Actualitate
Hunedoreanul Cristian Deaconescu a dat fotbalul pe munca de jos
Fostul component al Mureşului Deva şi Jiului Petroşani a renunţat la cariera de fotbalist pentru un salariu mai bun în Anglia
Nivelul extrem de scăzut la care a ajuns fotbalul românesc, în special în plan financiar, i-a determinat pe mulţi jucători să se reorienteze pentru a supravieţui. Simpul fapt de a evolua în eşalonul doi sau trei fără a vedea un ban lungi perioade de timp nu ţine de foame, astfel că mulţi fotbalişti români şi-au încercat norocul în alt domeniu, în străinătate.
Este şi cazul lui Cristian Deaconescu, fostul jucător de Liga a II-a care a apărat culorile echipelor Minerul Lupeni, Mureşul Deva sau Jiul Petroşani. După ce echipa fanion a Văii Jiului a renunţat la eşalonul al treilea, fotbalistul de 28 de ani a spus şi el pe moment pas sportului pe care îl îndrăgeşte atât de mult.
Dezamăgit de nivelul fotbalului românesc
La 28 de ani, în fotbal se spune că ar trebui să fii în momentul de vârf al carierei. E o vârstă matură pentru un fotbalist, care ar putea trăi şi chiar şi-ar putea asigura un viitor din sportul rege. Dar la nivelul în care a ajuns fotbalul românesc în acest moment, cu probleme financiare inclusiv la Liga I darămite în eşaloanele inferioare, să trăieşti decent doar din acest sport înseamnă că ai avut noroc.
Unul din fotbaliştii despre care se poate spune că nu a avut noroc este Cristian Deaconescu, cel care, până în iarnă, a evoluat pentru Jiul Petroşani. Jucase până la nivelul Ligii a II-a cu Minerul Lupeni şi Mureşul Deva şi cunoscuse perioade mai bune decât a avut la ultima sa echipă. Problemele financiare ale Jiului l-au determinat pe patronul Alin Simota să renunţe atât la Liga a III-a, cât şi la jucătorii cu experienţă, printre care se afla şi Deaconescu. Dezamăgit de greutăţile financiare pe care le-a întâmpinat la ultima sa echipă, fotbalistul de 28 de ani a hotărât să spună stop. „Am prins un tur bun la Deva şi când îmi mergea bine echipa s-a desfiinţat. Am venit la Jiul şi am întâmpinat aceleaşi piedici, pierzând şi o grămadă de bani. Am văzut ce probleme sunt în ţară şi am zis că ajunge. Am fost extrem de dezamăgit”, explică Deaconescu momentul hotărârii de a renunţa la fotbal.
Lucrează ca vopsitor
Şi ce poate face un fotbalist care renunţă pur şi simplu la lucrul pe care ştie să-l facă cel mai bine? Se reorientează pentru că nu are de ales. Jucătorului originar din Lupeni i s-a ivit o ocazie pentru a munci în Anglia, pe bani mult mai mulţi decât ar fi câştigat din fotbal. „Aş fi putut să mai joc după ce s-a desfiinţat Jiul, tot în Liga a III-a, dar am zis că nu are rost. Tot la acest nivel şi departe de casă, nu m-a interesat. Un amic mi-a oferit şansa pentru o slujbă de trei luni aici în Anglia şi am zis, de ce nu? Am o prietenă, avem împreună un băieţel, trebuia să-mi întreţin familia”, spune fostul fotbalist. Astfel, în ultimul timp acesta a lucrat ca vopsitor, sau painter cum se spune acolo, în capitala Regatului Unit. Faptul că este plătit cu 50 de lire pe zi, aproximativ 1.000 de lire pe lună a fost principala motivaţie pentru care a acceptat să muncească departe de familia sa. „Nu este o muncă grea, fizic nu am probleme, mai greu îmi e psihic pentru că sunt departe de familia mea. Am noroc că mai joc şi fotbal, la nivel de amatori, de două ori pe săptămână şi astfel trece timpul mai repede. Oricum, banii ăştia nu-i câştigam în România jucând fotbal”, precizează cel pe care colegii îl porecliseră „Dia”.
Familia, pe primul plan
Chiar dacă momentan este rupt de fotbalul de performanţă nu înseamnă că l-a uitat şi că nu şi-ar dori să revină în competiţiile oficiale, deşi e realist şi recunoaşte că e greu. „Când ieşi din circuit e greu să mai revii. Dar, sincer mi-e dor de fotbal. Am fost la un meci între West Ham şi Newcastle şi când am văzut ce atmosferă era pe stadion mi s-a făcut pielea de găină. Îmi venea să mă apuc din nou de fotbal”, poveşteşte Cristi Deaconescu (foto mic, pe Upton Park din Londra). Luna viitoare se va întoarce în România şi va lua o decizie privind viitorul său, principala hotărâre fiind că nu mai vrea să stea departe de familie. „Voi vedea ce voi face când voi reveni în România. În primul rând voi petrece cât mai mult timp cu băieţelul meu Ianis, care ştie că sunt plecat să joc fotbal. Oricum, nu mă voi mai despărţi de familia mea. Am opţiune să revin în Anglia, dar o voi face doar împreună cu ei”, încheie fostul jucător hunedorean.
Actualitate
CCR a respins cererea de anulare a primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Turul al doilea, pe 8 decembrie
Curtea Constituțională a României (CCR) a respins cererea de anulare a primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Cel de-al doilea tur de scrutin va avea loc duminică, 8 decembrie.
“În ziua de 2 decembrie 2024, în cadrul controlului pentru respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, conferind efectivitate competențelor înscrise în Constituția României, precum și în respectul votului popular exprimat în primul tur al alegerilor prezidențiale din anul 2024, judecătorii constituționali au hotărât, cu unanimitate de voturi:
– respingerea ca neîntemeiată a cererii de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024, formulată de Cristian Vasile Terheș;
– confirmarea și validarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României, în cadrul primului tur de scrutin din 24 noiembrie 2024;
– organizarea celui de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea Preşedintelui României în ziua de duminică, 8 decembrie 2024, la care participă domnul Călin Georgescu şi doamna Elena-Valerica Lasconi, în această ordine. Hotărârile sunt definitive și general obligatorii.
Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se arată într-un comunicat de presă al CCR.
Actualitate
Ultima oră: Călin Petru Marian (PNL) devine senator de Hunedoara
Potrivit ultimelor rezultate, Partidul Național Liberal va avea trei parlamentari în județul Hunedoara: doi deputați – Vetuța Stănescu și Daniel Răducanu, și un senator – Călin Petru Marian.
Aceste date rezultă după centralizarea a 99,99 la sută dintre secții de vot.
Călin Petru Marian, fost prefect al județului Hunedoara în perioada 2020-2024, a deschis lista pentru Senat din partea PNL Hunedoara, la alegerile parlamentare din 1 decembrie.
Reamintim că, structura noului Legislativ al țării include nouă parlamentari hunedoreni: șase deputați și trei senatori.
Actualitate
Acțiuni ale AJF Hunedoara
La Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara este activitate intensă. AJF Hunedoara desfășoară acțiuni interesante în zilele următoare.
Campionatul județean de futsal
În ordine cronologică, prima este Campionatul Județean de futsal, la masculin și feminin. La masculin se vor organiza campionate pentru seniori și juniori U17, iar la feminin vor fi două grupe valorice. Data limită de înscriere pentru echipele doritoare este 15 decembrie.
Gala fotbalului hunedorean
Pe 19 decembrie, începând cu ora 17:00, la Facultatea de Inginerie din Hunedoara, AJF va organiza “Gala fotbalului hunedorean”, manifestare ajunsă la cea de-a doua sa ediție. “Gala este dedicată recunoașterii valorilor din fotbalul hunedorean. Vor fi acordate distincții importante, precum Jucătorul anului, Tinere Talente, Antrenorul Anului, Golgeterul sezonului, Fair – play, Solidaritate și ssperanță, dar și premii pentru susținerea comunității și parteneriate de succes. Este mai mult decât o gală – este o celebrare a pasiunii, talentului și dedicării care transformă fotbalul într-un adevărat spectacol și un liant al comunității noastre. Vă așteptăm cu drag să fim împreună martori ai acestor momente de excelență”, au transmis cei de la AJF Hunedoara.
-
Actualitatecu 9 ore in urma
Posibilii parlamentari ai județului Hunedoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
“Ziua Națională a României”: Ceremonial public la Cimitirul Eroilor, de pe strada Călugăreni, din Deva
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Procesul de renumărare a voturilor din județul Hunedoara, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, finalizat
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Noul sens giratoriu de pe DN 66, din orașul Hațeg, finalizat
-
Actualitatecu o zi in urma
Incendiu la un autoturism care se deplasa pe DN 66, în apropiere de Hațeg
-
Actualitatecu 3 ore in urma
Ultima oră: Călin Petru Marian (PNL) devine senator de Hunedoara
-
Actualitatecu o zi in urma
„Ziua Națională a României”, marcată la Deva. Ceremonial public la Cimitirul Eroilor
-
Actualitatecu o zi in urma
Alegeri parlamentare 2024| 22,16 la sută, prezența la vot în județul Hunedoara, la ora 13:00