Connect with us
Data: 11/01/2025
.

Actualitate - Eveniment

Hunedoreanul Mircea Rednic, posibil selecţioner

Publicat

pe

Campionatul European de fotbal din Franţa, competiţie care se desfăşoară în aceste zile, şi-a consumat deja şi prima fază eliminatorie.

Sita a început să cearnă din ce în ce mai mult la EURO 2016, dintre cele 24 de competitoare prezente la start mai rămânând doar opt care să lupte pentru cucerirea titlului continental.

Să ne bucurăm?

După faza sferturilor de finală avem o mare surpriză, Islanda trecând de Anglia cu scorul de 2-1, „vikingii” urmând a întâlni ţara – gazdă, fosta adversară a României din grupe, dar francezii au avut mult de muncit ca să treacă, tot cu 2-1, de Irlanda. Cealaltă echipă calificată din grupa României, care a terminat pe ultimul loc, după înfrângerea în faţa Albaniei, Elveţia, a pierdut calificarea în sferturile de finală după penalty-uri, fiind învinsă, cu 6-5 de către Polonia, viitoarea adversară a „tricolorilor” din preliminariile Campionatului Mondial din 2018, care se va desfăşura în Rusia. În faza sferturilor de finală, polonezii vor întâlni Portugalia, lusitanii, după o calificare chinuită din grupe, cu trei egaluri, trecând, fără a străluci, de o echipă care impresionase până atunci, Croaţia, la limită, cu 1-0, după prelungiri. Au părăsit competiţia, dar cu fruntea sus, şi celelalte două adversare ale României din preliminarii, Ungaria şi Irlanda de Nord. Ungaria a pierdut cu 4-0 în faţa Belgiei, dar scorul a fost prea mare faţă de situaţia din teren. Belgienii vor întâlni, în sferturile de finală, Ţara Galilor, care a trecut, la limită, cu 1-0, de Irlanda de Nord. În ultimul sfert de finală se vor întâlni Germania, care a depăşit, logic, Slovacia, cu 3-0, şi Italia, care a câţtigat marele derby al optimilor cu Spania cu scorul de 2-0. Unii poate s-au bucurat de eşecurile adversarelor României, dar înfrângerile acestora au venit într-o fază a competiţiei în care „tricolorii” nu au ajuns.

O soluţie la îndemână

Advertisement

La naţionala României este cert că Anghel Iordănescu nu va mai continua ca selecţioner, iar Federaţia îi caută înlocuitor, nefiind exclusă aducerea unui antrenor străin, variantă, însă, mai puţin agreată de lumea fotbalului din România. Nume vehiculate pentru a ocupa postul de selecţioner sunt multe, dar prea puţine sunt şi eligibile, mai toţi dintre antrenorii la care se făcea referire având angajamente. Practic ar fi doi antrenori disponibili, Ladislau Boloni şi Mircea Rednic. Boloni a mai condus echipa naţională, între 2000 şi 2001, fiind singura lui perioadă când a profesat în ţară, avându-l ca secund pe Mircea Rednic, cei doi fiind buni prieteni, în rest antrenând în Franţa, Portugalia, Belgia, Grecia şi în zona Golfului Persic. Mircea Rednic, născut la Hunedoara, unde a şi debutat în fotbalul mare, la Corvinul, a fost un jucător de excepţie, ca şi Boloni, de altfel. Ca antrenor a evoluat la mai multe echipe din România şi din zona Golfului Persic, dar şi în Belgia, Rusia şi Kazahstan. Atât Boloni, cât şi Rednic sunt liberi de contract în acest moment.

EURO 2016

Optimi de finală

Elveţia – Polonia 56

Croaţia – Portugalia 0-1

Ţara Galilor – Irlanda de Nord 1-0

Advertisement

Ungaria – Belgia 0-4

Germania – Slovacia 3-0

Franţa – Irlanda 2-1

Italia – Spania 2-0

Anglia – Islanda 1-2

Advertisement

Sferturi de finală

Joi, 30 iunie, ota 22.00: Polonia – Portugalia

Vineri, 1 iulie, ora 22.00: Ţara Galilor – Belgia

Sâmbătă, 2 iulie, ora 22.00: Germania – Italia

Duminică, 3 iulie, ora 22.00: Franţa – Islanda

Advertisement
Advertisement

Actualitate

FOTO: Gospodărie cuprinsă de flăcări în Bucium-Orlea

Publicat

pe

Redactat de

Echipaje de intervenție formate din 20 pompieri militari din cadrul ISU Hunedoara au intervenit, în această după-amiază, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la casa de locuit și la anexele unei gospodării din satul Bucium-Orlea, comuna Sântămăria-Orlea.

La sosirea pompierilor ardea generalizat casa de locuit, garajul și anexele gospodăriei. Echipajele au intervenit de urgență cu 5 autospeciale de stingere cu apă și spumă, de medie și mare capacitate, o autospecială de primă intervenție și comandă, dar și cu o ambulanță SMURD. Din fericire nicio persoană nu a fost rănită.

Suprafața afectată de flăcări a fost de aproximativ 200 metri pătrați, iar intervenția promptă a pompierilor a salvat de la distrugere o parte importantă a casei.

La sosirea pompierilor, într-o anexă cuprinsă de foc au fost găsite 4 animale (două vaci și doi porci) care au murit din cauza efectelor incendiului.

Pompierii care au acționat pentru localizarea și stingerea incendiului fac parte din subunitățile ISU Hunedoara de la Deva, Bretea Română, Baru, Totești și de la Detașamentul de pompieri Hunedoara al cărui comandant a coordonat intervenția.

La intervenția pentru stingerea focului, alături de pompierii militari au participat și lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) din comuna Sântămăria Orlea.

Advertisement

După lichidarea incendiului, misiunea pompierilor a continuat pentru a pune în siguranță proprietatea prin eliminarea oricărei posibilități de reaprindere a flăcărilor, având în vedere că pe terenul gospodăriei se află o cantitate mare de material lemnos.

Cauzele probabile care au determinat izbucnirea incendiului urmează să fie stabilite.

FOTO: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

Accident pe trecerea de pietoni. O femeie și un minor au fost răniți

Publicat

pe

Redactat de

Accident pe trecerea de pietoni. O femeie și un minor au fost răniți

Astăzi, în jurul orei 7:50, Poliția Orașului Petrila fost sesizată cu privire la producerea unui eveniment rutier.
Din primele cercetări, se pare că un bărbat în vârstă de 53 de ani, din municipiul Petroșani, care conducea un autoturism pe strada Republicii, din Petrila, nu ar fi acordat prioritate unei femei în vârstă de 27 de ani, din Petrila și unui minor în vârstă de 9 ani, care erau angajați în traversarea străzii pe trecerea de pietoni. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea celor doi pietoni, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Pericol pe drumurile publice. Doi șoferi, sub influența alcoolului, opriți de poliție

Publicat

pe

Redactat de

Pe 9 ianuarie 2025, în jurul orei 23:55, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au fost alertați de un bărbat care a semnalat un posibil șofer aflat sub influența alcoolului.

Potrivit informațiilor, persoana în cauză, un angajat al unei societăți de pază, conducea un autoturism al firmei, în drum spre o intervenție de urgență, după ce butonul de panică a fost activat. La fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 56 de ani, testat cu aparatul etilotest, care a arătat un rezultat de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, indicând astfel prezența alcoolului în sânge.

În aceeași zi, la ora 17:15, pe bulevardul Republicii din municipiul Hunedoara, un alt bărbat, de 45 de ani, din orașul Hațeg, a fost oprit de polițiștii hunedoreni pentru un control de rutină. Rezultatul testării cu aparatul alcooltest a fost alarmant – 1,22 mg/l alcool pur în aerul respirat.

În ambele cazuri, polițiștii au continuat verificările, iar probe biologice de sânge au fost recoltate pentru a stabili cu exactitate alcoolemia. Autoritățile avertizează că astfel de comportamente pun în pericol siguranța rutieră și pot avea consecințe grave pentru toți participanții la trafic.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate