial de peste doi ani, în cazul în care aceste câștigătoare nu sunt pe primele două locuri în grupele din preliminarii. În cazul în care România va câștiga grupa cu punctaj maxim va fi pe primul loc în clasamentul câștigătoarelor de grupe.
Actualitate
„Caravana Sărbători cu Sănătate” ajunge la Dobra: Testări medicale gratuite pentru locuitori
Asociația Salvital Hunedoara, în colaborare cu Consiliul Județean Hunedoara, Episcopia Devei și Hunedoarei, Protopopiatul Ortodox Român Deva – Parohia Dobra și Primăria comunei Dobra, organizează o acțiune gratuită de testare a sănătății sub denumirea „Caravana Sărbători cu Sănătate”.
Evenimentul va avea loc miercuri, 20 noiembrie 2024, la Căminul Cultural Dobra, începând cu ora 10:00.
Locuitorii vor beneficia de o gamă variată de consultații gratuite: electrocardiograma (EKG) pentru depistarea problemelor cardiace; spirometrie pentru evaluarea sănătății pulmonare; INR (test din sânge) pentru pacienții aflați sub tratament anticoagulant; măsurarea glicemiei și a tensiunii arteriale; hemoglobină glicozilată, pentru evaluarea controlului glicemic; determinarea indicelui braț-gleznă pentru identificarea bolii arteriale periferice; osteodensitometrie pentru măsurarea densității osoase; audiometrie, pentru detectarea problemelor de auz.
Pentru a participa, doritorii trebuie să prezinte buletinul sau cartea de identitate.
Această inițiativă contribuie la îmbunătățirea accesului la servicii medicale de bază și promovează prevenția, în special în comunitățile rurale. Organizatorii invită locuitorii să profite de această oportunitate pentru a-și verifica starea de sănătate înainte de sărbători.
FOTO: FACEBOOK SALVITAL HUNEDOARA
Actualitate
Cod galben de vânt și informare meteo de precipitații și ninsori la munte
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul zilei de miercuri, pentru mai multe județe, printre care și Hunedoara.
“Vântul va avea intensificări în Banat, Crișana, Maramureș, local în Transilvania, în nord-vestul Moldovei și pe litoral, cu viteze în general de 55…65 km/h. La munte vor fi rafale de 70…80 km/h, iar la altitudini mari, cu precădere în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali vor depăși 90 km /h”, a informat ANM.
De asemenea, a fost emisă și o informare meteo de precipitații moderate cantitativ, ninsori la munte și strat de zăpadă consistent, intensificări ale vântului, valabilă în toată țara de miercuri, 20 noiembrie, ora 10:00, până sâmbătă, 23 noiembrie, ora 20:00.
Conform prognozei de specialitate, în intervalul menționat temporar vor fi precipitații în toate regiunile. „În Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și în Dobrogea va ploua și pe arii restrânse vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. În restul regiunilor pe parcursul zilei de miercuri vor fi ploi apoi vor predomina ninsorile. La munte va ninge și local se va depune strat de zăpadă consistent. Se vor acumula cantități de precipitații de 15…25 l/mp, iar cu precădere în vest și la munte, pe arii restrânse acestea vor depăși 30 l/mp. Local și temporar vor fi intensificări ale vântului în toate regiunile, cu viteze în general de 50…60 km/h. La munte, rafalele vor depăși 70 km/h, iar cu precădere în zona înaltă a Carpaților Meridionali, în noaptea de joi spre vineri (21/ 22 noiembrie) și pe parcursul zilei de vineri (22 noiembrie) vor fi rafale de peste 90 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada”, a mai informat ANM.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Doliu în sport: a murit Béla Károlyi!
-
Stiri nationalecu 2 zile in urma
Aparat RMN de ultimă generație, achiziționat cu fonduri europene, pus în funcțiune la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Louis Țurcanu” Timișoara”
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Cercetări efectuate de polițiști la o asociație de protecție a animalelor din Orăștie. Export de câini și pisici cu destinația Franța
-
Stiri nationalecu 20 de ore in urma
ANAF: Contribuabilii mici au obligația de a depune Declarația D406 (SAF-T), de la 1 ianuarie 2025
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 18-24 noiembrie, în județul Hunedoara. Află unde
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Peste o mie de permise de ședere au emis polițiștii de Imigrări Hunedoara, în primele 10 luni ale anului
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Polițiștii, cu ochii pe comercianții de articole pirotehnice. Acțiuni intensificate, în contextul apropierii sărbătorilor de iarnă
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Spectacol de poveste, cu îndrăgiții artiști Ducu Bertzi, Gino și Anca Jilovan, în Ajun de Moș Nicolae, la Deva