Connect with us
Data: 02/07/2024
.

Actualitate

Hunedoreanca Ioana Bodeștean – medalie de bronz la Campionatul European de Box pentru Juniori din Sarajevo

Publicat

pe

Pugilista Ioana Bodeștean, legitimată la Club Sportiv Școlar (CSȘ) Hunedoara, a câștigat medalie de bronz la Campionatul European de Box pentru Juniori, desfășurat în capitala Bosniei Herțegovina, la Sarajevo.

 

Campionatul European de Box pentru Juniori a avut loc în perioada 23 iunie – 1 iulie 2024, la Sarajevo, și a adus la start peste 400 de sportivi din 28 de țări.

Ioana Bodeștean, legitimată la CSȘ Hunedoara, a concurat la categoria 80 kg și a obținut locul III și medalia de bronz, alături de o sportivă din Estonia. Ioana a cedat în semifinală cu o sportivă din Rusia, care a câștigat ulterior Campionatul European. De pregătirea sportivei se ocupă prof. Xenia Jorneac și prof. Marius Butnariu, de la CSȘ Hunedoara.

Sursa foto: Clubul Sportiv Școlar Hunedoara

“Felicitări, Maria Ioana Bodeștean! Felicitări, profesorilor antrenori! Felicitări, CSS Hunedoara! Suntem mândri de această performanță!”, au transmis reprezentanții Primăriei Hunedoara.

România, pe locul 5 în clasamentul pe națiuni

Federația Română de Box a deplasat 19 sportivi (10 fete și 9 băieți) și a cucerit șapte medalii -feminin și masculin, ocupând locul 5 pe națiuni în clasamentul general. Sportivii români au obținut o medalie de aur, o medalie de argint și cinci medalii de bronz, în clasamentul pe națiuni România fiind depășită doar de echipele Rusiei, Armeniei, Irlandei și Angliei.

Advertisement

Sursa foto: Federația Română de Box

Această prestigioasă competiție a reunit pe cei mai buni juniori din Europa, cu vârste cuprins între 15 și 16 ani, iar meciurile s-au desfășurat în sala de sport a Hotelului Hills din Ilidža.

Actualitate

Sportivul hunedorean Nagy Nandor, la Campionatul European de Natație din Lituania

Publicat

pe

Redactat de

Sportivul hunedorean Nagy Nandor participă, alături de echipa României, la Campionatul European de Natație din Lituania. Nagy Nandor, de la Club Sportiv Școlar (CSȘ) Hunedoara, va concura la probele de 200, 400 și 800 m liber.

Campionatul European de Înot pentru Juniori se desfășoară în perioada 2-7 iulie, la Vilnius, în Lituania. Competiția reunește sportivi din întreaga Europa care se vor întrece, în cele șase zile, în Bazinul de Înot – Lazdynai.

Din lotul de 24 de sportivi pe care Federația Română de Natație și Pentatlon Modern (FRMPN) îi deplasează la Vilnius pentru a reprezenta România, se află și Nagy Nandor, de la CSȘ Hunedoara, sportiv pregătit de prof. Anca Băjan.

Sursa foto: CSȘ Hunedoara

“Succes Nandy! Succes prof. Anca Băjan! Mult succes tuturor sportivilor! Hai, România! Hai, CSS Hunedoara!”, au transmis reprezentanții Clubului Sportiv Școlar Hunedoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

CSM Deva, pepinieră de jucători pentru fotbalul profesionist

Publicat

pe

Redactat de

Tânărul fotbalist de la CSM Deva, Enrik Casian a semnat, astăzi, transferul la Clubul AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, clasificat la nivel național ca și academie de fotbal.

“Enrik evoluează de doi ani la Clubul Sportiv Municipal Deva, la Centrul de Copii și Juniori al secției de fotbal, în grupa pregătită de antrenorii Gabriel Constantin și Constantin Vișan. Este un tânăr talentat, cu rezultate deosebite care l-au făcut remarcat de către clubul profesionist de fotbal din Miercurea Ciuc care evoluează în prezent în Liga a II-a. Administrația publică locală deveană și conducerea CSM Deva sunt mândre de juniorul Enrik Casian. Suntem convinși că va face performanță și va avea o carieră de succes în fotbalul românesc. Îl felicităm pe acest tânăr minunat pentru dăruirea cu care practică fotbalul și pentru munca depusă până acum. Ținta noastră este ca CSM Deva să devină o pepinieră pentru loturile de fotbal ale României”, au transmis reprezentanții Primăriei Deva.

Sursa foto: Primăria Deva

Citeste mai mult ...

Actualitate

Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată în județ, până mâine dimineață

Publicat

pe

Redactat de

Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu valabilă pentru mai multe județe, printre care și Hunedoara, începând din această dimineață (2 iulie), de la ora 10:00, până mâine dimineață, la aceeași oră.

 

Conform prognozei de specialitate, în intervalul menționat, vor fi perioade cu averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii, cu viteze la rafală de 70…90 km/h, descărcări electrice și grindină. grindină de medii și posibil mari dimensiuni și averse torențiale. În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50…70 l/mp.

Recomandări din partea ISU Hunedoara

În cazul producerii unei furtuni, respectați următoarele măsuri:

Advertisement

-întrerupeți orice activități în aer liber

-dacă vă suprinde furtuna, intrați în casă, într-o construcţie sau într-un autoturism pentru a nu fi loviți de obiecte, pomi/crengi, stâlpi

închideți bine ferestrele şi uşile

-dacă vă aflați într-o zonă deschisă (câmp, plajă, o ambarcaţiune pe apă), așezați-vă ghemuit, puneți mâinile pe urechi şi pe cap, iar capul între genunchi

-evitați obiectele înalte, precum un copac izolat în zonă deschisă, câmpuri, plaje sau ambarcaţiuni pe apă, orice obiecte metalice, precum utilaje agricole, echipamente de fermă, motociclete, biciclete

Advertisement

-dacă vă aflați în pădure, căutați adăpost într-o zonă în care sunt copaci mai puţin înalţi

-dacă sunteți într-o zonă deschisă, mergeți spre o zonă joasă, precum o vale

-dacă vă aflați pe un lac, ajungeți la mal de urgenţă şi adăpostiți-vă!

-evitați drumurile inundate (mers, șofat)

-aveți grijă la firele de curent electric căzute (mai ales în apă), la poduri avariate parțial sau total, la arbori sau clădiri afectate de furtună.

Advertisement

Accesează https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU, pentru a afla cum să acționezi înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență.

Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate