Connect with us
Data: 07/01/2025
.

Actualitate - Eveniment

Hunedorenii pot redirecționa 2 la sută din impozitul pe venit către SMURD

Publicat

pe

Asociația „Salvital” Hunedoara a demarat o campanie de informare a cetățenilor din județ pentru a redirecționa cota de doi la sută din impozitul pe venit către SMURD Hunedoara. Prin acest mod simplu hunedorenii pot sprijini acțiunile și obiectivele organizației al căror scop este îmbunătățire serviciului de prim ajutor în județ. „Ne-am propus în această perioadă să derulăm o serie de acțiuni în cele mai importante localități din județul Hunedoara pentru a reușii să convingem cât mai mulți hunedoreni să redirecționeze doi la sută din impozitul spre profit către asociația noastră. Ne dorim ca în urma acestei acțiuni să obținem o sumă considerabilă ce va fi folosită pentru dotarea SMURD Hunedoara”, a precizat președintele Asociației „Salvital” Hunedoara, Andrei Mihuț. Acesta a mai spus, că din banii care vor fi obținuți prin campania „2% pentru SMURD” să achiziționeze o ambulanță tip B pentru intervenții de prim – ajutor. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv va fi folosită și suma de 45.600 de lei care a fost strânsă anul trecut prin campania „2% pentru SMURD”.

Persoanele care doresc să redirecționeze doi la sută din impozitul pe venit pentru SMURD o pot face prin completarea formularelor speciale ce pot fi descărcate de pe site-ul Asociației „Salvital” Hunedoara sau de pe pagina de facebook, ulterior documentele trebuie depuse la sediul „Salvital”.

Advertisement

Actualitate

Extinderea canalizării în Aninoasa: Trei oferte depuse pentru modernizarea infrastructurii urbane

Publicat

pe

Redactat de

Administrația locală din Aninoasa a lansat recent licitația pentru extinderea rețelei de canalizare pe trei dintre principalele artere ale orașului: străzile Uzinei, Izvorului și Jiului.

La licitație au fost depuse trei oferte, iar procesul de evaluare a acestora este în plină desfășurare. Conform programului stabilit, evaluarea tehnică și calificarea ofertelor va fi finalizată până pe 31 ianuarie 2025, urmând ca după această etapă să aibă loc analiza financiară a propunerilor.

Cu un buget estimat de 913.496 lei, proiectul reprezintă o etapă importantă în modernizarea infrastructurii orașului Aninoasa și va adresa direct nevoile de îmbunătățire a condițiilor de viață ale locuitorilor. Extinderea rețelei de canalizare este o prioritate pentru administrația locală, care își propune să asigure servicii publice de calitate, în conformitate cu standardele de mediu și sănătate publică. Investiția va sprijini dezvoltarea durabilă a zonei și va contribui la creșterea calității vieții cetățenilor, facilitând în același timp procesul de urbanizare și modernizare al orașului.

După finalizarea evaluării tehnice și financiare, autoritățile vor desemna câștigătorul licitației, iar lucrările vor putea începe într-un interval scurt, în conformitate cu cerințele proiectului.

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Sfântul Ioan Botezătorul: Aproape două milioane de români își sărbătoresc onomastica

Publicat

pe

Redactat de

În România, ziua de 7 ianuarie, dedicată Sfântului Ioan Botezătorul, este sărbătorită cu mare evlavie, iar numărul celor care poartă acest nume este impresionant.

Potrivit statisticilor, aproape două milioane de români își serbează onomastica cu ocazia acestei zile, dintre care mai mult de un milion sunt bărbați, iar restul sunt femei.

Cel mai frecvent întâlnit prenume este Ion, purtat de aproximativ 347.000 de bărbați, urmat de Ioan, cu 456.000 de purtători. Varianta feminină, Ioana, numără aproximativ 389.000 de femei, iar alte forme ale numelui, precum Ionel și Ionuț, sunt de asemenea destul de populare.

Chiar dacă aceste nume au fost extrem de populare în trecut, se observă o ușoară scădere în ultima perioadă a numărului de bebeluși care primesc numele Ion sau variantele acestuia, în ciuda tradiției puternice. De exemplu, în 2014, doar 237 de copii au fost botezați Ion, un număr semnificativ mai mic față de anii anteriori, când acest nume era mult mai frecvent întâlnit.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Mintia: Provocările și perspectivele unei investiții energetice strategice

Publicat

pe

Redactat de

Proiectul termocentralei pe gaz de la Mintia, o investiție majoră în infrastructura energetică a României, continuă să capteze atenția autorităților și a specialiștilor din domeniu.

Cu o capacitate instalată de 1.750 MW, această centrală se află în centrul unei strategii naționale de diversificare a surselor de energie și de reducere a dependenței de importuri. Începerea funcționării primei părți a centralei, estimată pentru 2025, va adăuga aproximativ 1.000 MW la producția de energie a țării, un pas important pentru asigurarea unei surse stabile de energie în perioadele de vârf.

Termocentrala de la Mintia va fi una dintre cele mai mari de acest tip din Europa, dar această realizare vine cu provocările sale. Proiectul a întâmpinat întârzieri semnificative de-a lungul anilor, iar punerea în funcțiune a capacităților complete ale centralei este încă departe de a fi finalizată. Deși acest proiect este văzut ca o soluție pentru asigurarea unei producții constante de energie, nu există garanția că Mintia va rezolva complet problemele structurale ale sistemului energetic românesc, care se confruntă cu o serie de provocări legate de modernizarea și diversificarea surselor de energie.

În contextul în care România se află pe cale să investească în parcuri solare, eoliene și în creșterea capacității de stocare a energiei, Mintia va juca un rol important, dar nu poate fi considerată soluția completă pentru provocările pe termen lung ale sectorului energetic. Capacitățile noi adăugate vor contribui cu siguranță la acoperirea consumului, dar integrarea acestora într-un sistem energetic modern și flexibil rămâne o misiune complicată.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a subliniat că soluția pentru facturi mai mici nu presupune o intervenție constantă a statului în piață, ci creșterea capacității de producție a energiei. În acest sens, parteneriatele cu sectorul privat vor fi esențiale, dar succesul acestora depinde de coordonarea eficientă între actorii publici și privați și de implementarea unor strategii pe termen lung care să răspundă nevoilor reale ale pieței și ale consumatorilor.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate