Connect with us
Data: 17/04/2025
.

Actualitate

Hunedoreanca Mariana Risipitu, maestră a țambalului, dar și un solist vocal desăvârșit

Publicat

pe

Se trage dintr-o familie de muzicieni și cântă la țambal de când era doar o copilă, și nu oricum, ci la modul cel mai profesionist. Hunedoreanca Mariana Risipitu (foto), căci despre ea este vorba, este printre puținele artiste din România care știe să mânuiască acest dificil instrument muzical, însă, ceea ce o face unică este faptul că poate să împletească interpretarea vocală cu virtuozitatea țambalului, în același timp.

Solist vocal și instrumentist, Mariana Risipitu aduce voia bună în sufletele și pe chipurile oamenilor, pe scenă, în săli de spectacole, sau la evenimente particulare, prin vocea sa și iscusința cu care mânuiește ciocănelele pe corzile instrumentului său: țambalul.

Are ani de carieră muzicală în spate” și a încântat audiența prin profesionalismul ei, reușind, cu ușurință să intre în sufletele oamenilor, indiferent de zona folclorică. Artista, în vârstă de 44 de ani, din Hunedoara, are un repertoriu vast, ca solist vocal. Abordează o paletă largă de genuri muzicale, de la folclor autentic, din Ardeal, Banat și toate celelalte regiuni ale țării până la melodii grecești, sârbești, cover-uri și chiar și jazz. De-a lungul anilor, a avut colaborări cu mai multe ansambluri folclorice din țară, fiind angajată cu statut de profesionist, ca și solist -instrumentist, la Ansamblul Folcloric „Transilvania” din Baia -Mare și „Cindrelul Junii Sibiului” din Sibiu.

Povestea cu țambalul a început pe la vreo cinci ani

Mentorul artistei a fost tatăl său, maestrul la țambal Mircea Risipitu.

Avea în jur de cinci -șase anișori când a prins drag de acest instrument muzical greu -și la propriu și la figurat. Tatăl său, Mircea Risipitu, țambalist fiind la Ansamblul Profesionist „Hațegana” al Casei de Cultură din Hunedoara, i-a fost mentor, insuflându-i această pasiune pe care o au puține reprezentante ale sexului frumos. „Îl vedeam pe tata pe scenă, în spectacole. El era angajat la Ansamblul Profesionist „Hațegana” și făceau des repetiții la Clubul Siderurgistul, iar eu îl însoțeam de multe ori. Îmi doream foarte mult să învăț și eu să cânt la țambal”, își amintește Mariana Risipitu.
Inițial, și-a început cariera de muzician cu vioara în mână, însă nu „s-a lipit” de acest instrument. Vroia să cânte la țambal. Și atât, chiar dacă era doar un copil, pe vremea aceea. Fratele său, actualmente violonistul Florin Risipitu, învățase deja cum să mânuiască acest instrument complex, dar după o vreme au ales „să facă schimb”. „Fratele meu glumea atunci și îmi spunea că de aceea ne-a inversat tata instrumentele, ca să aibă cine să îmi care țambalul (n.red. râde). Și uite așa, el a devenit violonist, iar eu sunt instrumentist, pe lângă solist vocal”, adaugă Mariana Risipitu.

Mariana Risipitu alături de fratele său, violonistul Florin Risipitu.

Pe la 12 ani, a început să colaboreze și ea cu ansamblul folcloric de la Hunedoara și să cânte și la pian, cât și vocal, mergând în paralel cu aceste două meserii: instrumentist (țambal și clape) și solist vocal. De-a lungul timpului, a avut colaborări cu nume grele din domeniu și a acompaniat artiști consacrați, printre care Irina Loghin, Sofia Vicoveanca, Laura Lavric, Petrică Mîțu, Stoian, Mariana Anghel și mulți alții.

Mariana Risipitu cântă la țambal și, în același timp, și cu vocea, fiind singurul artist din România, care poate face acest lucru. Hunedoreanca povestește cât de dificil este să combine interpretarea vocală cu cea la un instrument atât de pretențios, cum este țambalul. „Este foarte dificil! Necesită multă experiență practică, însă, este foarte frumos! (…) Oamenii nu prea știu că eu sunt și solist vocal de foarte mulți ani. M-au văzut la televizor doar cu țambalul, la care este o adevărată plăcere să cânți, doar că este greu de transportat, tot timpul este o problemă…”, mai spune Mariana Risipitu.

Artista împreună cu soțul ei, Marcel Raț, supranumit și „acordeonistul de aur al Ardealului”.

Pasiunea pentru țambal a purtat-o prin mai multe țări ale lumii, printre care China, Franța sau Spania. „Prima mea colaborare am avut-o la Hunedoara, la „Hațegana”. Mergeam împreună cu tata și intram în spectacole cu țambalul. Așa m-am perfecționat. (…) M-am angajat direct la Baia -Mare, la profesioniști. Am stat acolo o perioadă relativ scurtă, după care am revenit acasă. Am ajuns la „Cindrelul”, plecând cu Junii Sibiului în China, unde am stat cam patru luni și jumătate. Se întâmpla prin 1996”, își mai amintește hunedoreanca. La Junii Sibiului l-a cunoscut pe soțul ei, Marcel Raț, supranumit și „acordeonistul de aur al Ardealului”.

A jucat în „Natasha” by Cehov

Pe lângă cariera muzicală, Mariana Risipitu a cochetat și cu teatrul. A jucat în comedia „Natasha” by Cehov, spectacol în regia lui Florin Covalciuc, scenografia aparținându-i managerului Teatrului de Artă Deva, Mihai Panaitescu. Pe scenă, a interpretat rolul „Ludmilei”, alături de soțul său, acordeonistul Marcel Raț, care a intrat în pielea lui „Sasha”. „A fost o experiență extraordinară pe care mă bucur, din suflet, că am avut-o. (…) „Am fost într-o emisiune la Corina Chiriac și l-am sărbătorit pe maestrul Dumitru Lupu -Dumnezeu să îl odihnească! – unul dintre cei mai mari compozitori ai României – compozitorul şlagărelor „Hai, vino iar în gara noastră mică“ sau „Ce mult te-am iubit”. Dumnealui a simțit atunci nevoia să vorbească și a spus câteva lucruri care mi-au rămas în minte și care s-au adeverit ulterior: <Sunt sigur că veți străluci pe firmamentul muzicii lăutărești și al folclorului românesc! Aveți și valențe actoricești>, a spus și, iată că, după câțiva ani mi s-a oferit ocazia să joc într-o piesă. Nu sunt actor, nu m-aș vedea în lumea teatrului, este un hobby. Pasiunea mea rămâne tot țambalul”, mărturisește, zâmbind, artista din Hunedoara.

Advertisement

Pe lângă cariera artistică, Mariana Risipitu realizează și emisiuni folclorice, fiind colaboratoare a mai multor posturi, printre care și Etno TV unde este realizator al emisiunii „Banatu-i fruncea și Ardealu-i mincea”. Prima apariție pe micul ecran a avut-o încă de mic copil, când apărea în emisiunile „Tezaur folcloric” ale Mărioarei Murărescu.

Proiecte mărețe de viitor

Artista din Hunedoara are planuri mărețe pentru viitorul apropiat. Aceasta pregătește un proiect grandios, „născut” din dorința de -i pune mai mult în lumină pe artiștii hunedoreni. „Este vorba despre un mega-proiect artistic care va ridica județul Hunedoara la cel mai înalt nivel. Îmi doresc să se pună mai mult preț pe noi, artiștii hunedoreni. Este un proiect de -al meu, de suflet, derulat în parteneriat cu Teatrul de Artă Deva și, implicit, cu susținerea managerului Mihai Panaitescu. Însă, am nevoie și de sprijinul factorilor responsabili de la „Cultură” și al celor din conducerea județului și sper să îl și primesc”. În același timp, în toamnă, Mariana Risipitu urmează să scoată pe piață alte două albume, între care unul de folclor autentic românesc, al doilea fiind unul vocal-instrumental, cu un repertoriu vechi și autentic lăutăresc. De asemenea, intenționează să plece într-un turneu în Statele Unite ale Americii pentru a-i încânta pe românii stabiliți peste ocean. „Sper ca cele două albume, pe care urmează să le lansăm, să fie o plăcere pentru iubitorii de gen și, sincer, abia aștept să le putem oferi publicului din România și din străinătate. Urmează și un turneu în America pe care dorim să îl susținem pentru a promova instrumentele noastre autentice și să cântăm pentru românii de acolo”, a mai spus artista hunedoreancă.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Trei persoane rănite, în urma unui accident produs la ieșirea din sensul giratoriu din Sântuhalm spre Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs, în această după -amiază, în municipiul Deva, la ieșirea din sensul giratoriu din Sântuhalm, spre Hunedoara.

„Pompierii Detașamentului Deva au acționat de urgență, atât cu echipaje de intervenție, cât și cu două echipe SMURD, coordonate de medic. La fața locului a fost direcționat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara. Accidentul s-a produs în urma coliziunii dintre două autoturisme, în care se aflau, în total, patru persoane de sex masculin. Pentru una dintre acestea, rămasă blocată într-unul dintre autovehicule, pompierii din Deva au intervenit cu rapiditate și profesionalism, folosind tehnica din dotarea autospecialei de intervenție dotată cu modul de descarcerare. După extragerea din autoturism a bărbatului rămas încarcerat, salvatorii l-au predat echipajelor medicale, conștient și într-o stare stabilă. Pentru celelalte două persoane rănite a fost nevoie de acordarea primului ajutor medical de urgență de către echipajele medicale sosite la locul evenimentului rutier. Cele trei persoane rănite au fost transportate la UPU Deva, iar colaborarea foarte bună dintre cele  trei echipaje medicale (două SMURD și unul SAJ) a redus atât timpul necesar acordării primului ajutor, cât și cel pentru pregătirea și transportul acestora la spital, unde acum se află sub îngrijire medicală de specialitate”, a informat Lucian Morogan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Echipajul care a intervenit urgent pentru descarcerare. Sursa foto: ISU Hunedoara

 

 

Cum s-a produs accidentul

Potrivit polițiștilor, din primele cercetări a reieșit că evenimentul rutier s-a produs după ce șoferul uneia dintre cele două mașini implicate ar fi încercat să întoarcă peste marcajul cu linie dublă continuă.

„Astăzi, în jurul orei 16:25, un accident rutier a avut loc pe Drumul Județean 687, în localitatea Sântuhalm, județul Hunedoara. Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din comuna Romos, aflat la volanul unui autoturism ar fi  încercat să efectueze un viraj de întoarcere peste marcajul longitudinal dublu continuu, pe direcția Deva – Hunedoara. Manevra acestuia a fost surprinsă de un autoturism condus  de un tânăr de 28 de ani, din Hunedoara, care nu a mai putut evita impactul. În urma coliziunii, trei persoane au fost rănite ușor și au primit îngrijiri medicale. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Advertisement

Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă și continuă verificările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Închideri de circulație la Deva, în Noaptea de Înviere

Publicat

pe

Redactat de

Circulaţia rutieră pe strada Avram Iancu, din municipiul Deva, va fi închisă în noaptea de Înviere, în zona Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae”.

“Cu ocazia Praznicului Învierii Domnului, eveniment religios care se va desfășura în noaptea de sâmbătă, 19 aprilie spre duminică, 20 aprilie 2025, Episcopia Devei şi Hunedoarei va amplasa un podium pe partea carosabilă a străzii Avram Iancu, în faţa Catedralei Episcopale Sfântul Ierarh Nicolae.

Având în vedere acest lucru, circulaţia rutieră va fi închisă din data de 19 aprilie 2025, începând cu ora 12:00 până în data de 20 aprilie 2025, la ora 4:00, pe următorul tronson de drum:

– Strada Avram Iancu până la intersecţia cu Bulevardul Decebal

– Strada Avram Iancu până la intersecţia cu Strada Andrei Şaguna

Advertisement

Totodată, pentru buna desfășurare a evenimentului religios, se va restricționa accesul auto, sâmbătă, 19 aprilie 2025, începând cu ora 8:00, pe banda 1 de circulație din fața Catedralei.

Primăria Municipiului Deva și Episcopia Devei şi Hunedoarei vă mulțumesc pentru înțelegere”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Deva.

Sursa foto: Primăria Deva
Citeste mai mult ...

Actualitate

Precizări cu privire la situația Barajului de la Valea de Pești. „Nu există niciun pericol”

Publicat

pe

Redactat de


 

Barajul Valea de Pești funcționează în parametri normali și nu există niciun pericol pentru populație sau infrastructură. Toate măsurile necesare pentru menținerea siguranței în exploatare au fost deja implementate, iar structura barajului nu este afectată, a anunțat Administrația Națională Apele Române.

Construit în 1973, barajul asigură alimentarea cu apă potabilă și industrială a localităților din Valea Jiului și este supravegheat permanent, conform normelor aplicabile barajelor de importanță majoră (categoriile A și B). În urma precipitațiilor abundente din 28-29 martie (93,5 l/mp), s-a observat o creștere temporară a infiltrațiilor prin sistemele de drenaj, până la 60 l/s. Acest fenomen a fost cauzat de activarea unor fisuri vechi din masca de etanșare, accentuate de îmbătrânirea materialului”, arată reprezentanții Administrației Naționale Apele Române.

Potrivit sursei citate, ca măsură de precauție, nivelul apei din acumulare a fost redus controlat cu aproximativ trei metri. Astfel, infiltrațiile au revenit în limitele de siguranță, iar barajul se află într-o stare de echilibru stabil.

Advertisement

Nu s-au înregistrat deteriorări structurale și, chiar în condiții de viitoare ploi intense, nu există riscul cedării barajului. Pentru a elimina complet vulnerabilitățile, autoritățile vor demara lucrările de reabilitare a măștii de etanșare, prin montarea unei soluții moderne din geocompozit de PVC, deja aprobată în planurile tehnico-economice. Instituțiile implicate – Administrația Națională ”Apele Române” prin Administrația Bazinală de Apă Jiu și Sistemul Hidrotehnic Independent Petroșani, alături de Consilul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Hunedoara – continuă monitorizarea 24 h din 24 ( și 7 zile/7) și aplică toate măsurile necesare pentru protejarea locuitorilor și continuitatea alimentării cu apă. Populația este rugată să consulte doar surse oficiale de informare și să ignore zvonurile sau informațiile neverificate”, mai arată reprezentanții Administrației Naționale Apele Române.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Hunedoara s-a întrunit, miercuri, într-o ședință extraordinară pentru a analiza și a dispune măsuri urgente în vederea exploatării în siguranță a barajului lacului de acumulare Valea de Pești, situat în apropierea localității Câmpu lui Neag, din Valea Jiului.

Reprezentanții Instituției Prefectului -Județul Hunedoara au făcut, astăzi, declarații în legătură cu măsurile stabilite de către CJSU Hunedoara, întrunit în ședință în cursul zilei de ieri, 16 aprilie, și au adus câteva clarificări referitoare la aceste măsuri.

Măsurile stabilite în cadrul acestei reuniuni fac parte dintr-un demers, normal, firesc, de prevenire a unor eventuale situații potențial generatoare de situații de urgență. Reiterăm faptul că, pentru efectuarea lucrărilor de reparație și întreținere a unor astfel de construcții hidrotehnice sunt necesare întocmirea unui set de documente, astfel că hotărârea adoptată ieri în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de urgență se încadrează în lista de documente pentru obținerea autorizațiilor necesare efectuării lucrărilor. Fisurile apărute în masca de etanșare din beton asfaltic sunt cauzate de îmbătrânire, acest fapt ducând la pierderea elasticității măștii asfaltice. Ținând cont de îmbătrânirea măștii asfaltice (52 ani de exploatare), de regimul pluviometric deficitar din ultimii ani, de fenomenul de îngheț-dezgheț repetat, la nivelul barajului sunt prezente și se dezvoltă permanent fisuri în partea superioară a acesteia”.

Instituția Prefectului – Județul Hunedoara a afirmat că se va asigura ca, în regim de urgență, să promoveze către instituțiile abilitate toate recomandările stabilite în cuprinsul avizului de funcționare a barajului eliberat la începutul anului 2024.

Advertisement

Autorizația de funcționare este eliberată pentru o perioadă determinată de 5 ani, începând cu anul 2024, urmând ca, ulterior, să fie efectuate lucrările de reabilitare a măștii asfaltice.

Prefectul județului Hunedoara, Constantin Fulga: „Nu se pune problema ca populația să fie în pericol”

Prefectul județului Hunedoara, Constantin Fulga, a declarat că nu se pune problema ca populația să fie în pericol și a explicat că au apărut câteva fisuri în masca asfaltică, nu în baraj. „Este exclus să spunem că se poate prăbuși barajul. Atât timp cât un expert a venit și s-a dat o autorizație pentru funcționarea barajului, din 2024 până în 2029, este exclus să vorbim despre prăbușirea barajului. Acest baraj va putea funcționa, probabil, 50 -100 de ani fără nicio problemă. Este vorba doar despre masca asfaltică în care au apărut fisuri și la care trebuie făcute lucrări de reabilitare. Aceste lucrări au fost stabilite, inclusiv, de expertul care a venit și a expertizat construcția hidrotehnică și a dispus ca măsuri ulterioare aceste reparații, după ce s-a dat autorizația de funcționare. Aceste lucrări nu pot să estimez când vor începe. Știu că au fost începute demersurile pentru a se face o evaluare a costurilor. Apele Române, la nivelul județului Dolj, care sunt ordonatori de credite, vor face un Proiect de Hotărâre de Guvern, care va fi înaintat ministerului de resort. Mai repede de șase luni – un an nu se pot începe aceste lucrări. Populația nu are de suferit chiar dacă vor începe aceste lucrări de anvelopare sau de refacere a acestei măști asfaltice. În cadrul CGSU -ului am discutat despre posibilitatea ca cei de la Apa Serv să poată să continue alimentarea cu apă potabilă și apă menajeră a tuturor cetățenilor din Valea Jiului, fără ca aceștia să aibă de suferit. (…) Nu se pune problema, repet, ca populația să fie în pericol din cauza acestor fisuri”, a declarat prefectul județului Hunedoara, Constantin Fulga.

Citeste mai mult ...

ANGAJARE

Alpaccess angajeaza schelari in Deva. Oferim: contract pe durata nedeterminata, tichete de masa. Relatii la telefon: 0752.421.764.

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate