Chiar dacă România nu mai obține performanțe notabile în fotbal, jucătorii hunedoreni au avut o contribuție importantă la rezultatele obținute, de-a lungul vremii, de reprezentativa tricoloră.

Anul trecut s-au organizat Campionate Europene de fotbal, iar România a fost prezentă la competiția din Franța, în lot fiind şi fostul căpitan al Jiului Petroşani, Mihai Pintilii.

Au fost aproape

Dar tot anul trecut s-a mai organizat, în Brazilia, și Turneul Olimpic de fotbal, pentru echipe de tineret, la care România nu a luat parte. Până în 1976 această competiție era tratată cu mare seriozitate, în special de țările din estul Europei, mai ales după război, calificările pentru Olimpiadă fiind considerate meciuri oficiale la nivel de echipe naționale. De-a lungul timpului România a participat la trei astfel de turnee, în 1924, în 1952, despre care am vorbit deja, și în 1964. Între ediţia din Finlanda 1952 şi cea din Japonia 1964 s-au mai organizat două turnee olimpice de fotbal. Pentru ediţia din 1956, din Australia, s-au organizat, în premieră, preliminarii. România s-a înscris, iniţial, dar apoi a renunţat, retrăgându-se înaintea unei duble manşe cu Iugoslavia, care avea să ajungă vicecampioană olimpică. În schimb, însă, „tricolorii” au participat la preliminariile pentru JO din Italia, din 1960, fiind repartizaţi într-o grupă cu URSS şi Bulgaria, şi le-a lipsit puţin pentru a fi prezenţi la turneul final. În prima partidă, la Moscova, România avea să piardă cu 2-0 în faţa URSS, într-un joc în care Valeriu Călinoiu a fost căpitan de echipă, intergralist fiind şi Ion Nunweiller III. Nelu Nunweiller, cel care a adunat 40 de prezenţe în echipa naţională şi a antrenat Corvinul Hunedoara între 1984 şi 1986, a fost considerat unul dintre cei mai valoroşi apărători din istoria fotbalului românesc. Returul cu sovieticii, campioni olimpici în exerciţiu, s-a disputat la Bucureşti şi s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Nunweiller III a fost titular, dar a fost eliminat în minutul 78. În schimb, însă, integralist a fost, în linia ofensivă, Nicolae Oaidă, atacant valoros al acelei perioade, cu şapte prezenţe în echipa naţională, pentru care a şi înscris un gol. Apreciat antrenor, Nicolae Oaidă a pregătit, în cariera sa, printre altele, pe Mureşul Deva, în campionatul 1974 – 1975, şi pe Jiul Petroşani, în sezonul 1978 – 1979. Apoi pentru „tricolori” a urmat meciul de acasă cu Bulgaria, medaliata cu bronz la precedenta ediţie a JO. România avea să câştige cu 1-0, printr-un gol marcat de Gheorghe Constantin, într-un joc în care Nunweiller III a fost, din nou, titular, fiind, şi de această dată, eliminat, în minutul 80, dar pe atunci nu era în vigoare actuala regulă cu suspendarea automată după primirea unui cartonaş roşu. Şi urma ultimul meci din grupă, cu Bulgaria, de la Sofia, de pe 1 mai 1960. Înaintea acelui meci URSS era prima în clasament, cu patru puncte (atunci se acordau doar două puncte pentru victorie, n. red.) şi golaveraj +1, urmată de Bulgaria (zero la golaveraj) şi România (-1), ambele având câte trei puncte. Astfel, la meci egal se calificau sovieticii, iar la victorie, România sau Bulgaria. În cele din urmă Bulgaria a câştigat cu 2-1, golul României fiind marcat de Tătaru I, într-un joc în care nu a evoluat niciun hunedorean, şi s-a calificat la turneul final, unde a ratat, la golaveraj, calificarea în semifinale, în dauna Iugoslaviei, care avea să câştige aurul olimpic.

Nea Piu

În schimb, însă, în 1964 România, cu un lupenean în lot, dar și cu alți jucători care au făcut istorie în fotbalul hunedorean dar și cel românesc, participa pentru a treia oară la un turneu olimpic al sportului – rege. Pentru a ajunge în Japonia, tricolorii au evoluat în preliminarii. Pentru început a fost „trilogia” daneză, românii câştigând cu 3-2 la Copenhaga, prin golurile lui Gheorghe Constantin şi Cicerone Manolache, scandinavii impunându-se cu acelaşi scor la Bucureşti, Petru Emil reuşind o „dublă” atunci, fiind necesar, conform regulamentului de atunci, un meci de baraj, care s-a disputat în Italia, la Torino, fiind câştigat de reprezentativa ţării noastre cu 2-1. În primele două meciuri, în centrul apărării a evoluat Nelu Nunweiller, însă nu a jucat în partida de baraj, dar la Torino s-a aflat pe teren Carol Creiniceanu. Atacant de mare clasă, Creiniceanu, născut în Lupeni, a jucat doar la două echipe în carieră, la formaţia din oraşul său natal, Minerul, şi la Steaua. În meciul de baraj, nea Piu, cum îi spuneau apropiaţii, a deschis scorul, golul victoriei fiind marcat în prelungiri de Mircea Sasu. Carol Creiniceanu a evoluat de 14 ori pentru România, înscriind 5 goluri, două dintre aceste reuşite fiind realizate la turneul olimpic. A urmat încă o rundă de calificare, cu Bulgaria, tricolorii câştigând în cele două jocuri, 2-1 la Bucureşti, cu o „dublă” a lui Constantin, şi 1-0 la Sofia, prin golul lui Koszka, Creiniceanu şi Nunweiller III evoluând în ambele partide. În jocul de la Sofia poarta României a fost apărată de Vasile Suciu, care a evoluat şi la Jiul, în sezonul 1971-1972, când petroşănenii au evoluat în finala Cupei, ultima dintre cele 3 prezenţe în echipa tricoloră fiind când acesta evolua la formaţia din Vale.

Locul 5

La turneul final, în grupe, România, pentru care Vasile Suciu nu a fost convocat în lot, a terminat pe locul doi, după RDG, viitoarea medaliată cu bronz, şi înaintea Mexicului şi Iranului. În primul joc, tricolorii au învins Mexicul cu 3-1, scorul fiind deschis de Creiniceanu, pentru tricolori mai punctând Pârcălab şi Puiu Ionescu, iar Nunweiller a fost titular. Cu aceştia doi în teren, dar şi cu Cornel Pavlovici, fost jucător la Jiul în 1962, de acolo lansându-se în fotbalul mare, România a terminat la egalitate, scor 1-1 cu RDG. Egalarea a fost adusă de Pavlovici, sau Pavca, cum era cunoscut în lumea fotbalului, care avea să devină unul dintre golgheterii turneului, cu 6 reuşite, atacantul având, în total 7 selecţii şi tot atâtea goluri în echipa naţională. Cornel Pavlovici, bun prieten cu Mircea Lucescu, căruia i-a fost secund la Brescia, era cunoscut ca un tip mereu pus pe șotii, dar și ca un atacant de mare clasă, fiind și golgheter al României, tot în 1964. Apoi România a învins Iranul, cu 1-0, prin golul lui Pavlovici, Creiniceanu şi Nunweiller evoluând şi ei. În sferturi, România, cu cei trei anterior menţionaţi pe teren, Nunweiller fiind şi căpitan de echipă, a pierdut de la Ungaria, ce avea să câştige competiţia, învingând în finală Cehoslovacia, cu 2-0, după ce Gheorghe Constantin a ratat un penalty, şi a jucat în ”turneul de consolare”. Tricolorii au depăşit Ghana, cu 4-2, Nunweiller nemaifiind folosit în turneu, golurile fiind marcate de Pavlovici, de trei ori, şi Creiniceanu. În jocul pentru locul 5, cea mai mare performanţă a fotbalului românesc la acest nivel, tricolorii au învins Iugoslavia, scor 3-0, primul gol al formaţiei noastre fiind reuşit de Pavlovici, cel care, înaintea turneului final, câştigase titlul de golgheter al României, iar celelalte două de Onei Pârcălab şi Constantin. Din lotul deplasat în Japonia a făcut parte şi Nicky Dumitriu II, dar fără să evolueze, jucător care a debutat în prima ligă la Jiul Petroşani. Emil Dumitriu II, care a voluat de 7 ori pentru România, înscriind de 3 ori, a fost coleg la naţionala de juniori cu Pavlovici şi Suciu, în 1962, când tricolorii au câştigat turneul UEFA, echivalentul Campionatului European de astăzi la respectiva categorie de vârstă.