Connect with us
Data: 24/11/2024
.

Actualitate

Hunedorean urmărit internațional, adus în țară sub escortă din Elveția

Publicat

pe

Polițiștii au adus în țară șase persoane ce aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea sau de arestare preventivă. Printre acestea se numără și un tânăr hunedorean, adus din Elveția.

Hunedoreanul se afla în urmărire internațională pentru tâlhărie, fiind condamnat de Judecătoria Deva la trei ani și o lună de închisoare, potrivit unei informări a Poliției Române.

“În perioada 29 – 30 iulie 2024, Poliţia Română a adus în ţară 6 persoane, ce aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea sau de arestare preventivă. Astfel, la data de 29 iulie a.c., un bărbat, de 59 de ani, din Timiş, a fost escortat din Germania, fiind urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri. Tribunalul Timiş a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă. La data de 30 iulie a.c., a fost adus un bărbat, de 46 de ani, din Botoşani, urmărit internaţional pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere. Acesta a fost adus din Spania, având emis de către Judecătoria Săveni, pe numele lui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an. De asemenea, la aceeaşi dată a fost adus un bărbat, de 36 de ani, din Braşov, urmărit internaţional pentru săvârşirea de infracţiuni de fals. Acesta a fost adus din Marea Britanie, având emis de către Judecătoria Ploieşti, pe numele lui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 6 ani. La aceeaşi dată, un alt bărbat, de 26 de ani, din Hunedoara, a fost escortat din Elveţia, fiind urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. Judecătoria Deva a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 3 ani şi o lună de închisoare. Tot la data de 30 iulie a.c., o escortă a Poliţiei Române a adus un tânăr, de 23 de ani, din Maroc, urmărit internaţional pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere. Acesta a fost adus din Belgia, având emis de către Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, pe numele lui un mandat de arestare preventivă. De asemenea, la aceeaşi dată, un alt bărbat, de 37 de ani, din Galaţi, a fost escortat din Italia, fiind urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri. Tribunalul Constanţa a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani şi 5 luni. Persoanele în cauză au fost încarcerate, în vederea executării mandatelor”, a informat Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).

Actualitate

Măsuri pentru siguranța votului

Publicat

pe

Redactat de

În județul Hunedoara, au fost raportate 14 sesizări privind continuarea propagandei electorale și o sancțiune contravențională pentru vânzarea de băuturi alcoolice la mai puțin de 500 de metri de secțiile de votare. Un angajat al unui bar din Hunedoara a fost avertizat după ce a vândut alcool unui client.

Aproximativ 1.300 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizați pentru siguranța procesului electoral, iar după încheierea votului vor asigura securitatea transportului și depozitării documentelor electorale. Autoritățile mulțumesc personalului pentru gestionarea responsabilă a atribuțiilor.

 

”Centrul Județean de Comunicare Hunedoara a înregistrat, pe lângă cele 14 sesizări privind continuarea propagandei electorale și o sancțiune contravențională pentru comercializare de băuturi alcoolice la mai puțin de 500 de metri față de secțiile de votare.

Astăzi, în jurul orei 17:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au efectuat verificări la un bar din localitate, aflat la mai puțin de 500 de metri de secțiile de votare din zonă, unde au depistat un angajat care ar fi vândut băuturi alcoolice unui client.

Angajatul a fost sancționat cu avertisment.

Advertisement

Vă reamintesc că aproximativ 1.300 de polițiști, jandarmi, pompieri și personal din alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizați astăzi pentru asigurarea climatului de siguranță la nivelul județului Hunedoara, protecția secțiilor de vot și cercetarea sesizărilor cu privire la posibilele incidentele electorale.

După încheierea procesului de vot, efectivele M.A.I. vor avea o nouă misiune: vor asigura securitatea materialelor, a documentelor și a tipizatelor prevăzute de lege pentru desfășurarea procesului electoral, respectiv dosarele sigilate cu rezultatele votării, pe timpul staționării membrilor birourilor electorale ale secțiilor de vot în spațiile puse la dispoziție de autoritățile locale, și pe timpul transportului dosarelor către birourile ierarhic superioare, în vederea centralizării rezultatelor votului.

Le mulțumim tuturor angajaților pentru modul profesionist în care și-au asumat atribuțiile din această zi pentru ca cetățenii să își poată exercita dreptul la vot în condiții de siguranță și legalitate”, informează reprezentanții IPJ Hunedoara.

FOTO: ARHIVĂ

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Prezența la vot – Alegeri prezidenţiale, Tur I: 46,85 la sută dintre hunedoreni au votat până la ora 21:00

Publicat

pe

Redactat de

Prezența la vot în județul Hunedoara în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024 indică un interes moderat al alegătorilor, conform datelor furnizate de platforma oficială de monitorizare a prezenței.

Până la ora 21:00, ora închiderii urnelor, prezența la urne este de 46,85%, dintr-un total de 363.541 de alegători înscriși pe listele permanente.

Distribuția pe categorii de alegători:

  • Alegători care au votat pe listele permanente: 150.707 persoane.
  • Alegători pe liste suplimentare: 17.532 persoane.
  • Alegători care au utilizat urna mobilă: 2.090 persoane.

Repartizarea votanților în județ: Din totalul de 170.329 de votanți, se observă o participare mai ridicată în zonele urbane, cu 120.182 de alegători prezenți la urne, comparativ cu mediul rural, unde au fost înregistrați 50.147 de votanți.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Prezența la vot – Alegeri prezidenţiale, Tur I: 41,62 la sută dintre hunedoreni au votat până la ora 18:00

Publicat

pe

Redactat de

Aproximativ 151.000 de locuitori ai județului Hunedoara, dintre cei 363.541 înscriși pe liste, reprezentând un procent de 41,62 la sută, și-au exercitat dreptul la vot până la ora 18:00, potrivit datelor furnizate, în timp real, de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

Un număr de 134.277 de persoane au votat pe listele permanente, iar 15.053 pe cele suplimentare, urna mobilă fiind solicitată de 2.008 ori.

La nivel național, peste opt milioane de români și-au exprimat opțiunea electorală la alegerile prezidențiale- primul tur, prezența la vot până la aceeași oră, respectiv ora 18:00, fiind de 45,79 la sută, potrivit datelor AEP.

Citeste mai mult ...

Comandat de PNL, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 1124002

Comandat de UCRR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240028

Comandat de AUR-Hunedoara, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240014

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate