Connect with us
Data: 09/01/2025
.

Actualitate

Hunedoara. Încă o victimă a metodei „accidentul”

Publicat

pe

O femeie în vârstă de 72 de ani, din municipiul Hunedoara, a rămas fără 2.500 de lei, bani pe care i-a dat unui escroc ce a pretins că este avocatul ginerelui său. Țeparul nu s-a sfiit, ca după ce a discutat la telefon cu hunedoreanca, să se prezinte la ușa apartamentului acesteia pentru a încasa suma de bani.
Povestea cu care a prins-o în capcană pe hunedoreancă este cea clasică, a accidentului de circulație, în care escrocul pretindea că este implicat ginerele femeii.

Întreaga întâmplare s-a derulat duminică după-masă, jurul orelor 16:00, când o femeie în vârstă de 72 ani, din municipiul Hunedoara, a fost contactată pe telefonul fix de către un bărbat, care s-a recomandat ca fiind „avocatul ginerelui”. Acesta i-a spus femeii că ginerele său a fost implicat într-un accident rutier în urma căruia un minor a fost grav rănit și se află în spital, urmând să fie operat. Odată ce i-a prezentat femeii gravitatea faptelor, escrocul a trecut la partea care îl ardea de fapt, banii. Astfel, i-a spus femeii că trebuie să-i dea suma de 2.500 de lei pentru ca ginerele său „să nu fie arestat”.
După prezentarea poveștii, escrocul a întrebat-o pe hunedoreancă dacă mai are un alt telefon, iar aceasta i-a comunicat mai are un telefon mobil, spunându-i totodată şi numărul. Ulterior, femeia a fost apelată pe acel număr de telefon, de către escroc, care i-a spus să nu închidă telefonul pentru a rămâne contact permanent. În plus, a mai întrebat-o dacă este singură acasă şi dacă a făcut rost de bani. Femeia i-a spus că este singură și are banii.

A preluat banii de la domiciliul victimei

În aceeași zi, jurul orei 17:00, conform înţelegeri telefonice, apelantul – un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani – s-a prezentat la domiciliul hunedorencei şi, fără să intre în locuinţa acesteia, a primit de la femeie suma solicitată, respectiv 2.500 de lei. Ulterior, însă, hunedoreanca a reușit să ia legătura cu ginerele său care i-a spus că nu a fost implicat în niciun accident rutier. Astfel, în jurul orei 20:30, hunedoreanca s-a dus la Poliție, unde le-a povestit oamenilor legii întreaga întâmplare.
În baza plângerii penale, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune şi efectuează cercetări în vederea identificării suspectului şi pentru recuperarea prejudiciului.

Pentru a nu deveni victime ale acestui gen de infracţiuni, poliţiştii recomandă hunedorenilor să fie prudenţi în cazul în care sunt contactați telefonic de persoane necunoscute care susțin că o persoană apropiată a fost implicată într-un eveniment rutier şi solicită o sumă de bani pentru o presupusă „împăcare amiabilă”. „Nu daţi curs respectivei solicitări, în ciuda reacţiei emoţionale de moment. Verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-adevăr într-un eveniment rutier (cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare). În astfel de situaţii, reprezentanţii Poliţiei sau ai Parchetului nu reţin telefoanele mobile. Fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, aparent întâmplător. Este posibil ca acestea să vă urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini. Dacă sunteţi contactat de un „avocat”, care vă apelează în numele unei rude apropiate, şi nu aţi putut verifica veridicitatea informaţiilor, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi în prealabil Poliţia la numărul de urgenţă 112 pentru a vă acorda sprijin”, recomandă polițiștii hunedoreni.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Comunicat de presă – Anunț demarare implementare proiect „DEZVOLTARE HOTEL STRAJA LUPENI”

Publicat

pe

Redactat de

Citeste mai mult ...

Actualitate

L-ați văzut? Bărbat din Vulcan, dat dispărut de fiica sa

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii fac verificări pentru depistarea unui bărbat, în vârstă de 47 de ani, din Vulcan, dat dispărut de fiica sa. Tânăra a cerut ajutorul oamenilor legii, cărora le-a spus că nu a mai putut lua legătura cu tatăl ei dinainte de Crăciun.

„Poliția Municipiului Vulcan a fost sesizată, în data de 09 ianuarie a.c., în jurul orei 13:30, de către o femeie de 24 de ani, cu privire la faptul că nu mai știe nimic de tatăl său, Crăciun Florin Sorin (foto), din data de 21 decembrie 2024. Potrivit verificărilor efectuate de polițiști, hunedoreanul de 47 de ani, domiciliat în municipiul Vulcan, ar fi fost văzut ultima dată de către un bărbat, în ziua de 02 ianuarie a.c., în zona unui magazin din localitate. Când a fost văzut ultima dată, bărbatul purta pantaloni de culoare neagră, cămașă de culoare alb – negru și bocanci de culoare gri-verzui. Polițiștii continuă cercetările și verificările pentru stabilirea tuturor datelor necesare identificării acestuia”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Semnalmente: înălțime 1,50-1,60 metri, părul grizonat, ochi căprui.

Persoanele care pot oferi informații, ce pot duce la depistarea bărbatului dispărut, sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Tarife majorate, de la 1 ianuarie. Cât de scumpă este apa și canalizarea la Deva, comparativ cu alte zone din țară

Publicat

pe

Redactat de

Tarifele pentru apa consumată, dar și pentru canalizare, s-au majorat, de la 1 ianuarie 2025. Operatorul regional de apă a modificat prețul pentru serviciul de furnizare apă/canalizare. Astfel, prețul pentru un metru cub de apă crește la 9,07 lei, fără T.V.A., față de 7,92 lei/mc exclusiv T.V.A cât a fost înainte, iar tariful pentru canalizare – epurare este de 5,62 de lei/metru cub, fără T.V.A., de la 5,14 lei/mc exclusiv T.V.A.

 

Într-o informare publicată pe site-ul companiei, reprezentanții societății arată că, în prezent, Apa Prod Deva implementează „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara” în valoare de 1.354.148.932,51 lei. „Parte integrantă a Contractului de Finanțare a proiectului aflat în derulare este și alinierea la prevederile stabilite în Strategia de tarifare care reprezintă condiția obligatorie de finanțare a proiectelor de investiții în infrastructura de apă realizate din fonduri publice de stat sau europene, astfel că, începând cu data de 01.01.2025, vă informăm că tarifele pentru serviciul de furnizare apă/canalizare se modifică, după cum urmează: Apă potabilă produsă, transportată și distribuită: 9.07 lei/mc, Canalizare – epurare: 5.62 lei/mc. Tarifele nu conțin TVA 9%. Strategia de tarifare prevede ajustarea anuală a tarifelor atât în termeni reali, cât și cu rata inflației, conform deciziei A.N.R.S.C. nr.303/04.12.2024. Vă asigurăm că S.C. APA PROD S.A. Deva depune toate eforturile pentru ca serviciile furnizate utilizatorilor să se ridice la standarde de calitate, în acest sens, atragerea de fonduri nerambursabile fiind esențială pentru îmbunătățirea și eficientizarea activității noastre”, se arată în informarea de pe site-ul companiei, semnată de conducerea Apa Prod S.A. Deva.

Reamintim faptul că, ultima majorare a tarifelor la apă și canalizare, operată de Apa Prod SA Deva, a avut loc în urmă cu un an, la data de 1 ianuarie 2024.

Cea mai scumpă apă din țară, la Buzău

Advertisement

Potrivit datelor publicate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), cel mai mare tarif pentru apa potabilă consumată – 10,06 lei/ mc, se plătește la Buzău, urmat de județul Bacău – 9,88 lei/mc, județele Vaslui, Brăila și Ploiești -9,66 lei/mc, Galați -9,30 lei/mc, Iași – 9,26 lei/mc, Mediaș -9,24 lei/mc, Deva – 9,07 lei/mc, Turda – 9,01 lei/mc, fără TVA.

La polul opus, cel mai mic tarif pentru apa potabilă consumată îl practică operatorul Aquatorontal SRL din județul Timiș – 3,52 lei/mc fără TVA. De asemenea, locuitorii din Orăștie plătesc mai puțin decât cei din Deva pentru apa potabilă consumată, tariful practicat de Activitatea Goscom SA Orăștie fiind de 5,73 lei/mc fără TVA, urmați de cei din Râmnicu Vâlcea – 5,72 lei/mc fără TVA.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate