
Se bate pentru România!
Pe jos sau cu parapanta, atletul va parcurge peste 1.000 de kilometri şi va lupta pentru a-şi respecta promisiunea făcută fanilor săi, de a câştiga competiţia
Cea mai dură competiţie de adventure din lume, Red Bull X- Alps a început ieri la ora 12:30 (ora României) şi a adunat la start peste 30 de atleţi din 21 de ţări.

Singurul reprezentant al României în această competiţie, hunedoreanul Tomi Coconea este unul dintre favoriţi şi va trebui să parcurgă, pe jos sau cu parapanta, peste 1.000 de kilometri, distanţa dintre Salzburg (Austria) şi Monaco. Este cea de-a cincea participare a lui Coconea la această competiţie, la două dintre ediţiile Red Bull X Alps, hunedoreanul clasându-se pe poziţia a doua. „Vreau să mă întorc campion” acesta a fost mesajul cu care Tomi Coconea şi-a luat rămas bun de la fanii săi hunedoreni, la sfârşitul lunii iunie, când a plecat spre această competiţie.
Cei mai buni aventurieri din lume, prin munţi şi văi
La startul de ieri al concursului s-au aliniat 31 de concurenţi din lumea întreagă, din America Latină până în Coreea de Sud, din America până în Japonia. Printre aceştia se numără unii dintre cei mai buni atleţi aventurieri şi parapantişti din ziua de azi – indivizi care au traversat continente, au urcat Everestul şi au stabilit recorduri de zbor. Traseul îi obligă pe concurenţi să treacă prin 10 puncte de control în drumul lor prin Austria, Germania, Italia, Elvetia şi Franţa. Vor trece prin munţi emblematici cum ar fi Matterhorn şi Mont Blanc, precum şi prin oraşe şi sate alpine faimoase cum ar fi Garmisch-Partenkirchen, Wildkogel, Sulden şi Interlaken. Cu toate că atleţii se vor întrece în unele din cele mai îndepărtate, totuşi spectaculoase, locuri din Alpi, fanii vor putea urmări fiecare mişcare a lor, multumită soluţiei Red Bull Mobile Live Tracking care oferă posibilitatea de a vedea progresul concurenţilor în timp real pe redbullxalps.com. Tot aici, fanii pot lăsa mesaje de încurajare pentru hunedoreanul Tomi Coconea.
Toţi ochii vor fi atintiţi pe favoritul concursului Christian Maurer (SUI1) care a câştigat cursa în 2009 şi 2011, însă toţi concurenţii merită urmăriţi pentru că pentru fiecare competiţia este o provocare maximă.